{"id":10850,"date":"2012-02-23T13:23:43","date_gmt":"2012-02-23T11:23:43","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=10850"},"modified":"2012-02-23T13:24:28","modified_gmt":"2012-02-23T11:24:28","slug":"un-critic-altruist","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/un-critic-altruist\/","title":{"rendered":"Un critic altruist"},"content":{"rendered":"

Eugen Negrici, \u201eSimulacrele normalitatii\u201c<\/em>, Pitesti, Editura Paralela 45, 2011, 200 p.<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

 <\/p>\n

La putini critici postbelici \u00eent\u00e2lnim, precum la Eugen Negrici, intentia de a elabora un sistem explicit de lectura. Principiile din \u201eExpresivitatea involuntara\u201c se perpetueaza \u00een \u201eFigura spiritului creator\u201c si \u00een \u201eImanenta literaturii\u201c. Dar nici analizele facute poeziei realismului socialist \u201eLiteratura rom\u00e2na sub comunism\u201c nu se abat de la respectivele norme. \u00cen toatele paginile strabate efortul stabilirii unor universalii ale producerii si receptarii sensului. Finalitatea demersurilor consta \u00eentr-o lucrare despre perimarea si \u00eennoirea obiectului, anuntata de aproximativ un deceniu.
\nCriticul ceasurilor fara zabava<\/strong>
\nDesi nu alcatuiesc o carte (termen care, la Eugen Negrici, presupune polemizarea cu opinii statornicite si din pricina comoditatii criticilor, teoretizarea unor notiuni, close reading si perspective pentru extinderea cercetarii), ci doar o culegere de articole, \u201eSimulacrele normalitatii\u201c nu se abat de la standardele pe care si le-a impus autorul. Este el \u00eensusi: impetuos \u00een alegerea mizelor, drastic si nu mai putin ironic \u00een anuntarea verdictelor (\u201eCaci Delavrancea scrie cum vorbeste, adica pentru aplauze prelungite si ovatii delirante\u201c, p. 153), dezamagit \u00een remarcarea cliseelor, saritor \u00een asumarea unor misiuni pe care le-ar putea lasa \u00een seama altora si altruist. Oric\u00e2t de fataliste ar parea unele observatii, \u00een spatele lor se \u00eentrezaresc solutiile. De aceea, nici nu surprinde ca destule tablete au fost asimilate \u00een \u201eIluziile literaturii rom\u00e2ne\u201c (\u201eNota\u201c, p. 7). Cei interesati vor descoperi o sumedenie de culoare neexplorate (suficient) si de sugestii metodologice. Din \u201eSimulacrele normalitatii\u201c se pot desprinde studii stilistice, mentalitare si culturale.
\nMai mult, ni se ofera posibilitatea de a urmari cum s-a \u00eenchegat \u201ePoezia medievala \u00een limba rom\u00e2na\u201c (1996) din scurte exercitii de fixare istorica si tipologica. De multe ori, teoreticianul lasa senzatia ca abordarea vechiului scris rom\u00e2nesc reprezinta pauza \u00eentre doua asalturi orientate \u00eenspre literatura postbelica. \u00cen realitate, publicistul nu are ceasuri de zabava. Se plimba cu lejeritate, minutiozitate si vigilenta, indiferent daca scotoceste dupa vocatia magnificarii din psalmi sau din versurile de propaganda comunista. De obicei, medievalitatea e scrutata cu rationala simpatie, asa cum s-ar cuveni tratata epoca smereniei impuse de Biserica, depasita odata cu descoperirea r\u00e2sului batjocoritor, impudic, netulburat de iminenta pacatului: \u201ePiesa de teatru de care aminteam la \u00eenceput sOccisio Gregorii in Moldavia Vodae tragedice expressat era ea \u00eensasi semnul bizar si tardiv al intrarii noastre, cum s-ar zice, \u00een Europa. Descoperim acolo c\u00e2teva lungi fragmente versificate, cu elemente parodice si reflexe absurde. Horholinae cantio seamana izbitor cu avalansa de formule maledictive ale desc\u00e2ntecelor, dar, rostite, \u00een registru comic, acestea produc un modern efect disturbativ\u201c (p. 182).
