{"id":10565,"date":"2012-02-02T14:45:16","date_gmt":"2012-02-02T12:45:16","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=10565"},"modified":"2012-02-02T14:46:26","modified_gmt":"2012-02-02T12:46:26","slug":"note-pe-marginea-postcomunismului-i","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/note-pe-marginea-postcomunismului-i\/","title":{"rendered":"Note pe marginea postcomunismului (I)"},"content":{"rendered":"

\u201eAn diesem, woran dem Geiste gen\u00fcgt, ist die Gr\u00f6sse seines Verlustes zu ermessen.\u201c s\u201eprin ce multumeste astazi spiritul trebuie masurata intinderea a ceea ce el a pierdutt<\/strong><\/em>
\n\u201eDie Philosophie aber muss sich h\u00fcten, erbaulich sein zu wollen\u201c s\u201eFilosofia insa trebuie sa se fereasca de a voi sa fie edificatoare\u201ct<\/strong><\/em>
\nHegel, \u201ePrefata\u201c la \u201eFenomenologia spiritului\u201c (trad. Virgil Bogdan)<\/strong><\/p>\n

Inainte de a reflecta asupra momentului istoric numit post-comunism, cu riscul de a plictisi auditoriul, as dori sa revin asupra problematicii generale a discursului istoric ca indice al modernitatii, amintind totodata ca vorbele de care ne folosim nu sunt deloc neutre si ca prea adesea stiintele umane, voind sa imite stiintele naturii, sunt de o trufie insuportabila atunci c\u00e2nd se lauda cu neutralitatea axiologica a vocabularului lor conceptual.
\nLa urma urmelor, aceasta expresie, post-comunism, imi pare astazi de-a dreptul grotesca, chiar daca o vreme s-a dovedit folositoare in situarea temporalitatii imediate a evenimentului despre care discutam aici si a devenirii sale. Intr-adevar, notiunea de post-comunism implica in primul r\u00e2nd o interogatie de acest tip: ce inseamna discursul istoriei \u2013 in calitate de interpretare a actiunilor omului intr-un timp dat? Daca insa vorbim pe sleau, istoria n-a fost niciodata altceva dec\u00e2t un post al starii precedente. Cu alte cuvinte, intreaga istorie umana ilustreaza, de la inceputurile sale din negura vremilor, o succesiune de apax-uri, de situatii singulare, care nu se repeta deloc intocmai. Iata conceptia moderna despre istorie, despre istoria-discurs, despre istoria-naratiune a evenimentelor: istoria n-are obiceiul sa se repete sau, daca pare ca o face, nu ofera dec\u00e2t o caricatura a modelului initial, o comedie, o farsa. Acest discurs al schimbarii care o reprezinta (orice perioada am avea in vedere, mai lunga sau mai scurta) se organizeaza de fapt in c\u00e2mpul metafizic al unei escatologii temporale: momentul A, modificat de o actiune sau un eveniment, va genera un moment B diferit, in sine inimitabil si irepetabil. Timpul obiectiv care se scurge si poate fi contabilizat, multiplicat, divizat ipotetic la infinit, acela pe care subiectul cartezian (al lui cogito ergo sum) il asuma ca pecetluind schimbarea mai mult sau mai putin grabnica a orice si a tot. Iata ce inseamna, pentru noi, modernii, o temporalitate privata de orice indoiala, transformata incetul cu incetul intr-o evidenta indiscutabila.
