{"id":10710,"date":"2012-02-09T13:27:19","date_gmt":"2012-02-09T11:27:19","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=10710"},"modified":"2012-02-09T13:27:48","modified_gmt":"2012-02-09T11:27:48","slug":"cautati-va-magazia-din-curte-prin-satelit","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/cautati-va-magazia-din-curte-prin-satelit\/","title":{"rendered":"Cautati-va magazia din curte prin satelit!"},"content":{"rendered":"

Mare este bucuria de c\u00e2te ori ne int\u00e2lnim, cei plecati din Rom\u00e2nia, pe un meridian sau pe altul. Asa ca, atunci c\u00e2nd se iveste o ocazie, dam sfoara in tara, ne anuntam din timp: vezi ca, la data de, voi fi acolo; nu cumva poti sa te abati si tu din drum macar pentru o zi, macar pentru c\u00e2teva ore?\u2026Dupa care, la intoarcere, avem ce povesti celor ramasi acasa: i-am vazut, fac asa si asa, va transmit\u2026 Nu stiu daca in Bucuresti gustam cu at\u00e2ta fervoare asemenea int\u00e2lniri. Faptul ca ele nu iti sunt insa totdeauna la indem\u00e2na, faptul ca te int\u00e2lnesti cu cineva cu care ai o felie de biografie comuna, biografie a carei continuare nu sta in puterea ta, face aceste int\u00e2lniri savuroase.<\/strong><\/em><\/p>\n

Deci asta e felul in care procedez, invitata fiind sa-mi prezint o carte la Haga. O sun pe prietena mea din Bruxelles: nu cumva poti sa ma insotesti? Si pe prietenii din Olanda: venim!
\nCu cei din Olanda avem insa un mic ghinion. Tocmai la data la care sosim noi, sunt plecati in tara. Se intorc insa a doua zi. Nu cumva putem sa-i asteptam?, ne intreaba. Ne-ar trimite din timp cheia de la apartament. Sa dormim o noapte la ei si a doua zi s-o petrecem impreuna, p\u00e2na la intoarcerea la Bruxelles.
\nPrietenii din Olanda reprezinta un caz special. Sotul este om de stiinta, specialist in dirijarea transporturilor prin satelit. A participat la un concurs international c\u00e2nd era inca in Rom\u00e2nia si a luat un post in cercetare, intr-un institut din Olanda. Si-a adus sotia, s-au instalat. Fiindca ea este agronom, au preferat sa se aseze in natura, intr-un sat din preajma orasului Utrecht.<\/p>\n

