{"id":10528,"date":"2012-01-26T16:19:57","date_gmt":"2012-01-26T14:19:57","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=10528"},"modified":"2012-01-26T16:20:25","modified_gmt":"2012-01-26T14:20:25","slug":"celebritatea-nu-are-nevoie-de-o-conjunctura-pentru-a-se-impune","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/celebritatea-nu-are-nevoie-de-o-conjunctura-pentru-a-se-impune\/","title":{"rendered":"Celebritatea nu are nevoie de o conjunctura pentru a se impune"},"content":{"rendered":"

IOANA CELIBIDACHE in dialog cu CRISULA STEFANESCU<\/strong><\/p>\n

 <\/p>\n


\n<\/strong><\/em><\/p>\n

Exact un an in urma, in ianuarie 2011, dupa vernisajul ultimei expozitii a Ioanei la Galeria Visconti, ma g\u00e2ndisem sa scriu ceva pentru revistele culturale din tara. In cele din urma, i-am luat un interviu in ideea de a o lasa pe Ioana sa-mi vorbeasca despre pictura ei. <\/strong><\/em><\/p>\n

Nu mi-am imaginat nici un moment ca o convorbire de o ora-doua va fi urmata de indelungi discutii, in care Ioana imi va vorbi nu numai despre pictura, ci si despre viata ei cu Sergiu Celibidache, despre iubirea lor cu un aer de legenda, despre momentul primei int\u00e2lniri si despre ceea ce i-a legat de-a lungul anilor, despre clipele de intensa fericire, dar si despre dureri care nu pot fi exprimate in cuvinte sau imagini.<\/p>\n

Mi-e greu sa cred ca Ioana, care era at\u00e2t de plina de viata, nu mai este. Pastrez in suflet amintirea ei odihnitoare, caldura cu care m-a primit de fiecare data, umorul de o facturta aparte, sinceritatea cu care mi s-a destainuit, dublata de discretia din care isi facuse un principiu de viata si, mai ales, prietenia ei.<\/p>\n

Convorbirile noastre purtate la Paris si reunite sub titlul \u201eIoana si Sergiu Celibidache \u2013 Secretele unei mari iubiri\u201c urmeaza sa apara in cur\u00e2nd. Ofer p\u00e2na atunci cititorilor revistei \u201eCultura\u201c c\u00e2teva fragmente cu speranta ca citindu-le se vor bucura tot at\u00e2t de mult c\u00e2t m-am bucurat eu st\u00e2nd de vorba cu Ioana.<\/p>\n

Ioana Celibidache:<\/strong> Ia spune-mi, la a c\u00e2ta int\u00e2lnire suntem?<\/p>\n

Crisula Stefanescu: A treia. Si c\u00e2nd te g\u00e2ndesti ca am pornit de la ceea ce se voia un scurt interviu despre ultima ta expozitie. Dar daca prima oara am stat de vorba vreo trei ore, a doua oara inca vreo patru si tu ai inceput sa-mi povestesti at\u00e2tea lucruri, unul mai interesant dec\u00e2t altul, mi-am zis ca ar fi pacat sa nu le adunam intr-o carte, mai ales ca in 2012 se implinesc o suta de ani de la nasterea lui Sergiu Celibidache.<\/em><\/strong><\/p>\n

I.C.: <\/strong>Sigur. Si ne-am si amuzat asa de bine am\u00e2ndoua. Hai sa vedem despre ce ai mai vrea sa vorbim.<\/p>\n

C.S.: Sunt sigura ca o sa vorbim despre cu totul alte lucruri dec\u00e2t cele la care m-am g\u00e2ndit eu. <\/em><\/strong><\/p>\n

I.C.: <\/strong>Ha, ha, ha! Ia spune!<\/p>\n

C.S.: Uite, m-am g\u00e2ndit sa vorbim despre\u2026 celebritate. Sergiu Celibidache a fost o celebritate.<\/p>\n

