{"id":10745,"date":"2012-02-16T13:18:21","date_gmt":"2012-02-16T11:18:21","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=10745"},"modified":"2012-02-16T13:22:17","modified_gmt":"2012-02-16T11:22:17","slug":"ascensiunea-chinei-sau-povestea-unui-leninism-de-succes","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/ascensiunea-chinei-sau-povestea-unui-leninism-de-succes\/","title":{"rendered":"Ascensiunea Chinei sau povestea unui leninism de succes"},"content":{"rendered":"

\u201eIn lume sufla doua v\u00e2nturi, de rasarit si de apus. Iar un proverb chinezesc spune: \u00abfie v\u00e2ntul de apus va fi mai tare dec\u00e2t cel de rasarit, fie v\u00e2ntul de rasarit va fi mai tare dec\u00e2t cel de apus\u00bb. Or, in vremea noastra, v\u00e2ntul din est sufla mai puternic dec\u00e2t cel din vest.\u201c (Mao Zedong) \/ \u201eLasati-i pe unii sa se imbogateasca primii, ceilalti o sa-i urmeze, iar bogatia va fi generala.\u201c <\/strong><\/em>(Deng Xiaoping)<\/strong>
\nEste China o tara comunista<\/strong>
\n sau capitalista?<\/strong>
\nSansa a vrut sa calatoresc de cur\u00e2nd in China. Am vizitat coasta si, bineinteles, Shanghaiul, dar si interiorul tarii, cu orase miniere precum Datong sau Taiyuan. Am vazut centrul puterii, la Pekin, insa si fostele colonii europene de la Macao si Hong Kong. Pretutindeni, impresiile au fost puternice, desi amestecate. Intors acasa, am incercat sa inteleg mai bine fenomenul chinezesc si iata c\u00e2teva din concluziile la care am ajuns.
\nDe o sanatate economica aproape insolenta, daca e s-o compari cu slabiciunea de azi a Occidentului, China incepe (sau reincepe) sa faca istorie. In clipa de fata, ea are in urma treizeci si trei de ani de dezvoltare neintrerupta, cu un produs intern brut al carui ritm mediu de crestere in ultimele doua decenii s-a apropiat de 10% pe an si cu un somaj mai degraba in scadere. Greutatea ei s-a marit de la 1,7% din PIB-ul mondial in 1980 la 8,6% in 2009, reusind sa sporeasca mai bine de cinci ori. Nu degeaba a ajuns China in 2010 a doua economie a planetei, cu perspectiva de a depasi in 2018 si Statele Unite(1). In plus, din atelierul lumii, cum era socotita p\u00e2na nu demult, tara pare sa fi devenit si bancherul globului. Ea are cele mai mari rezerve valutare din lume (in jur de 3 200 de miliarde de dolari) si e curtata sa se implice in redresarea finantelor internationale, inclusiv ale Uniunii Europene. C\u00e2t despre lansarea din august 2010 a ofertei publice initiale (de actiuni) a Bancii Agricole a Chinei, ea a fost cel mai mare eveniment bursier de felul acesta din istorie. In sf\u00e2rsit, p\u00e2na si la capitolul, obsedant pentru unii, al existentei unei clase de mijloc, China sta foarte bine: ea este astazi primul cumparator din lume de automobile, telefoane inteligente sau chiar piane (semn, daca mai era nevoie, ca nici la snobism nu vrea sa ram\u00e2na in urma)(2).
\nTotusi, daca datele economice sunt clare, intelesul istorico-politic al acestei evolutii spectaculoase pare mai greu de prins. Iar despre China zilelor noastre circula in general doua teorii care se bat cap in cap.
\nAstfel, pentru unii, in special de dreapta, China a fost si este inca o veritabila intrupare a ideilor comuniste. Asa inc\u00e2t existenta unui capitalism chinezesc \u2013 despre care se vorbeste tot mai des in ultimii ani, spre a i se atribui fulminanta dezvoltare a tarii \u2013 e nesocotita sau chiar negata cu totul. Caci, ni se spune, capitalismul nu poate functiona cu adevarat intr-un stat comunist. Prin urmare, capitalismul chinezesc trebuie ca este masluit si nicidecum autentic. Si intr-adevar, nu e oare China o tara nedemocratica? Iar statul nu se amesteca mereu in economie? Si nu se plaseaza China in afara actualului sistem economic mondial ori de c\u00e2te ori incearca sa se strecoare printre regulile de libera concurenta ale Organizatiei Mondiale a Comertului sau sa submineze hegemonia occidentala asupra lumii? Ca atare, ce alte dovezi ne mai trebuie spre a intelege ca e vorba de un regim comunist? De unde apoi si concluzia ca prabusirea Chinei e aproape, fiindca numai adevaratul capitalism ar fi pasamite la adapost pe lumea asta de falimentul generalizat.
\nIn schimb, pentru alti observatori, sa zicem de st\u00e2nga, aceeasi China se prezinta exact pe dos, si anume ca o tara fara nimic comunist in ea. Caci proprietatea privata \u2013 ni se spune de asta data \u2013 propaseste aici nestingherit, profitul e unicul criteriu al activitatii economice, iar inegalitatile sociale cresc mereu, strigatoare la cer. In plus, despre deplina integrare mondiala a Chinei aproape ca nu mai merita vorbit, altminteri n-ar fugi toate capitalurile intr-acolo, dezindustrializ\u00e2nd Apusul. Unde mai pui ca nu lupta cu Occidentul, ci imitarea lui pare sa precumpaneasca in China. Iar asta nu doar tehnologic, ci si ideologic, de vreme ce fiica viitorului secretar general al Partidului Comunist Chinez a plecat la studii in Statele Unite(3), iar unele declaratii ale responsabililor economici chinezi \u2013 cei mai multi formati tot in America \u2013 par sa miroasa mai degraba a liberalism dec\u00e2t a socialism(4). Semn ca, in ciuda spoielii populare, societatea chineza ar fi devenit incet-incet capitalista, iar in comunism nu mai cred nici macar conducatorii ei.
\nIata, prin urmare, simplific\u00e2nd putin, rumorile care circula in jurul fenomenului chinezesc. Si totusi care e adevarul? Si de unde vine o asemenea neintelegere, chiar contradictie, intre diversele pareri? In sf\u00e2rsit, ce e p\u00e2na la urma real sau ireal in China, capitalismul ori comunismul? Sau poate ca tocmai dihotomia asta nu e potrivita acum? Mai ales ca ideea existentei unui capitalism chinezesc, justa de altfel, presupune adeseori si o ruptura istorica intre China reformista de astazi si cea maoista de altadata care nu mi se pare adevarata. Iar asta in vreme ce teoria, gresita dupa mine, care face din comunism adevarul Chinei, merita luata si ea in calcul, in masura in care afirma, din contra, existenta unei continuitati intre trecutul si prezentul chinezesc.
\nCum sa judecam China?<\/strong>
\n C\u00e2teva criterii nepotrivite<\/strong>
\nFireste, concluziile legate de China sunt de multe ori partiale sau aproximative pentru ca criteriile dupa care o judecam nu sunt cele mai bune.
\nAsa de pilda, se vorbeste despre lipsa de libertate politica din China si, mai cu seama, despre drepturile omului, a caror incalcare (in Tibet, in Xinjiang etc.) e luata ca argument pentru caracterul comunist al tarii. Dar asta ca si cum lumea nu ar fi plina de regimuri autoritare pe care cu siguranta nimeni nu le va socoti drept comuniste, cum e bunaoara Arabia Saudita. Ba mai mult, ca si cum capitalismul ar fi prin esenta sa un fenomen democratic, si n-ar exista si un capitalism autoritar, cum a fost in Chile in anii ’70, ori cum mai este in Singapore astazi.
