{"id":10767,"date":"2012-02-16T13:38:50","date_gmt":"2012-02-16T11:38:50","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=10767"},"modified":"2012-02-16T13:39:07","modified_gmt":"2012-02-16T11:39:07","slug":"sunam-a-gol-interioritatea-construita-din-obiecte","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/sunam-a-gol-interioritatea-construita-din-obiecte\/","title":{"rendered":"Sunam a gol. Interioritatea construita din obiecte"},"content":{"rendered":"

Traim sub timpuri si c\u00e2teodata pare ca timpurile ne traiesc pe noi, ne consuma, ne erodeaza interiorul si ne forteaza sa umplem tipare straine. Se vorbeste astazi despre felul \u00een care mass-media si alti factori influentatori externi construiesc individul, despre ideea unui destin pre-trasat, despre sentimentul necesitatii induse si subminarea stimei de sine a indivizilor prin diverse forme de promovare.<\/strong><\/em>
\nLucrarile unor autori precum Jean Baudrillard sau Philip Cushman subliniaza cu o claritate aproape violenta ideea golirii de esenta a sinelui si de \u00eenlocuire a neperisabilului \u00eensufletit cu o materie perisabila, glorificata si prezentata ca fiind unica salvare a muritorului, singura sa cale de a fi \u201e\u00een timp\u201c. Conceptul de Saeculum pare sa se fi tradus \u00een post-modernitate mai cur\u00e2nd prin englezescul trend, \u00eensotit de toate caracteristicile sale, dec\u00e2t prin imaterialul suflu al ideilor la care se referea initial.
\n\u00cen concordanta cu noile manifestari ale societatii contemporane, se naste \u00een anii ’70 conceptul de cultura materiala, ale carui radacini pot fi regasite \u00een cercetarile antropologice ale anilor ’30. Accentul \u00eencepe sa cada din ce \u00een ce mai mult pe modificarile pe care le sufera paradigma relationala \u201esubiect-obiect\u201c, atunci c\u00e2nd primul \u00eel \u00eenglobeaza pe al doilea, las\u00e2ndu-se uneori stap\u00e2nit de el.
\nGolul interior si alte maladii sufletesti moderne \u2013 o anamneza<\/strong>
\n\u00cen articolul \u201eWhy the Self Is Empty?\u201c, Philip Cushman contureaza imaginea sinelui contemporan, subliniind importanta integrarii sale \u00een cadrul unei analize contextualizate, ce \u00eel urmareste \u00een cursul evolutiei sale, dar si \u00een cadrul culturii care \u00eel defineste. Descriind sinele ca pe ceea ce un grup cultural \u00eentelege prin a fi uman, alaturi de toate limitele, daruirile si asteptarile ce-l \u00eensotesc, Ph. Cushman atribuie conceptualizarea culturala si configurarea individului actiunilor economiei si politicii unei epoci.
\nThe Empty Self este sinele ce asteapta confirmari, validari si transferuri simbolice dinspre exterior, sinele ce se agata de semne, sinele ce strabate un cursus honorum \u00eensotit de \u201ec\u00e2rje\u201c materiale si ale carui \u00eempliniri, fie ele chiar interioare, nu pot fi dec\u00e2t concrete, palpabile. Sinele \u201esec\u201c este acela care, \u00een trecerea prin viata, lasa \u00een urma-i o d\u00e2ra lunga de posesiuni tangibile dar perisabile, iar emergenta sa, istoric vorbind, se face simtita odata cu \u00eenceputul proceselor de industrializare, urbanizare si secularizare. \u00cen contextul deprecierii sentimentului comunitar, a traditiei si a \u00eentelesurilor \u00eempartasite, sentimentul \u00eencrederii de sine si al valorii personale a condus catre instalarea unei stari cronice de ne\u00eemplinire emotionala.
\nEul postbelic \u00eesi dezvolta o tendinta catre exhibarea unui individualism rezervat, care constituie obiectul de interes a doua profesii: psihoterapia si publicitatea. Angrenate \u00eentr-un dans perpetuu, fiecare dintre ele \u00eencearca sa suplineasca aceasta lipsa \u2013 prima caut\u00e2nd sa vindece, iar cea de-a doua sa \u00eentretina artificial frustrarea.
