{"id":10755,"date":"2012-02-16T13:27:16","date_gmt":"2012-02-16T11:27:16","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=10755"},"modified":"2012-02-16T13:29:08","modified_gmt":"2012-02-16T11:29:08","slug":"note-pe-marginea-postcomunismului-iii","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/note-pe-marginea-postcomunismului-iii\/","title":{"rendered":"Note pe marginea postcomunismului (III)"},"content":{"rendered":"

\u201eAn diesem, woran dem Geiste gen\u00fcgt, ist die Gr\u00f6sse seines Verlustes zu ermessen.\u201c s\u201eprin ce multumeste astazi spiritul trebuie masurata \u00eentinderea a ceea ce el a pierdutt<\/em><\/strong>
\n\u201eDie Philosophie aber muss sich h\u00fcten, erbaulich sein zu wollen\u201c<\/em> s\u201eFilosofia \u00eensa trebuie sa se fereasca de a voi sa fie edificatoare\u201ct<\/strong>
\nHegel, \u201ePrefata\u201c la \u201eFenomenologia spiritului\u201c (trad. Virgil Bogdan)<\/strong><\/p>\n

Daca ar fi sa comentez titlul unei mici si istete lucrari asupra umorului politic din Est, intitulata \u201eLe Communisme est-il soluble dans l’alcool?\u201c sEste comunismul solubil \u00een alcool?t (1), as spune ca, iata, comunismul n-a fost solubil \u00een alcool, dar s-a dizolvat \u00eentrutotul \u00een lumea marfii si a dinamicii sale. Lumea comunista a sf\u00e2rsit prin a se confunda cu un imens esec, cel al modelului ideal de American Way of Life etalat \u00een serialele americane \u201eDallas\u201c, \u201eDynasty\u201c si altele, difuzate masiv de televiziunile din Europa comunista prin anii \u201870 \u2013 \u201880 ai secolului trecut. Aceste produse ale unei realitati fantasmatice livrate de uzina de vise hollywoodiana functionau ca o veritabila supapa de siguranta, luxul pentru toti prezent\u00e2ndu-se pe ecrane ca \u201erealitate\u201c hedonista a consumerismului, cu mult mai atragatoare dec\u00e2t imaginea fericirii incerte promise de realismul socialist, cu moralismul sau \u00eengust si mic-burghez. Altfel spus, nu ideile lui Marx, Engels ori Lenin au triumfat acolo unde birocratii comunismului proclamau revolutia \u00een numele proletariatului, ci, silentios si apofazic, tocmai obiectele din marile magazine si hipermarketuri sau din fast food-uri \u2013 privite drept chintesenta a fericirii si a democratiei occidentale; \u2013 ele au fost acelea care au dobor\u00e2t, \u00een sfera subiectivitatii, comunismul real. Astfel, aproape c-am putea afirma ca subiectivitatea joaca aici un veritabil rol de infrastructura.
\nDe vreme ce criteriul post atribuit regimurilor ulterioare celui comunist trimite la mostenirea lor, \u00een el ar rezida diferitele manifestari ale esentei modernitatii tardive ca nihilism radicalizat. Asa ca regimul comunismului real trebuie reg\u00e2ndit si imaginat chiar \u00een c\u00e2mpul modernitatii tardive generalizate. Caci daca regimurile comuniste s-au naruit \u00een post-urile lor, exhib\u00e2nd semnalmentele unei modernitati radicale, uneori, \u00een unele aspecte, chiar ale unei postmodernitati bine instalate, faptul s-a putut \u00eent\u00e2mpla fiindca ele au fost moderne de la un capat la altul \u2013 deci nici vorba de vreun \u201efrigider al istoriei\u201c, expresie care facea deliciul anticomunistilor primitivi ce tunau si fulgerau prin universitatile noastre, \u00een anii \u201890 ai secolului trecut. Daca, deci, esenta post-comunismului este cea a comunismului real se int\u00e2mpla pentru ca acesta din urma a reprezentat, in acelasi timp, at\u00e2t un raspuns modern alternativ la exploatarea burgheza (dar nu cel narodnik, slavizant, rom\u00e2nizant sau maghiarizant etc. \u2013 folosit uneori pe post de ersatz), c\u00e2t si producatorul unei modernitati t\u00e2rzii care \u00eel anihila, sparg\u00e2nd limitele sociale si politice pe care el \u00eensusi le instaurase. Ca modernitate, comunismul a fost regimul politico-economic care a produs clasele de mijloc, cu idealurile lor consumeriste ce au sf\u00e2rsit prin a-l delegitima.