\nTimpul pozitiv si \u201epresocraticii de la tropice\u201c<\/strong>
\nCu totul altfel stau lucrurile daca ne situam de partea subiectilor-actori ai istoriei, al caror discurs e construit in vederea unor finalitati explicative sau interpretative imediate. Intr-adevar, paradigma esentiala ce stabileste limita dintre modern si non-modern aici poate fi surprinsa, in c\u00e2mpul subiectivitatii interpretarii si actiunii umane. Pe de o parte, avem societatile care cautau \u2013 in actiunea unui prezent anume sau in int\u00e2mplari aleatorii, specifice devenirii umane dintotdeauna \u2013, semnele unei schimbari evidente, enuntate printr-un discurs obiectiv ce presupune adequatio res intellectum (aici, identitatea evenimentului cu reprezentarea sa in dinamica escatologiei temporale) si in care timpul nu mai are alta calitate dec\u00e2t propria curgere reprezentata in termeni cuantificabili matematic: un timp unificat, desigur, si, in consecinta, un timp neutru axiologic, un timp al stiintei, al legii gravitatiei, al principiului lui Joule, al teoremei lui Bernoulli, sau chiar, dupa unii autori moderni, un timp al istoriei (sic!). Pe de alta parte, au existat si societati care au cautat in actiunile omului sau in petrecerea unor evenimente neasteptate confirmarea unui deja-stiut sau pre-stiut indepasabil \u2013 in genere, chiar un stiut fondator al socius-ului \u2013 pe care riturile (ca praxis) si mitul (ca afirmare a adevarului prin simpla sa enuntare (1)) il confirmau ca datator de sens dintotdeauna, conform unor proceduri variabile in \u201ecurcubeul culturilor umane\u201c de pe mapamond. Astfel, pentru a dob\u00e2ndi un sens, starea contingent-prezenta trebuia raportata la etalonul unui trecut inteligibil si intangibil in acelasi timp, inteles ca origine si\/ sau completitudine-perfectiune a societatii umane. In 1578, de pilda, c\u00e2nd exploratorul englez William Drake debarca pe o insula din nord-estul coastei de vest a continentului american, capetenia tribului indian care ocupa acest teritoriu ii inm\u00e2neaza insemnele puterii, caci pentru el si pentru neamul sau, venirea acestor oameni albi \u2013 pe neasteptate din nemarginirile oceanului \u2013 chiar daca pe moment descumpanitoare, nu putea fi dec\u00e2t o pogor\u00e2re a zeilor pe pam\u00e2nt (2). O varianta salbatica, asadar, a \u201eeternei reintoarceri a aceluiasi\u201c. Nietzsche, pe de alta parte, si-a ancorat reconstructia metafizicii eroice in c\u00e2ntul homeric, in versurile lui Hesiod si in fr\u00e2nturile de g\u00e2ndire presocratica, dar n-a privit si spre cealalta fata a spetei umane, spre salbaticii pe care prietenul meu Remo Guidieri i-a botezat, cum grano salis, drept \u201epresocraticii de la tropice\u201c (3).
\nOr, semnul cel mai evident si deopotriva cel mai enigmatic al modernitatii, care se manifesta cu mult inaintea ispravilor nemaiauzite ale tehno-stiintei si a ceea ce vulgata universitara numeste istorie moderna, a fost schimbarea perspectivei asupra crearii lumii: intelegerea acesteia nu ca dispozitiv ce insereaza ineditul intr-un deja-stiut cu scopul de a imbl\u00e2nzi noutatea si de a-i potoli efectele, p\u00e2na la a contesta transformarile evidente, ci in cadrul unei Weltanschauung al schimbarii intangibile. Aceasta schimbare de perspectiva s-a