\nPh. Cushman descrie o construire a eului postmodern \u00eentr-o structura vida, pre-trasata de institutii care creeaza si manipuleaza dorinta de \u00eemplinire a individului prin necesitatea continua de justificare a existentei sale (statul) si prin instituirea unei \u00eenclinatii subconstiente catre consum (mai ales \u00een cazul economiei postbelice, dornica sa promoveze consumul de bunuri si experiente non-esentiale). Obiectele culturii materiale, care se instaureaza dominant \u00een lumea ce-si revine \u00een urma celui de-al doilea Razboi Mondial, sunt expresia unei noi ere, form\u00e2nd si model\u00e2nd constelatiile puterii, averii si sferelor de influenta din societate. Eul devine un artefact social si cultural, un bun de consum, perpetuu reciclat \u00een functie de cerintele contextuale, pregatit pentru a fi \u201e\u00eembracat\u201c mai degraba ca decor.
\nAdecvarea sociala transpare ca prioritate \u00een agenda zilnica, pe masura ce comunicarea paraseste sfera informativa si se \u00eencarca de rezonante persuasive. Treptat, metodele si tehnicile dezvoltate de psihologia nou stabilita ca disciplina stiintifica \u00een drepturi depline sunt puse \u00een slujba industriei publicitatii, determin\u00e2nd o exacerbare a individualitatii. Astfel, cele mai importante aspecte ale existentei eului postbelic devin dezvoltarea, divertismentul si \u00eemplinirea \u2013 desigur, individuale \u2013 facute posibile doar prin consum, fie el consumul de bunuri, experiente, celebritati, politicieni sau relatii emotionale. Structurarea sinelui vid se \u00eemplineste, de facto, \u00een contextul unui paradox cultural: individul se vede nevoit sa functioneze autonom si izolat si trebuie, deci, sa dezvolte mecanisme care sa-i asigure auto-suficienta, \u00een timp ce discursurile publice care se tes \u00een jurul zbaterii cotidiene vorbesc despre integrare, empatie si comuniune.
\nClifford Geertz numeste practicile discursive ancorate \u00een cultura tesatura de semnificatii care \u00eencadreaza eul si \u00eel situeaza \u00een timp, oferindu-i un context de referinta. Aceasta retea \u00eencepe odata cu anii 1950 sa se piarda \u00een avalansa mediatica, pe masura ce interesele institutionale capata glas si \u00eencep sa contureze \u00eentr-o oglinda universala o imagine identitara ideala, accesibila doar prin adoptarea unui anumit stil de viata.
\nPierdut \u00een bruiajul discursiv, homo postmodernus nu are alta cale de urmat dec\u00e2t cea indicata de catre \u00eendemnuri straine, concise si aparent obiective, care-i boteaza traiul \u00een lumina rece. Neaparat clinice sau profilactice, mesajele au bunavointa de a-l feri pe individ de pericolele neconformitatii, de \u00eengrozitoarea posibilitate ca el sa devieze de la ceea ce este social acceptabil.
\n\u00centr-o lucrare dedicata societatii de consum, Jean Baudrillard ne avertizeaza: \u201eTot asa cum copilul-lup devine lup daca-si duce viata \u00een padure, si noi devenim functionali aidoma obiectelor din preajma noastra. Traim timpul lor; mai precis, traim dupa ritmul si conform succesiunii lor nesf\u00e2rsite. Noi suntem cei care asista astazi la nasterea, desav\u00e2rsirea si moartea lor, \u00een timp ce, pe vremuri, obiectele erau cele care supravietuiau generatiilor de oameni.\u201c
\n\u00cen agenda zilei se strecoara, dupa secole \u00een care religia o exilase cu totul din preocuparile oamenilor, rezerv\u00e2nd-o vietii de dincolo, cautarea fericirii \u2013 \u00eencurajata de doctrina democrata si noile timpuri situate sub zodia belsugului. Fericirea devine un drept, dar si o obligatie pentru individul care merita sa-si \u00eemplineasca potentialul si este dator fata de sine sa-si ofere tot ceea ce este mai bun. Fericirea este referinta absoluta a societatii de consum, echivalentul m\u00e2ntuirii. Cautarea fericirii este exprimata \u00een aceste conditii si prin preferinta pentru obiectele care o fac posibila. Obiectul tinde sa devina unitatea de masura a fericirii, de aceea \u00een discursul publicitar adesea ideea mediului si ambiantei se refera mai degraba la o aglomerare de obiecte si nu la un manunchi de relatii