\nSau, tot asa, observatorii Chinei cauta sa inteleaga ce se int\u00e2mpla acolo urmarind evolutia \u2013 de altfel foarte schimbatoare in ultimii ani \u2013 a regimului proprietatii, de stat sau particulare. Criteriu, cu siguranta, interesant, care spune multe, daca nu ne vom margini insa, cum se int\u00e2mpla de obicei, sa facem din simpla prezenta ori absenta a statului in economie semnul univoc care sa distinga comunismul de capitalism. Ca si cum n-ar exista state implicate in treburile economice, dar necomuniste, cum se int\u00e2mpla sa fie bunaoara Iranul, sau cum au fost at\u00e2tea alte tari din Lumea a Treia imediat dupa obtinerea independentei, ori Germania nazista de altadata. Sau, invers, ca si cum acceptarea proprietatii private si a intreprinderii particulare ar fi fost dintotdeauna incompatibila cu politicile partidului comunist. Iar NEP-ul lui Lenin, la care voi reveni imediat, e cel mai bun contra-exemplu.
\nIn sf\u00e2rsit, cea mai mare greseala de intelegere a Chinei contemporane vine, cred eu, din analogia cu cele int\u00e2mplate in ultimele decenii in fostul spatiu sovietic (URSS si Europa de Est). Adica acolo unde, in urma unor revolutii ori reforme politice, regimurile socialismului real s-au prabusit la sf\u00e2rsitul anilor ’80, urmate de tot felul de schimbari radicale. De unde, asadar, ispita cautarii unei evolutii si rupturi asemanatoare, chiar daca mai temperate, si in China, care sa opuna o epoca mai cur\u00e2nd socialista alteia mai cur\u00e2nd capitaliste. Iar argumentele nu lipsesc, fireste, mai ales ca p\u00e2na si Constitutia chineza a facut loc la inceputul anilor ’90 unor expresii precum \u201eeconomia socialista de piata\u201c. Dupa cum exista apoi regimuri comuniste inghetate, precum cele din Cuba sau Coreea de Nord, unde contrastul cu cele petrecute in China sare in ochi.
\nSi totusi analogia cu vechea zona sovietica este, cred eu, cel putin pripita. Iar ipoteza contrara, a continuitatii istorice profunde intre China maoista si cea post-maoista, mi se pare mai corecta. Mai ales ca asa-zisele reforme chinezesti, incepute in 1978 (la doi ani dupa moartea lui Mao) si accelerate in anii ’80, au fost anterioare Perestroikai, caderii Zidului de la Berlin ori disparitiei Uniunii Sovietice si s-au petrecut, international vorbind, in plina perioada comunista. Ceea ce le face, asadar, mai greu de comparat cu trecerea de la socialismul real la capitalismul liberal de la noi.
\nC\u00e2t despre Deng Xiaoping, initiatorul si eminenta cenusie a acestor reforme, el nu a facut parte dintr-o generatie mai noua si potential revizionista de comunisti, cum s-a int\u00e2mplat cu Gorbaciov. Din contra, contemporan, iar nu doar rival cu Mao, participant la Marsul cel Lung si la lupta impotriva nationalistilor lui Chiang Kai Shek, Deng a fost legat de toate ofensivele si planurile mai importante ale Partidului Comunist Chinez. Nici macar pragmatismul lui economic, care l-a facut celebru, nu tine de o subita si t\u00e2rzie revelatie de batr\u00e2nete. Dimpotriva, la inceputul anilor ’60, ca inalt responsabil al Partidului, el mai dusese, alaturi de presedintele de atunci al Republicii Populare, Liu Shaoqi, aceeasi politica. Iata de ce ar trebui sa vedem in reformele sale de mai t\u00e2rziu o confirmare mai mult dec\u00e2t o renegare a vechilor lui idei comuniste.<\/p>\n

Ce este China astazi?<\/strong>
\n Un leninism de succes<\/strong>
\nFireste, asta nu inseamna ca cei care neaga astazi capitalismul chinezesc si spun, in ciuda tuturor evidentelor, ca in China nu exista asa ceva ar avea dreptate. Caci nu doar capitalismul, dar si schimbarile de dupa moartea lui Mao sunt neindoielnice. Si lor li se datoreaza, de altfel, decolarea chineza.
\nPe de alta parte, care ar fi atunci natura continuitatii dintre trecutul si prezentul Chinei despre care tocmai am vorbit?
\nOr, raspunsul tine de un al treilea termen, care lipseste de obicei din actualele dezbateri care opun comunismul capitalismului. E vorba de leninism, adica de acea forma particulara, ba chiar eretica de marxism care si-a facut intrarea in lume in urma Revolutiei Ruse din 1917, instal\u00e2ndu-se si in China dupa 1949. Iar asta intruc\u00e2t leninismul, asa cum urmeaza sa explic mai jos, a fost un proiect politico-economic amestecat si echivoc, care nu s-a confundat, de aceea, nici cu comunismul pur si simplu si nici cu un simplu capitalism.
\nOr, daca China de astazi nu poate fi socotita nici o societate socialista, nici una capitalista si ni se prezinta ca un sfinx, e pentru ca, de fapt, este o tara leninista. Dupa cum ambiguitatile ei nu sunt altceva dec\u00e2t ambiguitatile originare ale leninismului insusi. Iata, asadar, de ce nu cred ca actuala China ar fi diferita in esenta de cea de acum patruzeci sau cincizeci de ani.
\nIn sf\u00e2rsit, daca ar fi sa recunoastem totusi ceva nou la China de azi e faptul ca, fata de trecut, acum suntem martori, ce-i drept, la o politica leninista functionala, chiar la un soi de leninism de succes. Or, dupa esecurile de altadata, din Uniunea Sovietica, dar si din China insasi, un astfel de leninism a ajuns sa fie pentru multi aproape de nerecunoscut. Si totusi reusita leninismului, iar nu indepartarea de el si, prin urmare, de socialismul real de odinioara, explica ce se petrece astazi in China.
\nC\u00e2teva cuvinte despre leninism: o revolutie proletara victorioasa, dar prematura, imposibil de<\/strong>
\n continuat fara capitalism de stat<\/strong>
\nIn ce-l priveste, la inceputurile lui, leninismul a fost legat de o situatie istorica destul de particulara. E vorba de imperialismul european de la inceputul secolului XX si de urmarile sale social-politice care nu fusesera anticipate aproape de nimeni, fie liberali, fie marxisti.
\nIntr-adevar, initial, in a doua jumatate a veacului al XIX-lea, toata lumea se asteptase la progres si la un fel de uniformizare mondiala de la maturizarea si extinderea globala a capitalismului. Si totusi, odata implinita, aceasta extindere incepuse sa produca dezechilibre si conflicte neasteptate. De pilda, in locul mult asteptatului comert liber si al pacii eterne, concurenta dintre statele capitaliste mai tinere si cele mai batr\u00e2ne se indrepta spre razboi. Iar asta in vreme ce, pe de alta parte, in locul lumii diverse si multipolare de odinioara, populate de felurite culturi si imperii milenare, se nastea o opozitie tot mai simpla intre un centru avansat si o periferie subdezvoltata. Mai mult, o periferie care, desi atinsa de duhul modernitatii \u2013 sub forma de carteluri industriale ori capital financiar \u2013, nu parea sortita egalitatii cu centrul si nici nu avansa spre ceea ce parea a fi idealul lumii burgheze: industrializare profunda, negot echilibrat, independenta nationala, democratie liberala etc.