I.C.: O celebritate de o factura aparte. Anticomerciala. Antipublicitate.<\/em><\/strong><\/p>\n

C.S.: Mi se pare totusi putin ciudata atitudinea lui. Mass-media fac de multe ori o celebritate. <\/em><\/strong><\/p>\n

I.C.:<\/strong> Da si nu. O celebritate trebuie sa aiba o extraordinara forta interioara. Si un caracter de fier, cum l-a avut el. Si daca vrei si eu. Sergiu nu a facut nici un compromis. Si eu am invatat de la el. Nu a facut ceea ce fac mai toti, nu a chemat nici un reporter, nici un jurnalist la masa: \u201eHaide sa stam de vorba la un dejun, eu sa-ti povestesc despre mine si mata sa scrii in jurnale\u201c. Nu! s\u2026t Cred ca o celebritate trebuie sa aiba forta de a spune nu. Si de a tine la principii. \u201eUite, eu vreau douasprezece repetitii cu orchestra\u201c. \u201eCum douasprezece repetitii? Von Karajan face numai trei\u201c. \u201eJe m’en fou de ce face Karajan. Eu nu vin dec\u00e2t cu douasprezece probe. Nu le fac pentru mine, le fac pentru orchestra, le fac pentru ca sa obtin ceea ce mi-am propus. Vreti, bine, nu vreti, bine.\u201c \u201eDar de ce nu mergi dumneata\u201c, hai sa zicem, \u201ein Peru?\u201c \u201eCum sa merg daca acustica e proasta?\u201c \u201eDar Karajan merge.\u201c \u201eSa merga! O acustica proasta imi strica mie, intregii munci pe care am facut-o si strica orchestrei. Deci, nu ma duc\u201c. \u201eEu vreau trei milioane\u201c, sa zicem. \u201eNu, ca nu\u201c. \u201eBine, nu ma duc.\u201c \u201eFacem discuri.\u201c \u201eDiscuri? Niciodata!\u201c<\/p>\n

Orchestra de la M\u00fcnchen nu avea voie sa faca discuri. Nu ca nu avea voie sa faca discuri cu concertele dirijate de Sergiu, nu avea voie sa faca nici un fel de inregistrari.<\/p>\n

C.S.: Ioana, aproape peste noapte, in toamna anului 1945, c\u00e2nd dirijeaza orchestra filarmonica din Berlin, de la primul sau concert, Celibidache devine o celebritate. Sigur ca era talentat, toti colegii lui vorbesc in amintirile lor la superlativ despre el, ca era genial, toti spun ca era genial, dar ma intreb si te intreb daca nu exista un concurs de imprejurari care sa-ti deschida drumul. O conjunctura. Ma g\u00e2ndesc la accidentul lui Borchard, cel care dirija orchestra in absenta lui Furtw\u00e4ngler. <\/em><\/strong><\/p>\n

I.C.:<\/strong> Nu. Cred ca e ceva logic.<\/p>\n

C.S.: Furtw\u00e4ngler, dirijorul orchestrei, era in Elvetia, incadrat in procesul de denazificare, iar Leo Borchard, inlocuitorul lui, impuscat de o santinela, c\u00e2nd se intorcea de la un dineu. Si atunci e cautat un dirijor t\u00e2nar, energic, care sa nu trezeasca nici un fel de suspiciuni in acea perioada foarte tulbure. Sergiu Celibidache este acolo. Exact ceea ce se cauta. Nu-ti trebuie si putin noroc, sa fii la locul si la timpul potrivit, unde e nevoie de tine?<\/em><\/strong><\/p>\n

