Le-am \u00eentalnit \u00een vara, la Roma. Reprezentau asociatia din Istanbul. Fusesem invitati la un Forum al Romanilor din Diaspora. \u00centr-o seara am iesit toate trei \u00een oras. Ne-am oprit \u00eentr-o piateta, la o gelateria. Si ne-a prins noaptea, la masuta de pe trotuar. O noapte romana, \u00eentr-o vara torida. Umblasem pe strazi, facusem \u00eenconjorul site-ului arheologic. Aveau loc lucrari de restaurare, asa ca ne-am catarat pe niste parapete, sa vedem Columna lui Traian.\u00a0 Eram singure sub cerul plin de stele, cu Roma antica la picioare. Yild\u00eez n-a scos nici un cuvant.\u00a0 Otilia s-a uitat la cer, cu ochii ei imensi si machiati de scena. Apoi s-a uitat la Columna. \u201eDoamne sfinte!, a oftat. Ce bine ca am ajuns aici!\u201c De parca ar fi lasat un drum lung \u00een urma.<\/p>\n
Pana la piateta unde ne-am asezat la o masuta de pe trotuar si unde ne-a prins miezul noptii, n-am vorbit cine stie ce. Acolo \u00eensa am avut una dintre acele discutii cum nu sunt multe \u00eentr-o viata de om. Am avut revelatia ca ma gasesc \u00een fata unor persoane deosebit de inteligente. Cu care am \u00eencercat sa ne explicam ce-o fi cu noi. De ce facem noi ceea ce facem. De unde nevoia de-a construi realitati paralele cu viata. De-a le expune. De-a ne expune. Yild\u00eez e ceramista, cu atelierul \u00een Pera, cel mai artistic cartier al vechiului Constantinopol. Otilia este prim soprana a Operei din Istanbul. Eu tocmai \u00eemi lansasem o carte. Veneam de la Atena.
\nLa prima \u00eentalnire, femeia de-o frumusete mandra de sine care mi-a fost prezentata, mi-a spus: \u201eMa numesc Yild\u00eez. Daca \u00eensa ti-e greu, spune-mi Steluta. Asta \u00eenseamna yild\u00eez, steluta. Si asa mi s-a spus cat am trait \u00een tara.\u201c
\nEste turcoaica din Cernavoda. Turci romanizati, \u00een sensul ca sunt asezati de generatii pe pamantul Dobrogei si vorbesc perfect si limba tarii. Yild\u00eez a studiat \u00een Romania. Este intelectual roman, dupa felul ales \u00een care vorbeste, dupa referintele culturale la care face apel. Si este incontestabil anatoliana: dupa linia dreapta a fruntii, la \u00eentalnirea cu parul negru, dupa subtirimea de sabie, dupa ochii machiati \u00een stil oriental, cu privirea venita din stepele asiate. Traieste de multi ani la Istanbul. Si este maestra \u00een ceramica otomana. Pe vasele ei se \u00eentalnesc culori crude, o lume vegetala stralucitoare, auraria miniaturilor, cutezanta \u00eenvingatorului, nostalgia unor vremi care nu mai sunt.<\/p>\n
Si spune Yild\u00eez, \u00een noaptea petrecuta la o masa pe-o terasa dintr-o piata din Roma (\u00eencet, fiindca discutia are ceva de taina, suntem aplecate asupra noastra, ne cautam pe noi \u00eensine, fara legatura cu lumea din jur):
\n\u201eVoi stiti, cateodata, daca amesteci lutul prea mult, el se razvrateste. Si nu mai accepta absolut nici o forma. Exista un timp pe care-l cere forma. Nu-l poti depasi, fiindca ai ratat tot. Adica\u2026 atunci cand \u00eel amestec, ma gandesc ca am \u00een puterea mea, umezit \u00een apa, praful oaselor unor oamneni odata vii. Nu poti face din ele orice vrei tu. Numai ce vor sa accepte si ele. \u00cen ce forma anume\u00a0 vor ele sa se \u00eentrupeze. Cum de am eu intuitia acelui timp, al framantarii impuse de dincolo de vointa mea, nu stiu si nu am pentru asta nici o explicatie.\u201c
\n\u201eEu cred, pur si simplu, ca e vorba de un mesaj, spune tot asa, pe soptite, Otilia. Ni s-a dat sa transmitem ceva. Noi suntem purtatorii mesajului, \u00eel aducem la lumina si prin asta \u00eel facem cunoscut celorlalti.\u201c
\nOtilia s-a pomenit, copil nascut la Pitesti, cu o voce de aur. A cantat apoi, ca adolescenta si tanara, \u00een diverse formatii. Pana cand a facut un drum la Istanbul. Unde a prins-o o noapte pe Bosfor. Experienta pe care celui care a trait-o vreodata nu mai are rost sa i-o descrii, fiindca el spune imediat \u201eda\u201c si alunca \u00een visare; iar celui care n-a trait-o, deasemenea nu are rost sa i-o explici, cuvintele sunt neputincioase.
\nLa Istanbul a urmat Conservatorul. Are un barbat turc, tenor la Opera si el, si o fata studenta.\u00a0 Acum este prim solista a Operei de Stat si profesor de canto la Conservator.