\nCeea ce se vedea, de altminteri, si din noua situatie in care ajunsese proletariatul. Mai numeros si mai bine organizat in tarile europene, dar partas la beneficiile politicii coloniale (\u201esocial-imperialismul\u201c cum era numita in epoca) si astfel imbl\u00e2nzit, el crestea mai rudimentar in restul planetei, dar si mai salbatic in saracia lui lipsita de speranta. De unde si aparitia unor situatii revolutionare pe la marginile lumii, acolo unde nu se asteptase nimeni. Sau, ca sa fim mai precisi, acolo unde insasi intelighentia marxista vorbise numai de o recuperare in etape, iar nu in hopuri a decalajului istoric. Ceea ce ar fi insemnat insa, politic vorbind, ca revolutia proletara sa tot astepte, las\u00e2ndu-se devansata cu stoicism mai int\u00e2i de o revolutie burgheza, iar apoi de aparitia unei societati capitaliste dezvoltate, aidoma celei existente in Apus.
\nOr, impotriva unor asemenea prejudecati evolutioniste, Trotki a fost primul care a vorbit de o \u201erevolutie permanenta\u201c. Adica a socotit ca, intr-o tara int\u00e2rziata precum Rusia tarista, revolutia proletara i se poate substitui, fara sa mai astepte, celei burgheze. Caci, odata atinse de modernitatea capitalista, periferiile lumii ar putea, ba chiar ar fi nevoite sa nu se mai dezvolte liniar, ci inegal si in salturi. Nu degeaba p\u00e2na si populatiile primitive ajunse in contact cu europenii trecusera, bunaoara, de la arcul cu sageti direct la pusca, fara a se mai incurca cu formele intermediare ale istoriei armamentului.
\nSi intr-adevar, in Rusia inceputului de secol XX, patrunderea marelui capital international slabea societatea feudala, ba nastea si un proletariat insurgent oarecum peste capul burgheziei locale, care nu mai apuca sa se dezvolte si sa-si joace rolul politic. La fel cum, odata cu capitalul strain, veneau din Occident si cele mai noi idei politice de acolo, si in primul r\u00e2nd teoriile socialiste. Ca atare, se va intreba Trotki, cine, daca nu muncitorimea rusa, putea rasturna autocratia, asa inc\u00e2t, in mod neasteptat, \u201evaletul (proletar) sa ia puterea inaintea stap\u00e2nului sau (burghez)\u201c(5)? Ceea ce insemna insa transformarea revolutiei anti-feudale direct intr-una proletara, mai ales daca muncitorii rusi ar fi acceptat si ideea lui Lenin, de a atrage in lupta taranimea de partea lor.
\nDesigur, o asemenea tactica politica destul de originala nu putea convinge pe toata lumea. Si de altfel ea i-a scandalizat in primul r\u00e2nd pe marxistii ortodocsi, pentru care etapele istorice nu puteau fi arse cu totul, taranii erau lipsiti de potential socialist, iar o revolutie proletara in tari subdezvoltate era, daca nu imposibila, cel putin lipsita de sens.
\nC\u00e2t despre desfasurarea istorica ce a urmat, ea nu le va da dreptate, dupa cum se stie, nici ortodocsilor si nici leninistilor. Caci, in ciuda crizei si a suferintei sociale de dupa Primul Razboi Mondial, revolutia proletara nu se va produce in Occidentul cel avansat, cum crezusera marxistii ortodocsi, ci doar in int\u00e2rziata Rusie (iar apoi in alte tari din Lumea a Treia, intre care si China), ca lupta anti-imperialista, muncitoresc-taraneasca. Dar asta, pe de alta parte, fara ca o asemenea revolutie sa fie totusi cu adevarat socialista, cum se iluzionasera leninistii.
\nCaci acelasi retard al Rusiei ori al Chinei, care ii ingaduise revolutiei proletare sa o ia inainte, iar partidului comunist sa puna m\u00e2na pe putere, nu era totusi propice nici social, nici economic socialismului. Iar asta intruc\u00e2t nu doar burghezia, care nu reusise sa impiedice revolutia muncitoreasca, ci si proletariatul, care o provocase, erau cam subtiri in acea lume agrara abia atinsa de modernitate. Or, socialismul la care visasera marxistii avea nevoie de un proletariat evoluat, at\u00e2t ca numar, c\u00e2t si ca stil de munca si organizare, spre a nu mai vorbi de resurse tehnologice, care sa ceara si in acelasi timp sa permita o reasezare colectiva a productiei. Conditii de negasit insa altundeva in afara lumii dezvoltate.
\nDe unde, asadar, si adevarul aventurii leniniste: o revolutie proletara victorioasa, dar prematura, care urma sa aiba nevoie de inca multa dezvoltare productiva ca sa-si atinga tinta. Ca si capcana in care se va gasi prins comunismul leninist, care va trebui sa \u201econstruiasca\u201c, in fond, capitalismul, iar nu socialismul. Caci numai deposedarea lucratorilor de o parte din munca si reinvestirea ei masiva in instrumente productive puteau asigura dezvoltarea dorita. Or, tocmai asta stia capitalismul sa faca at\u00e2t de bine, c\u00e2nd, in numele proprietatii private, separa forta de munca de mijloacele sale, care puteau spori astfel nestingherit sub forma de capital.
\nCe-i drept, fata de capitalismul clasic, de data asta intregul proces urma sa fie asezat sub controlul unui partid comunist si sa ia, asadar, forma unui capitalism de stat. In practica reala insa, asta putea sa nu insemne neaparat mai putin capitalism si mai putina exploatare a muncii, ci dimpotriva.
\nIn fine, dovada ca Lenin insusi a inteles de la inceput paradoxul statului sau comunist, obligat sa le stoarca muncitorilor si taranilor plusvaloare ca un adevarat capitalist, nu trebuie nici ea prea mult cautata. \u201eNu suntem destul de civilizati, spunea el in 1923, pentru a trece direct la socialism, desi avem deja premisele politice\u201c(6); sau, tot Lenin, dar in 1918: \u201erealitatea ne spune ca un capitalism de stat ar fi un pas inainte. Daca am putea ajunge in c\u00e2t mai scurt timp la capitalismul de stat ar fi o mare victorie\u201c(7).
\nSi intr-adevar, capitalismul de stat a ramas p\u00e2na la capat adevarul profund al leninismului, explic\u00e2nd mai bine dec\u00e2t alte concepte istoria socialismului real. Caci ce nume merita asa-zisul \u201ecomunism de razboi\u201c sovietic al anului 1918, care nu a nationalizat industria din ratiuni socialiste, ci pentru mai multa eficienta economica? Comunism de razboi ce a eliminat, pe deasupra, controlul muncitoresc al productiei, aparut in urma consilismului Revolutiei din 1917, si a transformat lucratorii in simpli salariati ai statului patron, fara drept de greva, supusi disciplinei si diviziunii muncii, taylorismului si directiunii formate din specialisti burghezi.
\nSau cum ar trebui privita Noua Politica Economica (NEP), inceputa tot de Lenin in 1921 pentru inca si mai multa eficienta? Mai ales ca, pastr\u00e2nd in proprietatea statului controlul bancilor, al comertului exterior si al unei parti din industrie, Partidul lasa, in schimb, m\u00e2na libera intreprinderii private din agricultura si micul comert. Ba mai si invita industriasii straini, nemti mai ales, sa investeasca sau sa primeasca in concesiune diverse fabrici si uzine din Rusia(8).