I.C.: <\/strong>Eu una nu cred. C\u00e2nd Sergiu a inceput sa arate acolo la Berlin la scoala cam ce stie, toti au incremenit. Nu numai colegii lui, dar si unii dintre profesori. Nu o spun eu, sunt at\u00e2tea carti care o spun. C\u00e2nd l-au intrebat: \u201eCe vrei sa dirijezi?\u201c a raspuns: \u201eOrice.\u201c \u201eCe partitura?\u201c \u201eOricare! Pe dinafara. Ce vrei dumneata!\u201c Si Sergiu abia venise la Berlin de c\u00e2teva luni chemat de Tiessen. Nici germana nu o vorbea bine. Da, si in c\u00e2teva luni s-a pus la punct cu limba, cu armonia, cu contrapunctul. Conjunctura? Nu cred. Toti oamenii celebri pe care i-am cunoscut, Bernstein, Michelangeli, au muncit enorm ca sa fie, ca sa ajunga, celebri. Nu era conjunctura asta, era altceva. Sergiu lucra la inceput zi si noapte. Mai t\u00e2rziu, c\u00e2nd l-am cunoscut, parca stia totul. Le stia pe toate. Parca izvorau din el. Era colosal! Stia totul, totul si spunea exact ce credea si ce g\u00e2ndea. Si-a facut prin asta si multi inamici. Si-i cauta parca. Gasea un stimul poate in asta. De multe ori era intrebat: \u201eCum gasiti orchestra? Cum c\u00e2nta?\u201c. \u201eIngrozitor.\u201c \u201eC\u00e2nd vreti sa veniti la noi?\u201c \u201eNiciodata. Pentru ca nu stiti nimic!\u201c Alt sef de orchestra, intrebat cum gaseste orchestra, ar fi raspuns: \u201eMagnifica!\u201c \u201eSi solistul?\u201c \u201eDivin!\u201c Ori Sergiu era altfel. \u201eConservatorul de aici?\u201c \u201eIngrozitor! Cel mai ingrozitor care exista!\u201c \u201eProfesorii?\u201c \u201eNiste ignoranti!\u201c Ti-am povestit ca l-au chemat sa faca din orchestra de aici, din Paris, una Wetltklasse.<\/p>\n

C.S.: Mi se pare uluitor cum Celibidache reusea sa faca din orice orchestra una de rang mondial. Care era secretul? <\/em><\/strong><\/p>\n

I.C.:<\/strong> Cu foarte multa munca. Cu tenacitatea care-l caracteriza. Cu stiinta pe care o avea. Nu stiu de unde o avea. Din alte vieti, pentru ca o singura viata mi se pare putin ca sa acumulezi ce acumulase el. Cum sa poti sa stii at\u00e2tea? Nu citea o data. Nu l-am vazut sa citeasca partitura. In viata mea nu l-am vazut citind o partitura. Scria. Asta da, dar sa ia el o partitura? Niciodata! Avea totul in cap. Fiecare detaliu. Mortal era! Mortal! Avea o memorie colosala.<\/p>\n

C.S.: Se pare ca ajunsese proverbiala. Am citit ca dupa razboi Celibidache ar fi facut un ramasag cu un muzician sovietic, ofiter in garnizoana Berlinului, ca poate invata intr-o singura zi o partitura noua, o simfonie de Sostakovici, si ca intr-adevar a doua zi, dupa incheierea pariului, stia fiecare nota din partitura.<\/em><\/strong><\/p>\n

I.C.: <\/strong>Sigur. Asa este. Avea o memorie fenomenala. Si mai avea o calitate, pe care trebuie s-o aiba o celebritate, contrar a ceea ce se crede: sa fie generos. Si Sergiu era. Era de o bunatate colosala. Era toata ziua cu elevii dupa el. Si la moara ma plictisea. Patruzeci-cincizeci erau fie pe aici prin apartament, fie la moara.<\/p>\n

C.S.: Ioana, succesele lui Sergiu, ca si ale tale, au fost stralucite. Dar viata nu este numai o inlantuire de succese, de triumfuri. Sergiu vorbea cu tine despre visele lui, nemultumirile pe care le avea, despre neimpliniri? De amaraciunile lui? De lucruri pe care ar fi vrut poate sa le faca si nu a putut dintr-un motiv sau altul?<\/em><\/strong><\/p>\n