\nSunt c\u00e2teva interventii dense referitoare la resursele hilaritatii si la modalitatile de recuperare a acesteia. Una contine toate elementele specifice discursului practicat de Eugen Negrici. Explicatiile se confunda cu \u00eenlantuirea unor axiome. Or, axiomele sunt verdicte. Interesul se concentreaza asupra concluziei, nu asupra traseului prin care se ajunge la aceasta: \u201eApar\u00e2nd neasteptat si consum\u00e2ndu-se instantaneu, comicul involuntar are o puritate la care nu poate aspira comicul constituit artisticeste. Din pricina senzatiei ca s-a trudit la el, ca cineva se straduieste, cu tot dinadinsul, si \u00een durata, sa ne faca sa r\u00e2dem, acesta \u00eesi pierde puterea sau deturneaza \u00een grotesc. Dar aceasta e o alta tema\u201c (p. 67). De extractie caragialiana, propozitia finala devine, deopotriva, invitatie la reflectie si la studiu.\u00a0 Argumentele sunt c\u00e2teodata discutabile, deoarece pretinsa \u201epuritate\u201c nu facea parte din compozitia textului. Dar ipoteza ram\u00e2ne atractiva si merita dezvoltata. Intuitia impune o critica bazata pe frustrare de sens, \u00eentruc\u00e2t pedagogia din \u201eSimulacrele normalitatii\u201c este implicita. \u00cen general, \u00eendrumarile lui Eugen Negrici ocolesc didacticismul. \u00cesi selecteaza cu foarte mare exigenta destinatarii. Pentru a profita de pe urma respectivelor indicatii, orice \u00eenvatacel are nevoie de instrumente adecvate de ordonare a scrisului, \u00een functie de mutatiile suferite de binomul redactare-receptare.
\nCriticul nu le face niciodata recomandari colegilor de breasla. \u00cei mustra nu tocmai parinteste. \u00cen schimb, sfatos se arata cu scriitorii, \u00een special cu prozatorii, carora le reproseaza, aproape \u00een bloc, absenta abilitatilor de a fantaza. Mihai Zamfir sesizase carenta \u00een legatura cu generatia pasoptista (\u00een \u201eDin secolul romantic\u201c). Evidentele \u00eel \u00eendreptatesc pe Eugen Negrici sa extinda precizarea si pentru secolul al XX-lea, unde identificam putine exceptii: Sadoveanu, Stefan Banulescu sau Stefan Agopian. R\u00e2ndurile menite sa stimuleze creativitatea sunt fragmente dintr-un jurnal de lectura marcat de romanele semnate de Garc\u00eda M\u00e1rquez: \u201eFiindca prozatorii rom\u00e2ni nu au dat, \u00eentr-un secol si jumatate, cine stie ce dovezi de inventivitate narativa, si cu fantezia, imaginatia si, \u00een genere, cu literatura de fictiune stam rau, am considerat ca as putea reproduce c\u00e2teva note de lectura referitoare la un model de producere azi celebru. \u00cen perspectiva noului \u00eenceput de ciclu \u00een care pare sa fi intrat, dupa 1989, literatura rom\u00e2na, aceste \u00eensemnari si-ar putea gasi utilitatea\u201c (\u201eDespre consecventa\u201c, p. 36).
