S\u00e2mbata, 27 iunie 2009. Al treilea stadion de tenis ca marime din baza de la Porte d’Auteuil, celebra arena numarul unu, una de forma circulara, geme de lume. Sunt cam 4000 de oameni \u00een tribune. Este dupa-amiaza, soarele arde de parca nu ar fi mai, ci august. Aproape ca nu exista umbra, nici curenti de aer nu prea se simt, desi zona este una foarte \u00eenverzita. Astazi, vremea nu tine cu sportul alb, cu toate ca mai bine asa, dec\u00e2t ploaie, furtuna si asteptare.
\n\u00cen turul al treilea al Roland Garros-ului se \u00eent\u00e2lnesc doi tenismani cu frumoase carti de vizita. Unul, s\u00e2rbul Novak Djokovici, a fost semifinalist aici \u00een 2007 si 2008. Multa vreme a cochetat cu pozitia a doua a ATP Rankings, mai ales la debutul lui 2008, c\u00e2nd Nole, cum i se spune \u00een familie, a c\u00e2stigat primul sau turneu de Grand Slam. Se \u00eent\u00e2mpla la Melbourne, \u00eentr-o finala de patru seturi, o runda ultima exotica, \u00een care balcanicul l-a \u00eenfr\u00e2nt pe outsider-ul francez Jo-Wilfried Tsonga. Acum \u00eensa Djokovici nu se simte prea bine, el a \u00eenceput Marele Slem parizian pe treapta a patra a clasamentului mondial, fiind \u00eentrecut de britanicul Andy Murray, un nou venit la fel de feroce si de flam\u00e2nd de notorietate ca si ceva mai v\u00e2rstnicul sportiv belgradean.
\nSi totusi, Novak este extrem de periculos, el put\u00e2nd periclita oric\u00e2nd, pe orice suprafata, y compris la terre battue, suprematia briliantului duet Federer-Nadal. Si desi Nole nu se gaseste chiar \u00een forma sa de v\u00e2rf, el are \u00een palmares \u00een aceasta prima jumatate a lui 2009 doua finale importante pe zgura, la Monte-Carlo si Roma, ambele pierdute cu greu \u00een fata monarhului de necontestat al zgurei, Rafael Nadal. Mai mult, \u00een semifinala Masters Series-ului de la Madrid, ibericul s-a facut luntre si punte pentru a-l \u00eenvinge pe pretendentul s\u00e2rb, dupa mai bine de patru ore de joc si dupa cinci mingi de meci salvate. A fost cea mai frumoasa si mai dramatica partida a anului, dupa cum aveau sa decreteze comentatorii fenomenului tenisistic. A doua zi, \u00een finala, stors realmente de puteri, Rafa avea sa fie zdrobit de Federer, care nu s-a \u00eentrebuintat deloc, caci balearul nu mai era dec\u00e2t o umbra a invincibilului ma\u00eetre sur terre.
\nAcum \u00eensa, \u00een aceasta zi de s\u00e2mbata, Djokovici nu are c\u00e2tusi de putin o sarcina facila, caci el \u00eel \u00eenfrunta pe germanul Philip Kohlschreiber, un adversar incomod, destul de obisnuit cu aerul tare al marilor competitii. Dincolo de talentul sau natural, Philipp va avea \u00een 2009 un sezon eclatant, el poposind \u00een luna septembrie pe pozitia a 22-a a clasamentului ATP. Tenisman ce loveste backhand-ul cu o singura m\u00e2na, el are ceva din eleganta rara a unui Federer, Haas, Wawrinka, Almagro si Pavel. Jucator cerebral, dar cu frecvente momente de boemie, neamtul are o fire de artist, fiind un sportiv incredibil de inventiv, iar tenisul lui este unul complet, dovada st\u00e2nd si faptul ca acesta are \u00een palmares trei turnee c\u00e2stigate pe toate suprafetele, rapid, zgura si gazon, mai putin pe parchetul alunecos si dur al indoor-ului.
