Asa cum subliniam \u00een foiletonul de saptam\u00e2na trecuta, de-a lungul a 42 de ani, Caragiale s-a aflat mereu \u00een atentia presei din Iasi, dar a fost si un colaborator fervent al ziarelor din capitala Moldovei. Sunt de remarcat \u00een primul r\u00e2nd, din acest punct de vedere, \u201eEvenimentul\u201c, \u201eOpinia\u201c si \u201eSara\u201c.
\n\u00cen iunie 1902, \u201eEvenimentul\u201c consemna depunerea la Teatrul Antoine a traducerii piesei \u201eNapasta\u201c, sub titlul \u201eFatale injustice\u201c, si aparitia \u00een \u201eLa Paix\u201c a unui comentariu despre aceasta drama sub semnatura lui Ivan Svoivid de la revista \u201eListok\u201c din Sankt Petersburg, care \u00eel punea pe Caragiale alaturi de Tolstoi, Ibsen, Bjornson si Suderman. \u00cen cursul lunii martie a aceluiasi an, ziarul facea o intensa publicitate spectacolelor cu \u201eNapasta\u201c pe scena Teatrului National din Iasi. Era perioada c\u00e2nd la Curtea de jurati din jud. Ilfov se judeca procesul Caion. La 21 martie, \u201eEvenimentul\u201c \u00eesi informa cititorii: \u201eEntuziasmat de succesul repurtat de I.L,Caragiale \u00een procesul contra lui Caion, reporterul aduce la cunostinta publicului iesean vestea, cu caracter justitiar, ca, pe scena unui teatru din Berlin, se monteaza pentru prima oara o piesa rom\u00e2neasca si aceasta este tocmai \u201eNapasta\u201c despre care junele Caion spusese ca ar fi plagiata\u201c.
\n\u00cen numarul din 25 mai 1907, la putin timp dupa marea rascoala (de fapt, un razboi civil), \u201eOpinia\u201c anunta: \u201eDl. Caragiale care, dupa cum stiti, se afla stabilit la Berlin, soseste \u00een Iasi astazi cu expresul de Berlin\u201c. Se precizeaza ca va sta aici \u201emai multe zile\u201c. A doua zi, \u00eentr-un articol intitulat \u201eCaragiale\u201c, era criticata dur nepasarea fata de marele scriitor: \u201e\u2026Sunt c\u00e2tiva ani de zile de c\u00e2nd cel mai mare prozator al tarii… a parasit tara nu numai cu corpul, dar si cu sufletul, cu talentul, cu dragostea. Caci e un adevar extraordinar de depl\u00e2ns: Caragiale pare a fi parasit odata cu tara \u2013 si literatura rom\u00e2na, dorul de a crea, de a scrie, lipsind astfel proza rom\u00e2na de pana cea mai maiastra, de reprezentantul cel mai glorios din c\u00e2ti avem astazi \u00een viata. E oare un act de razbunare, un semn de dispret, un gest de dezgust \u2013 faptul acesta ca un mare scriitor \u2013 si Caragiale ar fi fost un scriitor de \u00eenalta valoare \u00een orice tara \u2013 \u00eentrerupe la un moment dat orice manifestare literara, ca si cum niciodata n-ar fi simtit trebuinta sufleteasca de a-si spune g\u00e2ndul, simtirea, trebuinta de a r\u00e2de, de a depl\u00e2nge, de a compatimi, de a zugravi \u2013 de a crea, \u00eentr-un cuv\u00e2nt? Cine stie! E \u00eensa o datorie sa marturisim ca acest scriitor superior n-a avut niciodata multumirea de a-si vedea talentul rasplatit si neput\u00e2nd \u2013 ca altii \u2013 sa-si comercializeze arta, cobor\u00e2nd-o la productiuni dupa comanda si la creatiuni artificiale (…), iar tara n-a avut nici vremea, nici constiinta de a se emotiona de plecarea \u00een strainatate a celui mai mare scriitor \u2013 tot asa precum astazi, \u00een toiul alegerilor, prea putini vor tresari de bucuria \u00eentoarcerii lui! Dulce tara!\u201c
\nColaborator al ziarului \u201eOpinia\u201c, Caragiale refuza invitatia adresata de Asociatia studenteasca \u201eUniunea\u201c din Iasi: \u201eNu stiu cum sa va spun c\u00e2t de rau \u00eemi pare ca nu pot veni \u00een mijlocul d-voastra. \u00cen urma recentelor incidente dintre d-nii studenti ieseni si ziarul \u201eOpinia\u201c, la care am onoarea de a colabora din c\u00e2nd \u00een c\u00e2nd, \u00eentelegeti ce greu mi-ar fi sa profit de gratioasa d-voastra invitatiune.\/ Om din popor, fara nume de nastere, fara avere, fara sprijin, mie nu mi-e permis un moment sa uit, oric\u00e2t de putin ar \u00eensemna persoana mea ca publicist, ca n-am avut pe lume alt protector dec\u00e2t libertatea tiparului. Si asa dar, credincios acestui singur si bun protector, n-asi putea vreodata trece \u00een tabara cui crede ca trebuie sa-l loveasca. Cu c\u00e2t ar fi mai magulitoare primirea pentru mine acolo, cu at\u00e2t, fireste, felonia mea ar fi mai reprobabila\u201c.