\n\u201eNu am nici o alta explicatie, decat ca mi-a fost data vocea, ca sa pot prin emotie sa adresez un mesaj\u201c, spune Otilia, cu timbrul ei de-o caldura extraordinara. Are un calm \u00een felul cum o spune, o \u00eentelepciune si-o bunatate, care chiar ca te \u00eendeamna sa crezi ca s-a nascut acolo, la Pitesti, la un moment dat, un om cu aripa unui \u00eenger deasupra capului.<\/p>\n
E seara de Craciun. Sunt \u00een Atena, \u00een atmosfera sarbatoreasca. Si suna telefonul mobil.\u00a0 \u201eCraciun fericit!\u201c \u00eemi ureaza Yild\u00eez. \u201eSi voua la fel!\u201c, sar \u00een sus de bucurie, sa \u00eei aud vocea. Si mai vorbim cateva minute de una, de alta, de copii, daca sunt sanatosi si cuminti, de-o expozitie la care stiam ca participase, de cursurile pe care le tine la atelier. Dupa care ea \u00eemi ureaza din nou \u00een \u00eencheiere \u201eCraciun fericit\u201c si eu ma reped sa-i \u00eentorc urarea: \u201eCraciun fericit!\u201c.
\nCe Craciun? ma pomenesc \u00eentrebandu-ma, de cum am apasat pe buton ca sa \u00eentrerup convorbirea. Ce Craciun? Yild\u00eez e musulmana, lucru pe care-l stiam de la bun \u00eenceput. Ea serbeaza deci Ramadamul. Cum de nu mi-a trecut prin minte s-o sun de Ramadam? Si sa-i urez\u2026
\nStau perplexa cu telefonul \u00een mana, cand \u00eel vad ca se zbuciuma si prinde iar glas. Pe ecran apare din nou 0090\u2026, deci Turcia. Apas butonul si aud vocea tandra a Otiliei. E la Izmir, unde are un concert peste cateva zile.
\n\u201eDraga Otilia, \u00eei spun, m-a sunat si Yild\u00eez, vreau sa va felicit, dar probabil ca voi sarbatoriti Ramadamul si eu nu stiu ce urare se face de Ramadam!\u201c
\n\u201eMie poti sa-mi spui Craciun fericit, \u00eemi spune Otilia, eu sunt crestina. Sotul meu e musulman, dar noi sarbatorim toate sarbatorile, si cele crestine si Ramadamul!\u201c<\/p>\n
Dupa o vreme \u00eencheiem conversatia. Si pentru ca sunt \u00een vizita la prieteni, ca doar Craciunul nu-l sarbatoreste nici un crestin de unul singur \u2013 le povestesc patania.\u00a0 Lui Yild\u00eez i-am urat \u201eCraciun fericit\u201c. Pe Otilia am vrut sa o \u00eentreb ce urare se face de Ramadam.
\nSocietatea \u00een care ma-nvart face ochii mari. Cum asa, maritata cu un turc? Si nu poarta burca? Nici feregea? Cum asa, turcul o lasa sa cante la Opera?
\n\u00cenca doua trei \u00eentrebari ca astea si-mi dau seama ca-mi ratez sarbatorile. Fiindca nu pot sa nu constat ca ma aflu printre oameni ale caror cunostiinte asupra lumii se opresc la buletinele de stiri ale ziaristilor domnului Sarkozy. Si nici macar pentru atata lucru nu-s suparata. Ca stam adica, cu ochii zgaiti la televizor si avem pretentii sa discutam ce-i \u00een lume. \u00cemi ratez sarbatorile fiindca dintr-odata constat, pe propria mea piele, cat de nepregatiti suntem de \u00eentregul nostru sistem educational sa ne confruntam cu cea mai simpla realitate. Realitatea vecinior nostri, de la cateva sute de kilometri. Cum de nu ne-a \u00eenvatat nimeni pana acum, dupa toate scolile si facultatile si doctoratele pe care le-am urmat si le-am luat, \u00een tara si-n Europa, cum se saluta oamenii de Ramadan?! Si cum de-si permite cineva sa ne trimita prin lume atat de nepregatiti? Oameni culti, chipurile, fiindca avem o cultura europeana. Adica, vedem lumea asa cum vrea Europa sa ne-o arate.
\nAman!<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Le-am \u00eentalnit \u00een vara, la Roma. Reprezentau asociatia din Istanbul. Fusesem invitati la un Forum al Romanilor din Diaspora. \u00centr-o seara am iesit toate trei \u00een oras. Ne-am oprit \u00eentr-o piateta, la o gelateria. Si ne-a prins noaptea, la masuta de pe trotuar. O noapte romana, \u00eentr-o vara torida. Umblasem pe strazi, facusem \u00eenconjorul site-ului… Cite\u0219te mai mult »La multi ani, Yildiz! La multi ani, Otilia!<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[2386,7087],"class_list":["post-10451","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-emigranti-romani","tag-romanii-din-diaspora"],"views":2258,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/10451","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=10451"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/10451\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=10451"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=10451"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=10451"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}