\nDaca iei seama la societatea produsa de comunismul real, vreme de saptezeci de ani \u00een URSS si vreo patruzeci \u00een statele satelite, observi, fara \u00eendoiala, prezenta din ce \u00een ce mai accentuata a modernitatii celei mai radicale, desi nu \u00eenca suficient de coapte. \u2013 Un fapt at\u00e2t de evident, \u00eenc\u00e2t uneori ma \u00eentreb la ce bun sa-ti pierzi vremea cu semidoctii care pretind contrariul? Nu voi mai face aici analiza fenomenologica a acestei modernitati, pe care am \u00eentreprins-o pe larg \u00een ultimii ani, \u00een textele mele din \u201ePostcommunisme fin de si\u00e8cle\u201c sPostcomunism la sf\u00e2rsit de secolt si \u201eL’Europe postcommuniste\u201c sEuropa comunistat (L’Harmattan), dupa cum si \u00een capitolul \u201eDe la chute du communisme \u00e0 la tiers-mondisation ou l’acheminement de la modernit\u00e9 tardive en Europe de l’Est\u201c, din \u201eLa Grande braderie \u00e0 l’Est\u201c (Bruno Drweski & Claude Karnoouh (coord.), Le Temps des Cerises, 2004) si, \u00eentr-o versiune mai extinsa, \u00een \u201eGenealogia postcomunismului\u201c (editia rom\u00e2neasca si engleza), aparuta la Editura Idea din Cluj.
\nOrice s-ar spune, chiar de la aceasta dinamica a modernitatii radicale sau tardive trebuie plecat pentru a reinterpreta din punct de vedere filosofic situatia de dupa comunism. Daca esenta (Wesen, ceea ce se pastreaza, \u00een prezenta sa intangibila, din fiinta particulara) modernitatii intensificate se manifesta concret printr-un numar de realizari teoretice si practice \u00een stiinta si \u00een tehnica, atunci, incontestabil, sistemul comunist a fost una dintre ipostazele acestei modernitati. Daca esenta modernitatii se \u00eentrupeaza \u00eentr-o structura sociala articulata \u00een jurul productiei industriale, atunci sistemul comunist a fost absolut modern, chiar hipermodern. Daca esenta modernitatii pretinde crearea unui sistem de \u00eenvatam\u00e2nt la scara larga, viz\u00e2nd pregatirea de ingineri si cercetatori stiintifici \u00een numar c\u00e2t mai mare, atunci sistemul comunist e un exemplu perfect de modernitate. Si daca aceasta productie de tehnicieni \u00eenalt calificati genereaza un socius al claselor de mijloc aflate \u00een expansiune si care pretind accesul la bunuri sociale si materiale tot mai diversificate, atunci sistemul comunist, cu toate restrictiile si disfunctiile sale, i-a facut destul loc (2). Si daca, \u00een fine, esenta modernitatii implica \u00een domeniul social al dezvoltarii sale o subiectivitate a civilizatiei divertismentului, a culturii si a sportului-spectacol, atunci comunismul \u2013 cu tot militantismul sau grosolan \u2013 a produs-o si pe aceasta, \u00eentetind-o progresiv pentru a fi la unison cu Occidentul capitalist.
\nCare este, asadar, aceasta epoca a fiindului (Seiende) care pecetluieste caderea comunismului? Nu-i oare chiar sf\u00e2rsitul primului moment de autentica modernitate din aceste tari ale Europei, aflate \u00eenca, \u00een primele decenii ale secolului al XX-lea, la periferia arhaica a capitalismului? Caci \u2013 daca tot spui pisicii pisica \u2013 trebuie sa accepti si aceasta realitate, oric\u00e2t de ascunsa va fi fost ea sub doxa leninista: taranii au fost aceia care, \u00een esenta, au \u00eenfaptuit revolutiile comuniste din secolul XX, at\u00e2t \u00een Europa, c\u00e2t si \u00een Asia ori \u00een America Latina. Astfel, \u00een zona cea mai putin dezvoltata a Europei, comunismul real a produs masiv modernitate sociala, economica si culturala; sociologic, aceasta e ilustrata de masificarea proletariatului urban \u2013 muncitori, ingineri, cercetatori, functionari \u00een servicii \u2013 oameni care inainte nu traisera dec\u00e2t din forta bratelor si se descurcasera cum putusera, iar acum \u00eesi \u00eenchiriau forta de munca \u00een schimbul unui salariu. Or, conform schemelor istorice deja experimentate \u00een Vest, vreme de trei decenii dupa Al Doilea Razboi Mondial, societatile comuniste, devenite societati ale claselor de mijloc salariate (dublate, \u00een unele tari, ca Ungaria, de o puternica clasa de mijloc a mestesugarilor independenti), au facut un compromis istoric cu puterea, cer\u00e2nd \u2013 partea lor la \u00eempartirea beneficiilor \u2013 o societate a divertismentului si a consumului. Adica destinul tuturor tarilor dezvoltate din Occident (Japonia fac\u00e2nd, din acest punct de vedere, pe deplin parte din Occidentul istoric). Odata \u00eencheiat acest prim stadiu al modernitatii, mai mult sau mai putin reusit \u00een functie de modalitatile efective ale puterilor locale (3) \u2013 ca si cum o necesitate ontologica, aceea a Gestell-ului, s-ar fi impus devenirii \u2013, a fost nevoie sa se treaca la stadiul urmator, care nu \u00eensemna depasirea precedentului, ci intensificarea lui, fara limitele si fr\u00e2nele impuse de o birocratie captiva \u00een molozul unor reglementari acum fara rost.