I.C.: <\/strong>Sigur. De exemplu, imi spunea ca ar vrea asa de mult sa scrie, si nu are timp, o carte despre prostia umana. Mi-a spus: \u201eAr trebui sa spun tot ce stiu si ce nu stiu ceilalti care se prefac ca stiu. Si oamenii, saracii, inghit, ca nu stiu\u201c. Mai ales in muzica. Eu am auzit sute de concerte. Si nu am stiut, c\u00e2nd eram mai t\u00e2nara, ca acuma stiu, ca pot sa existe dirijori care sa masacreze in asa hal o lucrare, inc\u00e2t sa nu o mai recunosti.<\/p>\n

C. S.: Care era, dupa parerea lui Sergiu, rolul unui dirijor?<\/em><\/strong><\/p>\n

I.C.:<\/strong> Sergiu avea o vorba: \u201eCare e diferenta intre un dirijor bun si unul prost? Simplu. Cel prost nu e dirijor\u201c. Si e adevarat. In afara de Furtw\u00e4ngler, pe care il respecta, si de Franco Ferrara, nu prea mai acorda credit multora. Pianisti? Rubinstein era un virtuos. Michelangeli, colosal.<\/p>\n

C.S.: Sergiu si Michelangeli au fost buni prieteni.<\/em><\/strong><\/p>\n

I.C.: <\/strong>Da. P\u00e2na la moartea lui Michelangeli, de care Sergiu a fost foarte afectat. A fost o nenorocire. Exact in perioada in care Sergiu era in spital. Si le-am spus elevilor sa nu-i spuie. Primul lucru: \u201eStiti, a murit Michelangeli\u201c. A fost dat peste cap. Pentru ca il iubea, il aprecia. A fost un soc. Mai ales, il aprecia enorm. Ca Sergiu putea sa iubeasca, fara sa-l si aprecieze, pe cineva. Ori, in cazul lui Michelangeli exista si iubire, si apreciere. Sergiu a fost foarte amar\u00e2t.<\/p>\n

C.S.: Celibidache vedea in rutina cel mai mare pericol pentru un dirijor. Cum facea sa o evite?<\/em><\/strong><\/p>\n

I.C.: <\/strong>Eu cred ca la fiecare concert era ceva nou. Schimba mereu. Dupa timp, dupa ambianta \u2013 care joaca un rol \u2013, dupa sala. La el un concert nu era niciodata egal cu celalalt. Nu umbla cu cronometru. Nu. Era in functie de o atmosfera speciala care se crea, de acustica, de public. Nu stiu cum sa-ti spun, de ceva care se int\u00e2mpla, care nu era niciodata acelasi lucru, si facea din fiecare concert ceva unic. Sergiu insusi era un om asa de spontan ca nu putea fi vorba de rutina la el. Viata lui nu cunostea rutina. Si parca si viata cu el era in fiecare zi alta, proaspata. Altfel nu stiu, poate ca as fi fugit a doua zi. s\u2026t<\/p>\n

C.S.: Celibidache povesteste undeva ca student fiind s-a dus intr-o vacanta la Balcic si o vizionara, Ilona Ehrenberg, i-a spus ca tara lui e Germania, ca nu va trai acolo, dar va fi tara unde va fi cel mai bine inteles. L-a indemnat sa se duca la Berlin, ca de acolo va cuceri lumea si va fi un rege neincoronat. Din nou, predestinare?<\/em><\/strong><\/p>\n

I.C.:<\/strong> Poate. Si mie mi-a spus o ghicitoare pe vapor, pe vaporul cu care veneam de la Buenos Aires spre Genova: \u201eAi sa int\u00e2lnesti un barbat exceptional pe care nu-l mai lasi\u201c. Eu nu am luat-o in serios. At\u00e2tea prostii se spun totusi. Cum puteam sa cred? Stiam ca Sergiu avusese o mie de aventuri, cum sa-mi imaginez ca aveam sa fiu cu el o viata? s\u2026t<\/p>\n

