Laudat \u00een 1943-1944, la aparitia volumului \u201eCreatorii si lumea lor\u201c (1943), \u00eentre altele, pentru ilustrarea directiei g\u00e2ndiriste; criticat, \u00een 1971-1972, la reeditarea substantial cernuta a editiei a II-a a cartii, sub titlul \u201eScriitorii si \u00eentelesurile vietii\u201c (1971), pentru \u00eembratisarea ideilor revistei, al carei cronicar a fost \u00eentre 1932-1938, Ovidiu Papadima si-a avut, \u00een pofida tuturor afirmatiilor, un drum propriu.
\nCultul traditiei si al valorilor literar-cultural-morale rom\u00e2nesti l-au atras de la sine catre revista ce devenise \u00een epoca portdrapelul lor, trimit\u00e2nd spre publicare \u00een paginile ei, \u00een 1931-1932, \u00eenainte de orice text critic, poezii: \u201eStihuitorul pl\u00e2nge\u201c (\u201eG\u00e2ndirea\u201c, XI, nr. 11, noiembrie 1931, p. 453) si \u201ePsalm\u201c (\u201eG\u00e2ndirea\u201c, XII, nr. 4, aprilie, 1932, p. 173). Alte poezii (\u201ePace\u201c, \u201eNostalgii\u201c, \u201eOras\u201e) semnate Ovidiu Papadima apareau \u00een G\u00e2ndirea, XIV, nr. 3, martie 1935, p. 127-128.
\nNu se stie exact cum a ajuns Ovidiu Papadima cronicar al revistei conduse de Nichifor Crainic, \u00een situatia cu totul exceptionala, de proaspat absolvent al Facultatii de Litere, care nu publicase mai nimic care sa-l fi impus drept critic.
\nSe pare, din c\u00e2te deducem, ca a fost chemat \u2013 la recomandarea lui Dimitrie Caracostea \u2013 chiar de Nichifor Crainic, \u00een calitate de secretar tehnic al \u201eG\u00e2ndirii\u201c si poate de cronicar, \u00een clipa \u00een care acesta se saturase de schimbarile asa de dese ale titularilor rubricii \u201eCronica literara\u201c.
\n\u00centreb\u00e2ndu-l odata pe profesorul Papadima daca Nichifor Crainic intervenea \u00een textul \u201ecronicilor\u201c sale, d\u00e2nsul a evocat tocmai momentul \u00een care \u2013 plin de emotie \u2013 i-a \u00eencredintat spre lectura primul foileton critic. Sub privirile sale, \u201eredactorul\u201c a citit cu atentie textul dupa care s-a pronuntat scurt: \u201eDa-l la cules!\u201c, fara niciun alt comentariu. \u201eDupa aceea \u2013 a tinut sa completeze Profesorul \u2013 nu mi-a mai citit, \u00een prealabil, niciun alt text. \u00cemi spunea doar, din c\u00e2nd \u00een c\u00e2nd, ce ar trebui sa mai scriu pentru revista. C\u00e2stigase \u00eencredere\u201c.
\nCu toate acestea , \u00een 1942, Nichifor Crainic marturisea, fara nicio referinta la Ovidiu Papadima: \u201eJinduim de ani dupa un critic, care, dedic\u00e2ndu-se cu pasiune studiului literaturii, sa ridice \u00een lumina dreapta adevaratele valori rom\u00e2nesti ale artei contemporane. Criticul acesta n-a aparut \u00eenca\u201c (\u201eG\u00e2ndirea\u201c, XXI, nr. 8, august, 1942, p. 478).
\nEl aparuse, daduse stralucire revistei, \u00eentr-o sectiune deficitara \u2013 at\u00e2t anterior, c\u00e2t si posterior \u201e magistraturii\u201csale \u2013 dar plecase si Nichifor Crainic \u00eel uitase.