\nIn sf\u00e2rsit, tot capitalism de stat ram\u00e2ne numele cel mai potrivit si pentru etatismul economic absolut al lui Stalin, clonat apoi si in restul lumii comuniste, inclusiv in China maoista. Iar asta chiar daca multa lume a vazut in el un soi de socialism. Caci nu a fost el oare continuarea, cu alte mijloace, mai radicale, a aceleiasi politici de acumulare sustinuta de capital pe spinarea celor ce muncesc? Cum bine o presimtisera, de altminteri, deja din secolul al XIX-lea, unii marxisti ortodocsi, precum Wilhelm Liebknecht c\u00e2nd spunea ca \u201enimeni n-a combatut mai tare socialismul de stat dec\u00e2t noi, socialistii germani, si nimeni n-a aratat mai clar ca mine ca socialismul de stat este in realitate un capitalism de stat\u201c(9).
\nLeninismul chinezesc<\/strong>
\nIata de ce, revenind la capitalismul de azi al Chinei, nu trebuie sa ne miram prea tare. Caci el nu e dec\u00e2t leninism curat, adica un capitalism de stat aflat sub conducerea politico-administrativa a partidului comunist. Iar asta inclusiv c\u00e2nd intelege sa faca loc in interiorul sau pietei si proprietatii private. Caci p\u00e2na si asta aminteste, in fond, de NEP-ul lui Lenin.
\nFireste, inegalitatile Chinei de astazi sunt mai mari dec\u00e2t altadata. Potrivit revistei \u201eForbes\u201c, exista nu mai putin de 115 miliardari chinezi, fara a-i pune la socoteala pe cei din Macao sau Hong Kong. Ceea ce explica, printre altele, de ce coeficientul Gini se apropie actualmente in China de 0,50, fata de numai 0,28 c\u00e2t era in 1978, si este printre cele mai mari din lume.
\nMai mult, daca in 1998 venitul celor mai bogati 10% chinezi era de 7,3 ori mai mare dec\u00e2t al ultimilor 10%, in anul 2008 el ajunsese sa fie de 23 de ori mai ridicat (spre deosebire de cifrele analoge de 6,9 in Germania, ori 15,9 in Statele Unite)(10). La fel cum, tot in ultimii ani, a crescut si numarul migrantilor din interior, asa-numitii mingong. In numar de peste 200 de milioane, acesti tarani veniti la lucru in marile orase traiesc in cele mai precare conditii: fara drept oficial de rezidenta permanenta, fara acces la servicii sociale si, mai ales, fara sansa de a obtine un loc de munca stabil(11). Asta in vreme ce dreptul la greva e in continuare interzis, chiar daca exista un numar tot mai mare de conflicte de munca.
\nIn plus, lichid\u00e2nd o parte din intreprinderile de stat ori cooperativele agricole, reformele incepute in anii ’80 au slabit si vechiul sistem etatist al asigurarilor medicale. Rezultatul? Peste 300 de milioane de chinezi erau lipsiti in 2009 de orice asigurare de sanatate(12). Iar daca 71% dintre ei aveau acces la servicii medicale gratuite in 1981, doisprezece ani mai t\u00e2rziu, ei mai erau doar 21%. Asta in timp ce doar 50% din personalul medical lucreaza la tara, desi acolo traiesc 3\/5 din locuitori.
\nIn sf\u00e2rsit, s-ar putea vorbi si despre sistemul chinezesc de invatam\u00e2nt, unde partea de costuri pe care cetatenii trebuie sa o suporte singuri pentru educatie a crescut foarte mult. In anii 2000 de exemplu, ea era deja de 44%, un nivel urias, int\u00e2lnit in lume doar in tari ultra-capitaliste, precum Chile sau Paraguay(13).
\nCu toate astea, sa nu exageram mizeria sociala chinezeasca. Caci, pe de alta parte, e greu de dovedit ca exploatarea fortei de munca din China de astazi, inclusiv a taranimii sortite socialmente disparitiei, ar fi mai mare dec\u00e2t cea de odinioara din alte tari ale socialismului real (si nu in ultimul r\u00e2nd din URSS-ul lui Stalin). Asta ca sa nu pomenim chiar de China epocii maoiste. Numai Marele Salt Inainte, programul de stimulare fortata a cresterii productiei agricole in vederea crearii unei baze industriale, pus la cale de Mao in 1958, a costat, se pare, 20 de milioane de vieti. Ceea ce relativizeaza, asadar, puternicele diferente sociale existente astazi, cum bine observa si filosoful italian Domenico Losurdo(14). Caci intre inegalitatea de altadata dintre satul si flam\u00e2nd, ori dintre supravietuitor si cel ce a murit de foame, cea de acum, c\u00e2nd toata lumea are ce m\u00e2nca, pare un fleac. Iar daca diferenta dintre regiunile Chinei (si in primul r\u00e2nd dintre litoral si interior) creste, asta nu inseamna ca provinciile ramase in urma ar regresa, ci doar ca avanseaza mai incet dec\u00e2t cele aflate in frunte. De altfel, in ciuda inegalitatii sociale, doar 2,8% din populatia Chinei traia in 2004 sub pragul saraciei absolute, fata de 17,8% in Indonezia, 27,5% in India, sau 30,8% in Brazilia, cel putin daca tinem seama de statisticile Bancii Mondiale(15).
\nOricum, dincolo de sacrificii, ceea ce a contat si atunci, si acum au fost, in primul r\u00e2nd, rezultatele, calculate intr-o acumulare c\u00e2t mai masiva de capital. Un scop pentru care orice mijloace sunt binevenite, fie ca sunt etatiste, sau private, dictatoriale sau liberale. Vorba lui Deng Xiaoping: \u201ePutin conteaza daca o pisica e alba sau neagra, c\u00e2ta vreme prinde soareci\u201c. Or, daca planul lui Mao din anii ’50 a fost un fiasco, iar productia, at\u00e2ta c\u00e2ta era, in loc sa creasca, s-a prabusit(16), reformele lui Deng, incepute in 1978, au fost un succes, iar dezvoltarea care le-a urmat, spectaculoasa.
\nDespre puterea
\nPartidului Comunist Chinez<\/strong>
\nPe de alta parte, sa spunem c\u00e2teva cuvinte si despre Partidul Comunist Chinez. Caci, in lipsa lui, sau, mai precis, in lipsa monopolului sau politic, nu am putea vorbi de leninism.
\nOr, ce-i drept, schimbarile politice din ultimii ani nu sunt putine. Mai int\u00e2i, in Partidul insusi, unde cultul personalitatii s-a stins cu totul, conducerea e mai cur\u00e2nd colegiala, elitele sunt scoase automat la pensie la 67 de ani, iar numarul mandatelor din v\u00e2rful ierarhiei s-a restr\u00e2ns la doua(17). Apoi, la nivelul societatii si al statului, unde nu s-au rarit doar campaniile de indoctrinare si propaganda, ci si majoritatea insemnelor oficiale eclatante. Asa inc\u00e2t, plimb\u00e2ndu-te prin China, cu greu mai poti banui de multe ori ca te afli intr-o tara comunista. In fine, p\u00e2na si noua constitutie, adoptata in 1982, s-a cam indepartat de modelul comunist al Constitutiei sovietice din 1936 care ii inspirase la mijlocul anilor ’70 pe chinezi(18). Iar trimiterile de odinioara la lupta de clasa, la rolul conducator al Partidului sau la internationalismul proletar au disparut cu totul.