Zis si facut. Adica de ce sa nu dormim o noapte in casa lor, astept\u00e2ndu-i?
\nAsa ca ne terminam treburile oficiale la Haga si luam un tren spre Utrecht. Ideea de a ne mai plimba c\u00e2teva ceasuri prin frumosul oras de la mare nu ne sur\u00e2de, fiindca e frig. Si s-a pus si ploaia. Noroc ca la Utrecht gara e acoperita si, fara sa iesi pe-afara, dai intr-un pasaj comercial imens; inima orasului, cu alte cuvinte, care de mult nu mai e Domul. Asa ca, pline de bune intentii, cobor\u00e2m si noi si o luam pe arterele comerciale. Educatia de acasa ne spune ca, daca cineva iti ofera acoperis, sa-l astepti si tu, in casa lui, c\u00e2nd vine de la drum, cu masa pusa. Cumparam pui de la un rotisor, cumparam prajituri, cumparam o sticla de vin bun de la Gall and Gall, ne umplem de pungi si pachete. Si luam trenul personal care face doar c\u00e2teva minute, p\u00e2na la gara Maarssen. E ora 4, dar dupa-amiaza e intunecoasa. Indicatiile pentru gasirea apartamentului sunt insa c\u00e2t se poate de clare: cobor\u00e2ti de pe pasarela in spatele garii. Traversati. In fata voastra se deschide o alee. De-o parte si de alta, peluze. Treceti peste un mic podulet. La dreapta este cladirea unei case de batr\u00e2ni. Mai mergeti c\u00e2teva sute de metri. Vedeti un teren de sport. O luati prin spatele lui\u2026 Strada e Duivendrecht, nr. 796. Casa o gasiti imediat, o casa tip, asa cum sunt toate in cartier.
\nAjungem deci in gara, cobor\u00e2m. Ploua ur\u00e2cios, de zici ca burniteaza. Sunt in sandale, e iunie si vin din Atena. Trecem podul. O luam spre capatul aleii cu gazon de-o parte si de alta. Ocolim in spatele terenului de sport. Apar casele tip. Intram intr-un soi de piateta. Nu scrie nicaieri numele ei, dar noroc ca apare un baietan pe o bicicleta, un distribuitor de pizza. Omul nostru deci. \u201eAsta e strada Duivendrecht?\u201c, il intreb. \u201eTot cartierul se numeste Duivendrecht\u201c, imi arunca el peste umar si se pierde in ceata. Ne uitam la numerele scrise pe o tablita indicatoare: intre 200 si 300. Inseamna deci ca trebuie sa inaintam pe alee. La urmatoarea deschidere a piatetei, intre 500 si 600. Mai avem deci de mers. Trecem spre alta piateta. Intre 400 si 500. Deci am dat inapoi, merg\u00e2nd inainte. Mai inaintam o bucata, si in imediata apropiere, numerele sunt de la 900 la 1000. Strada e pustie, noi vinete de frig si leoarca, Puiul la rotisor s-a inmuiat, din prajituri curge dupa noi frisca.
\n\u201eSuna la o casa si intreaba\u201c, imi spune prietena mea din Bruxelles, \u201edoar ai stat in Olanda si vorbesti limba\u201c.
\n\u201eTocmai de asta nu pot\u201c, ii raspund. \u201eFiindca am locuit niste ani in Olanda. Si stiu ca nu e permis sa suni la o usa, fara sa fi avut dinainte confirmata in agenda o int\u00e2lnire. Ba, daca ma mai aud ca vorbesc si limba, e si mai rau. Se uita prin ochiul de la usa, ma vad asa spr\u00e2ncenata\u2026 mafia internationala!\u201c
\nDa dumnezeu si tocmai atunci apare de la capatul unei alei o fata cu c\u00e2inele-n lesa. Frumoasa fata, sa-ti ia ochii, chiar asa, prin ploaie. O opresc. E socata. Ii spun ce problema avem. \u201eHabar n-am\u201c, imi raspunde si se indeparteaza. Mai b\u00e2jb\u00e2im, de la 100 la 200, apoi de la 600 la 700. p\u00e2na apare de undeva o femeie grasuta, cu pantofi barbatesti si cu o geaca sport, cu gluga, care-i lasa descoperit numai nasul. E binevoitoare. \u201eEu nu stiu, ne spune, desi stau aici de vreo 18 ani. Dar niciodata n-am iesit in afara piatetei astei, intre 100 si 200. Normal ar fi sa fie mult mai departe\u201c. \u201eAm fost\u201c, ii spunem prididite, vaz\u00e2nd-o ca se pleaca la durerea noastra. \u201eAm fost, p\u00e2na in capat, la lacuri. Am dat de 1000. Ceea ce este insa intre 700 si 800 nu se arata\u201c. \u201eTrebuie sa fie o logica aici\u201c, bodogane cu repros, prietena mea din Bruxelles. \u201eBineinteles ca este, doar ca e logica lor\u201c, incerc sa o temperez. \u201eAi umblat tot pam\u00e2ntul\u201c, ma m\u00e2r\u00e2ie ea prin ploaie, si nu te descurci acum in tara in care ai locuit c\u00e2teva decenii\u201c. Olandeza grasuta si binevoitoare ne spune ca il cunoaste ea pe un batr\u00e2nel, cu locuinta pe-aproape, care a lucrat la o primarie. Nu se poate sa nu stie el. Asa ca mai mergem vreo c\u00e2teva sute de metri. \u201eLasa ca bat eu la usa\u201c, se arata saritoare grasuta.
\nDoar ca mosul nu stie nici el si olandeza ne paraseste si se duce in drumul ei.
\nS-a facut intuneric.
\n\u201eEu nu ma mai misc de aici\u201c, se propteste prietena mea de-un st\u00e2lp, ca un cal naravas. \u201eMi s-a facut si foame. Desfac pachetele. Man\u00e2nc puiul. C\u00e2nd or veni, n-au dec\u00e2t sa ma ia de sub pomul asta\u201c. Ceea ce desigur ca nu e posibil. Doar ca nici eu nu mai am argumente, fiindca dintii imi clantane si gura mi-e paralizata de frig. Si tocmai c\u00e2nd ma aflu in culmea disperarii, dintr-o casa tip iese un domn si-o doamna si se indreapta spre o masina. Dau buzna. Probabil ca si arat jalnic, cu parul cazut in ochi, cu fustele ude lipite de picioare. Si olandezii sunt simtitori la situatii extreme. \u201eNu stim\u201c, ne spune doamna. Dar\u2026 stati asa. Asteptati-ma c\u00e2teva minute\u201c. Si intra in casa. Se intoarce peste vreun sfert de ora, cu niste suluri de h\u00e2rtie in m\u00e2na. Le desface, sub sfichiurile ploii si in bataia v\u00e2ntului gata sa i le smulga din m\u00e2na. Ne uitam pe harta pe care a cautat-o ea pe internet si a tras-o la printer. O m\u00e2nuta ne arata locul unde suntem. \u201eA-a-a, exclama doamna, numarul 796 este chiar spate in spate cu magazia noastra din curte\u201c. Cum e prima casa din piateta, facem c\u00e2tiva pasi si dam coltul. In fata noastra sta poarta cu pricina. \u201eSi restul de numere, sutele intermediare?\u201c, nu ma pot retine sa nu intreb. \u201eNaiba stie, ridica doamna din umeri, or fi pe undeva, de cealalta parte a lacului\u201c. Si ne face cadou sulul de h\u00e2rtie proaspat scos de la printer, ca sa gasim casa de la cinci metri, din spatele magaziei lor.<\/p>\n

Int\u00e2mplarile de mai sus sunt o poveste cu t\u00e2lc. Despre vremurile pe care le traim, dependenti de calculatoare. Despre revolutiile care se pregatesc si se dirijeaza pe Facebook de la mii de kilometri. Despre faptul ca pentru a ne gasi magazia din curte, trebuie sa apelam la informatii prin satelit.
\nNu putem spune daca acest lucru este bun sau e rau. Putem spune doar ca el este.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Mare este bucuria de c\u00e2te ori ne int\u00e2lnim, cei plecati din Rom\u00e2nia, pe un meridian sau pe altul. Asa ca, atunci c\u00e2nd se iveste o ocazie, dam sfoara in tara, ne anuntam din timp: vezi ca, la data de, voi fi acolo; nu cumva poti sa te abati si tu din drum macar pentru o… Cite\u0219te mai mult »Cautati-va magazia din curte prin satelit!<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[2386,7031,7198],"class_list":["post-10710","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-emigranti-romani","tag-romani-in-europa","tag-romani-plecati"],"views":1550,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/10710","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=10710"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/10710\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=10710"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=10710"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=10710"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}