C.S.: In cur\u00e2nd se implinesc o suta de ani de ani de la nasterea lui Celibidache. Se va c\u00e2nta ceva din compozitiile lui?<\/em><\/strong> V-ati g\u00e2ndit sa le dati unor tineri dirijori care sa le pregateasca din vreme? <\/strong><\/em><\/p>\n

I.C.: <\/strong>O sa le dam unui elev mai bun al lui. Dar sa stii ca masacru tot o sa fie. Sergiu, acolo unde e, o sa spuna: \u201eCe faceti? Ce ati facut?\u201c.<\/p>\n

C.S.: Si in tara? Sunt at\u00e2tia tineri dirijori care ar fi inc\u00e2ntati sa vina in contact cu creatia lui Celibidache si carora li s-ar oferi poate o sansa.<\/em><\/strong><\/p>\n

I.C.:<\/strong> Nu stiu inca.<\/p>\n

C.S.: Dar documente din arhiva at\u00e2t de bogata de care imi vorbeai nu publicati?<\/em><\/strong><\/p>\n

I.C.:<\/strong> Ba da. O sa scoatem o carte despre stiinta muzicala a lui Sergiu. Despre fenomenologie. A fost aici un profesor universitar de filozofie care a luat documentele, tot ce-a spus Sergiu despre muzica, le-a scanat si scoate o carte.<\/p>\n

C.S.: Patrick Lang, cumva?<\/em><\/strong><\/p>\n

I.C.:<\/strong> El.<\/p>\n

C.S.: Sergiu vorbea cu tine despre muzica<\/em>?<\/strong><\/p>\n

I.C.: <\/strong>Sigur. Nu asa cum vorbea cu elevii lui, dar o facea din c\u00e2nd in c\u00e2nd in discutii, c\u00e2nd stateam de vorba cu prieteni. Sergiu sustinea ca muzica nu este repetitie, pentru ca necesita timp. Iar timpul nu se repeta. De aceea nici nu accepta sa se faca inregistrari. Muzica, la fel ca si pictura, nu se poate explica. Poti sa spui ce nu e muzica, dar nu ce este muzica. Si, efectiv, Sergiu spunea imediat c\u00e2nd auzea ceva daca e sau nu muzica. O spunea tuturor. Si elevilor lui, pe care nu-i menaja, din care multi nu stiau mai nimic si se credeau deja Celibidache. Chiar si dirijorilor cu care vorbea. Si lui Karajan i-a spus ce credea despre muzica lui si celor care il ridicau in slavi: \u201eAh, dar Karajan are succes.\u201c \u201eSi ce-i cu asta? Si Coca-Cola are succes\u201c. Uneori succesul nu e totuna cu calitatea. Exista o publicitate imensa care se face artistului. Si-o fac artistii insisi, dar si cei care au interes sa c\u00e2stige de pe urma lor. Iar Karajan stia sa-si faca publicitate.<\/p>\n

C.S.: Ioana, as vrea sa te intreb despre un capitol destul de dureros in cariera lui Celibidache si anume plecarea lui de la Berlin. Cum a fost posibil ca el, care reorganizase orchestra filarmonica imediat dupa razboi si facuse din ea una de rang mondial, care avusese peste patru sute de concerte, mai multe chiar dec\u00e2t von B\u00fcllow, cel care o fondase, sa fie aproape de la o zi la alta inlocuit cu von Karajan? <\/em><\/strong><\/p>\n

I.C.:<\/strong> Pentru ca Sergiu nu a acceptat anumite conditii. Si Karajan le-a acceptat. Mai e ceva: Sergiu, c\u00e2nd a preluat orchestra, nu a luat-o cu g\u00e2ndul s-o pastreze pentru el, ci sa i-o dea inapoi lui Furtw\u00e4ngler. A spus: \u201eOrchestra apartine lui Furtw\u00e4ngler\u201c. Si i-a dat-o inapoi. Vezi, Sergiu era extrem de loial si de corect. Si Madame Furtw\u00e4ngler, care mai traieste si imi telefoneaza din c\u00e2nd in c\u00e2nd, o spune in cartea ei pe care o am aici. Tot ce s-a spus in alte carti au fost niste aiureli.<\/p>\n

