{"id":10760,"date":"2012-02-16T13:30:18","date_gmt":"2012-02-16T11:30:18","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=10760"},"modified":"2012-02-16T13:31:29","modified_gmt":"2012-02-16T11:31:29","slug":"posibila-carte-a-vietii","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/posibila-carte-a-vietii\/","title":{"rendered":"Posibila carte a vietii"},"content":{"rendered":"

Proceduri<\/strong>
\nLegarea de fragmente (meta)literare, amalgamarea, implicit o programatica neglijare a disociativitatii propun in cartea Aurei Christi, \u201eNietzsche si Marea Amiaza\u201c, cuv\u00e2nt inainte de Nicolae Breban, postfata de Stefan Borb\u00e9ly, Ed. Contemporanul, Bucuresti, 2011, oarecum \u201emetodic\u201c, o practica personala a \u201ecomparatismului\u201c. Disociat, iata, de formele sale istorice, mai mult sau mai putin academizate, refuzate fatis si acestea. Autoarea este, ca tipologie estetica, o neoromantica sau o romantica (post)moderna, iubitoare de apropieri si legaturi excesive, voit prea mari ori prea largi, facute parca pentru ca sa incapa totul din ceea ce o preocupa ardent, pe multiple dimensiuni. De pilda, ca sa exemplific doar cu una dintre laturi, integreaza \u201efrivol\u201c religia si mitul, referinte ca aceea la Scriptura si, numaidec\u00e2t, la zeul grec Apollo, politeismul, grec indeosebi, fiind asumat. Disocierea este exprimata tot ca o asociere. Sculptorul Vasile Gorduz, crestin prin crez uman si artistic, este integrat politeismului si chiar pag\u00e2nismului. Isus, prin citarea \u2013 repetata \u2013 a lui Schopenhauer, e asezat pe un fel de pat al lui Procust, aplic\u00e2ndu-i-se de data aceasta scurtarea. Asadar, apar\u00e2nd ca \u201emartir luminat\u201c, supus psihologizarii. P\u00e2na la urma sau poate doar intre timp, Aura Christi, umbl\u00e2nd pe traseele vii, ale viului \u2013 ontic si estetic -, \u201ealege viata\u201c (si) prin Dumnezeu ori \u2013 scris mereu ortodoxizant \u2013 Iisus. Dar, in mod obisnuit, procustianizarea apare urmata aici nu prin scurtare, ci prin lungire, extensie, exces, exagerare \u2013 oarecum metodice. Desi obsesiva, fixata intr-un cadru prestabilit, lectura, interpretarea, intelegerea \u2013 prin recurenta de idei, cuvinte, citate \u2013 isi dezvolta obiectul, privit constant prin lentile augmentative.
\nUndeva, o parte din acest volum, partial, de lucru, dar si autonom, tot in parte, isi aroga statutul de eseu. Aura Christi cocheteaza si cu interdisciplinaritatea, dar tot in raspar, intr-un fel deturnat, avertiz\u00e2nd ca detine doar \u201einstinctul interdisciplinaritatii\u201c. Abordarea sa este mai cur\u00e2nd inter-artistica sau inter-estetica, incluz\u00e2nd aici recursul la arta plastica si la filosofie. Ori, apoi, autoarea mai flirteaza cu hermeneutica, la modul asa zic\u00e2nd empiric, c\u00e2nd isi dezvaluie \u201etatonarile, incursiunile hermeneutice\u201c.
\nNu spiritul critic este cel care primeaza in carte. Ce prevaleaza este o \u201ecritica de spirit\u201c. Astfel apare orientata si polemica purtata cu\u00a0 critica \u201eacademica\u201c, iar intr-un loc din volum cu \u201ecritica lenesa\u201c a tinerilor; formula este probabil calchiata dupa aceea a lui Ion Barbu: \u201epoezia lenesa\u201c. Acelasi tropism o arata ca virulenta aparatoare a disidentei politice a lui Breban.