\nPlecase din motive \u00eentemeiate \u2013 spre a beneficia de bursa Humboldt, ce i se acordase (1939-1941), dar nu avea sa mai revina \u00een redactia revistei, dupa \u00eentoarcerea \u00een tara, si nici sa mai colaboreze la ea dec\u00e2t absolut \u00eent\u00e2mplator, cu studiile: \u201ePoezie \u2013 cunoastere etnica\u201c (\u201eG\u00e2ndirea\u201c, XXI, nr. 9, noiembrie 1942, p. 516-520 \u2013 extras din teza de doctorat) si \u201ePeisajul interior \u00een poezia lui V. Voiculescu\u201c (aparut \u00een numarul omagial \u00eenchinat poetului la \u00eemplinirea v\u00e2rstei de 60 de ani, \u201eG\u00e2ndirea\u201c, XXIII, nr. 9, septembrie 1943, p. 390-394).
\nDe fapt, el parasea nu numai \u201eG\u00e2ndirea\u201c \u2013 de care se despartise \u00eentre altii, si Lucian Blaga (una din personalitatile care-l recomandase pentru bursa) \u2013, ci si critica literara ca atare, dedic\u00e2ndu-se eseisticii, istoriei literare si folcloristicii (\u00een calitate de secretar de redactie la \u201eRevista Fundatiilor Regale\u201c).<\/p>\n
Accept\u00e2nd sa sustina \u201ecronica literara\u201c la \u201eG\u00e2ndirea\u201c (din iunie \u2013 iulie 1932) -, si din decembrie, acelasi an, si la \u201eCalendarul\u201c \u2013 Ovidiu Papadima se sprijinea \u00een demersurile sale pe viziunea sa proprie \u201einstinctiv simtita si apoi din ce \u00een ce mai lamurit\u201c consolidata, \u201eorganic\u201c, \u2013 dupa cum marturisea \u00een prefata la \u201eCreatorii si lumea lor\u201c -, viziune \u00eentemeiata at\u00e2t pe aprofundarea marilor valori literare rom\u00e2ne si straine, cu o speciala deschidere catre cultura populara, c\u00e2t si pe buna cunoastere a miscarii literare si de idei europene la zi.
\nDespre calitatile lui de critic au scris multi, dar cel mai cuprinzator si cu mai multa obiectivitate le-a relevat D. Micu \u00een monografia \u201eG\u00e2ndirea si G\u00e2ndirismul\u201c (1975, p. 973): \u201eSuperior \u00een mai multe privinte lui Octav Sulutiu, de pilda (de care, totusi, se vorbeste mai des), Ovidiu Papadima \u00eendeplinea toate conditiile pentru a reprezenta disciplina \u00eentr-o buna publicatie: pregatire profesionala temeinica, interes pentru fenomenul literar contemporan, spirit analitic ascutit, penetrant, dar de a formula. Substantiale, \u00een majoritate, cronicile sunt, de regula , \u00eentr-un stil limpede, alert… expresia, \u00een interiorul lor, e sigura, terminologia precisa, vocabularul bogat, neologistic fara exces, rareori adulterat de c\u00e2te un neaosism abuziv, de vreo vocabula prea plina de sucuri\u201c.
\nDorina Grasoiu \u2013 care a schitat un interesant portret de ansamblu al Profesorului \u00een multiplele manifestari ale activitatii sale (\u201eViata cartilor lui Ovidiu Papadima\u201c, Editura Vestala, Bucuresti, 2004) \u2013, adauga, \u00eendeosebi, pentru definirea criticului \u201etonul bataios\u201c, \u201eatitudinea deloc concilianta\u201c, \u201emodul intransigent \u00een care-si sustinea crezul\u201c.
\nCu asemenea calitati intelectuale si temperament, la v\u00e2rsta marilor elanuri \u2013 avea 23 de ani c\u00e2nd devenea cronicar dramatic si 29 c\u00e2nd abandona critica literara \u2013 era firesc ca Ovidiu Papadima sa tinteasca foarte sus, \u00een primul r\u00e2nd \u00een privinta propriilor realizari si \u00een al doilea r\u00e2nd \u00een ceea ce priveste \u00eenaltarea literaturii rom\u00e2ne \u00een \u00eentregul ei pe noi trepte valorice, \u00eentre altele si prin implicarea mai profunda a criticii.