\nAsadar, o lupta care se anunta cel putin interesanta si \u00een economia careia s\u00e2rbul, desi favorit, e clar ca nu va avea deloc o viata usoara. Iar acest punct de vedere se confirma cu v\u00e2rf si \u00eendesat pe masura ce partida avanseaza.
\nAm privilegiul sa privesc lupta de la c\u00e2tiva pasi. Pe terenul numarul unu gazetarii sunt adevarati rasfatati ai destinului, caci ei pot asista la partida de la nivelul solului, undeva, din lateral, \u00een coltul de pe fundul terenului. Acolo sunt gradenele rezervate presei scrise si foto. Astazi, stau l\u00e2nga Omer Ilhan, jurnalist sportiv turc de la \u201eH\u00fcrriyet\u201c, un jurnal de mare tiraj. Omer nu arata deloc ca un otoman. Este un personaj straniu, de un exotism ce induce instantaneu perplexitatea \u00een privitor. Are peste cincizeci de ani, \u00eensa se \u00eembraca si se poarta ca un hipiot abia scapat de la Woodstock. Parul sau, \u00eenspicat, este lung si inelat. Poarta costum de jeans si o camasa \u00een carouri, nu foarte curata, pe m\u00e2ini are nenumarate inele de argint, iar la g\u00e2t \u00eei at\u00e2rna un numar neprecizat de medalioane-talismane din acelasi metal. Vorbeste cu o gratie rara si franceza, si engleza, si germana, si spaniola. Se \u00eentretine cu mai toata lumea aici, la Roland Garros, unde pare sa se simta ca acasa. \u00cemi spune ca din 1982 nu a lipsit nici macar o data de la Internationalele Frantei. Are cuvinte de lauda despre Nastase si-mi spune ca azi nu mai sunt artisti precum era Nasty. Turcul acesta ciudat este un tip de st\u00e2nga, iar discursul sau e unul virulent anticapitalist. Nici pomeneala de fundamentalism islamic, tipul e mai occidental dec\u00e2t am sa fiu eu vreodata.
\nLucru si mai straniu, \u00een loc sa mi-l laude pe Hagi, se pare un fel de zeu contemporan \u00een Turcia isterizata de microbul fotbalistic, Omer \u00eemi zice ceva de unul, Sasu. Eu dau din umeri nedumerit \u2013 si o tin langa cu Hagi, Popescu, Ilie, Lucescu, Pancu etc. Doar ca Omer nu cade \u00een plasa cliseelor cu care eu, rau inspirat, \u00eel tratez, si-mi tot spune ca \u00een Turcia, desigur, Hagi este o replica degradata a lui Zeus din Olimp, dar cei batr\u00eeni, \u201easa, ca mine\u201c (\u00eemi face Omer cu ochiul), nu l-au uitat pe Sasu.
\nWho the fuck is Sasu? Pai, \u00een Turcia, ma lumineaza gazetarul de la \u201eH\u00fcrriyet\u201c, nu se spune la lovitura libera batuta cu ristul interior folha seca, ci \u201esa dai o Sasu\u201c. Tipul asta, Mircea Sasu, a fost un fotbalist venit la Fenerbahce de la Minerul Baia-Mare pe la sf\u00e2rsitul anilor ’60. El jucase si \u00een nationala Rom\u00e2niei, \u00een a carei calificare la Olimpiada de la Ciudad de Mexico avusese un rol important. Era un iubitor al vietii, nu ocolea alcoolul si era un amorez \u00eennascut. \u00cen Turcia a ramas o legenda vie pentru ca lovea mingea cu un rafinament pe care bastinasii nu-l mai vazusera. N-a apucat sa faca glorie la Fenerbahce, a \u00eenscris \u00eentr-un tur de campionat sase goluri, apoi s-a accidentat, \u00eensa gurile rele spun ca a intrat \u00een conflict cu clubul din pricina amorului pentru o femeie \u2013 \u00eemi spune Omer.