\nSincretic, mai cur\u00e2nd dec\u00e2t interdisciplinar, devine acest volum prin introducerea unor texte poetice proprii sau prin referinta la romanele personale. Gasim poemele autoarei, vreo sase la numar, uneori la final de (intra)eseu, cum se int\u00e2mpla o prima data, iar a doua oara prin \u201etrei psalmi scrisi de noi sub semnul obsesiei Viului\u201c, ultimul reproduc\u00e2nd sintagma nietzscheana, avansata si in titlu, \u201eMarea Amiaza\u201c. O cunosteam deja din reproducerea unui poem al lui\u00a0 Nietzsche, in forma \u201eAmiaza a vietii\u201c. Acolo urma un poem personal, in replica, de fapt complementar, intitulat chiar \u201eMarea Amiaza\u201c, din volumul \u201eSfera frigului\u201c, aparut aproape in acelasi timp cu acesta. In volum, de fapt in intregul citit prin tema aleasa, sunt integrate si romanele autoarei, la pp. 103, 106, 293, mai pe larg la 138-141. In fine, volumul are si o dimensiune antologica recunoscuta, autoarea referindu-se undeva uimita la \u201eincredibilul nostru eseu monografic \u00abReligia viului\u00bb\u201c. Aura Christi se declara \u201eUn poet care propaga un soi de stranie religie a viului, in esenta de neexprimat, o religie-mit de sorginte nietzscheeana, construita pe un exces de personalitate.\u201c Ceva at\u00e2t de lax (religie si mit), totodata inefabil, isi cunoaste va sa zica originea, dispens\u00e2ndu-se de diferenta si procesualitate. Ma voi intoarce la tema autoarei, preexistenta cartii, urmarind-o in paginile acestui volum. Dar acum sa mentionez ca acest volum mai are, prin referinta la scris si trait, o vizibila componenta memorialistica. Obsedanta problema a mortii, parte a complexului problematic tragic si fascinatoriu atras sub termenul viului (nu doar a vitalului, termenul acesta frecventat de filozofie si psihologie este inlaturat, probabil fiind resimtit ca restrictiv, nu numai impersonal), revine aici, emotionant, memorabil, si din perspectiva autobiografica, desi nu pur intima, prin trairea (si expresia) g\u00e2ndului mortii de catre tatal\u00a0 scriitoarei, Semion Potlog, sau de catre Olga Breban, mama marelui romancier.
\nRomancierii a caror opera o citeste si interpreteaza aici Aura Christi sunt toti prezumati, autoarea insasi deopotriva, drept \u201enordici\u201c, nu at\u00e2t geografic, c\u00e2t in spirit. Nu este insa amintita Madame de Sta\u00ebl, autoarea cunoscutei tipologizari dihotomice geografico-spirituale: nordici si sudici.
\nStatutul revendicat de A. Christi ram\u00e2ne doar acela de poet. Dar de poet in tot ce scrie, pe aliniamente diverse si cu (ne)limitari de tipologie retorica. Limbajul, asumarea stilistica prioritara, se afirma in \u201einaintarea g\u00e2f\u00e2inda\u201c a discursului. Sintagma pusa intre ghilimele e preluata, in spirit si in litera, de la N. Breban, romancierul care identifica stilul, scriitura, fraza cu respiratia auctoriala. Declarat si evident, Aura Christi este ca scriitoare \u2013 in acord cu fiinta umana care o sustine \u2013 pasionala. Nu doar din instinct, dar si deliberat. Cartea aceasta este, noteaza ea, \u201erodul pasional al unei iubiri construite\u201c timp de 20 de ani. Traind si scriind in regim de intemperanta, Aura Christi se considera si ea o innascuta nietzscheana, o dionisiaca, o scriitoare cu \u201eexces de personalitate\u201c. Boala, una din fetele tematice propuse prin ceea ce (supra)numeste autoarea viul, este resimtita nu doar in lectura, dar si in traire \u2013 umana si artistica \u2013 drept \u201eun imens dar formator\u201c. Din suprareal, din mit, din cultura, formarea se completeaza prin supunerea spirituala la Dionysos. (Semnalez ca \u201eboala de sorginte divina\u201c existase la Gabriela Melinescu, in titlul unui volum de poeme, ea numind asa creatia poetica).
\nAura Christi scrie, dupa cum si g\u00e2ndeste, impetuos si liber, cu unele norme sintactice si lexicale proprii, uneori riscate. Ajunge sa creeze, pornind de la Minda, un personaj din \u201eIngerul de gips\u201c, termenul unic mindaean. Se rasfata scriind, pare ca nu-si interzice aproape nimic. Totul tinde a fi la ea oximoronic. Dar nu ajunge chiar viul, un termen nominal rar, aici, la Aura Christi, unul intens frecventat, ca personal \u2013 inter-personal, daca-l citim si la Breban \u2013 derivat de la viu, termenul calificant uzual? Termenul este, cum am spus, intens frecventat, dar nu si asezat in titlu. Probabil pentru a nu dubla titlul anterior, \u201eReligia viului\u201c.