C.S.: In perioada aceea tu erai cu Celibidache si ma g\u00e2ndesc ca stii lucrurile astea foarte bine.<\/em><\/strong><\/p>\n

I.C.:<\/strong> Cum sa nu? Il scosesera pe Furtw\u00e4ngler nazist. Niciodata, in viata lui, n-a fost nazist. Sergiu l-a denazificat. La Berlin. Timp de doua saptam\u00e2ni a lucrat impreuna cu Furtw\u00e4ngler sa aduca dovezi. s\u2026t<\/p>\n

C.S.: Ioana, revenind la episodul Berlin, Celibidache se mai intoarce totusi, dupa ce se despartise de orchestra: \u201eLa Berlin\u201c, ii scria el sprietenului saut Trancu-Iasi, \u201eunde m-am intors dupa o absenta de trei ani, a fost pur si simplu revolutie, publicul a invadat scena\u201c. <\/em><\/strong><\/p>\n

I.C.:<\/strong> Cu alte orchestre, dar nu la conducerea Filarmonicii.<\/p>\n

C.S.: E adevarat, dar e la fel de adevarat si ca in 1961 Celibidache ii scria din nou lui Trancu-Iasi: \u201eFilarmonica din Berlin ma recheama ca dirijor pe viata, cu drepturi de pensie si autoritate de papa. Nu ma duc. Ram\u00e2n liber si independent. Ce zici de asta?\u201c. C.S.: De ce nu a acceptat?<\/em><\/strong><\/p>\n

I.C.: <\/strong>Ce pot sa spun mai mult dec\u00e2t a spus Sergiu? Sa ram\u00e2na liber si independent!<\/p>\n

C.S.: Faptul ca Celibidache era rom\u00e2n nu a jucat vreun rol in indepartarea lui de la conducerea Filarmonicii din Berlin? Ma g\u00e2ndesc ca in 1946 Celibidache (ii povestea aceluiasi Trancu-Iasi) dadea c\u00e2te optsprezece concerte lunar, asta in afara de probe, ca isi sacrifica tot timpul care ii mai ram\u00e2nea Filarmonicii, ca intendent, ca lucrurile mergeau excelent si ca: \u201eOpozitia presei si a publicului a fost complet invinsa. E greu pentru ei sa vada in fruntea Filarmonicii un t\u00e2nar si mai ales rom\u00e2n\u201c. Iar in 1957, c\u00e2nd \u201eDie Neue Rhein Zeitung\u201c scria ca \u201esuccesul lui Celibidache a depasit orice limita, ca nici macar Furtw\u00e4ngler nu avusese parte de o receptie de acest gen\u201c, Celibidache isi amintea ca in urma cu zece ani \u201eTagesspiegel\u201c scrisese ca la un concert dirijat de el fusese at\u00e2t de frumos inc\u00e2t cei prezenti la concert uitasera timp de o ora jumatate ca era \u201efiul unui alt popor\u201c. Crezi ca au existat totusi si unii care nu au vrut un rom\u00e2n in fruntea celei mai de seama orchestre filarmonice din Germania? <\/em><\/strong><\/p>\n

