C\u00e2nd vine vorba \u2013 si vine destul de rar, la aniversari sau la comemorari \u2013 de sursele folclorice ale scrierilor lui I. L. Caragiale, privirea cercetatorului se \u00eendreapta cel mai adesea spre biografia scriitorului, caut\u00e2ndu-se \u00een aceasta dovezi care sa ateste contactul lui direct cu creatia folclorica, taraneasca, sateasca. Asta \u00een timp ce predominanta ram\u00e2ne parerea ca \u201esursa\u201c inspiratiei sale folclorice au fost scrierile lui Anton Pann, un orasean si un \u00abbalcanic\u00bb el \u00eensusi, cu care scriitorul nascut la Haimanale, l\u00e2nga Ploiesti, va fi avut, de buna seama, o serie de afinitati. Nu poate fi, astfel, tagaduit faptul ca motivul din \u201eMama\u201c se gaseste \u00een \u201ePovestea vorbii\u201c, ca \u201ePoveste\u201c \u00eesi poate avea originea \u00eentr-o naratiune din \u201eO sezatoare la tara\u201c (Cf. si Paul Zarifopol), sau ca declaratia de dragoste adresata de Rica Veturiano Zitei seamana cu o serie de \u201eC\u00e2ntece de lume\u201c, culese de acelasi Anton Pann. La fel, o marturie epistolara retine intentia lui Caragiale de a pune lautari sa c\u00e2nte \u00een scena zaiafetului din \u201eKir Ianulea\u201c, \u00abc\u00e2ntece de lume\u00bb \u201epe versuri de Conachi: Zori de ziua se revarsa\/Si eu ochii n-am \u00eenchis\u201c (Cf. Silvian Iosifescu, I. L. Caragiale, \u00een \u201e\u201cIstoria literaturii rom\u00e2ne III. Epoca marilor clasici\u201c\u201e, E. A., 1973, p. 352), intentie nepusa \u00eensa \u00een aplicare.
\nDar la fel de plauzibil pare si faptul ca toate acestea puteau sa-i fie cunoscute dramaturgului si prozatorului si pe cale orala, fac\u00e2nd parte din folclorul \u201ela zi\u201c al acelei vremi. Documentarii docte, dupa care \u201ePastrama trufanda\u201c\u00a0 si\u00a0 \u201ePrada de razboi\u201c, ambele aparute \u00een \u201eUniversul\u201c, 1909, \u201esunt \u00eemprumutate de Caragiale dintr-o colectie franceza alcatuita de J. A. Decourtdemanche sLes Sottisiers de Nasr-Eddin-Hodja, bouffon de Tamerlan\u2026. traduits sur des manuscrits inedites par\u2026, 1878t, i se contrapune, cel putin pentru prima dintre ele, marturia lui Caragiale \u00eensusi care afirma undeva ca a reprodus-o din memorie, asa cum o auzise \u00een copilarie, de la un staroste de barbieri, ploiestean (Cf. Rodica Florea, \u201eCaragiale si folclorul\u201c, \u00een \u201eS.C.I.L.F\u201c, anul XI, nr. 2, 1962, p. 253-266). \u00centr-un alt plan, amintirea lui Caragiale repune \u00een discutie raportul dintre oralitate si scris \u00een difuzarea unor teme folclorice de circulatie universala, pentru ca starostele de barbieri ploiestean putea foarte bine sa fi preluat istorisirea din vreo brosura de colportaj.