petrecut in Grecia antica sub zodia unei metafizici care nega experientei traite (pasiunile la Platon) accesul la adevarul autentic \u2013 la care se ajungea numai prin contemplarea ideilor pure (adevarul negasindu-se in pestera, ci afara, in lumina radiosului Apollo-Phoebus). S-a ajuns astfel \u2013 cel putin in cercul elitelor cultivate \u2013 la o intelegere a timpului ca dovada incontestabila a schimbarilor irevocabile: m\u00e2ine nu va mai fi ca ieri si cu at\u00e2t mai putin ca alaltaieri. Am abandonat, asadar adevarul din spusele aedului (dar de ce oare? mister!), adevarul \u201eIliadei\u201c lui Homer, bunaoara, al \u201eTeogoniei\u201c lui Hesiod (4), pentru a deveni istorici in sensul modern al cuv\u00e2ntului, pentru a primi, in timp, admirabila si mereu actuala lectie de geopolitica a batr\u00e2nului Tucidide. In esenta, conceptul de timp istoric (5) inseamna ca evolutia evenimentelor, inlantuirea lor imediat perceptibila genereaza intotdeauna schimbare \u2013 ineditul, nemaipomenitul ireversibil. Dar a-l intelege in regimul sau originar nu-i lucru usor: \u201eWir bedenken das Wesen des Handelns noch lange nicht entschieden genug\u201c (6). Caci, tot cu cuvintele lui Heidegger, \u201eMan kennt das Handeln nur als das Bewirken einer Wirkung. s\u2026t Aber das Wesen des Handelns ist das Vollbringen\u201c (7). Si tocmai aceasta acordare de sens praxis-ului in permanenta devenire este cea care ilustreaza specificitatea modernitatii sau, daca vreti, esenta sa, Wesen: ceea ce persista in prezenta sa, calitate indusa ei in mod particular de orice lucru \u2013 aici, devenirea ca mutatie neincetata. Iata de ce, in acest caz, esenta praxis-ului se raporteaza mereu la co-apartenenta sa la o temporalitate matematic cuantificabila, si nu la o Philosophia perennis, atemporala, anistorica.
\nVremea zeilor vs. <\/strong>
\ntemporalitatea zapping-ului<\/strong>
\nOr, in discursul deopotriva savant si comun, aceasta esenta a istoriei trimite intotdeauna la o temporalitate care nu e concret determinata dec\u00e2t prin post \u2013 e vorba deci de o escatologie a inovatiei si nu, fireste, de un post al reintoarcerii la perfectiunea originala a unei v\u00e2rste de aur, a unui Paradis pierdut \u201edinainte de caderea in timp\u201c. Aceasta temporalitate moderna nu poate fi, prin urmare, constientizata si tematizata dec\u00e2t prin doua modalitati complementare \u2013 una neexist\u00e2nd fara alta. Avem, asadar, fie tema tabula rasa (sau, la Leibniz si Kant, refuzul total al \u201eRatiunii g\u00e2nditoare\u201c sin original \u201eRaison raisonnante\u201c \u2013 n. trad.t a trecutului innegurat de moravuri si de obiceiuri traditionale; sau, la Hegel si Marx, depasirea dialectica a lui ante \u2013 artizan, prin negatia sa, al unei deveniri pozitive), fie tema nostalgiei \u2013 Sehnsucht (la Herder, Hegel in estetica sa, apoi la Nietzsche, Spengler si J\u00fcnger) (8) fie, in sf\u00e2rsit, de o maniera mai prozaica, cele doua reunite in simultaneitatea marfii, cum o dovedeste cultul contemporan al patrimoniilor, de la stilul de viata pompeian si al splendorilor Orasului interzis p\u00e2na la muzeele de etnografie concepute ca opere de arta in sine (Mus\u00e9e du Quai Branly, din Paris, sau Muzeul Taranului Rom\u00e2n, de pilda, din Bucuresti).