\nScriitoarea tinde, in diferenta fata de Breban, spre sublim, iar ironia nu o preocupa, nici ca sublimare, ea propaga \u201epathosul cel ce se simte ca pestele in apele culturilor mari\u201c. E o brebaniana\u2026 personala, cu propria ei masura, dar si una retinuta, construita. Ii scapa c\u00e2te un tic al maestrului, unul interjectiv, de tipul \u201eoho!\u201c, dar excesivitatea sa este feminina de-a dreptul. De pilda c\u00e2nd dezvaluie narativ, descriptiv, poetic, interpretativ, \u201emegatonele de fantastic\u201c ale eului interior. C\u00e2t de stabila si deplin fundamentata este g\u00e2ndirea literara, comuna in multe puncte celor doi scriitori din generatii diferite, se poate constata si din acest exemplu: un om-esenta, descoperit de Aura Christi la M. Proust, este si protagonistul, (foarte) t\u00e2narul Calistrat B. Dumitrescu, din romanul lui N. Breban, \u201eSingura cale\u201c (2011), unde formula apare literal.
\nRetorica activata de Aura Christi este encomiastica, dintr-o \u2013 sau printr-o \u2013 admiratie extrema pentru tot ce atinge, cu justificarea, dupa autoritatea lui A. Schopenhauer, ca iubirea include si negatia. Eseista citeaza asiduu, supraelogios si adesea in zigzag, din varii epoci, cu g\u00e2ndiri si stiluri nu doar apropiate, de la universali la nationali si apropiati. Sursele sunt reluate intruc\u00e2t cartea s-a recompus din fragmente succesive. Retelele referentiale sustin deschiderea principala, cea care conduce spre c\u00e2tiva scriitori, cu totii \u2013 potrivit autoarei spiritualmente generoasa \u2013 emulati, prin vointa sau nevointa, de Fr. Nietzsche. Undeva, eseista noteaza ca scriitorii interpretati sunt nu doar nietzscheeni, dar si dostoievskieni; personalitati excesive, fara masura sau limita. Pentru Breban si Christi, Nietzsche este o recunoscuta obsesie, ca si Dostoievski, acesta calificat acum si drept mit. Privit mai terestru, scriitorul rus este un \u201eurias g\u00e2nditor neinregimentabil\u201c, incendiind literatura universala cu capodopere scrise deopotriva de pasional si construit. Dar mai cu seama inexplicabil. Sa zicem, pentru lectura critica, extrem de provocator.
\nAura Christi ii aduna pe toti cei cititi in felul sau, patetic, oarecum ludic, nu si ironic, in ceea ce numeste \u201eprestigiosul trib iubit atroce de noi\u201c. Trib cu sensul comun intors, ca atare spiritual. Unul, evident, de familie creatoare. Numele care o compun (in)voluntar: R. M. Rilke, M. Proust, Th. Mann, R. Musil, H. Hesse, D. H. Lawrence, Iris Murdoch, N. Breban. Mai sunt si altii. Ultimul nominalizat anterior le sta celorlalti mai tot timpul in drumul creatiei. Sau numai ii intersecteaza. Unele nume dintre ale acestora au sarit c\u00e2ndva si in ochii unor critici, de cele mai multe ori cu totul superficial.
\nCompozitie
\nCeva, acum, despre alcatuirea cartii, abia apoi voi ajunge si la partea ei oarecum abstracta, teoretica. Organizarea intregului text in cele trei parti dejoaca cronologia redactarii. Prima parte a fost scrisa intre 2008-2010, a doua intre 2004-2007, iar a treia nu este datata. Partea int\u00e2i sta sub umbra lui Goethe din \u201eElegiile romane\u201c prin sintagma \u201eteribilele abisuri\u201c. Eseurile componente mai contin, fata de ce stim deja, termeni majori ca \u201edestin\u201c sau (o anume) \u201erealitate\u201c. Dar si termeni disociativi, function\u00e2nd aici asociativ, ca de pilda \u201eelegii\u201c (despre romanele lui Iris Murdoch). Motourile din partea int\u00e2i, extrase din Nietzsche, Rilke si Proust, vorbesc despre patrunderea in ascunsul inimii sau al sufletului, ori despre recrearea mentala a realitatii.