interpersonale. Paradoxal, printre ecourile sarbatoresti ale pauzelor publicitare care \u00eendeamna catre integrarea \u00eentr-o comunitate prin achizitie (fie ea pentru adoptarea unui nou statut specific grupului sau pentru consolidarea unei relatii prin dar), individul cauta comuniunea \u00een absenta unei comunitati. Homo edax contopeste consummare (\u201ea desav\u00e2rsi\u201c) si consumere (\u201ea distruge\u201c, \u201ea consuma\u201c), iar prin dimensiunea simbolica a celui din urma, acesta se desav\u00e2rseste, \u00eesi transfera atribute prin consum. Obiectul, mereu oferit \u00een context, intra \u00eentr-o noua relatie cu cel care-l consuma, raportarea nu va mai fi una singulara, orientata numai catre utilitatea specifica a obiectului. J. Baudrillard aminteste de promovarea unei curiozitati universale \u2013 \u201eo curiozitate generalizata, activata de o obsesie difuza \u2013 imperativul divertismentului, al exploatarii complete a tuturor posibilitatilor\u201c. De cele mai multe ori, aceasta teama se traduce prin consum: nu se stie niciodata ce senzatie s-ar putea rata prin abstinenta. Obiectele sunt \u00eenvestite artificial cu un sens, iar acesta se perimeaza chiar \u00eenaintea artefactului \u00eensusi. Aceasta cultura materiala este \u00een orice aspect o cultura a semnului, a blazonului auto-instituit si reinstituit perpetuu, suficient de perisabil pentru a fi imposibil de lasat mostenire, pentru a nu a mai avea valoare \u00een timp, dar perfect consumabil p\u00e2na la o crusta reziduala compusa din deseuri.
\nImaginea construita pentru societate, asa cum o creioneaza reteaua mediatica, este un etalon, o profetie ce se \u00eemplineste singura, cre\u00e2nd un cerc vicios al obiectului ca standard \u00een continua schimbare, pun\u00e2nd bazele conceptuale ale unei curse continue \u00een cautarea complementarului, ca substitut sau imbold pentru o atitudine straina sinelui, dar aflata \u00een concordanta cu cerintele vremii. Perceput \u00een calitatea sa de consumator, individul ajunge sa se priveasca asemenea, devenind solitar, caut\u00e2nd cu frenezie personalizarea, diferentierea. Nefiind parte a unei comunitati, el se defineste prin raportare, clas\u00e2ndu-se \u00eentr-o ierarhie tacita, dar mobila. Individului nu \u00eei trebuie nimic altceva pentru aceasta diferentiere dec\u00e2t o evaluare a posesiunilor, astfel se poate explica aparitia unor nouveaux riches, a caror bogatie exterioara nu \u00eesi gaseste ecoul \u00eenlauntrul persoanei. Adesea le este dificil sa-si joace rolul potrivit asteptarilor si sa-si poarte cu eleganta accesoriile personalizante.<\/p>\n

Madame Bovary, c’est moi! \u2013 teoria sinelui extins<\/strong>
\nIdeea ca umanitatea \u00eesi leaga soarta de posesiuni nu este una noua. Expresia palpabila a sinelui se regaseste \u00een convoiul material ce ne \u00eensoteste de-a lungul vietii, iar bazele conceptuale ale unei asemenea perspective se regasesc de timpuriu \u00een filosofia europeana. \u00cen cel de-al doilea tratat despre c\u00e2rmuire, John Locke \u00eesi fundamenteaza perspectiva asupra ideii de proprietate pe trei piloni: individul \u00eesi este propriul stap\u00e2n, deci si proprietarul de drept al muncilor sale si al rezultatelor eforturilor sale (\u00een starea naturala pe care acesta o descrie, materialele prelucrate apartin mediului si nu sunt cumparate sau datorate nimanui, deci homo faber \u00eesi poate \u00eensusi fara complicatii cele muncite). Iar pentru ca \u00eentelegem obiectele ca pe un rod al muncii noastre, parte din ceea ce suntem se transfera asupra lor, iar ele devin recipiente ale eului. Ulterior, \u00een urma transformarilor sistemului economic, prin trecerea de la economia de subzistenta la sistemul industrial modern, \u00eentre om si obiect se interpune conceptul banilor. Departe de a depersonaliza rezultatele muncii, sistemul lichiditatilor face loc unei varietati nemai\u00eent\u00e2lnite de alegeri, iar transferul sinelui ram\u00e2ne neafectat, \u00eentruc\u00e2t, function\u00e2nd pe principiul echivalentei, banii sunt lipsiti de valoare simbolica definita, sunt perceputi ca un mijloc, nu un scop.