\nCu ocazia diverselor cronici si articole, el si-a dezvaluit, fie direct, nemijlocit, fie indirect \u2013 prin critica modalitatilor neagreate \u2013 crezul si obiectivele.
\nAsa, de pilda, \u00een articolul \u201eDespre foiletonul critic, \u00een legatura cu domnul Perpessicius\u201c (1937), Ovidiu Papadima nu numai ca definea genul de critica practicat (\u201efoiletonul critic\u201c) \u2013 separ\u00e2ndu-l de critica \u201esolemna\u201c de a doua instanta, exercitata pe valori recunoscute si de cronica literara (categorie noua, ne\u00eenregistrata \u201ela birourile populatiei literare\u201c) -, dar \u00eei releva si telurile, \u00een cea mai mare parte, urmarite si de el: \u201eStudiul critic \u2013 observa el \u2013 e \u00eentelegere; foiletonul e atitudine\u201c… \u201estudiul poate oscila, dar nu trebuie sa greseasca. Foiletonul e reactia imediata a opiniei critice; el nu trebuie, mai \u00eent\u00e2i de toate, sa lamureasca, ci sa aleaga\u201c… ,,Criticul nu \u00eesi poate aplica lentele mijloace de investigatie asupra tot ce apare… e necesara, \u00een prealabil, o curatire sumara dar fara mila a terenului. E ceea ce trebuie sa faca foiletonul. El distinge imediat valorile de nonvalori, pentru ca apoi critica propriu-zisa sa se poata apleca \u00een liniste si cu folos doar asupra celor dint\u00e2i. De aceea, foiletonistului critic \u00eei trebuie nu solemnitate, ci gust, nu putere asociativa, ci hotar\u00e2re \u00een distingeri. Un foiletonsistt poate gresi, dar nu trebuie sa sovaiasca. Foiletonistul e apoi omul timpului sau mai \u00eent\u00e2i de toate. El trebuie sa urmareasca, sa distinga pe l\u00e2nga valorile supratemporale si acel material mediocru, dar util, care trebuie sa \u00eengrase \u00eentr-un anumit fel un anumit teren de creatie, ca din el sa poata rasari mai t\u00e2rziu opera perfecta care ne trebuie. Foiletonistul e \u00een acelasi timp si animator, nu numai judecator. Pozitia lui e, deci, extrem de dificila! Se cer o suma uriasa de energii, de multe ori aproape imposibil de \u00eenmanuncheat: entuziasm de animator si judecata severa \u00een alegere; simtul valorilor definitive si privirea sigura a c\u00e2mpului \u00eentreg de creatie, cu lipsurile lui care trebuiesc \u00eemplinite, chiar prin \u00eentruchipari mai putin desav\u00e2rsite la \u00eenceput; finete \u00een \u00eentelegere si hotar\u00e2re brutala \u00een sentinta\u201c; \u201eimpulsivitate unei lupte de afirmare sau de respingere\u201c…, \u201eaptitudine pentru functia de semnalizator la rasp\u00e2ntii\u201c…, \u201ecuraj\u201c.
\nToate aceste \u201ecerinte\u201c se stravad \u00een foiletonistica lui Ovidiu Papadima, fara ca ele sa \u00eembrace dec\u00e2t accidental forme radicale.
\nCaci, desi \u00eel critica pe Perpessicius \u2013 \u00een cronicile caruia credea, ca atitudinea se transfigurase \u00een abilitatea, de a nu nega categoric dec\u00e2t rareori si de a respinge laud\u00e2nd \u2013 cronicarul \u201eG\u00e2ndirii\u201c nu apasa nici el prea tare m\u00e2na, scriind \u00een genere cronici echilibrate \u00een termeni urbani, cu relevarea corecta, at\u00e2t a calitatilor si valorii, c\u00e2t si a lipsurilor.