\nDar cum a fost cu putinta o mutatie de o asemenea amploare, o privatizare cvasi-totala a economiei, si mai ales cum a fost ea acceptata de popoarele fascinate de speranta unei noi Parusii: consumul fara grija zile de m\u00e2ine, ca \u00een serialele americane? Cum sa crezi ca poti, \u00een acelasi timp, sa pastrezi toate avantajele comunismului si sa le c\u00e2stigi pe cele ale capitalismului? Ce s-a ales de protectia statului, de serviciile publice, de posibilitatea de a asigura fiecaruia un loc de munca si drepturi sociale minimale, de sanatate, de \u00eenvatam\u00e2nt, de transport? \u00cen mod clar, conducatorii din anii \u201880-\u201890, cei mai informati dintre ei \u00een privinta situatiei economice a URSS-ului aflat \u00een competitie cu Statele Unite, au \u00eenteles ca primul ciclu de aculturatie a \u201emujicilor\u201c cu masinile si programele unei lumi industriale se \u00eencheiase si ca, \u00eentr-un fel sau altul, trebuia trecut la stadiul urmator, caruia prima sa structura, birocratico-politica, nu-i putuse da curs. \u00centelesesera asadar ca transformarea generala a economiei la finele dominatiei etalonului aur si o revolutie tehnico-informatica de importanta capitala \u2013 a informaticii pe toate fronturile \u2013 schimbasera dispozitivul mondial la \u00eenceputul anilor 1970 si ca nicio tara nu se putea sustrage regulilor impuse de aceasta revolutie, at\u00e2t \u00een domeniul schimburilor comerciale si financiare, c\u00e2t si \u00een tehnologie. Sistemul de redistribuire al statului a fost prin urmare descompus, s-a renuntat la acea parte din angrenajul industrial sovietic considerat depasit, \u00een tarile satelite el fiind cu totul scos la mezat, pentru a se accede la posibilitatile cvasi-infinite oferite de piata libera, care de fapt ramasese (si ram\u00e2ne) controlata \u00een mare parte de fostele elite si de progeniturile lor. Ca aceasta transformare s-a facut pe modelul descompunerii-recompunerii, ca \u00een fosta URSS si \u00een tarile satelit, sau ca s-a desfasurat ca o reconvertire spectaculoasa si totalmente inedita a partidului comunist, ca \u00een China, nu trebuie sa mire, caci oamenii sunt mai degraba g\u00e2nditi de timpul \u00een care traiesc, dec\u00e2t \u00eesi g\u00e2ndesc ei timpul. Nu e nicio tradare la mijloc, cum crede, repet\u00e2nd-o ad nauseam, acea extrema st\u00e2nga incapabila sa priveasca \u00een ochi josnicia si lasitatea umana si sa traga din asta cuvenitele concluzii despre natura omului! Caci, cu exceptia conflictelor nationaliste (din fosta Iugoslavie, Tarile Baltice sau din Caucaz), niciun popor nu s-a \u00eempotrivit disparitiei statului protector, fie el unul autoritar si dictatorial, si nu s-a opus pietei fara limite, supraconsumului si supraexploatarii. Toti erau deja acolo, prezenti \u00een s\u00e2nul socialismului si al comunismului real: si adoratorii Vitelului de aur al consumerismului, si alienatii societatii spectacolului. C\u00e2nd s-a ajuns la fundul paharului, situatia economica a lumii sovietice (cu imensele sale erori fata de om) n-a mai nascut dec\u00e2t o singura speranta: visul american.