\nSi totusi e de ajuns, de exemplu, sa te uiti pe site-ul oficial al guvernului chinez, ca sa vezi ca, in practica, lucrurile stau putin altfel. De exemplu, in ciuda constitutiei, care nici macar nu pomeneste de ea, functia de secretar general al partidului comunist le bate pe toate celelalte, fie ca e vorba de presedintele Congresului National al Poporului, de presedintele Republicii Populare sau, fireste, de primul ministru(19).
\nSi intr-adevar, sa nu ne lasam inselati. Mai ales ca noile formule constitutionale mai bl\u00e2nde \u2013 ca de pilda \u201edictatura democratica a poporului\u201c in locul \u201edictaturii proletariatului\u201c, sau chiar inlaturarea unor propozitii precum \u201ePartidul Comunist Chinez e nucleul conducator al intregului popor, iar clasa muncitoare conduce tara prin intermediul avangardei sale (adica Partidul)\u201c(20) \u2013 au o insemnatate relativa. Aceeasi retinere, ca sa zicem asa, se int\u00e2lnise bunaoara si intr-o alta constitutie a Republicii Populare, anterioara celor din timpul Revolutiei Culturale, si anume in Constitutia din 1954(21). Dar asta fara nici un efect in realitatea politica de atunci, c\u00e2nd Partidul conducea deja China cu m\u00e2na de fier. Iata de ce nici moderatia constitutionala de acum nu trebuie supraevaluata.
\nDe altfel, nicaieri in lume, interpretarea unei constitutii nu trebuie sa se margineasca la litera ei, ca sa nu mai spunem ca nu trebuie facuta exclusiv intr-un spirit juridic, ci si politic. Caci, desi toate legile se intemeiaza pe o lege fundamentala, care este chiar constitutia, la baza constitutiei insesi nu se mai afla o lege ori un principiu de drept mai inalt. Din contra, ceea ce se cheama de obicei \u201eputere constituanta\u201c e o forta politica care a instituit constitutia in mod suveran, fara a recurge la un principiu legislativ superior care sa o legitimeze.
\nCa atare, e nevoie sa ne intoarcem de fiecare data la aceasta forta (si la situatia istorica in care a luat nastere) pentru a pricepe semnificatia unui sistem constitutional. Bunaoara, sa ne g\u00e2ndim la Statele Unite, unde redactarea constitutiei nu s-a facut abstract, intr-un soi de laborator legislativ, ci in urma opozitiei ilegale a colonistilor americani si a Congresului reprezentantilor lor la Coroana Britanica. Sau, tot asa, sa ne amintim ca fara hotar\u00e2rea suverana si de asemenea ilegala a Starii a Treia din Franta anului 1789 de a se proclama Adunare Constituanta, nu doar disparitia Vechiului Regim si a privilegiilor aristocratice, dar si Declaratia drepturilor omului si cetateanului ar fi fost imposibile.
\nPrin urmare, chiar daca actuala constitutie a Chinei afirma si ea, ca mai toate constitutiile lumii, suveranitatea poporului(22) ori statul de drept(23), trebuie sa ne intrebam totusi in ce conditii o face. Mai exact, cum au ajuns o asemenea suveranitate si un astfel de drept sa se afirme si cine e vocea care le proclama de fapt, tutel\u00e2ndu-le. Or, insusi preambulul acestei constitutii o indica foarte clar: vocea, forta, autoritatea cu adevarat suverana, intruc\u00e2t fondatoare a actualului stat si, prin urmare, si a posibilitatii constitutiei insesi, e Partidul Comunist Chinez. Iar asta datorita victoriei sale in razboiul \u2013 civil si international \u2013 incheiat in 1949. Ceea ce inseamna, pentru cine stie sa citeasca printre r\u00e2nduri, ca nu Partidul va sta sub constitutie si sub toate drepturile afirmate acolo, ci constitutia sub Partid.
\nSi intr-adevar, desi Constitutia chineza prevede, de pilda, ca toate miscarile politice trebuie sa o respecte(24) (deci, implicit, si comunistii), ea stipuleaza, in acelasi timp, ca \u201eregimul socialist e sistemul fundamental al Republicii Populare Chineze, caruia nici o organizatie sau individ nu-i poate aduce atingere\u201c(25). Or, asta inseamna, in fond, a acorda, chiar daca tacit, drept de existenta si indirect de putere politica numai partidului comunist. Caci el este singura organizatie ce nu are cum sa puna in cauza \u2013 nu-i asa? \u2013 regimul socialist al statului. Ca sa nu mai spunem ca, in conditiile altminteri capitaliste ale Chinei, un asemenea regim se si reduce de fapt la pura existenta a partidului comunist. De unde atunci si controlul pe care acest partid va putea sa-l exercite nestingherit asupra Adunarii Nationale Populare, care joaca rol de parlament, si astfel si asupra constitutiei insesi. Iar asta chiar daca un asemenea control nu mai este garantat ca altadata in chip explicit de nici o lege.
\nPe de alta parte, ram\u00e2ne, fireste, intrebarea daca aceasta putere camuflata, dar semnificativa a partidului comunist mai are, ca in anii buni ai leninismului, o natura propriu-zis politica (eventual chiar doritoare de a face istorie). Caci s-ar putea ca, in ciuda hegemoniei sale, Partidul Comunist Chinez sa fie un grup care sa ascunda sub fatada lui politica niste simple interese particulare. Mai ales ca nepotismul si coruptia, prezente la esaloanele lui provinciale, sunt binecunoscute.
\nOr, pe l\u00e2nga faptul ca nu se prea fac totusi concesii cu sefii corupti \u2013 condamnati, c\u00e2nd sunt prinsi, sistematic la moarte(26) \u2013, tocmai extraordinara dezvoltare capitalista din ultimii treizeci de ani a Chinei ne arata, in mod paradoxal, ca partidul comunist nu doarme si nici nu se ocupa cu gainarii. Caci aceasta dezvoltare nu a fost spontana si nici nu a rezultat dintr-o simpla retragere a politicului din economie; eventual ca o concesie facuta societatii de catre comunisti. Din contra, ea nu ar fi fost cu putinta fara domnia administratiei asupra treburilor economice, ori daca in China capitalismul, inclusiv cel privat, nu ar fi fost in primul r\u00e2nd o politica de Partid. De aceea se si poate vorbi, la o adica, oficial si fara complexe acolo despre capitalism(27). Iar din sferele inalte ale puterii, li se poate aminti pe fata celor bogati ca averea nu li se datoreaza doar muncii ori inteligentei proprii, ci si conditiilor si ajutorului venit de la stat. Un stat fata de care ram\u00e2n, asadar, cu o datorie eterna(28).
\nUn capitalism organizat de sus in jos<\/strong>
\nCe-i drept, China nu e singura tara din Lumea a Treia care se dezvolta spectaculos. Brazilia sau India ar putea servi si ele ca exemplu. Cu toate astea, nimeni nu are ritmul Chinei, iar asta dintr-un motiv foarte simplu. In celelalte tari cu forta de munca abundenta si ieftina, statul s-a multumit sa se dea la o parte pentru a lasa capitalismul c\u00e2t mai liber, spre a creste oarecum de la sine. In schimb, in China el nu s-a detasat, ci s-a mobilizat in stimularea acumularii de capital. Asa de pilda, daca in anii ’90 si 2000, Brazilia a investit in infrastructura ei intre 2 si 5% din PIB, China a investit aproape 9%(29). Iar investitorii, fireste, s-au inghesuit intr-acolo.