\nIubitor de Anton Pann (\u201evestitul nostru poet popular\u201c, \u201eminunatul poet si povestitor, care era \u00een acelasi timp un excelent c\u00e2ntaret si cunoscator al Psaltichiei\u201c), I. L. nu se arata a fi un admirator al muzicii populare orasenesti a epocii sale. Culegerea \u201eSpitalul amorului\u201c, cuprinz\u00e2nd \u201ec\u00e2ntece si poezii la moda \u00een acea vreme\u201c, i se pare a fi \u201eun trist tezaur, mai ales \u00een partea poetica\u201c, \u00eenc\u00e2t, zice scriitorul, \u201e\u00een aceasta gramada de ord\u00f9ri literare, de testimonii de imbecilitate a unei epoce\u201c, cu greu pot fi gasite \u201eratacite rare exemplare oneste, c\u00e2te o bucata de adevarat poet si c\u00e2teva \u00eenca populare rom\u00e2nesti, si nu grecesti sau tiganesti\u201c. Dupa ce citeaza c\u00e2teva exemple \u201enegative\u201c, \u00eencununate cu distihul \u201eToata noaptea bat la poarta\/Si tu dormi, dormire-ai moarta\u201c, Caragiale \u00eencheie patetic si pamfletar: \u201eDestul si prea destul. Anton Pann a facut un adevarat serviciu literaturii, culeg\u00e2nd toate aceste documente caracteristice a starii noastre sociale din prima jumatate a veacului (subl. mea \u2013 N. C.). Si pentru ca omul de spirit (Anton Pann \u2013 n. n. N. C.) simtea bine ce murdarii\u00a0 (subl. mea \u2013 N. C.) culege, el a trebuit sa le gaseasca o eticheta convenabila; colectia poarta ca titlu \u201eSpitalul Amorului\u201c (I. L. Caragiale, \u201eSpitalul Amorului. O prefata\u201c, \u00een \u201eEpoca literara\u201c I (1896), nr. 4, p. 2, \u00een \u201eElogiu folclorului rom\u00e2nesc\u201c. Antologie si prefata de Octav Paun, EPL, 1969, p. 166-167). Suntem \u00een fata unei pagini de buna critica folcloristica, \u00een care accentul cade pe distinctia \u00eentre poeziile populare rom\u00e2nesti (\u201enu grecesti sau tiganesti\u201c) si \u201ec\u00e2ntece(le) si poezii(le) la moda \u00een acea vreme\u201c, adica \u00eentre folclorul traditional, de provenienta rurala, si cel modern, orasenesc, din Bucurestii timpului sau, sf\u00e2rsit de secol XIX. Nu mai putin demna de a fi retinuta este observatia cu privire la valoarea documentara a c\u00e2ntecelor \u00eensemnate de Anton Pann \u00een \u201eSpitalul Amorului\u201c, pe baza carora s-ar putea reconstitui imaginea \u201estarii noastre sociale\u201c de atunci (ceea ce si face, sase decenii mai t\u00e2rziu, Ovidiu Papadima \u00een Anton Pann, \u201eC\u00e2ntecele de lume\u201c si folclorul Bucurestilor, E. A., 1963, si ar trebui reluat cu mijloacele mentalistilor de astazi).
\nNu am intentia sa fac din Caragiale un folclorist sau un etnolog, sa mai adaug \u00eenca un nume de scriitor la lunga \u201elista a lui Datcu\u201c, dar consemnez, ca o curiozitate biobibliografica faptul ca \u00eentr-un volum de \u201eConsideratiuni critice asupra poesiei noastre poporane\u201c. Vol. I Doine, 1903, T. Dutu-Dutescu \u201eexecuta\u201c, \u00een termeni foarte apropiati de ai lui Caragiale, unele piese poetice din colectia lui Gr. Tocilescu, \u201eMaterialuri folkloristice\u201c (1900), \u201evestejind\u201c, cu m\u00e2nie ruralist-traditionalista, imixtiunile lautarului si t\u00e2rgovetului care, acesta din urma, \u201e\u00eempreuna cu maruntisurile ce le vinde sateanului, prin b\u00e2lciuri si prin iarmaroace, \u00eei mai strecoara si c\u00e2te un c\u00e2ntec de lume de care, vai! \u2013 se lamenteaza comentatorul \u2013 astazi e pe jumatate coplesit\u201c, \u00eentre compunerile incriminate afl\u00e2ndu-se si versuri precum : \u201eNevestica cu barbat,\/Fa si neichi loc \u00een pat\/Ca e t\u00e2nar, ne-nvatat\u201c (p. 24). Ca acest T. Dutu-Dutescu, \u201efost inspector al cercurilor culturale (\u00eenlocuit \u00een 1907 de Spiru Haret cu M. Sadoveanu)\u201c era, par hasard, cumnat cu I. L. Caragiale, fiind casatorit cu sora mai mica a sotiei dramaturgului (Cf. Iordan Datcu, \u201eDictionarul etnologilor rom\u00e2ni\u201c, vol. I, 1998, p. 247) are mai mica importanta1 , dar convergenta parerilor indica o stare de spirit, un curent de opinie cu privire la conceptul de autenticitate, \u00een relatia dintre folclorul traditional, atribuit \u00een general satului, si folclorul modern, propriu t\u00e2rgului si orasului.