\nAsadar, o data \u00een plus, timpul, logica \u00een care se dezvolta esenta formei-substanta Capital (respectiv ceea ce se pastreaza \u00een sine si pentru sine din forma-substanta Capital), \u00eenscrisa \u00een Tehnica, \u00een calitatea ei de ultima metafizica a modernitatii, timpul este, zic, ceea ce comanda discursul Dasein-ului \u00een era post, iar nu invers; asadar subiectivitatea. Fapt care ne conduce firesc la interpretarea imploziei comunismului european si a mutatiei chineze drept o reactualizare-radicalizare a unicului autentic subiect al istoriei modernitatii t\u00e2rzii: nu proletarul, ci Capitalul si capitalistii. Acestia din urma reprezent\u00e2nd \u00eentotdeauna clasa mondiala \u00een chip obiectiv stap\u00e2na a finantelor si a productiei si, subiectiv, clasa dotata cu o hiperconstiinta a intereselor sale de clasa; singura care stie sa \u00eentoarca, altfel spus, \u00een folosul sau lupta de clasa, fara a slabi, fara a se lasa furata de mirajul industriei culturii si a sportului prin care altminteri e abrutizata, cu voia ei, populatia.
\nCeea ce ma conduce, logic, la revizuirea uneia dintre afirmatiile idealiste ale lui Marx si Luk\u00e1cs \u2013 anume ca revolutia proletara nu e posibila dec\u00e2t \u00een momentul unificarii obiectivitatii si subiectivitatii subiectului istoric intr-un tot comun, pe care doar proletariatul l-ar putea \u00eentruchipa… La scara timpului istoric al esentei formei-substanta Capital, \u00eentre momentele de exploatare maximala si cele ale keynesianismului, se pare ca doar capitalistii au fost pe punctul de a reusi aceasta unificare \u00eentre obiectivitate si subiectivitate, dincolo de hazardul si incidentele neprevazute, inerente devenirii umane. Fapt ce ar trebui sa le dea de g\u00e2ndit acelora care viseaza \u00eenca revolutii peste revolutii, repet\u00e2nd, ca pe niste mantre, blocaje analitice care, la urma urmei, nu exprimau dec\u00e2t naivitatea generoasa si plina de speranta a epocilor inaugurale, ale vremurilor de inocenta politica a proletariatului \u2013, sau, mai rau, afund\u00e2ndu-se \u00een iluziile falsei constiinte reformiste nutrite de viclenia Gestell-ului (punerii laolalta, com-punerii, dispozitivului) tehno-stiintific. Dupa cum a aratat adesea Heidegger, exista moduri de a fi anti\u2013 ce rezida \u00een aceeasi determinatie a acelui lucru \u00eempotriva caruia se ridica (4)… iar \u00een cazul de care m-am ocupat p\u00e2na acum, este vorba de dinamica unui deja-acolo aflat \u00een asteptare (postcomunismul), care urma nestingherit, sub camuflaj, drumul comunismului institutionalizat de stat. Si, dupa cum bufnita Atenei \u00eesi ia zborul la venirea noptii, adevarul i-a fost revelat abia c\u00e2nd a disparut prin implozie, post factum, \u2013 ca re\u00eennoire dinamizata a figurii nihilismului. Postcomunismul se vadeste, asadar, dupa douazeci de ani, ca element-cheie al desav\u00e2rsirii capitalismului de tipul al treilea \u2013 stadiu ultim al mondializarii tehno-financiare.<\/p>\n

Paris, septembrie 2011 \u2013 ianuarie 2012<\/p>\n

Traducere din franceza de <\/strong><\/em>
\nTeodora Dumitru<\/strong><\/em><\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

\u201eAn diesem, woran dem Geiste gen\u00fcgt, ist die Gr\u00f6sse seines Verlustes zu ermessen.\u201c s\u201eprin ce multumeste astazi spiritul trebuie masurata \u00eentinderea a ceea ce el a pierdutt \u201eDie Philosophie aber muss sich h\u00fcten, erbaulich sein zu wollen\u201c s\u201eFilosofia \u00eensa trebuie sa se fereasca de a voi sa fie edificatoare\u201ct Hegel, \u201ePrefata\u201c la \u201eFenomenologia spiritului\u201c (trad.… Cite\u0219te mai mult »Note pe marginea postcomunismului (III)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[3],"tags":[7221,1704,676,7220,199,7219,6352,5930],"class_list":["post-10755","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-politica","tag-birocratii-comunismului","tag-consumerism","tag-engels","tag-lenin","tag-marx","tag-moralism-mic-burghez","tag-postcomunism","tag-realismul-socialist"],"views":1721,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/10755","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=10755"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/10755\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=10755"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=10755"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=10755"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}