\n\u00cen acest sens, putem afirma ca Ovidiu Papadima a fost unul dintre cei mai importanti si mai exigenti critici, nu al unui numar restr\u00e2ns de scriitori, ci al \u00eentregului c\u00e2mp literar; judecatile sale fiind la fel de oneste si de obiective, chiar si fata de autorii din cercul ,,G\u00e2ndirii\u201c, desi la vremea respectiva s-a insinuat ca ar fi fost partinitor cu ei.
\n\u00cenc\u00e2t, pe buna dreptate observa D. Micu ca \u201eOvidiu Papadima se dovedeste un recenzent impartial, care judeca aparitiile literare \u00een functie de realizarea intrinseca fara a le face rabat, din consideratie pentru autori. Tratamentul este acelasi pentru toti: consacrati si \u00eencepatori, colaboratori ai \u201eG\u00e2ndirii\u201c sau spirite fara nicio afinitate cu g\u00e2ndirismul\u201c. (A se vedea larga demonstratie a lui D. Micu privind sferele cuprinderii scriitorilor de cele mai diverse orientari \u2013 de la G. Calinescu, M. Sadoveanu, Lucia Demetrius si Dan Petrasincu, la G. Ibraileanu, Victor Papilian, Camil Petrescu, Ionel Teodoreanu, Dragos Protopopescu, V.I. Popa, G.M. Vladescu, Ion Iovescu, G. M.-Zamfirescu, N.M. Condiescu, Gib. I. Mihaescu etc. Presupusa evitare de a scrie despre operele unor mari personalitati \u2013 Liviu Rebreanu, Tudor Arghezi, Hortensia Papadat-Bengescu, Mircea Eliade, etc. \u2013 e falsa, \u00eentruc\u00e2t chiar daca nu le-a recenzat cartile \u2013 si aceasta datorita , fie tiparirii lor \u00een perioadele de temporara \u00eencetare a aparitiei \u201eG\u00e2ndirii\u201c, fie, probabil, interdictiei impuse de Nichifor Crainic, Ovidiu Papadima s-a referit la ei si i-a avut mereu \u00een vedere \u00een circumscrierea \u00eentregului literaturii vremii. Pe de alta parte, era aproape imposibil pentru un critic sa scrie \u2013 fie si \u00een opt ani \u2013 despre toti autorii contemporani.)
\nAplecat asupra paginilor scrise -, atunci si mai t\u00e2rziu \u2013 profesorul Papadima se detasa de conjunctural si devenea slujitor doar al Adevarului. Evident, nu al adevarului absolut \u2013 greu de atins -, ci al adevarului constiintei sale de moment si al impresiilor trezite de lectura, fapt pentru care judecatile sale si-au pastrat \u00een cea mai mare parte valabilitatea peste timp.
\nSugestive ni se par si criteriile de apreciere valorica a operelor adnotate.
\nFundamentale sunt pentru Ovidiu Papadima, ca, de altfel, pentru toti criticii anteriori si de generatie, \u201eregulile de aur\u201c ale artei , cum le numeste la un moment dat cronicarul: sinceritatea \u2013 \u00een orice caz lipsa artificialitatii \u2013 seninatatea si linistea, transmise de clasicism, implicarea coordonatei spiritual-transcendente, desav\u00e2rsirea exemplara a formei, originalitatea \u2013 daca nu \u00een sine a temelor si motivelor, macar tratarea lor aparte -, infuzarea creatiei, mai cu seama \u00een poezie, cu \u00eentrebari si \u00eendoieli, constructia armonioasa a \u00eentregului, reliefarea pregnanta a personajelor, \u00een cadrul prozei, evitarea banalitatii, a discursivitatii si lipsei de sens etc.