\nOpera lui Rilke \u2013 calificat si ca poet dificil, dens, metaforic \u2013\u00a0 este numita, cu o metafora impresionist-topologica, planeta. In discutie intra acum \u201eInsemnarile lui Malte Lauridis Brigge\u201c, din 1910. Roman abisal, proza poetica, epic pur. Masca \u2013 in acceptia lui Nietzsche \u2013 a personajului, care \u2013 acum pe calea lui Kierkegaard \u2013 ajunge la regasirea de sine. Personajul, Malte, este asociat cu Hans Castorp al lui T. Mann, Marcel al lui Proust, Castor Ionescu al lui Breban, dar si Ivan Ilici al lui Tolstoi (int\u00e2lnit acum p\u00e2na la schimb de identitate cu Dostoievski). Rilke este citit si intr-un al doilea text, cu inferinte la jurnale, roman, uneori poeme. Autori de referinta familiara sunt aici Breban, Th. Mann, Proust, Marina Tvetaeva. Malte, insul imprudent, personal in exces, stap\u00e2nit de o mare vointa, dar si de tristete, purtator al unei masti (care-i sincretizeaza pe Dionysos si Isus, mitic-crestinul in intelegerea estetico-filosofica, nonteologica, a autoarei), este purtat intre dragoste si moarte. Al treilea text despre Rilke trece prin sculptorii Rodin, francezul, si Gorduz, rom\u00e2nul basarabean. Prin titlu, \u201eMarea Amiaza: intre Rodin si Gorduz\u201c, ar parea ca se vrea nexul volumului. Sculptura m\u00e2ntuie, in credinta estetica a autoarei, iar cearta nietzscheana cu Dumnezeu sau Isus nu l-ar separa pe Gorduz de crestinism, marturisit de altfel de sotia acestuia, de asemenea sculptor. Artei lui Gorduz i se reveleaza si o sorginte pag\u00e2na, trecuta prin politeism, p\u00e2na sa ajunga la crestinism, at\u00e2t c\u00e2t i-a mai ramas. Si aici este citat si urmat Schopenhauer, cel incredintat ca Isus a fost un martir, suferind si furios ca i se refuza iubirea. In schimb, cu deplina libertate, e pomenit \u201eiisusiacul Zarathustra\u201c. Perplexanta comuniune, nascuta de iubirea care transcende intelegerea. Totul, la om si artist, e pus sub aura viului particular. Gorduz, sculptorul, se remarca, vedea artistul ca pre-innascut (paradox ametitor), ca fiind nu ceea ce devine, dar ceea ce este, chiar dinainte de nasterea sa omeneasca.
\nRilke este atasat de Proust, intr-un al patrulea text. Daca Rilke era \u201eun nietzschean pur s\u00e2nge\u201c, Proust este \u201eun Nietzsche in esenta\u201c. Prin: realitatea recreata mental (ca punct iradiant in creatie), masca, dedublarea naratorului,\u00a0 amestecul de apolinic si dionisiac, transformarea mediocrului, singuratatea benefica, forta vie a bolii si a mortii, abisurile sau subteranele eurilor, trairea fara masura. Autoarea dezvaluie prin lectura, dupa cum noteaza, \u201ecantitati enormisime de viata\u201c, \u201eviata, viata si iarasi viata\u201c. (Undeva exista o notatie retoric asemanatoare: \u201edin nou Nietzsche, mereu Nietzsche!!!\u201c) Marcel este legat de Malte iar Castor Ionescu (N. Breban fiind in carte prezent, deopotriva in text si subtext) de am\u00e2ndoi. Tipologic, cei trei sunt \u201eprotagonisti iisusiaci\u201c, fireste in sensul in care e admis si \u201eiisusiacul Zarathustra\u201c. Dintre romancierii majori, referentiali mai sunt aici, si nu doar aici, T. Mann si H. Hesse. Ei au ajuns, noteaza Aura Christi, prozatori estetizanti superiori. Calificativul \u201eestetizanti\u201c este curatit ideologic. Tutelarul Nietzsche revine prin ideea vietii ca fenomen estetic. Dar si prin pretuirea totului, pan-axiologia, pozitivarea absoluta a vietii, determin\u00e2nd alegerea \u201eviului\u201c.
