Franta este, pe piata de arta, o batr\u00e2nica cu dantele putin m\u00e2ncate de molii si patate de absint si arsenic care a \u00eenchiriat c\u00e2teva camere de la mansarda unor tineri boemi si gay. C\u00e2nd vrea si ea sa faca o mica impresie \u00een societate, mai vinde un impresionist din debara sau un Br\u00e2ncusi din bucatarie. Nu deschide nimanui camerele de sus, ca lumea sa nu stie ca nu mai are niciun Courbet sau Bougereau pe peretii din dormitoare. Cefeaua o bea singura sau cu o fosta slujnica, Germania, fata robusta si sanatoasa, dar care nu \u00eentelege ea prea bine ce e cu arta si de ce nebunii aia de peste M\u00e2neca sau de peste ocean arunca bani cu care poti deschide linistit o fabrica de autoturisme sau una de cherestea.
\nChiar si pe Germania, de la care s-ar astepta la prea putine reprosuri, Madam Franta o tine la cafea pe bancheta Louis Treize din casa scarilor, si nu \u00een salonul mare si prafuit, din care a plecat p\u00e2na si ultimul Picasso. Un comisar priseur, la fel de batr\u00e2n ca ea, o mai viziteaza din c\u00e2nd \u00een c\u00e2nd si stau si r\u00e2d ore \u00een sir si \u00eesi aduc aminte vremurile c\u00e2nd erau ei \u00een floarea v\u00e2rstei, prin anii ’30 (Franta era putin cam trecuta, dar \u00eesi ascundea bine etatea) si o luasera pe ea niste nebuni dintr-o gasca de nihilisti, pictori si poeti, \u201eavangarda distractiei\u201c, cum le zicea ea, si petreceau \u00eempreuna p\u00e2na \u00een zori, c\u00e2teodata o rapeau si o duceau la Marseille o vara \u00eentreaga, uneori se trezea sechestrata chiar si\u00a0 pe coasta spaniola, era o \u201eirealit\u00e9\u201c, r\u00e2de ea, o \u201esurr\u00e9alit\u00e9\u201c, spune, pedant, le commissaire priseur. Dialogul le este \u00eentrerupt mai \u00eentotdeauna de unul din tinerii de la mansarda care baga pe sub usa c\u00e2te o fotografie de mari dimensiuni, pe deasupra careia a pictat ceva: stelute, norisori, floricele, ale lucruri gingase sau macabre. Asa \u00eesi platesc baietii chiria pentru camerele de serviciu pe care batr\u00e2na le-a lasat lor. Nici n-o intereseaza c\u00e2ti sunt si ce fac. Uneori mai iese cu scandal, dar de cele mai multe ori e doar o bataie \u00eentre \u00eendragostiti. Sigur e ca sunt multi si mai stie cu certitudine ca traiesc greu. Le commissaire priseur \u00eei spune \u201efor sure\u201c ca toti v\u00e2nd foarte prost, ca la Paris s-au str\u00e2ns acum cei mai multi artisti din lume care v\u00e2nd sub 5.000 de euro tabloul. Tot el e cel care o informeaza, tusind plin de importanta, ca a citit \u00een \u201eTime\u201c ca multi dintre \u201ebaietii ei\u201c si-au lasat bagajele sus, nedespachetate, si au plecat \u00een State, abandon\u00e2nd camerele si asa suprapopulate. Acolo, se zice (zice \u201eTime\u201c) ca ei v\u00e2nd mult mai bine, chiar si peste suta de mii, dar, oricum, mult mai slab ca americanii sau baietii aia care au un singur chip, chinezii. Comisarul \u00eesi drege din nou vocea si adauga: \u201eEste drept, aceia sunt cu adevarat mai valorosi\u201c.
\nCe nu \u00eei spune Frantei comisarul este ca el \u00eensusi va fi scos la pensie. Ansamblul National a adoptat o noua legislatie prin care el nu va mai conduce licitatiile de arta, ca p\u00e2na acum, iar piata va lua o aliura moderna, fara rigiditatile din anii ’50 care au facut-o sa piarda, \u00een anii ’60, \u00eent\u00e2ietatea mondiala si au retrogradat-o acum p\u00e2na pe un rusinos loc 4.
\nFinalul discutiei lor este \u00eentrerupt de un postas, un pusti magrebian cu role \u00een picioare, care \u00eei aduce Frantei un pachet de doi metri pe trei metri. Este, cu dedicatie, un tablou cu un stil compozit, plasat undeva \u00eentre Tara von Neudorf si Picasso, usor cacofonic, intitulat \u201eHecatombe\u201c. Este cea mai recenta mare v\u00e2nzare a unui pictor contemporan francez ce locuieste pe continent, desi licitatia s-a oprit la doar 111.000 de euro. Franta priveste \u00eendelung tabloul si apoi \u00eel pune \u00een spatele canapelei pe care sta, \u00eentreb\u00e2ndu-se daca la Hong Kong ar exista gust pentru asa ceva.
\nComisarul o paraseste zece minute mai t\u00e2rziu si o lasa picotind si vis\u00e2nd la vremurile ei galante. N-o trezeste sa-i spuna la revedere, n-o trezeste nici macar sa-i spuna ca si-a amintit numele pictorului care i-a trimis ultimul tablou. Ia o h\u00e2rtie, scrie numele pe ea si apoi, distras, baga h\u00e2rtia \u00een buzunar si pleaca. Franta ram\u00e2ne vis\u00e2nd la o comedie bulevardiera care, \u00een vis, gaseste ca nu seamana deloc cu viata ei actuala. Chicoteste prin somn, dar nimeni nu o mai aude: nici comisarul priseur care, de batr\u00e2n ce era, s-a transformat \u00een mineral chiar \u00een fata usii ei, nici Germania care, momentan, e plecata prin Europa sa dea bani cu camata.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"