\nApoi, sa nu uitam ca, nici la tara, nici in orase, pam\u00e2ntul Chinei nu e proprietate privata, chiar daca poate fi exploatat de particulari(30). Si tot in proprietatea completa sau majoritara a statului sunt resursele minerale si petroliere, industria grea, infrastructura si, mai ales, bancile(31). Or, in felul acesta, statul chinez poate interveni direct in mersul afacerilor, iar exemplele sunt nenumarate. Potrivit lui \u201eThe Economist\u201c, China a intarit in ultimii ani puterea intreprinderilor sale prin mai multe actiuni etatiste de concentrare a capitalului. Bunaoara, ea a pus pe picioare cea mai puternica entitate din istorie (the most powerful entity you ever heard of), o comisie de administrare si supervizare a activelor statului ce controleaza actiunile a aproximativ 120 de intreprinderi, in valoare de 3 700 de miliarde de dolari. Iar rezultatele nu s-au lasat asteptate. Printre altele, au aparut trei \u201eimparati\u201c si cinci \u201eregi\u201c ai otelului, care, depasind faza mai vechilor fabrici metalurgice mici si necompetitive, nu numai ca fac fata oricarei concurente interne, dar sunt gata sa se arunce si pe piata internationala(32).
\nDe altfel, daca p\u00e2na in 2005, contributia cea mai puternica la cresterea productiei din China au avut-o intreprinderile particulare (70%)(33), ulterior rolul acesta i-a revenit din nou statului. Nu int\u00e2mplator, sub titlul \u201eLiberalization in Reverse\u201c, influentul think tank conservator The Heritage Foundation marturisea: \u201eCresterea din China zilele noastre (e vorba de 2009) este in mod explicit condusa de stat, asigurata de investitiile entitatilor detinute de stat si insotita de puternice masuri de reglementare menite sa-i asigure statului dominatia asupra economiei: toate niste masuri ce contrasteaza puternic cu reformele precedente\u201c(34).
\nIn plus, acelasi stat dirijeaza foarte atent miscarea capitalurilor straine, carora le cere sa-si reinvesteasca profitul in China, sa se diversifice, sa aduca tehnologie c\u00e2t mai sofisticata si sa-si lase acolo instalatiile in cazul in care vor sa plece. Ba uneori le si constr\u00e2nge pur si simplu sa vina, cum s-a int\u00e2mplat c\u00e2nd guvernul chinez, care exploateaza 95% din resursele de minerale rare ale planetei, a hotar\u00e2t sa reduca cu 40% cota de export. Scopul? Fortarea producatorilor internationali de telefoane mobile sau de ecrane plate (unde se folosesc asemenea minerale) sa se instaleze in China \u2013 ei si tehnologiile lor desigur -, daca voiau sa mai aiba la dispozitie pretioasa materie prima(35).
\nSa mai amintim apoi si de zonele economice speciale, aceste paradisuri ale capitalului privat international organizate de statul chinez si care depind direct de conducerea centrala a Partidului si de nimeni altcineva(36)? Ori de subevaluarea yuanului, care ii ingaduie, se zice, Chinei sa-si tina importurile sub control pentru ca banii facuti acolo sa nu se scurga peste granita? De altfel, lista interventiilor guvernamentale ori de c\u00e2te ori apar dezechilibre economice structurale e nesf\u00e2rsita. Numai reactia la scaderea exporturilor chinezesti din 2008 a insemnat un plan de 4000 de miliarde de yuani (aproximativ 500 de miliarde de dolari) de investitii etatiste, transformate in 10 000 de kilometri de autostrada, zeci de noi aeroporturi, sute de centrale termo-electrice, linii pentru trenuri de mare viteza, porturi, poduri, tunele etc.<\/p>\n

Desigur, un asemenea efort investitional poate fi fatal, iar banii cheltuiti pierduti pe vecie, cum se int\u00e2mpla adesea in capitalism. Mai ales daca ne g\u00e2ndim ca procentul investitiilor fixe e de 47% din PIB in China, pe c\u00e2nd in Statele Unite, de exemplu, e de numai 12%(37). Dar e limpede ca, fara toate astea, acumularea capitalului nu poate continua, mai ales ca a venit timpul sa fie cucerit si interiorul tarii (\u201eMarele Salt catre Vest\u201c, cum i se spune acum). Caci coasta, care a profitat cel mai mult de pe urma reformelor economice incepute cu treizeci de ani in urma, si-a cam atins limitele si e deja prea dezvoltata ca sa mai aiba unde sa creasca(38). Ba \u201eda impresia, cum o spun unii observatori occidentali, ca este chiar \u201emai dezvoltata\u201c dec\u00e2t numeroase state americane sau regiuni ale Europei. Soselele sunt noi, trenul de asemenea, zg\u00e2rie norii sunt mai inalti, totul functioneaza; pe scurt, infrastructura din China e cu mult \u201emai moderna\u201c dec\u00e2t pe malurile Atlanticului. Un top manager c\u00e2stiga de acum 250.000 de euro pe an, ca in Apus. Vazuta de la Shanghai, \u201erecuperarea decalajului\u201c e deja un fapt implinit\u201c(39). Ceea ce, mai e nevoie sa o spunem, nu e prea bine pentru cine se teme de scaderea ratei profitului.
\nUn capitalism fara crize?<\/strong>
\nIn concluzie, nimic nou sub soare. Dupa cum am spus, China a fost si ram\u00e2ne un stat leninist. Iar singura noutate a leninismul chinezesc de astazi este numai succesul sau; sau, ca sa fim mai precisi, succesul sau capitalist.
\nSi totusi o ultima observatie. Caci, la inceputurile lui cel putin, leninismul nu s-a vrut un capitalism pur si simplu, cum pare a fi acum cel chinezesc. Altminteri, victoria revolutiei proletare din 1917 si tot efortul politic care i-a urmat n-ar fi avut nici un sens. De unde, asadar, si anumite ambitii proprii leninismului originar, de care ar fi trebuit poate sa tinem seama: bunaoara, dorinta lui de a fi un capitalism de tranzitie, care sa duca in final la socialism; sau increderea ca isi va putea tempera cu timpul contradictiile, oarecum invers dec\u00e2t ar fi putut-o face capitalismul traditional, despre care se spunea ca urma sa se autodevoreze si sa duca la revolutie. Iar asta in vreme ce, in lumea lui Lenin, revolutia era infaptuita deja, chiar daca prematur, asa inc\u00e2t inca una sa nu-si mai aiba locul.
\nDoar ca povestea asta, frumoasa in teorie, insemna practic in primul r\u00e2nd un capitalism fara crize. Caci nu poti avea un capitalism ale carui contradictii, in loc sa creasca, sa se micsoreze treptat, ca sa nu mai vorbim de o dezvoltare continua si rapida, c\u00e2t timp economia oscileaza ciclic sau ajunge chiar sa stagneze, zguduita periodic de convulsii. Ceea ce explica si importanta controlului de stat in leninism, iar apoi a planificarii, ca si toate celelalte metode economice mai putin liberale. Metode care, de altfel, se vor int\u00e2lni in parte si in Apus dupa anii ’30, incerc\u00e2nd sa faca din criza un eveniment complet depasit, abandonat preistoriei capitalismului.