\nFilozoful si psihologul american William James fundamenta, \u00een 1890, conceptul modern al ego-ului, recunosc\u00e2nd importanta lumii materiale \u00een definirea acestuia: \u201eSinele unui om este suma a tot ceea ce el poate sa numeasca al sau, nu doar corpul si puterile sale spirituale, dar si hainele sale si casa sa, sotia si copiii sai, predecesorii si prietenii sai, faima si munca sa, pam\u00e2nturile sale, barca sa si contul din banca.\u201c
\n\u00cen decursul timpului, raportul dintre a fi, a face si a avea s-a \u00eenclinat din ce \u00een ce mai mult catre ultimul, care tinde sa le \u00eenglobeze pe primele doua prin exacerbarea senzoriala si emotionala a fenomenului posesiei, asa cum este el prezentat \u00een discursul contemporan. Astfel, pe masura ce omul postmodern devine mai nesigur de sine, el se identifica din ce \u00een ce mai pregnant prin posesiuni si \u00eesi suplineste frustrari (reale sau \u00eenchipuite) prin achizitii. Sinele extins reprezinta nu numai obiecte, ci si persoane sau locuri marcante pentru identitatea individului. Dintre toate acestea, \u00eensa, categoria asupra careia se poate exersa cel mai \u00eenalt grad de control (deci care ofera si cel mai mare nivel de satisfactie si siguranta) este cea reprezentata de obiecte: ele asigura o recuzita obedienta \u00een sustinerea imaginii personale. Desigur, exista obiecte care sprijina o proiectie a imaginii noastre si obiecte care reprezinta nestiute laturi ale personalitatii umane. Exista obiecte care se definesc prin noi, dar si obiecte care ne definesc, obiecte \u00eembl\u00e2nzite prin uz si altele care ne \u00eembl\u00e2nzesc.
\n\u00centre obiect si creatorul sau posesorul sau \u2013 dupa cum este mai des \u00eent\u00e2lnit \u00een aceste vremuri \u2013 se naste o relatie de definire cu dublu sens al transferului de semnificatii. Asa cum obiectul este introdus \u00een reteaua simbolica a posesorului si capata un sens unic pentru acesta, si el \u00eesi defineste posesorul, integr\u00e2ndu-se \u00een universul sau. Re\u00eent\u00e2lnim dublul sens al unui transfer simbolic si la un alt nivel, al atributelor: obiectul poate fundamenta imaginea de sine a individului sau stabili individul \u00eentr-o noua pozitie \u00een ierarhia sociala, dar poate fi, de asemenea, infuzat cu personalitatea posesorului.
\nMihaly Csikszentmihalyi \u00eesi bazeaza teoria asupra sistemului integrativ al obiectelor pe conceptul directionarii atentiei catre un punct focal \u2013 iar acesta poate fi un obiect, o persoana sau un loc. Oricare ar fi cazul, investirea energiei psihice \u00eentr-un obiect al focalizarii \u201e\u00eencarca\u201c obiectul cu energia agentului. Parafraz\u00e2nd, o parte din viata si experienta noastra se regaseste depozitata \u00een posesiuni, obiecte, aide-m\u00e9moire-uri din care este compusa constiinta fiintei si existentei noastre. Aceasta este \u00eenca o definitie a sinelui extins, privita din alta perspectiva, cea a definirii de sine fara un scop fictional si neconsiderata ca fiind o recuzita ce sustine un rol, ci pur si simplu o biografie materiala. Perspectiva aceasta este \u00eempartasita si de Russell W. Belk, care, \u00een studiile sale, contureaza pentru prima data conceptul sinelui extins. Cit\u00e2ndu-l pe McClelland, R. W. Belk clarifica notiunea prin categorizarea si ierarhizarea elementelor constitutive ale sinelui extins. La granita dintre \u201emine\u201c si \u201eal meu\u201c se afla trupul, perceput ca parte inextricabila a fiintei, nediferentiat de suflet si de vointa \u2013 constientizat, la fel cum afirma Jean-Paul Sartre despre perceptia individului despre sine, nu \u00een momentul auto-reflectiei, ci \u00een clipa desincronizarii, a bolii sau a durerii. De altfel, Sartre afirma ca singura cale de a sti cine suntem este de a analiza ceea ce posedam, iar atunci c\u00e2nd un obiect devine un bun posedat, sinele si strainul devin una, iar a avea ajunge sa se contopeasca inevitabil cu a fi.