I.C.: <\/strong>Nu cred. Pentru ca nici Karajan nu era neamt, ci armean. Nu stiu, nu cred ca a jucat vreun rol. Dar Sergiu a fost foarte direct, cum era el. Spunea exact ce g\u00e2ndea. Pe c\u00e2nd Karajan era foarte diplomat. Stii, acum vreo douazeci de ani, Weizs\u00e4cker a apelat la mine sa-l conving pe Sergiu sa se intoarca la Berlin. Si i-am spus: \u201eImposibil. Nici eu, nici nimeni\u201c. I-am spus totusi lui Sergiu asa, en passant. Si mi-a zis: \u201eCum iti inchipui tu ca am sa dau cu piciorul M\u00fcnchenului, celor care mi-au facut toate capriciile din lume? Cum vezi tu chestia asta? Ai face tu asa ceva?\u201c. Ca Sergiu vroia asta, asta, asta. Si tot ce voia avea. Asa ca mi-a spus foarte clar: \u201eTu ai face asta?\u201c. \u201eNu!\u201c \u201eAtunci de ce ma intrebi? La ce ma mai intrebi? Weizs\u00e4cker… foarte frumos din partea lui ca ma invita. Dar eu cum sa fac asa ceva? Imposibil. Prin felul meu de viata nu pot face asa ceva.\u201c A dat in cele din urma niste concerte la Berlin. Mare succes, omagii. Au fost niste urlete, ce nu-ti poti imagina. Minute in sir publicul a urlat: \u201eHier bleiben! Hier bleiben!\u201c (\u201eRam\u00e2i aici! Ram\u00e2i aici!\u201c).<\/p>\n

C.S.: Se legase foarte tare de M\u00fcnchen.<\/em><\/strong><\/p>\n

I.C.: <\/strong>Da. Si pe urma avea o datorie. El a facut niste lucruri foarte drastice fata de orchestra ca sa o aduca acolo unde era. Sa-i asigure pozitia pe care o ocupa. Nu putea sa o lase. Nu facea discuri, dar aveau anual zeci de deplasari, de turnee. Facuse din ea una din cele mai bune orchestre, daca nu cea mai buna, din lume. Cred ca Sergiu pe ce punea m\u00e2na facea ceva extraordinar. Excela in toate. La M\u00fcnchen, la Stockholm, pretutindeni, orchestre Weltklasse. Dar spunea: \u201eAsta, nu, asta, nu, asta, nu\u201c. Foarte complicat. Nu era usor sa lucrezi cu Sergiu. Daca facea ceva, o facea temeinic. Stii, Karajan facea trei probe, din care una o facea asistentul lui. Insa Karajan a fost un comerciant extraordinar. N-a fost nimeni ca el. El facea toata punerea in scena pentru el. C\u00e2nd era t\u00e2nar, nu stiu, eu nu l-am cunoscut, se pare ca era foarte bun. Pe urma, rutina, stii, de care se ferea Sergiu.<\/p>\n

C.S.: Nu s-au placut, nu?<\/em><\/strong><\/p>\n

I.C.: <\/strong>Nu. Sergiu i-a spus ce g\u00e2ndeste. Imediat.<\/p>\n

C.S.: Si Karajan?<\/em><\/strong><\/p>\n

I.C.: A<\/strong>h, Karajan, nu, ca era diplomat. Pe c\u00e2nd Sergiu nici nu vroia sa auda de diplomatie. Ne-am int\u00e2lnit odata cu Karajan in lift la Venetia. Unul deschidea usa liftului sa iasa si altul sa intre. La un festival. Iesim din ascensor. \u201eBuna ziua\u201c. \u201eBuna ziua\u201c. Si Karajan avea un baston. \u201eAh\u201c, ii spun eu, \u201euite ce curios ca si mata suferi de guta\u201c. Guta avea Sergiu, care m\u00e2nca mult si pe urma il durea genunchiul. Karajan: \u201eAh, nu, am cazut la ski\u201c. \u201eAh, bine!\u201c Stii, e mai sic sa cazi la ski dec\u00e2t sa ai guta. Dupa ce ne departam, Sergiu imi zice: \u201eDar n-ai gasit altceva sa-i spui dec\u00e2t ca are guta?\u201c. Vezi ca si eu, ca si Sergiu, eram si am ramas foarte spontana, foarta directa. Sergiu nu se punea niciodata in scena. El se arata in public, in lume, asa cum era, spre deosebire de multi altii. Karajan, de exemplu, nu ar fi acceptat niciodata sa se arate cum se arata Sergiu in film, cu c\u00e2inii dupa el, in baston. Karajan? Niciodata! Era asa o diferenta de conceptie asupra vietii, ca nu aveau cum sa se placa. Karajan era prea comercial, la antipod cu Sergiu, care nu era deloc comercial. Deloc. Nu mai spun ca atunci c\u00e2nd era vorba de ziaristi, Karajan nu mai stia ce sa faca sa-i maguleasca, iar Sergiu ii repezea, le spunea tot ce credea despre ei. Sergiu se scula de la concerte, c\u00e2nd nu-i placea, si pleca. Il fotografiau. Eu, dupa el.<\/p>\n