\nOr, dincolo de cresterea economica spectaculoasa, despre care am tot vorbit, tocmai o asemenea surmontare a crizelor pare sa le izbuteasca chinezilor in ultima vreme. Caci, daca leninismul sovietic a sf\u00e2rsit in faliment si intr-un soi de revolutie (exact cum ii sade bine unei crize capitaliste), iar Occidentul post-keynesian nu sta nici el prea grozav, China a reusit, in schimb, sa treaca cu bine peste toate hopurile. Ea a izbutit sa-si dezmembreze si reasambleze fara probleme economia in anii ’80-’90, c\u00e2nd a adoptat in mod controlat mecanisme de piata. Ba a ocolit si criza din 2008, care parea sa o forteze la o \u201eaterizare dura\u201c, cum se spune acum. Iar pregatirile ei de a-si reaseza inca o data economia in anii ce vin, micsor\u00e2nd de data asta exportul pentru a-si ridica piata interna, sunt facute tot pentru a evita recesiunea(40).
\nSa insemne atunci ca, pe nesimtite, capitalismul de stat chinezesc se indreapta spre socialism? Mai ales ca obsesia pentru armonie si egalitate sociala (dar intr-o tenta mai cur\u00e2nd confucianista dec\u00e2t marxista) a revenit in forta in ultimul mandat al lui Hu Jintao? Sau, dimpotriva, succesul Chinei in a sari peste criza are o cu totul alta morala? Si anume de a oferi lumii intregi lectia supravietuirii autoritariste a capitalismului, ca sf\u00e2rsit al utopiei liberale care a b\u00e2ntuit in ultima vreme in Occident, dar nu si al capitalismului insusi? Asta spre a confirma parca din nou vorba lui Castoriadis despre regimul sovietic de altadata, cum ca \u201eprezentarea (acestuia) ca socialist, sau ca av\u00e2nd vreo legatura oarecare cu socialismul e cea mai mare mistificare cunoscuta in istorie\u201c(41).
\nRam\u00e2ne, fireste, sa vedem care va fi deznodam\u00e2ntul. Iar p\u00e2na atunci, fiecare poate face pariuri dupa libera lui inspiratie ori gustul sau politic, mai ales ca nu vom afla nimic prea cur\u00e2nd. Caci inaltii responsabili chinezi nu par sa se grabeasca prea tare spre o noua faza istorica si nici nu calculeaza sf\u00e2rsitul actualei epoci in ani si nici macar in cincinale, ci in veacuri. Cum se int\u00e2mpla bunaoara cu programul politic al Partidului Comunist Chinez, care nu vede nimic nou la orizont in urmatoarea suta de ani(42).
\nSau poate totusi va izbucni p\u00e2na la urma si in China o criza(43), sa ne arate ca, oricum ai lua-o, capitalismul e incorigibil\u2026<\/p>\n

 <\/p>\n

Note:<\/strong>
\n(1) Vezi: www.economist.com\/blogs\/dailychart\/2010\/12\/save_date
\n(2) Vezi Flora Montcorbier, \u201eChine, les habits neufs du capitaisme mondial\u201c, \u201e\u00c9l\u00e9ments\u201c, nr. 140, sept. 2011, p. 34.
\n(3) www.lefigaro.fr\/international\/2010\/10\/19\/01003-20101019ARTFIG00643-xi-jinping-futur-maitre-de-la-puissance-chinoise.php
\n(4) Observatia ii apartine lui Martine Bulard (http:\/\/blog.mondediplo.net\/2011-11-14-La-Chine-la-crise-et-les-fraudeurs ), care semnaleaza interviul acordat televiziunii Al Jazeera de catre Jin Liqun (presedintele China Investment Corporation, fond suveran de 400 de miliarde de dolari insarcinat cu investitiile in strainatate ale rezervelor valutare chineze). Potrivit acestuia, \u201egreutatile aparute in tarile Europei se datoreaza exclusiv problemelor acumulate de o societate aflata la capatul puterilor si care traieste din achizitii sociale. Legile sociale sunt depasite. In loc de munca dura, ele duc la lene si indolenta. Sistemul de incitare la munca e pe butuci. De ce unii din locuitorii anumitor tari din zona euro sa fie obligati sa lucreze p\u00e2na la 65 de ani sau chiar mai mult, pe c\u00e2nd in alte tari ei ies cu usurinta la pensie la 55 de ani si stau intinsi la plaja?\u201c. Cf.:www.aljazeera.com\/programmes\/talktojazeera\/2011\/11\/2011114434664695.html
\n(5) Lev Trotki, \u201eBilant si perspective\u201c, cap. 4, \u201eRevolutia si proletariatul\u201c, 1905.
\n(6) V. I. Lenin, \u201eE mai bine mai putin bine\u201c, \u201ePravda\u201c, nr. 49, 4 martie 1923.
\n(7) V. I. Lenin, \u201eRaport despre sarcinile imediate ale guvernului sovietic\u201c, aprilie 1918.
\n(8) Asa se explica, de exemplu, restabilirea relatiilor diplomatice dintre Rusia si Germania si semnarea in 1922 a Tratatului de la Rapallo.
\n(9) Vezi: www.marxists.org\/archive\/liebknecht-w\/1896\/08\/our-congress.htm
\n(10) Conform unui raport al programului Natiunilor Unite pentru dezvoltare, preluat de \u201eLe Monde diplomatique\u201c. Vezi: http:\/\/blog.mondediplo.net\/2011-11-29-Des-indignes-a-la-chinoiseanb3
\n(11) Vezi: www.ledevoir.com\/economie\/actualites-economiques\/318900\/chine-la-main-d-oeuvre-migrante-se-rarefie
\n(12) Steven Mufson, \u201eIn China, too, a health-care system in disarray\u201c, \u201eWashington Post\u201c, 29.10.2009. Vezi: www.washingtonpost.com\/wp-dyn\/ content\/article\/2009\/10\/28\/AR2009102805081.html?sid=ST2009102805439
\n(13) Unesco Institute for Statistics\/OECD\/World Education Indicators Programme, \u201eFinancing education \u2013 Investments and returns. Analysis of the world education indicators\u201c, 2002, p. 102.
\n(14) \u201eC\u00e2nd mizeria atinge un anumit nivel, ea poate aduce cu sine riscul mortii prin infometare. In cazul acesta, oric\u00e2t de marunta ar fi bucata de p\u00e2ine care garanteaza supravietuirea celor mai norocosi, ea este semnul unei inegalitati absolute, inegalitatea absoluta existenta intre viata si moarte. Este ceea ce s-a putut vedea in anii cei mai tragici ai Republicii Populare Chineze, inaintea introducerii politicii de reforma si deschidere, ca urmare fie a mostenirii catastrofice provocate de jaful si opresiunea imperialista, fie a nemilosului embargo impus de Occident, fie a gravelor greseli comise de noua conducere politica.\u201c (Domenico Losurdo, \u201eUn voyage instructif en Chine \u2013 R\u00e9flexions d’un philosophe\u201c; vezi: www.comite-valmy.org\/spip.php?article768 )
\n(15) http:\/\/data.worldbank.org\/country
\n(16) De fapt, e greu de stiut care au fost exact efectele negative ale Marelui Salt Inainte, fiindca mare parte din statisticile perioadei respective au fost distruse in mod deliberat. Pentru istoria PIB-ului chinezesc intre 1952-2011, vezi: www.chinability.com\/GDP.htm
\n(17) http:\/\/blog.mondediplo.net\/2011-12-14-Le-printemps-arabe-vu-par-Pekin
\n(18) De la proclamarea Republicii Populare, la 1 octombrie 1949, China a avut parte de patru constitutii (1954, 1975, 1978 si 1982).