\nDincolo de toate aceste grile ale frumosului si perfectiunii, si de raportare a noilor aparitii la marile valori universale \u2013 cu mult mai frecventa dec\u00e2t s-a crezut \u00een cronicile literare ale lui Ovidiu Papadima \u2013 criticul aducea \u00een plus un mod propriu de \u00eentelegere a literaturii, \u00eentrevazuta ca un raspuns la \u201emarile \u00eentrebari ale vietii si lumii\u201c ca o \u201eatitudine \u00een fata cosmosului\u201c.
\nO asemenea viziune nu lipsea si nu lipseste, de altfel, la niciunul dintre esteticienii artei pure si cu at\u00e2t mai putin la criticii rom\u00e2ni ai autonomiei esteticului, de la Maiorescu la Calinescu, Streinu, Cioculescu, oric\u00e2t de sofisticate sunt sistemele, caci nimeni nu poate sustrage Arta curgerii Timpului, localizarii \u00een Spatiu \u2013 fie si imaginar-fabulos \u2013 si penetrarii \u00een substanta ei \u2013 chiar si \u00een cele mai autenticiste \u00eensiruiri de documente si jurnale \u2013 a razei transcendentale, a acelei straluminari de \u201edincolo\u201c, fara de care \u00eentregul e lipsit de valoare. Numai ca toate acestea sunt mascate, ocolite ingenios, adumbrite, las\u00e2ndu-se sa apara \u00een prim plan doar asa-zisa arta pura.
\nOvidiu Papadima \u2013 \u00een ton, desigur, cu aspiratiile \u201eG\u00e2ndirii\u201c, dar \u00eenainte de toate \u00een virtutea propriei viziuni \u2013 a avut curajul sa ceara \u201ecreatorilor\u201c si altceva: sa-si lege operele de credintele stramosilor \u2013 \u00een ce priveste relatiile interumane si cu Divinitatea \u2013 si sa-si iubeasca patria si trecutul, \u00een privinta ancorarii \u00een spatiu si timp. .
\nPentru acest criteriu \u201eetico-etnic\u201c care-l singulariza , Ovidiu Papadima a fost stigmatizat de confrati, pun\u00e2ndu-i-se sub semnul \u00eentrebarii \u00eentreaga activitate critica, desi o asemenea grila era luata \u00een discutie doar atunci c\u00e2nd criticul era convins ca se afla \u00een fata unei valori artistice minime sau a posibilei \u00eempliniri viitoare a autorului \u00een ramele artei veritabile. (Exemplele de apreciere a unor lucrari din perspectiva preponderent etica sunt rarisime. Ne g\u00e2ndim la romanul \u201eLa hotarul dintre veacuri\u201c, de Gala Galaction, \u00een care valoarea literara e confuz evidentiata, \u00een detrimentul \u201eseninei lumini etice\u201c \u2013 prin care criticul \u00eel apropia de \u201eHerman si Dorothea\u201c, de Goethe, si la \u201eRepublica disperatilor\u201c, de G.M. Vladescu \u2013 dimpotriva, aspru criticat sub aspectul valorii artistice, dar acceptat, compensatoriu, \u00een final, pentru \u201eaceasta putina si \u00eencurcata lumina, \u00een acest areopag de bestii care e literatura noastra de azi\u201c \u2013 e drept, nu \u00een calitate de critic, ci \u00een aceea de cititor).
\nE adevarat ca la aceasta au contribuit, poate mai mult dec\u00e2t cronicile literare propriu-zise, \u00een cadrul carora urmele criteriului etico-etnic sunt difuze, daca nu chiar invizibile, declaratiile autorului din prefata la \u201eCreatorii si lumea lor\u201c: \u201eo afirm aici raspicat \u2013 nota el sfidator, desi nu invoca \u00een niciun fel criteriul ca atare \u2013 pentru a da \u00eenca o data prilej habotnicilor paznici ai sacrei izolari si puritati estetice sa ma tintuiasca \u00een singurateca mea erezie\u201c.