\nDesi, dupa cum s-a vazut, privindu-l din punct de vedere estetic, Caragiale pare a fi respins folclorul orasenesc la moda \u00een vremea respectiva, \u00een proza sa se pot identifica o serie de modele specifice categoriilor narative populare cu larga circulatie at\u00e2t \u00een mediul rural c\u00e2t si \u00een cel urban. Exegeza s-a oprit cu mai multa atentie asupra basmelor, observ\u00e2ndu-se tratamentul parodic la care a supus scriitorul modelul folcloric, \u201eDa-damult, mai da-damult\u201c fiind ilustrativ \u00een acest sens. Tema, de mare vechime, a conceptiei imaculate, este tratata \u00een cheie umoristica si cu puternice conotatii sexuale. Scriitorul foloseste, avant la lettre, procedee avangardiste, suprarealiste si chiar post-moderne \u00een caracterizarea personajelor (\u201e\u00cei mai zicea Sont\u00e2c-voda p\u00e2na sa nu fi cunoscut tat-so pe ma-sa, pentru ca atunci c\u00e2nd o fi Stacojiu om da peste cinzeci de ani o sa se provoace la duel si adversarul o sa-i taie piciorul de la genunchi mai sus\u2026\u201c), \u00een exagerarea a unor trasaturi ale retoricii basmului, \u00een insertia unor ‘citate folclorice’ precum ghicitul \u00een bobi al babei H\u00e2rca \u201eroaba, baragladina, harapoaica, vrajitoarea\u201c si c\u00e2ntecul cu acompaniament de cimpoi al \u201ebroscoiului\u201c, nepotul \u00eemparatului (\u201eLa moara la Ciorog\u00e2rla, \/Hop, z\u00e2rna, z\u00e2rna!\/ S-a-necat o fata-n g\u00e2rla,\/Hop, z\u00e2rna, z\u00e2rna!\/C-un baboi de peste-n gura,\/Hop, z\u00e2rna, z\u00e2rna!\u201c),\u00a0 \u00een destructurarea formulelor tipice acestei specii folclorice (\u201eSi eu \u00eencalecai pe-sea, de trei ori m-am pus si-asa si-asa, si-am cazut de pe ea; si-n sf\u00e2rsit m-am pus p-ailalta, sa va spun ce-a fost patit o fata de-mparat \u00een balta\u201c).
\nPe o anume strategie textuala, de factura foarte moderna, se sprijina si povestirea \u201eCalul Dracului\u201c \u00een care personaje \u00een aparenta ‘normale’, lipsite de calitatile eroicului sau fantasticului, o batr\u00e2na cersetoare \u201efara putere\u201c si un t\u00e2nar \u201ecrud de tot\u201c, \u00eesi dezvaluie, la miezul noptii, pe luna, adevarata natura si petrec, \u00een cavalcada nocturna, \u201eun joc erotic interzis\u201c (Florin Manolescu, \u201eCaragiale si Caragiale. Jocuri cu mai multe strategii\u201c, Editura Cartea Rom\u00e2neasca, 1983, p. 188). Baba era de fapt \u201efata de-mparat mare, care de mititica se dedase la stiinta farmecelor si la mestesugul vrajitoriei, si, pentru pacatele ei, fusese blestemata sa se preschimbe \u00een hodoroaga cersetoare si sa nu-si mai ia \u00eenfatisarea ei de mai-nainte dec\u00e2t atunci c\u00e2nd o putea pacali pe dracul, ba \u00eenca, si atunci, numa pe vremea noptii\u201c. Batr\u00e2na, prefacuta \u201e\u00eentr-o femeie t\u00e2nara si voinica, \u00eenalta si frumoasa ca o z\u00e2na, stralucind si ea pe pam\u00e2nt cum stralucea luna-n cer\u201c, \u00eesi \u00eendeplineste menirea de initiator sexual al t\u00e2narului diavol (\u201ePrichindel\u201c), asa cum o facuse si cu fratele acestuia, Aghiuta, pe care \u00eel astepta sa vie \u201enegresit\u201c, ca si, de altfel, pe proaspatul initiat (\u201e\u00ab\u2013 Ma! n-auzi tu? c\u00e2nd mai vii pe-aici?\u00bb \u00ab\u2013 Aldata\u2026 Cine stie c\u00e2nd? \u00bb a raspuns el fara sa se uite \u00eenapoi.\u201c)