\nDesi multa vreme de la dupa aparitia sa modernul n-a fost inteles ca post, el implica inca de la origine, at\u00e2t din punct de vedere logic, c\u00e2t si fenomenologic, ideea de dupa, adica aperceptia simultana a unei anterioritati nu numai diferita, ci si negativa, care trebuie asadar depasita fara incetare si, in acelasi timp, a unei anterioritati a carei pierdere naste o tristete irepresibila. Anterioritate negativa sau nostalgie, modernitatea se g\u00e2ndeste si se propune ca ilimitare a transformarii sau macar ca fantasma a ilimitarii! (9) Astfel, tot ce nu este post va fi interpretat ori ca \u201eretrograd\u201c (vechi, fost, depasit, ur\u00e2t chiar, de aruncat la gunoi, fiindca, in aceasta optica, doar noul exprima Bunul, Frumosul, Adevarul), ori in chip \u201epozitiv\u201c, ca valoare de intrebuintare muzeografica (nostalgica) si deopotriva ca valoare de schimb in calitate de obiect comercializabil pe piata antichitatilor. Pentru istoria pozitiva, praxis-ul prezentului se concentreaza doar pe inovatie, pe schimbare, pe noutate, fie ca e vorba de g\u00e2ndirea cea mai inalta, a stiintelor in general (inclusiv a stiintelor umane), a cuceririlor tehnicii sau doar de aceea futila a jurnalismului si a modei. In fapt, nu aflam aici dec\u00e2t o temporalitate a imediatului, a clipei si a simultaneitatii, in termeni triviali, o temporalitate a zapping-ului!
\nInaintea istoriei obiective ca naratiune evolutiva si inovatoare, timpul avea insa alte calitati: era un timp al vietii individuale, al mitului, al zeilor, un timp al cultului si al sarbatorilor anuale (timpul ciclului christic, de pilda). Totul era masurat in raport cu provenienta si cu originea, un timp al intoarcerii \u2013 gratie mitului \u2013 si timp al completitudinii \u2013prin gestul si prin rostirea rituale. Numai in conceptia noastra moderna, care obiectiveaza periodizarea, se poate insa vorbi de perioade de regres (de exemplu, epoca barbara de dupa caderea Imperiului Roman de Apus, sau efectele cruciadelor Albigenzilor asupra culturii savante din Languedoc ori st\u00e2rpirea culturii indienilor din c\u00e2mpiile Americii de Nord dupa masacrele sistematice de la sf\u00e2rsitul secolului al XIX-lea). Dar a g\u00e2ndi o epoca in termeni de regresiune nu e acelasi lucru cu a o g\u00e2ndi ca intoarcere la principiile sale primare, ideale; regresiunea nu e imaginabila ca atare dec\u00e2t pentru ca fluxul temporal general e conceput si reprezentat in totalitatea sa ca instrument al evolutiei pozitive, pe scurt, ca progres total. Astfel, conditia posibilitatii (epistemologice si psihologice) a progresului (sau a modernitatii) rezida in ceea ce Nietzsche numea transmutatia permanenta a valorilor, care este esenta insasi a nihilismului.\u00a0 Or, nihil-ul niezschean nu este niciodata un nihil inteles ca nimic, vid, neant, sau ca vointa de eradicare a Raului prin eliminarea intruparilor sale umane, ca in Demonii lui Dostoievski. Nihil-ul nietzschean este mereu-noul, reinnoitul neincetat, reinnoirea exponentiala a obiectelor si a reprezentarilor lor, invelit in moralismul crestin al nostalgiei care-i inveleste originile (10). E vorba, asadar, de un mereu-nou care, pentru a fi ce este si ce va fi, se reprezinta intotdeauna ca negare permanenta a valorii pozitive a momentului precedent, atribuind prezentului si unui viitor neprecizat promisiunea unui tot-mai-bun (9). Adica tocmai acea depasire