\nVenind vorba de scrisori, n-as putea sa nu consemnez ca \u00een albumul \u201eCaragiale si Iasii Junimii\u201c, aparut la Editura Timpul, la care m-am mai referit, este reprodusa scrisoarea olografa (din fondul B.C.U. \u201eMihai Eminescu\u201c) trimisa de la Berlin lui G. Ibraileanu, la 30 noiembrie 1909, epistola care \u00eensotea corectura unei nuvele ce urma sa apara \u00een \u201eViata Rom\u00e2neasca\u201c. \u00centre altele, Caragiale \u00eei scria dojenitor marelui critic: \u201eSunt dator sa va multumesc pentru colectia pretioasei voastre reviste. Este o excelenta publicatiune, pe care \u00eemi place s-o aplaud calduros, desi mi se pare ca exagerati oleaca importanta tendintei morale si sociale \u00een arta. De at\u00e2ta amar de ani va razboiti \u2013 doua scoale \u2013 arta pentru arta, arta cu tendinta, \u2013 rupeti at\u00e2tea lanci, pierdeti at\u00e2ta vreme, risipiti at\u00e2ta bravura si n-aveti, nici unii, nici altii, un moment sa va g\u00e2nditi si la ceva care trebuieste egal ambelor scoale \u2013 la talent… Al dv. prieten, Caragiale\u201c.
\nSa ne reamintim de cum \u00eesi \u00eencheia Ibraileanu celebrul articol intitulat \u201eCaragiale\u201c, aparut \u00een numarul din ianuarie 1912, al \u201eVietii Rom\u00e2nesti\u201c \u2013 c\u00e2nd Caragiale \u00eemplinea 60 de ani \u2013 si \u00een care, \u00eentre altele, afirma ca autorul \u201eScrisorii pierdute\u201c este singurul scriitor rom\u00e2n ce \u201eface concurenta starii civile\u201c: \u201eIubite maestre, primeste sentimentele de admiratie si de recunostinta ale unui om, care face parte din generatia care te-a priceput si te-a iubit mai mult si pe care l-ai facut de-at\u00e2tea ori fericit, din liceu, c\u00e2nd te cetea pe furis la spatele colegului Balaban, si p\u00e2na azi, c\u00e2nd opera d-tale, pe l\u00e2nga acel r\u00e2s al inteligentei, care este supremul bine, \u00eei provoaca si un sentiment de melancolie pentru contemporanii sai \u2013 ai nostri \u2013 Rica, Nae, Chiriac si ceilalti. Au fost asa de vii pentru mine, ca mi-nchipui c-au \u00eembatr\u00e2nit si ei\u201c.