\nCriticul cailor de subzistenta\/ supravietuire<\/strong>
\nUn alt santier se releva si \u00een cazul trasarii firelor care au condus la cele doua volume din \u201eLiteratura rom\u00e2na sub comunism\u201c. E ca si cum am citi notele unei autoeditari filologice. Stilul penduleaza \u00eentre culmile disperarii si mila. Secventele surprind \u00eenscrierea totalitarismului \u00een seria structurilor profanatoare, nevoia regimului de a se legitima \u201estiintific\u201c, concesiile si ripostele scriitorimii, formarea zelatorilor \u00een machiaj propagandistic. Revizionismul criticului nu se manifesta sub forma atacurilor la persoana, ci semnaleaza dezumanizarea prin inocularea spaimei de catre institutiile cenzurii. \u00cen aceasta directie, se cuvine citat integral \u201eSchita pentru o patologie stilistica totalitara\u201c (p. 83-88), proiect de istorie literara axat pe descoperirea p\u00e2rghiilor cu ajutorul carora Directia Generala a Presei si Tipariturilor, \u00eempreuna cu urmasele ei, au modelat sistemul de genuri si specii. Stilistica evita formulele martiale, ci denunta din interior aberatiile dictaturii, \u00eentrebuint\u00e2nd instrumentele \u201ereligiei politice\u201c. Vivacitatea expunerii este contracarata de dramatismul situatiilor acumulate, amintind de \u00eensiruirea aservitilor puterii din \u201eBudila-Express\u201c (Alexandru Musina): \u201eMitul si-a produs relativ repede si cultul oficial, institutiile (C\u00e2ntarea Rom\u00e2niei), hierofantii (activistii cu propaganda, inspectorii cu cultura, organizatorii turneelor), ceremoniile (cenaclurile), ritualurile (deplasarile scriitoricesti si turneele cenacliste), neofitii (liceenii cenaclisti), afiliatii (artistii, recitatorii, c\u00e2ntaretii mobilizati sau \u00eenchiriati), adeptii (v\u00e2rstnicii simpatizanti), bigotii, habotnicii, fecioarele exaltate, oferindu-se drept jertfa, iluzionarile (spectacolele nocturne cu jocuri de lumini), exercitiile de exaltare si sugestie colectiva (cu intonari \u00een cor, momente de apoteoza si fumigatii), mijloacele de turmentare, prin sugerarea unei libertati absolute pe durata ritului, semnele profetice simbolice (triada L-urilor)\u201c (\u201eMitul patriei primejduite\u201c, p. 118).
\nO tinta predilecta a articolelor despre intervalul 1944-1989 este sclerozarea spiritului critic. Catre aceasta constatare aspra conduce tocmai citatul precedent, \u00eentruc\u00e2t, asa cum bine puncteaza Eugen Negrici, s-a instalat nevoia de a \u00eenlatura ierarhiile oficiale, ceea ce a condus si la propulsarea unor carti neglijabile gratiei biografiei nemaculate a numelor de pe coperte. \u00cen paralel, s-a concretizat un fenomen \u00eengemanat, ura generalizata si nejustificata \u00eempotriva cenzorilor care, printre altele, datorita formatiei filologice impecabile, au oprit de la tiparire lucrari fara tinuta. Iar dupa Revolutie, acei asa-zisi obiditi si-au revendicat statutul de rezistenti\/ disidenti, caut\u00e2nd sa-si publice scrierile \u00een democratie. Un episod elocvent apare \u00een povestirea \u201eViata de redactor\u201c din \u201eFraier de Bucuresti\u201c (Florin Iaru). Dar cel mai grav simptom al dereglarii c\u00e2mpului literar este \u00eenlocuirea polemicilor \u2013 indiciu de nepregetat ca statul nu controleaza cultura \u2013 cu \u201eo echipa de articlieri obedienti, programati sa organizeze campanii de denigrare sau glorificare, sa puna nimburi condeierilor puterii, sa acopere cu gunoaie orice licarire de lumina\u201c (\u201eAgonia spiritului critic\u201c, p. 98).
\nRugos at\u00e2t \u00een afirmatii, c\u00e2t si \u00een negatii, discursul lui Eugen Negrici nu scoate niciodata \u00een evidenta narcisismul criticului, ci exclusiv bunavointa fata de latentele operelor.<\/p>\n

 <\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Eugen Negrici, \u201eSimulacrele normalitatii\u201c, Pitesti, Editura Paralela 45, 2011, 200 p.   La putini critici postbelici \u00eent\u00e2lnim, precum la Eugen Negrici, intentia de a elabora un sistem explicit de lectura. Principiile din \u201eExpresivitatea involuntara\u201c se perpetueaza \u00een \u201eFigura spiritului creator\u201c si \u00een \u201eImanenta literaturii\u201c. Dar nici analizele facute poeziei realismului socialist \u201eLiteratura rom\u00e2na sub comunism\u201c… Cite\u0219te mai mult »Un critic altruist<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[7295,7152,7296,2077],"class_list":["post-10850","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-simulacrele-normalitatii","tag-critica-literara-actuala","tag-critici-postbelici","tag-eugen-negrici"],"views":1516,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/10850","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=10850"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/10850\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=10850"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=10850"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=10850"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}