care, la Hegel si Marx, este imaginata ca necesitate dialectica a istoriei atribuind Aufhebung-ului (depasirii-suprimarii) insasi pozitivitatea cursului global al istoriei. La ei, dialectica este intotdeauna pozitiva. Si, fireste, acesta este temeiul metafizic pe baza caruia Marx, in ciuda nedreptatilor majore la care era martor \u2013 sute de mii de morti din pricina foametei orchestrate de colonizatorii englezi in India, de exemplu \u2013 a putut sa scrie ca, bunaoara, capitalismul colonial britanic, desi strivea cu o violenta nemaiint\u00e2lnita comunitatile traditionale, ar reprezenta totusi un fapt pozitiv prin aceea ca ruina modurilor de viata arhaice, chiar ca aparatoare ale socius-ul comunitar, trebuia sa genereze \u2013 odata cu iesirea din negura primitivismului, din acea lume a castelor si a sclaviei \u2013 un proletariat care sa infaptuiasca revolutia ce va sa vina… Revolutie pe care o mai asteptam si noi, in ciuda cresterii din ce in ce mai accentuate a masei salariatilor urbani! (12) Caci nu Revolutia (cu exceptia luptei pentru independenta controlata de britanici) a izbucnit in India, ci forma cea mai dura a subdezvoltarii, at\u00e2t in regiunile rurale, c\u00e2t si in orase. Or, aceasta dinamica a inovatiei specifice modernitatii, si pe care Niezsche a indicat-o drept esenta a ei, se va intitula, o jumatate de secol mai t\u00e2rziu, in filosofia culturii hegelienilor de st\u00e2nga, in sf\u00e2rsit debarasata de wishful thinking si de mosternirea Aufkl\u00e4rung-ului, la Adorno si la Ernst Bloch, drept \u201eopera a negativului\u201c, fara alta calitate dec\u00e2t propriul mers inainte negativ: dialectica negativa a modernitatii. (Va urma)<\/p>\n

Septembrie 2011<\/strong><\/em><\/p>\n

Traducere din franceza de <\/strong><\/em>
\nTeodora Dumitru<\/strong><\/em><\/p>\n

 <\/p>\n

Note: <\/strong>
\n(1) Cuv\u00e2ntul mythos-ului in limba lui Homer, opus logos-ului.
\n(2) Acelasi lucru i s-a int\u00e2mplat lui Bougainvillier c\u00e2nd a acostat pe o insula din Pacificul de Sud, indigenii trat\u00e2ndu-l ca pe un zeu p\u00e2na in momentul in care, transgres\u00e2nd un tabu necunoscut lui, si descoperindu-si natura umana, a fost ucis si m\u00e2ncat…
\n(3) Remo Guidieri, \u201eL’Abondance des pauvres\u201c, Seuil Paris, 1982 svezi si editia rom\u00e2neasca, \u201eAbundenta saracilor\u201c, cu o postfata inedita a autorului pentru editia in limba rom\u00e2na, traducere de Laura Tusa Ilea si Ciprian Mihali, prefata de Claude Karnoouh, tradusa de A.T. Sirbu, Editura Idea Design & Print, Cluj, 2008 \u2013 n. trad.t
\n(4) Faptul se intelege numaidec\u00e2t daca citim fie primul vers din \u201eIliada\u201c: \u201eC\u00e2nta, zeita, m\u00e2nia ce-aprinse pe-Ahil Peleianul\u201c, fie versurile 97-103 din \u201eTeogonia\u201c: \u201eC\u00e2nd napasta s-a\u00a0 cuibarit in sufletul omului, inima sec\u00e2ndu-i, e destul ca aedul, serv al Muzelor, sa c\u00e2nte despre slava oamenilor de odinioara si a zeilor tihniti in Olimpul lor: si iata ca suferinta omului se destrama, uit\u00e2nd sam\u00e2nta intristrarii sale: timpul zeitelor l-a alinat\u201c (As insista pe imaginea din incheiere: \u201etimpul zeitelor il alina\u201c \u2013 ele sunt chiar aici, hic et nunc, in proximitatea omului).
\n(5) Folosesc aici termenul \u201eistorie\u201c in sensul in care Heidegger opune historisch lui geschichtlich, respectiv ca suita de evenimente si nu ca istorie a Fiintei.