\n\u00cen fine, cu un prieten \u00een plus la Porte d’Auteuil, asist la meciul Djokovici-Kohlschreiber. Si nu-mi pare deloc rau ca am ales aceasta partida, \u00een loc sa merg pe Chatrier sau pe Lenglen, caci jocul e de o calitate incredibila. Neamtul este \u00een v\u00e2na, a intrat concentrat \u00een partida si nu pare dispus sa faca nici o concesie mult mai celebrului sau adversar. Dar Nole e Nole si ajunge, dupa mingi spectaculoase si un razboi psihologic dur, la un sec 4-1. Din acea clipa Philipp paseste gratios \u00een zona si face cinci ghemuri la r\u00e2nd, \u00een vreme ce s\u00e2rbul \u00eel priveste cu o bl\u00e2nda nostalgie neputincioasa: 6-4. \u00cen mansa a doua, si eu, si Omer ne asteptam ca monstrul sa se trezeasca. N-a fost \u00eensa asa, ci Kohlschreiber si-a continuat imperturbabil marsul spre o victorie pe deplin meritata, cu toate ca surprinzatoare. Ca urmare a tenisului flamboaiant pe care l-a practicat, Philipp ajunge la un 5-2 logic. Mai are doar un ghem si va face doi la zero la seturi. Nole \u00eesi aminteste \u00eensa ca pe Le Rocher si la Mutua Madrile\u00f1a l-a chinuit rau de tot pe Nadal, asa ca revine \u00een doar c\u00e2teva minute: 5-4 pentru neamt. Care, neamt fiind, \u00eesi rec\u00e2stiga apasatoarea seriozitate teutona si-si adjudeca mansa cu acelasi scor, 6-4.
\nSetul final ne arata un Djokovici trezit realmente, care face un meci fenomenal. L-am vazut \u00eencruntat, i-am admirat grimasele, aproape ca i-am mirosit s\u00e2rbului sudoarea, l-am auzit cum scr\u00e2sneste din dinti. Era el, redevenise campionul magistral si stralucitor. Cinic, Omer comenta cu voce joasa \u00een momentele mai tensionate, mim\u00e2nd ca se pune \u00een locul balcanicului, si aici \u00eenjura \u00een s\u00e2rba, aici se punea \u00een locul neamtului, slobozind printre dinti un \u201eSchiesse!\u201c discret si consonantic.
\nMansa finala ne-a aratat o lupta \u00eentre titani, nici unul dintre competitori nedorind sa faca pasul \u00eenapoi. S-a impus, natural as spune, cel cu nervii mai tari, adica Philipp Kohlschreiber, si tot cu 6-4. Reverul sau cu o m\u00e2na, lovit \u00een lung de linie, si serviciile la \u201eteu\u201c, devastatoare, ca si urcarile la fileu pentru o finalizare letala, cu un voleu de ambe parti nu doar elegant, ci si pragmatic \u2013 toate acestea au facut diferenta. \u00cen acea zi s\u00e2rbul n-ar fi putut face mai mult. Iar Djokovici s-a recunoscut \u00eenvins, juc\u00e2nd probabil cel mai frumos meci al Roland Garros-ului, editia 2009. Una a marilor surprize, caci peste un tur, \u00een optimi, Nadal avea sa produca un autentic tremblement de terre, fiind eliminat de suedezul S\u00f6derling. O partida pe care nu am vazut-o, fiind deja \u00een avionul spre Bucuresti, si pe care nu am apucat sa o comentez cu prietenul meu de la \u201eH\u00fcrriyet\u201c, Omer Ilhan. Ce-o mai face Omer, chiar?<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
S\u00e2mbata, 27 iunie 2009. Al treilea stadion de tenis ca marime din baza de la Porte d’Auteuil, celebra arena numarul unu, una de forma circulara, geme de lume. Sunt cam 4000 de oameni \u00een tribune. Este dupa-amiaza, soarele arde de parca nu ar fi mai, ci august. Aproape ca nu exista umbra, nici curenti de… Cite\u0219te mai mult »Roland Garros, mon amour (33)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[4557,7005,720],"class_list":["post-10283","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-jo-wilfried-tsonga","tag-novak-djokovici","tag-roland-garros"],"views":1722,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/10283","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=10283"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/10283\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=10283"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=10283"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=10283"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}