\nImediat \u00een apropierea trupului sunt percepute bunurile personale, \u00eenglobate \u00een conceptul de sine odata cu exercitarea unui anumit grad de control asupra lor. Este tocmai elementul manifestarii unei vointe proprii cel care plaseaza persoanele apropiate \u00een urma bunurilor personale \u00een aceasta ierarhie. Cu c\u00e2t gradul controlului exercitat este mai \u00eenalt, cu at\u00e2t sunt considerate obiectele mai apropiate de sinele si constiinta individului.
\n\u00cen ceea ce priveste compozitia de marketing a sinelui extins, aceasta ram\u00e2ne unica, \u00eentruc\u00e2t natura nevoilor individului ram\u00e2ne unica. Chiar standardizate, obiectele se constituie \u00eentr-un mozaic original diferentiator. Exista un oarecare scepticism de provenienta franceza care condamna serializarea produselor si \u00eensotirea ei de catre discursul creator de necesitati si frustrari. Se observa \u00eensa reticenta teoreticienilor americani cu privire la subiect, ei propun\u00e2nd modele ale posesiei bazate pe functionalitatea obiectelor, si nu pe motivele achizitiei lor.
\n\u00centocmai precum Gustave Flaubert, care \u00eesi considera creatia o extensie a fiintei si constiintei sale, omul contemporan creeaza o retea de obiecte, a caror viata o traieste prin controlul pe care \u00eel exercita asupra lor. Inanimatul primeste un suflu de energie care se reflecta asupra individului. Poate ca nimic nu se schimba \u00een urma copilariei, iar ceea ce fusesera odata jucarii \u2013 acum instrumente \u2013 sunt \u00eencadrate \u00een aceeasi lume simbolica, mai realista \u00eensa. La fel cum \u00een anii copilariei lumea construita \u00een jurul unui joc era cu mult mai ampla dec\u00e2t jocul \u00een sine, \u00een anii maturitatii, bunurilor le sunt atribuite functii si roluri, conform unor conventii despre care ne place sa credem ca raspund unor principii realiste si pragmatice.
\nAceste aide-m\u00e9moire-uri despre care aminteam sunt fondul sinelui extins si ne ofera o harta mentala a identitatii noastre, care sufera modificari conform perceptiei sinelui. Pe parcursul evolutiei psihicului uman, relatia dintre sine si bunurile posedate fluctueaza, iar psihologii au determinat patru mari stadii ale dezvoltarii psihice care corespund unui anumit rol atribuit obiectelor. Anumite posesiuni se disting prin rolul pe care \u00eel joaca \u00een procesul de tranzitie dintr-o etapa a vietii \u00een alta. Separarea copiilor mici de mama este \u00een mod curent sprijinita de introducerea \u00een universul acestora a unor obiecte precum paturi sau jucarii moi. Legaturile create \u00eentre copil si aceste obiecte \u00eenlocuiesc \u00eentruc\u00e2tva prezenta materna si dainuie ani buni, c\u00e2teodata chiar p\u00e2na \u00een pragul adolescentei. Procesul posesiunii \u00eei \u00eengaduie individului o prima separare de mediu, apoi o scindare fata de ceilalti indivizi, etapa marcata de criza identitatii.
\nUn studiu condus de Mihaly Csikszentmihalyi si Eugene Rochberg-Halton \u00een orasul Chicago a indicat o predilectie a generatiei adolescente pentru obiectele care reflecta aptitudini, pentru acele bunuri care permit o extensie a abilitatilor, oferind un grad crescut de independenta. Odata cu trecerea pragului \u00eenspre viata de adult, bunurile preferate sunt cele care vorbesc despre planurile de viitor si care situeaza individul din punct de vedere social. \u00cen timp ce tinerii privesc catre viitor, generatia a treia colectioneaza amintiri.