\n(19) www.prcgov.org\/index.php
\n(20) E vorba de art. 2 al Constitutiei chineze din 1975.
\n(21) Pentru versiunea online a Constitutiei din 1954, vezi: http:\/\/e-chaupak.net\/database\/chicon\/1954\/1954bilingual.htm
\n(22) Vezi \u201eConstitutia Republicii Populare Chineze\u201c, cap. 1, art. 2. Pentru cei interesati de o versiune on line a constitutiilor chineze din 1982 si 1975: http:\/\/patrick.doan.pagesperso-orange.fr\/constitution.htm
\n(23) Ibidem, cap. 1, art. 5.
\n(24) Astfel, finalul preambulului Constitutiei din 1982 afirma: \u201eAceasta Constitutie (\u2026) este legea fundamentala a statului si are forta de lege suprema. Popoarele tuturor etniilor chineze, toate organismele de stat si toate fortele armate, toate partidele politice si toate organizatiile sociale, toate intreprinderile si toate serviciile publice trebuie sa socoteasca aceasta Constitutie ca pe criteriul fundamental al activitatii lor; ele au responsabilitatea de a-i garanta inviolabilitatea si aplicarea\u201c.
\n(25) Ibidem, cap. 1, art. 1.
\n(26) http:\/\/blog.mondediplo.net\/2011-12-14-Le-printemps-arabe-vu-par-Pekin?archives=toutes
\n(27) Vezi \u201eWhat is Socialism with Chinese Characteristics\u201c, contributia profesorului Liu Jianwu (Hunan University of Science and Technology) la al V-lea Congres International Marx, organizat de Paris-Sorbonne si Nanterre, 3\/6 octombrie 2007. Aici se afirma printre altele explicit ca \u201esocialismul cu trasaturi chinezesti e socialismul unei tari subdezvoltate, care a aparut intr-o societate semi-coloniala si semi-feudala (\u2026) care construieste socialismul folosind capitalismul\u201c.
\n(28) Cum se int\u00e2mpla sa o faca Jin Liqun, presedintele celui mai important fond de investitii externe al statului chinez, pe care, de altminteri, l-am mai pomenit. Vezi:www.aljazeera.com\/programmes\/talktojazeera\/2011\/11\/2011114434664695.html
\n(29) www.turkishweekly.net\/op-ed\/2852\/infrastructure-investments-in-an-age-of-austerity-the-pension-and-sovereign-funds-perspective.html
\n(30) Vezi \u201eConstitutia Republicii Populare Chineze\u201c, cap. 1, art. 9 si 10.
\n(31) De altfel, in paranteza fie spus, bancile comerciale chinezesti se claseaza printre cele dint\u00e2i din lume ca profit si capitalizare de piata, iar primele doua ca marime (\u201eIndustrial and Commercial Bank of China si China Construction Bank\u201c) sunt si cele mai mari de pe glob, inaintea unor giganti precum JPMorgan Chase, HSBC sau Bank of America. Vezi:http:\/\/wordp.relatividad.org\/fr\/bolsa-de-l%C3A9conomie\/monde-dessus-des-grandes-banques\/
\n(32) www.economist.com\/node\/21538159
\n(33) www.businessweek.com\/magazine\/content\/05_34\/b3948478.htm
\n(34) www.heritage.org\/Research\/Commentary\/2009\/05\/Liberalization-in-Reverse
\n(35) www.lefigaro.fr\/international\/2011\/11\/05\/01003-20111105ARTFIG00029-chine-les-forcats-du-high-tech.php
\n(36) Ultima dintre aceste zone economice speciale, pusa pe picioare in 2010 la Chongqing, isi propune sa atraga c\u00e2t mai multe intreprinderi chinezesti si straine posibile, spre a da nastere unei piete hiperdinamice de 240 de milioane de persoane intr-una din regiunile cele mai sarace ale Chinei. Dar asta inseamna, inainte de toate, investitii pe cinci ani de zile de 700 de miliarde de dolari din partea statului. Vezi: www.lefigaro.fr\/conjoncture\/2010\/11\/25\/04016-20101125ARTFIG00715-chine-chongqing-nouvelle-capitale-du-grand-ouest.php
\n(37)www.slate.com\/articles\/business\/project_syndicate\/2011\/04\/beijings_empty_bullet_trains.html
\n(38) www.ledevoir.com\/economie\/actualites-economiques\/318900\/chine-la-main-d-oeuvre-migrante-se-rarefie
\n(39) Eric Le Boucher, \u201eOui, une autre d\u00e9mondialisation est possible\u201c, Slate.fr, 15\/10\/2011. Vezi: www.slate.fr\/story\/45061\/demondialisation-mondialisation-alter
\n(40) Pentru evitarea in 2012 a unei crize economice, guvernul chinez a adoptat deja mai multe masuri pentru fr\u00e2narea speculatiei imobiliare, combaterea camatariei, reducerea inflatiei, stimularea creditarii micilor intreprinderi si altele. De altfel, intregul plan cincinal 2011-2015 e indreptat in directia asta.
\n(41) Corn\u00e9lius Castoriadis, \u201eLe r\u00e9gime social de la Rusie\u201c, paragraful 1, \u201eEsprit\u201c, iulie-august 1978. Vezi si: http:\/\/mapagoueg.chez-alice.fr\/babel\/Castoriadis\/castoriadis.html
\n(42) E ceea ce putem citi in programul politic al Partidului Comunist Chinez: \u201eChina se afla pe prima treapta a socialismului si asa va ram\u00e2ne pentru o lunga perioada de timp. E vorba de treapta istorica a modernizarii socialiste pe care China, inapoiata economic si cultural, nu o poate sari si care va dura aproximativ o suta de ani\u201c (www.china.org.cn\/english\/features\/49109.htm ). De altfel, dupa acelasi document, nici obiectivele mai usor de atins nu sunt chiar pentru viitorul apropiat: un bun nivel de viata pentru un miliard de chinezi abia in 2021, iar un PIB\/cap de locuitor la nivelul tarilor mediu dezvoltate si realizarea in mare a modernizarii abia in 2049, la centenarul Republicii Populare. Sa amintim ca in momentul de fata PIB-ul nominal al Chinei pe cap de locuitor este de zece ori mai mic dec\u00e2t cel al SUA.
\n(43) Pentru perspectivele economice de viitor ale Chinei, vezi:http:\/\/eurasiagroup.net\/pages\/Chinas_Great_Rebalancing_Act<\/p><\/blockquote>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

\u201eIn lume sufla doua v\u00e2nturi, de rasarit si de apus. Iar un proverb chinezesc spune: \u00abfie v\u00e2ntul de apus va fi mai tare dec\u00e2t cel de rasarit, fie v\u00e2ntul de rasarit va fi mai tare dec\u00e2t cel de apus\u00bb. Or, in vremea noastra, v\u00e2ntul din est sufla mai puternic dec\u00e2t cel din vest.\u201c (Mao Zedong)… Cite\u0219te mai mult »Ascensiunea Chinei sau povestea unui leninism de succes<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[3],"tags":[7213,7216,749,7214,7215],"class_list":["post-10745","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-politica","tag-ascensiunea-chinei","tag-china-capitalista","tag-china-comunista","tag-comunism-si-capitalism","tag-partidului-comunist-chinez"],"views":2682,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/10745","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=10745"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/10745\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=10745"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=10745"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=10745"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}