\nScriind despre Proust, Aura Christi trimite si la Tolstoi (\u201eMoartea lui Ivan Ilici\u201c), si la Breban (\u201eJiquidi\u201c): elogiul si pedagogia mortii, boala ca devenire la romantici, ca abis ontic la moderni, pluralitatea eului, ambiguitatea, masca, trecerea limitelor si metamorfozele personajului. Sau chiar la Rilke, prezent aici cu un poem despre decaderea ca ultima nastere.
\n\u201eMesagerii viului\u201c sunt restr\u00e2nsi apoi la Rilke ca romancier, Breban, prin curajul singuratatii ori vointa de libertate, Tolstoi (aceeasi nuvela), si Proust, luat in seama pentru forta uriasa si groaza mortii, in balanta cu foamea de viata. Singura propozitie contrapusa patosului trait si scris in tema thanatica apartine in carte criticului L. Raicu, transmisa prin amintirea lui N. Breban: \u201eN-o fi foc si moartea asta!\u201c
\n\u201eElegii pentru Iris\u201c, unde primul cuv\u00e2nt face trimitere la \u201eElegii duineze\u201c (Rilke) sau \u201eElegiile romane\u201c (Goethe), daca nu si la \u201eElegii parisiene\u201c (Breban), citeste romane de Iris Murdoch. Chiar si aici nu este eludat N. Breban, revenit prin romanul \u201eDrumul la zid\u201c. Unul dintre romanele autoarei britanice ajunge \u2013 in notatia, involuntara, reamintesc ca anticonceptuala, a lui G. Calinescu (el se referea la Ion de Rebreanu) \u2013 o \u201eo epopee (s. m.) a timpurilor noastre\u201c. Personajul Rozanov, din tipologia lui Karamazov, ajunge \u201eun nietzschean pur s\u00e2nge\u201c. Limitele lecturii sunt pastrate: nihilism, violenta interioara, \u201ecelalalt versant\u201c (realitatea secreta), dar si strania psihologizare schopenhaueriana a lui Isus ca martir, din nemultumirea de a nu fi iubit.
\nIn partea mediana a cartii, personajele sustinatoare ale obsesiilor problematice ale \u201eviului\u201c sunt cele ale lui \u2013 iar si iar \u2013 N. Breban: E. B., Castor Ionescu, Grobei, Neli, Herrgoth, printul Callimachi, insi comuni, care poseda o \u201estranietate ascunsa\u201c, atinsi de \u201epierderea energiei psihice, scurgerea viului din vasul trupului psihic\u201c, traind limitele revelate ca binevenite si necesare ale intelegerii. Le insotesc omul din subterana al lui Dostoievski si Ivan Ilici, iluminatul in moarte al lui Tolstoi. Iar dintre g\u00e2nditori, Nietzsche, Rozanov, Berdiaev (tragedia mortii vs. nemurirea sufletului), Unamuno (tragicul vietii), Koj\u00e8ve. In romanele lui Breban, viata si moartea nu ies din int\u00e2lnirea lor intr-un labirint estetic si ludic, expun\u00e2nd doar personaje (multe dintre ele interpretate anterior) mereu imprevizibile: Ceea, Minda, Mia Fabian (\u201eIngerul\u2026\u201c), K., Delia (\u201eP\u00e2nda\u2026\u201c), Rogulski (\u201eDon Juan\u201c), Castor, cel situat in \u201egaleria iisusiacilor\u201c, Alexandra Pavlovici, Grigore Ostfeld, (\u201eDrumul\u2026\u201c), Marchievici (trilogie). Citat aici, scriitorul polonez W. Gombrowicz, in jurnalul sau, se construieste si se dezvaluie in aceste largite \u201elimite\u201c tipologice, c\u00e2nd pledeaza pentru a fi dificil, strain, neplacut, neincrezator, lucid, aspru, exotic si, mai presus de toate, nesupus. O realitate deviata, mitica, de o alta natura, inchipuind o supralume, apare (ne)masurata, prin N. Breban (in \u201eDon Juan\u201c, Rogulski scoate femeia din Tonia), T. Mann (\u201eMuntele magic\u201c, unde Hans Castorp este asociat cu Castor Ionescu, \u201eIosif si fratii sai\u201c), doar citatul, nu si interpretatul R. Musil (\u201eOmul fara insusiri\u201c).