C.S.: Ioana, dar modul de a fi al lui Celibidache nu ar putea fi interpretat si ca un mod de a-si face reclama? Ziarele erau pline de comentariile lui acide.<\/em><\/strong><\/p>\n

I.C.:<\/strong> Bine, dar nu intra in calculul lui Sergiu. Nu era modul lui de a fi. Nu intra in felul lui de a fi. Sergiu era spontan. Uneori de-a dreptul coleric. Asa, ca o oala care fierbe, da in clocot si se revarsa. Spunea tot ce-i venea la gura.<\/p>\n

C.S.: Ii parea rau dupa aceea?<\/em><\/strong><\/p>\n

I.C.: <\/strong>Nu. \u201ePacat ca n-am spus mai mult. Pacat ca nu am apucat sa spun mai multe.\u201c<\/p>\n

C.S.: Totusi, poate nu de putine ori ii ranea pe unii care se considerau pregatiti pentru ceea ce faceau, poate chiar erau sau dadeau tot ce aveau mai bun, dar nu puteau mai mult.<\/em><\/strong><\/p>\n

I.C.: <\/strong>Nu, ii ranea pe cei care veneau cu pretentii. Pretentiile lor il deranjau. Daca voiai sa-l intrebi ceva, sa vorbesti cu el, era la picioarele tale. Iti explica totul. Dar daca veneai si pretindeai ca stii sa c\u00e2nti, ca te pricepi la muzica si nu mai ai nimic de invatat, atunci era in stare sa-ti demonstreze ca nu stii nimic. Sau mai nimic. \u201eEu stiu sa c\u00e2nt!\u201c \u201eAsa! Hai sa vedem. Aici do major e asa, nu e cum spui matale. Stai nitel. O luam de la capat. De ce do major e acolo? Care e rostul lui?\u201c Si asa mai departe. Multi pe care ii int\u00e2lnea erau semidocti. Voiau sa-i arate ca se pricep. C\u00e2nd venea c\u00e2te unul sa-l intrebe, Sergiu gasea asta colosal. Statea toata ziua cu el. \u201eDar daca tu vii sa-mi spui mie cum sa fac Ravel, atunci lasa ca iti spun ce g\u00e2ndesc.\u201c Si mie imi spunea c\u00e2nd nu-i placea ceva. Ce crezi? Crezi ca se jena?<\/p>\n

 <\/p>\n

15 august 2011 Paris<\/em><\/strong><\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

IOANA CELIBIDACHE in dialog cu CRISULA STEFANESCU   Exact un an in urma, in ianuarie 2011, dupa vernisajul ultimei expozitii a Ioanei la Galeria Visconti, ma g\u00e2ndisem sa scriu ceva pentru revistele culturale din tara. In cele din urma, i-am luat un interviu in ideea de a o lasa pe Ioana sa-mi vorbeasca despre pictura… Cite\u0219te mai mult »Celebritatea nu are nevoie de o conjunctura pentru a se impune<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[7124],"class_list":["post-10528","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-interviu-cu-ioana-celibidache"],"views":2551,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/10528","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=10528"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/10528\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=10528"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=10528"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=10528"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}