\nSchimb\u00e2nd ceea ce este de schimbat, aceeasi poveste poate fi spusa\/scrisa si \u00een registrul realist, transform\u00e2ndu-se \u00eentr-o anecdota usor licentioasa. Daca \u00een \u201eCalul Dracului\u201c, fata-vrajitoare descopera identitatea oaspetelui sau noaptea, la lumina lunii, calugaritele din \u201ePovestea mutului\u201c \u00eel gasesc pe t\u00e2narul adormit l\u00e2nga zidul m\u00e2nastirii dimineata: \u201eSoarele rasarise de mult, si baiatul nostru tot dormea\u201c (\u2026) Era \u00een toata goliciunea lui, un baiat zdravan si frumos. La un spectacol at\u00e2t de interesant, femeile \u00eenchinate scoasera niste accente de admiratie si de uimire care desteptara pe t\u00e2narul nostru\u201c. Schimbarea cadrului temporal (nocturn-diurn) al \u00eent\u00e2mplarii, modifica registrul naratiunii (fantastic-realist), dar intruziunea masculinului (demonic, respectiv uman) \u00eentr-un spatiu al castitatii (batr\u00e2na, baba, cersetoare, respectiv calugarite) pare sa aiba aceleasi efecte \u2013 redescoperirea sau redesteptarea latentelor feminitatii \u00een planul sexualitatii. Echivocul, stap\u00e2nit de Caragiale ca nimeni altul, trimite, paradoxal, la o anumita interpretare. \u00cen cavalcada nocturna, baba \u2013 fata \u2013 calul dracului face o oprire si, pe un anume fond sonor,\u00a0 se desfasoara urmatorul dialog: \u201eSi, deodata, \u00een tacerea aceea plina de lumina lunii, s-a auzit din umbra unui tufis glas de privighetoare. \u00ab\u2013 \u00ceti place, draga Prichindel?\u00bb \u00ab\u2013 Strasnic!\u00bb a raspuns el. \u00ab\u2013 \u00ceti pare rau ca ti-ai pierdut somnul pentru plimbare?\u00bb \u00ab\u2013 Ei as!\u00bb \u00ab\u2013 Vrei sa mai mergem?\u00bb \u00ab\u2013 Hai-nainte!\u00bb\u201c
\nDaca cele doua naratiuni amintite mai \u00eenainte \u00eesi au radacinile \u00een povestirea fantastica si \u00een snoava populara traditionala, rescrise, \u00een registrul comico-lubric pentru un cititor citadin si exersat, capabil sa guste echivocul, alte naratiuni produc (sau reproduc) modele din folclorul urban. Una dintre temele predilecte ale \u201enaratiunilor despre noua tehnologie\u201c (\u201enew technology narratives\u201c) trebuie sa fi fost locomotiva cu aburi, trenul, caile ferate. Este foarte posibil sa fie consemnate, undeva, astfel de naratiuni populare, marturii ale impactului noilor descoperiri si inventii asupra mintii si sensibilitatii omului societatii traditionale. Avem \u00een \u201eProstii\u201c de L. Rebreanu o reconstituire literara, de autor, a acelei stari de fapt. Avem, \u00een I. L. Caragiale, pe cel dint\u00e2i prozator al mediului feroviar, o parte sau \u00eentreaga poveste din \u201eDl. Goe\u201c, \u201eBubico\u201c, \u201eC.F.R.\u201c, \u201e\u00cent\u00e2rziere\u201c petrec\u00e2ndu-se \u00een tren sau \u00een gara.
\nMai putin comentata, \u201e\u00cen tren accelerat\u201c, subintitulata de Caragiale \u201eanecdota realista\u201c, valorifica \u00een tonalitate comica o astfel de situatie, generata de \u201enoua tehnologie\u201c. Un t\u00e2nar o poseda \u00een tren, \u00eentre doua statii, pe partenera sa, sub privirile discrete ale unei calatoare, pretext\u00e2nd ca t\u00e2nara fata trebuie sa-i devina nevasta \u00eenainte de a fi prinsi de rudele acesteia, pornite \u00een urmarirea lor. De remarcat comentariul malitios al martorului acestei scene: \u201eLa statie, noii mei amici s\u2026t s-au cobor\u00e2t, desigur ca sa dejoace urmaririle. Dar \u2013 adauga d-na X\u2026 cu un sur\u00e2s particular \u2013 din norocire orice urmarire ar fi fost t\u00e2rzie: tren accelerat!\u201c (\u201eMoftul rom\u00e2n\u201c 1893).
\nTot gara si trenul fac mediul schitei \u201eAccelerat Nr. 17\u201c (\u201eUniversul\u201c 1899), \u00een a carei poveste se pot identifica unele elemente comune cu legenda contemporana despre hoti din trenuri si politisti care lucreaza sub acoperire. Travestit \u00eentr-un negustor sau arendas de provincie care poarta mare grija unui \u201esac de piele neagra, prin manusa caruia tine petrecuta bine m\u00e2na st\u00e2nga\u201c, politistul \u00eentinde o capcana hotului care opera, cu mijloace folosite si astazi (\u201eUnul i-a dat sa bea vin dulce cu dresuri, si altul i-a dat sa fumeze o tigara cu afion2 , cu dracu stie ce\u2026\u201c), \u00een vagoanele de clasa I ale trenurilor accelerate.