\nDar sa ne \u00eentoarcem \u00een timp, la momentul c\u00e2nd Caragiale, care avea multi prieteni la Iasi \u2013 \u00een primul r\u00e2nd pe Petre Th. Missir (1856-1929), om politic, junimist, membru de onoare al Academiei Rom\u00e2ne \u2013 cere sa fie numit director al Teatrului National, \u00eentr-o scrisoare, datata 21 septembrie 1896 si adresata lui Nicolae Gane (el \u00eensusi scriitor), primarul Iasilor: \u201eDomnule primar,\/ Subsemnatul autor dramatic si fost director general al Teatrelor, afl\u00e2nd ca postul de director al noului teatru comunal din Iasi (1896 este anul \u00een care s-a inaugurat cladirea Teatrului National, strajuita, din 1902, de statuia creatorului nemuritoarelor Chirite \u2013 nota mea) nu este p\u00e2na acum ocupat, \u00eemi permit a va oferi pentru acest post serviciile mele.\/ Experienta ce am \u00een afacerile de teatru, at\u00e2t ca administratie c\u00e2t si ca directie artistica, as pune-o \u00een serviciul Teatrului din Iasi cu tot devotamentul profesional. As lua pe l\u00e2nga sarcina directiei si legam\u00e2ntul de a da teatrului macar o data pe an c\u00e2te o noua bucata dramatica\u201c.
\nNumai ca, va scrie G. Calinescu, candidatului la postul de director \u201eGane \u00eei notifica ca locul fusese rezervat dupa regula politicianista unui client politic\u201c, fapt atestat de o relatare din \u201eEvenimentul\u201c (26 septembrie, 1896): \u201ePatru zile Caragiali a stat \u00een Iasi, umbl\u00e2nd pe la toti fruntasii stap\u00e2nirii din Iasi pentru a obtine un post la noul teatru. Caragiali vroia la \u00eenceput sa fie numit director, si promisese \u00een acest scop a supraveghea \u00eentreaga miscare teatrala, de a scrie o piesa originala pe stagiune si o feerie pentru inaugurarea teatrului (la 1 decembrie 1896 \u2013 nota mea). I s-a refuzat cererea. Atunci Caragiali a cerut sa fie numit macar intendentul teatrului, si la aceasta a primit raspuns ca postul este promis d-lui Manoliu. Pentru ultima oara Caragiali se prezinta alaltaieri seara la comitetul teatral si cere un post. Fu tratat cu un dispret suveran. Atunci Caragiali zice: \u201e\u00cemi veti da voie ca sa cer un post de controlor de 60 de lei pe luna, voi sa vad daca mi-l veti refuza acesta, iar eu am satisfactia sa aduc serviciile mele Teatrului National din Iasi\u201c. D. Caragiali a plecat aseara la Bucuresti, dezgustat de cele ce i s-a(u) \u00eent\u00e2mplat si hotar\u00ee a nu mai permite ca piesele sale sa fie jucate pe scena Teatrului National din Iasi\u201c.
\nLa putin timp dupa aceasta \u201eruptura\u201c cu Teatrul National, ziarul iesean \u201eSara\u201c anunta \u00een editia a doua (ora 4, cu toate stirile importante ale zilei), de vineri 1 noiembrie 1896: \u201eAtragem atentia cititorilor asupra Cronicei de Joi, articol datorit penei ilustrului scriitor Ion L. Caragiale. Sub acest titlu, amicul si colaboratorul nostru va continua \u00een fiecare joi seria cronicelor literare \u00eencepute \u00een cursul acestei veri \u00een \u201eAdevarul\u201c si \u00eentrerupte din cauze independente de vointa noastra.\/ Cititorii care urmareau cu at\u00e2ta interes cronicele literare ale \u201eAdevarului\u201c vor avea ocazia de a aprecia \u00een \u201eSara\u201c, sub rubrica \u201eCronica de Joi\u201c, vigurosul si variatul talent al lui Caragiale. Suntem fericiti a anunta \u00een acelasi timp cititorii ca \u201eSara\u201c va publica \u00een fiecare marti articole politice datorite aceleiasi pene de elita\u201c.
\nDe notat ca ziarul \u201eSara\u201c \u00eesi avea redactia si administratia pe strada Golia (azi Cuza Voda) \u00een curtea hotelului \u201eEuropa\u201c, unde functiona si tipografia publicatiei amintite, ce aparea \u00een doua editii pe zi ( dimineata si dupa-amiaza), tipografie preluata ulterior de renumitii editori, carora cultura noastra le datoreaza at\u00e2t de mult, fratii Saraga.