\nMai mult dec\u00e2t un suport al identitatii, alaiul material reprezinta spre batr\u00e2nete o extensie \u00een imortalitate. Din ce \u00een ce mai constienti de apropierea sf\u00e2rsitului, privim catre lucrurile care ne \u00eenconjoara si cu o nostalgie pronuntata, caci ele ne fixeaza trecutul. Acest trecut supravietuieste prin mostenire, asigur\u00e2nd continuitatea unei familii. Sentimentul trecutului, dublat de o prezenta contemporana si miniaturala a mitului v\u00e2rstei de aur, apare deslusit \u00een albumele fotografice, \u00een jurnale si \u00een c\u00e2te alte obiecte pline de \u00eentelesuri si marcate de iubiri apuse, prietenii, atingeri ale unor oameni dragi disparuti. Sclipiri ale celor ce au fost transpar prin intermediul c\u00e2torva fr\u00e2nturi de lucruri, amintiri palpabile.
\nC\u00e2te bordeie, at\u00e2tea muzee<\/strong>
\nCaminele ne sunt muzee, ele gazduiesc \u201ecolectii\u201c ce ne-au \u00eensotit de-a lungul vietii, vitrine pentru ceea ce suntem c\u00e2nd ram\u00e2nem singuri. \u00cen casele noastre regasim firimituri de copilarie, petice de timp \u00eencapsulat \u00een carti, haine, mobilier sau alte maruntisuri. Nu mai putem \u00eentoarce timpul, dar pastr\u00e2nd obiecte dragi ni se pare ca putem reveni la ceea ce a fost, la ceea ce am fost, traind pluralitatea timpului, ascunz\u00e2ndu-ne \u00een volutele unor trecuturi multiple si sper\u00e2nd uneori ca prezentul sa dispara.
\nNe regasim pe rafturi \u00een diferite ipostaze, \u00een felurite clipe ale vietii. Uneori \u00eei deslusim pe cei dragi prin dulapuri, prin camari, printre carti de bucate sau vechi truse de scule, \u00eentr-un stilou, sau \u00eentr-o brosa. Universul nostru material ne aduce mereu aminte de ceea ce suntem si de ceea ce dorim sa devenim. Fara el, ne-am pierde ancora si ne-am \u00eendeparta de noi \u00eensine.
\nErving Goffman descrie efectele procesului institutionalizarii care standardizeaza fiinta. Cei introdusi \u00een sistemul unei institutii psihiatrice sau \u00een cel al unui azil sunt supusi unor masuri profund depersonalizante, prin care individul este \u201edezbracat\u201c de sine. Obligate sa renunte la orice fel de bunuri si sa se conformeze unor reguli stricte, persoanele institutionalizate primesc o identitate noua, care raspunde unor standarde prestabilite, si pe care o \u00eempartasesc cu toti ceilalti. Iar pentru ca obiectele de care individul face uz \u00een cadrul institutiilor nu \u00eei apartin lui, ci institutiei, acesta capata impresia ca el \u00eensusi nu-si mai apartine.
\nPierderea involuntara a unor bunuri (\u00een cazul calamitatilor sau furturilor) determina o reactie asemanatoare doliului, \u00eensotita de sentimente precum neputinta sau frustrarea, cauzate de violarea intimitatii. Reinstaurarea echilibrului emotional dupa o asemenea pierdere urmeaza aceeasi pasi pe care \u00eei strabatem \u00een situatia pierderii unei persoane dragi, trec\u00e2nd prin negare, m\u00e2nie, depresie si ajung\u00e2nd \u00een cele din urma la acceptarea noii situatii.
\nPutem \u00eentelege, astfel, de ce homo postmodernus \u00eesi vegheaza cu grija lucrurile dragi si-si salveaza trecutul apropiindu-se de el prin obiecte. Relu\u00e2nd ideea sinelui vid, observam nasterea unor tendinte anti-consumeriste, manifestate prin ceea ce putem numi comportamentul de custode. El este definit ca fiind o practica performata \u00een mod constient de catre anumiti consumatori \u00een \u00eencercarea lor de a mentine intacte obiecte care se afla \u00een pericolul de a fi distruse sau aruncate. Oarecum o extrapolare a nevoii de a prezerva trecutul, acest comportament se extinde mai departe de bunurile personale ale unui anumit consumator, pe care acesta le apara. Individul doreste sa salveze, \u00een acest caz, orice obiect aflat \u00een primejdie, ca raspuns la risipa promovata de societatea contemporana, vazuta ca o continua si programatica pierdere a sinelui, la un nivel global. Ne simtim din ce \u00een ce mai nesiguri \u00een lume, iar subiectul patologiilor psihologice determinate de aceasta nesiguranta este larg.