\nO anecdota pe tema paternitatii, la moda pe vremea aceea si ale carei radacini pot sa fie chiar mai afunde, dar auzita si \u00een zilele noastre, sub forma de banc (acum circul\u00e2nd, probabil \u2013 n-am stat sa verific \u2013 si pe Internet), sta la baza episodului, din \u201eKir Ianulea\u201c, cu fiica lui Voda care cere \u201esa vina babac-al meu\u201c, altul dec\u00e2t Voda, anume \u201ecapitan Manoli Ghaiduri, ca el e babac-al meu adevarat! \u2026 La asa vorbe nebunesti, doamna a lesinat\u2026\u201c. \u00cen versiunea contemporana, micul Bula da semnele unei mari puteri de premonitie. El prevesteste, pe r\u00e2nd, moartea apropiata a bunicii si a unei matusi, ceea ce se si \u00eent\u00e2mpla, apoi pe aceea a tatalui. Convins de iminenta mortii, Bula-senior se pregateste de \u00eenmorm\u00e2ntare, dar c\u00e2nd mama\/sotia ajunge acasa anunta cu tristete decesul vecinului Gica de la etajul III!
\nOm al unui anume spatiu cultural si al unei epoci care statea sub semnul schimbarii, transformarii, \u00eennoirii, Caragiale se arata a fi contemporanul nostru si al celor care vor veni dupa noi, si vreau sa cred ca nu sunt prea optimist.<\/p>\n
<\/p>\n
Note:<\/strong>
\n1. Si tot ca un amanunt documentar notez aici faptul ca acelasi T. Dutu-Dutescu semna, \u00een \u00eenstiintarea de presa cu ocazia sarbatoririi lui I. L. Caragiale la Jubileul de 25 de ani de activitate literara din 23 februarie 1901, un poem omagial pe care \u00eel transcriu \u00een continuare: Lui I. L. Caragiale \u2013 \u201e\u00cendragostit de-a Thaliei c\u00e2ntare\/\/ Doinita-n voluptatea tineretii,\/\/Ca ciripitul bl\u00e2nd al diminetii\/\/\u00cen luminisul unui cr\u00e2ng \u00een floare,\/\/Tu te-ai robit sburdalnicei copile\/\/Cu chip \u00eembujorat ispititor,\/\/Si din robia acestui sf\u00e2nt amor\/\/Au renviat sagalnice idile.\/\/ Te-a-mbratisat r\u00e2z\u00e2nd frumoasa fata\/\/Sub umbra unui mirt \u00eembalsamat\/\/Si-i dete drumu-n lume-ncununat\/\/Cu iedera de Phoebus sarutata.\/\/De-atunci c\u00e2nt\u00e2nds,t maestru-al comediei,\/\/Tu-nseninezi \u00eensntourate frunti,\/\/ Caci c\u00e2ntul tau \u2013 ca sipotul din munti -\/\/Revarsa-n suflet draga veselie.\/\/Fecior ales, sarbatorit de-o tara,\/\/Ce risipesti cu c\u00e2ntul tau tristetea,\/\/ Urzeasca-ti pururi versul tineretea\/\/Si z\u00e2mbitoarea dulce primavara!\u201c (Cf. Mircea Popa, \u201eCaragiale \u00een admiratia lirica a epocii\u201c, \u00een \u201eAdevarul literar si artistic\u201c, anul XI nr. 622, 25 iunie 2002, p. 8-9)
\n2. \u201eOpiu: rachiul din butoi era cu afion. ISP. sTurc. AFION, din gr. opiont\u201c, Lazar Saineanu, \u201eDictionarul universal al limbei rom\u00e2ne\u201c.<\/p><\/blockquote>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"C\u00e2nd vine vorba \u2013 si vine destul de rar, la aniversari sau la comemorari \u2013 de sursele folclorice ale scrierilor lui I. L. Caragiale, privirea cercetatorului se \u00eendreapta cel mai adesea spre biografia scriitorului, caut\u00e2ndu-se \u00een aceasta dovezi care sa ateste contactul lui direct cu creatia folclorica, taraneasca, sateasca. Asta \u00een timp ce predominanta ram\u00e2ne… Cite\u0219te mai mult »Proze de I. L. Caragiale si folclorul urban al vremii sale<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[7312,7313],"class_list":["post-10890","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-proze-de-i-l-caragiale","tag-sursele-folclorice-ale-scrierilor"],"views":2615,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/10890","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=10890"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/10890\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=10890"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=10890"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=10890"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}