\nUltima parte, despre proza care problematizeaza grav,\u00a0 isi scruteaza obsesia dincolo de mila si de bine, prin Fr. Nietzsche si L. Sestov. Din ultimul este motoul despre \u201edisperare(a) atroce\u201c aflata in g\u00e2ndirea lui Dostoievski. Lumea de infern, frumusetea care va salva lumea, la autorul \u201eDemonilor\u201c, il redescopera eseistei si pe Pascal, in cautarea sa prin geamat. Problemele ascunse, grele, blestemate, ingaduite de Belinski lui Gogol, criticul rus i le interzice lui Dostoievski, care le expune prin arhetipul Goliadkin, abisalul, alienatul, deviatul, excesivul personaj.
\nMai cur\u00e2nd colaterala apare prezenta in aceasta carte a lui Oscar Wilde, totusi estetizant si imoralist, in expresie ludica, pe care se centreaza lectura sa. Intr-o masura, la fel apare si erotizantul, in esenta si de esenta, D. H. Lawrence, si el un excesiv, aflat in cautarea sinelui ascuns al unor personaje metamorfotice. Eseista nu pierde ocazia de a-i reacrosa modelator pe T. Mann, H. Hesse si indeosebi pe Breban, caruia i se acorda inca o (re)lectura, finala \u2013 a cartii -, centrata pe expresia realitatii ascunse, cu idei, exemple si asocieri recurente, in proximitatea lui T. Mann din \u201eIosif si fratii sai\u201c.
\nTema
\nMa intorc, cum am promis, la \u201eideologia\u201c cartii. Autoarea creeaza sintagma \u201eistmul fiintei\u201c. In treacat, reamintesc ca termenul mai aparuse in titlul volumului de debut al poetului echinoxist Ion Mircea, \u201eIstm\u201c, 1971. Sensul lingvistic al istmului este diferentiat p\u00e2na la a fi aproape contradictoriu. Pe de o parte, istmul, in geografie, este ceea ce leaga o peninsula de unul sau mai multe continente. Anatomia numeste astfel o parte ingusta a unui organ. Comuna este realitatea restr\u00e2nsa, ca materie, dar cu enorm rost, ca spirit. Istmul fiintei este acel putin cu noima enorma in ceea ce numim viata. Care include, se constata si in romanul \u201eInsemnarile lui Malte Lauridis Brigge\u201c, si moartea, de asemenea vie. Alaturi de viata innoita. Tot aici e revelata boala, care smulge din mediocritate si induce superioritatea, la T. Mann, H. Hesse, N. Breban; acesta a facut, intr-o carte eseistica, si elogiul mortii. Breban e urmat si in \u201eiubirea perplexa\u201c, care inlocuieste intelegerea. Intr-un mod insolit, provocator pentru teoreticienii lecturii. Intelegatori, daca admit ca actul de comprehensiune este aparent invaluit, el fiind de fapt doar invelit, protejat, in \u201eiubirea perplexa\u201c.
\nAl doilea text despre Rilke specifica faptul ca viul \u2013 substituit metonimic de iubire, viata si moarte \u2013 intereseaza mai int\u00e2i filosofia, apoi poezia si eseul. In al treilea text \u2013 Rilke prin Rodin si\u2026 Gorduz -, viata, elogiul acesteia, viul, iubirea, singuratatea, prietenia, masca, ori \u201ecelalalt versant\u201c, sintagma lui Breban numind realitatea ascunsa, onirica, apar doar refunctionalizate. Viata de la unsprezece kilometri sub apa, din Groapa Marianelor, este conexata \u2013 istmic, ca sa spun asa \u2013 cu \u201eLa Recherche du temps perdu\u201c.
\n\u201eReligia viului\u201c, devenita nexul eseului, este numai enuntata, dupa ce fusese deja anuntata: \u201eo uriasa religie: religia viului\u201c (p. 184). Apreciind-o dimensional, ea se doreste probabil atotcuprinzatoare. E totul si e in totul. Mai deductibil devine \u201eviul\u201c. Viul e existenta ca energie (dupa C. G. Jung), nu ca substanta, \u201eun fenomenal istm, greu de prins in chenarele unei definitii\u201c. El nu e extensiv, ci, dimpotriva, intensiv si reductiv. Viul \u201ene suge continutul fiintei\u201c. Nu e concept, nici idee, e doar obsesie poetica, lucida, rezonabila. Citim iar: \u201eviata, moartea, viul \u2013 obsesii esentiale, problematice\u201c.