\nDe asemenea, nu \u00een mica masura, a slujit impunerii unei asemenea idei ajustarea \u00een acest sens a cronicilor prin titlurile date \u00een volum, fata de titlurile neutre sub care fusesera publicate \u00een presa.
\nSe pare ca Ovidiu Papadima a tinut sa apara mai mult dec\u00e2t era \u00een realitate adept al criteriului etico-etnic, pe care, e drept, \u00eel slujea, dar neostentativ.
\nImportanta, desigur, pentru judecatile formulate \u2013 prin care a confirmat valoarea unor opere ale epocii interbelice sau a deschis noi perspective de \u00eentelegere a lor (am mentiona, de pilda, opiniile cu totul noi despre Camil Petrescu, V. Voiculescu, L. Blaga, Ionel Teodoreanu, Ion Pillat, Radu Gyr, V. Papilian s.a.) \u2013 critica lui Ovidiu Papadima ni se releva, la o lectura noua, chiar mai \u00eensemnata sub aspectul \u00eendrumarii tinerilor scriitori, directie \u00een care, at\u00e2t foiletonistica vremii , c\u00e2t si cea urmatoare, nu a facut si nu face nimic.
\n\u201eSfaturile\u201c criticului, prin care \u00eencerca sa dezvaluie \u00eencepatorilor adevarata cale catre ad\u00e2ncimile propriului lor suflet, sa releve acele zone pe care s-ar cuveni sa le exploateze daca vor sa realizeze ceva durabil, ni se par interesante nu numai pentru cei \u00een cauza, ci pentru oricine, constituind adevarate lectii de maiestrie artistica, dezvoltate pe baza unor exemple concrete.
\nTendinta \u201e\u00eendrumarii\u201c era asa de \u00eenradacinata \u00een obisnuintele criticului, \u00eenc\u00e2t el nu se sfia sa-i conseieze chiar pe unii scriitori de renume ai timpului: M. Sadoveanu, Cezar Petrescu, Ionel Teodoreanu.
\nNu numai ca-i \u00eendruma pe confratii, \u00een viitorul carora credea, dar \u00eei si urmarea de la o aparitie la alta, insist\u00e2nd cu noi observatii, relev\u00e2ndu-le evolutia creatiei lor \u00een sensul dorit sau, dimpotriva, semnal\u00e2nd, dezamagit, involutia: cazul B. Iordan, Dan Petrasincu, Lucia Demetrius, s.a.
\nFie ca afirma ceva sau neaga, cronicile lui Ovidiu Papadima se afla \u00eentr-o continua polemica cu ceilalti critici contemporani, autorul \u00eentrevaz\u00e2ndu-si \u201emagistratura\u201c ca o lupta pentru impunerea, fie a directiilor dorite, pe care le considera stimulatorii literaturii rom\u00e2ne, fie a unor personalitati mai putin mediatizate, fie, \u00een sf\u00e2rsit, pentru readucerea \u00een atentia publicului a unor mari figuri ale trecutului \u00een opera carora descoperea deschideri neobservate pentru mai buna \u00eentelegere a sufletului rom\u00e2nesc.
\nDupa cum, \u00een cadrul acelorasi dispute, el aluneca usor si chiar cu placere \u00een teoretizari de cea mai diversa natura, ce imprima cronicilor sale o nota distinctiva, cu totul aparte.
\n\u00cen acelasi sens, am remarca frecventa tendinta a cronicarului de a-si \u00eenalta observatiile de la cazurile concrete \u2013 ale unor opere si autori \u2013 la ansamblul literaturii rom\u00e2ne, de la \u00eenceputuri p\u00e2na \u00een contemporaneitate, sau doar asupra literaturii interbelice, \u00een cadrul careia se pare ca e primul care a dezvoltat ideea de \u201egeneratie literara\u201c.
\n\u00censa mai mult dec\u00e2t orice, Ovidiu Papadima a fost un \u201emoralist\u201c, \u00eencrezator \u00een forta verbului care poate corija sau schimba profund traiectoriile creatiei unor personalitati si chiar cursul \u00eentregului fenomen literar.