\n\u00centr-un studiu recent, H\u00e9l\u00e8ne Cherrier alcatuieste o clasificare a raportarii individului fata de obiecte. Ea distinge \u00eentre clinical hoarders, non-clinical hoarders, collectors si non-hoarders. Natura non-clinica a tezaurizatorilor rezida \u00een aceea ca acest comportament al lor nu le cauzeaza un disconfort \u00een ceea ce priveste functionarea \u00een societate, spre deosebire de comportamentul str\u00e2ngatorilor obsesiv-compulsivi, pusi \u00een pericol de dorinta nestavilita de a acumula. Spre deosebire de aceste doua categorii, colectionarii depun un efort sustinut \u00een \u00eencercarea de a-si \u00eembogati colectia. Aceste eforturi presupun planificari minutioase pentru perioade \u00eendelungate de timp, iar roadele lor sunt cel mai adesea expuse privirilor straine. Non-clinical hoarders se diferentiaza de colectionari prin aceea ca nu au o motivatie distincta de a acumula si prefera sa mentina cele acumulate \u00een protectia intimitatii. Non-hoarders sunt indivizii pragmatici p\u00e2na la extrem, care nu se simt aproape deloc atasati de obiecte si le considera mai degraba o povara. Ghid\u00e2ndu-se dupa principii practice, non-hoarders sunt adaptatii vremurilor, care nu recunosc valoarea emotionala a obiectelor si opteaza pentru versiunea \u00eembunatatita a artefactului respectiv, imediat ce ea este disponibila; acestia sunt progresistii.
\nStudiul mentionat subliniaza \u00eenclinarea reflexiva a non-clinical hoarders catre cultura renuntarii. Acestia plaseaza obiectele vechi, manufacturate, cu mult deasupra celor produse \u00een serie, pun\u00e2nd accent pe materialul din care sunt confectionate (autoarea observa o predilectie pentru materialele naturale si un dispret pentru cele sintetice). Ei se proclama salvatori ai trecutului si \u00eesi dedica timpul restaurarii \u00een primul r\u00e2nd a obiectelor fata de care sunt legati emotional, si, \u00een al doilea r\u00e2nd, a obiectelor pe care alti indivizi le arunca, \u00een pofida starii lor functionale. Prin aceasta diferentiere voita de cultura materiala, non-clinical hoarders \u00eencarca semantic \u00eentr-un mod original sistemul socio-cultural cu care se \u00eenconjoara. Ei percep obiectele ca fiind purtatoare de sens si reprezentari ale trecutului, iar \u201ecolectiile\u201c lor \u00eei poarta \u00een timp aievea, mai profund dec\u00e2t ar face-o orice album fotografic. Cultura materiala devine pentru oameni chiar materia prima care le serveste pentru retrairea unor experiente si emotii trecute. Atas\u00e2nd amintiri unor obiecte materiale, ele ni se \u00eenfatiseaza ca indispensabile vietii. Memoria noastra se odihneste \u00een ceea ce ne apartine, candidata la nemurire, depinz\u00e2nd doar de respectarea unei mosteniri. Istoricizarea posesiunilor \u00eel plaseaza chiar pe posesor \u00eentr-o linie temporala clar stabilita, fundament\u00e2ndu-i existenta \u00eentr-o ramificatie din ce \u00een ce mai vag articulata \u00een cadrul culturii consumeriste, care-si leapada cochilia pentru alta mereu mai noua, mai rece si mai performanta.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Traim sub timpuri si c\u00e2teodata pare ca timpurile ne traiesc pe noi, ne consuma, ne erodeaza interiorul si ne forteaza sa umplem tipare straine. Se vorbeste astazi despre felul \u00een care mass-media si alti factori influentatori externi construiesc individul, despre ideea unui destin pre-trasat, despre sentimentul necesitatii induse si subminarea stimei de sine a indivizilor… Cite\u0219te mai mult »Sunam a gol. Interioritatea construita din obiecte<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[7230,7226,7229,7227,7228,7232,7231],"class_list":["post-10767","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-comuniune","tag-cultura-materiala","tag-empatie","tag-eul-postbelic","tag-integrare","tag-rolul-obiectelor","tag-stil-de-viata"],"views":1963,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/10767","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=10767"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/10767\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=10767"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=10767"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=10767"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}