\n\u00cen relatiile lui Caragiale cu Teatrul National si cu autoritatile iesene, momentele de suparare sau chiar de conflict alterneaza cu cele de apropiere si conciliere. Primarului Iasilor, Nicolae Gane, scriitorul \u00eei adreseaza o cerere pentru \u201eacordarea salii Teatrului National din Iasi pentru duminica 27 aprilie 1897, \u00een scopul unei conferinte absolut literare, spre sporirea fondului destinat monumentului lui Al. Lahovari. Stiam \u2013 precizeaza Caragiale \u2013 ca teatrul nu se da dec\u00e2t pentru reprezentatii curat teatrale, dar, fiindca ati facut un bun precedent cu conferinta literara a colegului nostru Jules Brun (corespondentul ziarelor franceze \u201eFigaro\u201c si \u201eDebats\u201c \u2013 nota mea) va rog sa-mi acordati si mie asemenea favoare\u201c. Conferinta, anuntata de toata presa din Iasi, intitulata \u201ePareri literare\u201c si urmata de lecturi din literatura rom\u00e2na, a fost rostita \u00een ziua de 27 aprilie 1897, sala fiind pusa la dispozitie \u201e\u00een mod gratuit\u201c, cum relatau a doua zi cotidianele \u201eOrientul\u201c si \u201eEra noua\u201c.
\nLa 29 aprilie 1897, ziarul \u201eEvenimentul\u201c consemna: \u201eIeri, duminica, a avut loc Conferinta lui Caragiale despre Pareri literare; n-a luat parte nici un junimist si foarte putini conservatori puri. Conferinta a durat o jumatate de ora. Apoi Caragiale citeste o schita care persifleaza dogmatismul\u201c.
\nSintagma \u201econservatori puri\u201c e de o malitiozitate casanta.
\nLa 1 mai 1897, cotidianul iesean de orientare conservatoare \u201eOpinia\u201c, devenit oficios al Partidului Conservator-Democrat, formatiune condusa de Take Ionescu, \u00eel mentiona pe Caragiale, pe prima pagina, printre colaboratorii de prestigiu. La numai trei saptam\u00e2ni, cu prilejul aparitiei volumului \u201eSchite\u201c, cronicarul ziarului \u00eel compara pe Caragiale cu Dickens, Poe, Gogol si conchidea: \u201eVolumul lui Caragiale trebuie \u00eenvatat pe de rost. El este consacrarea celor mai sfinte legi a(le) stilului literar: preciziunea \u00een care se cuprinde densitatea, justetea, plasticitatea epitetului, cumpatarea \u00een cuvinte\u201c.
\nCaracterizarea, dincolo de scopul ei publicitar, dovedeste competenta; pare iesita de sub pana unui critic literar.
\nLa \u00eenceputul anului 1898 apare \u201eCalendarul Dacia\u201c, publicatie literara si artistica, editata \u201esub \u00eengrijirea domnului I.L. Caragiale\u201c si tiparita la tipografia \u201eDacia\u201c (la acea vreme erau, la Iasi, mai multe tipografii dec\u00e2t azi). Sub titlul \u201eReminiscente\u201c (alaturi de informatii diverse, tarife, sarbatori etc.) sunt grupate schitele \u201eKarkaleki\u201c, \u201eBaioneta inteligenta\u201c, \u201eC.A. Rosetti\u201c, \u201eIstoria se repeta\u201c, \u201eRasplata jertfei patriotice\u201c, \u201eSah si Mat\u201c, \u201ePolitica si delicatete\u201c, \u201eBoborul\u201c, \u201eGarda civica\u201c.
\nO, tempora!, \u00eentr-un simplu calendar anual erau publicate mai multe bijuterii literare, \u00een fond niste mici capodopere, la care astazi ar putea visa orice mare revista de cultura.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Asa cum subliniam \u00een foiletonul de saptam\u00e2na trecuta, de-a lungul a 42 de ani, Caragiale s-a aflat mereu \u00een atentia presei din Iasi, dar a fost si un colaborator fervent al ziarelor din capitala Moldovei. Sunt de remarcat \u00een primul r\u00e2nd, din acest punct de vedere, \u201eEvenimentul\u201c, \u201eOpinia\u201c si \u201eSara\u201c. \u00cen iunie 1902, \u201eEvenimentul\u201c consemna… Cite\u0219te mai mult »Rememorari \u00een Anul Caragiale (II)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[42],"tags":[1268],"class_list":["post-10513","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-istoriei","tag-caragiale"],"views":2684,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/10513","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=10513"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/10513\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=10513"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=10513"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=10513"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}