\nPrin intensificare si cantitate ori prin mitizare, se \u201ereveleaza\u201c viul si la spirite creatoare tutelare ca Tolstoi (\u201emai multa viata in viata\u201c), Dostoievski (\u201eviata activa, vie\u201c), Marina Tvetaeva (cam in aceeasi formula cu Dostoievski). N. Breban nu se abate din calea extensiva si intensiva, inaltatoare si abisala, a acestora: \u201emiracolul enorm al viului\u201c, \u201ecantitatea de viu\u201c, \u201eexcesul personalitatii\u201c, forta, violenta, teroarea si teribilismul viului. Viul paradoxal, deturnat aproape in contrariul sau, este luat in seama la redob\u00e2ndirea si multiplicarea ontos-ului, in circumstantele viului ca boala sau destin, g\u00e2ndite de Nietzsche. Aura Christi reia, in expresia lui Rilke, plec\u00e2nd de la ingerul \u201eteribil\u201c sau frumusetea de acelasi fel, notatii de felul \u201eistmul teribil al viului\u201c, sau \u201eistm ontologic\u201c. Ipostaze virtuale, noi fete sau nuante, la fel de clar-obscure, in expresie retorico-poetica, exista in formule precum \u201emitul viului\u201c, \u201erevivifierea viului\u201c, \u201emetafizica cvasimistica\u201c.
\nDin prefata lui N. Breban retin: viul (echivalat cu ontos-ul) este un motiv (asadar o categorie a poeziei), \u201efuga in fictiune si visare\u201c prin lectura ca \u201eimbolnavire de text\u201c, patosul hermeneutic, larg impulsionat de inter\u2013 si trans-disciplinaritate, totul av\u00e2nd drept punct convergent \u201eaceasta absolut originala, curajoasa Religie a Viului\u201c. Din postfata lui St. Borb\u00e9ly notez ca toata cartea e \u201eo tulburatoare si foarte vie mitoconstructie personala\u201c, reunind interpretari doar in \u201echeie exuberanta\u201c, contur\u00e2nd inconturnabil metamorfozele modelate de Nietzsche in romanele lui Breban, in sf\u00e2rsit delimitarea fata de tratarea lui Proust ca vitalist \u2013 consider ca neavenita, intruc\u00e2t viul, at\u00e2t c\u00e2t este el dezvaluit de autoare, nu se reduce la vitalism.
\nPersonala carte a Aurei Christi, \u201eNietzsche si Marea Amiaza\u201c, este numai partial noua. Se intorc in paginile ei fragmente din \u201eReligia viului\u201c si din \u201eCelalalt versant\u201c (\u201eEpicul si blestematele lui probleme\u201c). Restul din \u201eTeribilele abisuri\u201c ram\u00e2ne inedit. De altfel, chiar in ea insasi, cartea este declarata si acum incompleta. Citim, prin urmare, o carte obsesiva, deschisa, probabil pentru o intreaga viata \u2013 tot mai vie, o spun deja, ca sa fiu in ton si tema cu ea \u2013 de creatie.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Proceduri Legarea de fragmente (meta)literare, amalgamarea, implicit o programatica neglijare a disociativitatii propun in cartea Aurei Christi, \u201eNietzsche si Marea Amiaza\u201c, cuv\u00e2nt inainte de Nicolae Breban, postfata de Stefan Borb\u00e9ly, Ed. Contemporanul, Bucuresti, 2011, oarecum \u201emetodic\u201c, o practica personala a \u201ecomparatismului\u201c. Disociat, iata, de formele sale istorice, mai mult sau mai putin academizate, refuzate fatis… Cite\u0219te mai mult »Posibila carte a vietii<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[6002,7223,2059,7222],"class_list":["post-10760","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-marea-amiaza","tag-sfera-frigului","tag-aura-christi","tag-religia-viului"],"views":1931,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/10760","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=10760"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/10760\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=10760"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=10760"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=10760"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}