\n(6) Martin Heidegger, \u201eScrisoare despre \u201eumanism\u201c\u201e: \u201eNu g\u00e2ndim inca nici pe departe indeajuns de hotar\u00e2t asupra esentei actiunii\u201c scitat dupa editia Martin Heidegger, \u201eRepere pe drumul g\u00e2ndirii\u201c, traducere si note introductive de Thomas Kleininger si Gabriel Liiceanu, Editura Politica, Bucuresti, 1988, p. 297 \u2013 n. trad.t
\n(7) Martin Heidegger, ibidem: \u201eCunoastem actiunea numai ca efectuare a unui efect (Bewirken einer Wirkung). Realitatea efectiva (Wirklichkeit) a acestuia este pretuita dupa folosul lui. Insa esenta actiunii este aducerea la implinire.\u201c
\n(8) In acest schematism al relatiilor filosofiilor istoriei intre ante si post, Heidegger ocupa o pozitie singulara prin aceea ca determinarea temporala a intrebarii asupra Fiintei, mai int\u00e2i, apoi dezvaluirea Tehnicii ca metafizica ultima l-au condus la a nu mai concepe nici ante, nici post in termeni de nostalgie si de decadenta sau de pozitivitate permanenta a reinnoirii. Impotriva lui Spengler sau a lui J\u00fcnger, Heidegger nu distinge un Occident prins in dinamica decadentei, ci din contra, un Occident cufundat in perpetua implinire de sine. Pentru a-i sesiza actualitatea, e suficient sa recitim raspunsul dat textului lui J\u00fcnger \u201e\u00dcber die Linie\u201c, in \u201eZur Seinsfrage\u201c, Vittorio Klostermann, Frankfurt am Main, 1956).
\n(9) Aceasta tema a fost pe larg argumentata si remarcabil deconstruita de G\u00e9rard Granel in \u201eLes ann\u00e9es trente sont devant nous…\u201c sAnii treizeci sunt in fata noastrat, in \u201eEtudes\u201c sStudiit, Galil\u00e9e, Paris, 1995.
\n(10) Friedrich Nietzsche, \u201eLe Nihilisme europ\u00e9en\u201c sNihilismul europeant, texte reunite, traduse si comentate de Ang\u00e8le Kremer-Marietti, 10\/ 18, Union g\u00e9n\u00e9rale d’\u00e9dition, Paris, 1976.
\n(11) Acest nihilism e perfect ilustrat in istoria artei de la primele sale incercari p\u00e2na la Vasari.
\n(12) Iata exemplul perfect care revela cele doua surse ale filosofiei lui Marx: pe de o parte mostenirea directa a Aufkl\u00e4rung-ului, pe de alta, hegelianismul in unica pozitivitate a Aufhebung-ului… cf., \u201eDomination of Britain India\u201c, in \u201eNew York Daily Tribune\u201c, nr. 3828, 25 iulie 1853. Pentru informatii in privinta foametei generate de insatiabilitatea colonizatorului si de lipsa lui de scrupule, cf. Mike Davis, \u201eLate Victorian Holocausts. El Ni\u00f1o and the Making of the Third World\u201c, Verso, Londra, 2001.<\/p><\/blockquote>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

\u201eAn diesem, woran dem Geiste gen\u00fcgt, ist die Gr\u00f6sse seines Verlustes zu ermessen.\u201c s\u201eprin ce multumeste astazi spiritul trebuie masurata intinderea a ceea ce el a pierdutt \u201eDie Philosophie aber muss sich h\u00fcten, erbaulich sein zu wollen\u201c s\u201eFilosofia insa trebuie sa se fereasca de a voi sa fie edificatoare\u201ct Hegel, \u201ePrefata\u201c la \u201eFenomenologia spiritului\u201c (trad.… Cite\u0219te mai mult »Note pe marginea postcomunismului (I)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[3],"tags":[729,7139,278],"class_list":["post-10565","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-politica","tag-istorie","tag-post-comunism","tag-societate"],"views":2503,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/10565","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=10565"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/10565\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=10565"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=10565"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=10565"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}