\nCronicile sale, niciodata prea aspre \u2013 desi asa le-ar fi dorit \u2013 dojenesc fara sa supere deschiz\u00e2nd scriitorilor noi perspective de \u00eentelegere a \u00eenzestrarii lor.
\nUneori \u2013 ca \u00een cazul cronicii la editia B.P. Hasdeu a lui Mircea Eliade \u2013 el \u00eesi dezvaluia public rosturile \u201eascuns-formative\u201c ale criticilor sale anterioare: \u201eSunt fericit ca pot \u00eensemna aci un entuziast elogiu pentru at\u00e2t de putin linistitul, \u00eenca, autor al \u201e\u00centoarcerii din rai\u201c, cu at\u00e2t mai mult cu c\u00e2t p\u00e2na acum nu am putut face niciodata aceasta fara multe reticente si adesea am pus asprimea pe care o merita nu at\u00e2t \u00een raport cu ceea ce d(omnia) sa realizeaza, c\u00e2t cu ceea ce uita\u201c.
\nDin pacate, tocmai cronica acesta releva ca Profesorul era un idealist. Caci nici Mircea Eliade nu a abandonat \u201eratacirile\u201c\u201epe drumurile aproape inutile ale alchimiei asiatice\u201c care l-au dus catre realizarea monumentalei \u201eIstorii a credintelor si ideilor religioase\u201c \u2013 si nici ceilalti scriitori nu si-au schimbat radical destinul artistic.
\nTotusi, dincolo de efectul direct provocat de reactiile critice ale lui Ovidiu Papadima asupra scriitorilor \u00eensisi, ele reprezinta \u201efoi de temperatura ale epocii\u201c\u2013 cum le numea chiar autorul -, de care trebuie sa se tina seama \u00een reevaluarea continua, at\u00e2t a operei ,,creatorilor\u201c \u00een sine, c\u00e2t si a perioadei interbelice \u00een ansamblul ei, \u00een care ei au trait.
\n\u201eMartor\u201c al acelui trecut, devenit de mult istorie, de care nu ne putem apropria si pe care cu at\u00e2t mai putin \u00eel putem \u00eentelege \u00een toata complexitatea, contradictiile si realizarile lui, Ovidiu Papadima ne ofera, prin ansamblul cronicilor sale; \u2013, \u201ecu judecatile de atunci, unele drepte, altele poate infirmate de trecerea timpului\u201c, izvor\u00e2te din ad\u00e2ncul sufletului sau influentate ,,de orientarea revistelor la care a colaborat, mai ales \u00een ceea ce priveste accentul pus pe etnic si derivatele lui \u201e, cum le privea el \u00eensusi, \u00een 1971, spre a le salva \u2013 o importanta punte de acces.
\nSperam ca valorificarea \u00eentregului patrimoniu de cronici, eseuri si studii istorico-literare lasate de Ovidiu Papadima, \u00een cea mai mare parte \u00een presa, va contura mai clar statutul unui critic de referinta si va aduce noi lumini asupra epocii dintre cele doua razboaie.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Laudat \u00een 1943-1944, la aparitia volumului \u201eCreatorii si lumea lor\u201c (1943), \u00eentre altele, pentru ilustrarea directiei g\u00e2ndiriste; criticat, \u00een 1971-1972, la reeditarea substantial cernuta a editiei a II-a a cartii, sub titlul \u201eScriitorii si \u00eentelesurile vietii\u201c (1971), pentru \u00eembratisarea ideilor revistei, al carei cronicar a fost \u00eentre 1932-1938, Ovidiu Papadima si-a avut, \u00een pofida tuturor… Cite\u0219te mai mult »Un critic de referinta: Ovidiu Papadima<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[7153],"class_list":["post-10601","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-ovidiu-papadima"],"views":2071,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/10601","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=10601"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/10601\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=10601"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=10601"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=10601"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}