{"id":102,"date":"2009-11-26T14:23:50","date_gmt":"2009-11-26T12:23:50","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=102"},"modified":"2009-11-26T14:33:45","modified_gmt":"2009-11-26T12:33:45","slug":"o-plastografie-g-calinescu-n-iorga-si-ileana-vrancea","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/o-plastografie-g-calinescu-n-iorga-si-ileana-vrancea\/","title":{"rendered":"O plastografie (G. C\u0103linescu, N. Iorga \u015fi Ileana Vrancea)"},"content":{"rendered":"

Intr-un articol din tinerete (\u201eDespre critica si critici\u201c1, 1927), G. Calinescu efectueaza un recensam\u00e2nt al criticilor din literatura noastra. Criteriile sale erau, pe atunci, simple si ferme: \u201eae cere ssict criticului doua insusiri fundamentale: intuitia sigura a talentului si autoritatea.\u201c Numai ca, potrivit lui Calinescu, standardul din urma fusese atins p\u00e2na la data respectiva doar de patru autori rom\u00e2ni: Titu Maiorescu, Mihail Dragomirescu, G. Ibraileanu si E. Lovinescu. In fond, cei patru formeaza tot at\u00e2tea paradigme critice, la care cronicarul \u201eAdevarului literar si artistic\u201c se va raporta, intr-un fel sau in altul, de-a lungul intregii sale cariere.<\/strong><\/em><\/p><\/blockquote>\n

Un \u201ediscipolat tacit\u201c?<\/strong>
\nCu toate acestea, s-a vehiculat in exegeza calinesciana postbelica si ipoteza ca autorul \u201ePrincipiilor de estetica\u201c ar fi fost un \u201enemarturisit (…) emul\u201c2 al lui N. Iorga. Curios e mai cu seama faptul ca aceasta filiatie, sustinuta cu vehementa in deceniile opt si noua, a fost proclamata aproape simultan de doua grupari principial ostile una alteia (protocronistii si \u201elovinescienii\u201c), care si-au gasit astfel in minimalizarea lui Calinescu o tinta comuna. In orice caz, supozitia a avut parte de cea mai extinsa si mai radicala demonstratie in eseul monografic al Ilenei Vrancea (\u201eIntre Aristarc si bietul Ioanide\u201c), care pretindea ca intre cei doi istorici literari ar fi existat un \u201ediscipolat tacit\u201c3. Cronologic vorbind, o atare descendenta nu e imposibila: din cele trei editii ale volumului iorghist \u201eGeneralitati cu privire la studiile istorice\u201c, pe care autoarea volumului din 1978 isi bazeaza demersul, primele doua \u2013 din 1911, respectiv 1933 \u2013 preceda \u201ePrincipiile de estetica\u201c (1939), pe c\u00e2nd cea de-a treia \u2013 postuma, din 1944 \u2013 a aparut cu trei ani inainte de \u201eIstoria ca stiinta inefabila si sinteza epica\u201c. Dar cu aceasta suntem inca departe de a fi rezolvat problema, de vreme ce idei asemanatoare celor propagate de Iorga ar fi putut sa imprumute Calinescu de la numerosi teoreticieni antipozitivisti (Dilthey, Croce, Rickert, Gentile, aimmel s.a.m.d.), dintre care pe unii criticul rom\u00e2n ii citise in detaliu inca de la mijlocul deceniului trei. ai, in definitiv, despre ce idei ar fi vorba aici? Marturisesc ca nu mi-e prea clar ce intelege Ileana Vrancea prin \u201earta (…) de a cadea vultureste asupra citatului semnificativ\u201c sau prin \u201etehnica masinariei de tifle\u201c, in timp ce \u201ecultul amanuntului pitoresc\u201c a constituit o trasatura a portretisticii istorice, critice si literare din vremuri imemoriale. Si totusi, dincolo de aceste perifraze vagi, ram\u00e2n in discutie doua principii istoriografice esentiale: \u201esubiectivitatea creatoare a istoricului artist, dotat cu talentul de a transforma prin viziune ordonatoare faptul brut in valoare istorica\u201c4 si, indeosebi, \u201emult discutata schimbare de perspectiva prin care sentimentul si experienta actualitatii navalesc in recrearea epocilor si operelor vechi\u201c, pe care autoarea cartii din 1978 o considera \u201emostenirea cea mai spectaculoasa pe care Calinescu o primeste de la Iorga\u201c5. At\u00e2ta doar ca, oric\u00e2t de bizar ar putea parea acest lucru, niciuna dintre aceste idei nu este, de fapt, a lui Iorga: printr-un montaj ilicit, Ileana Vrancea falsifica niste atitudini cu mult mai cuminti dec\u00e2t erau in realitate.
\n\u201eAntipozitivismul\u201c lui Herodot<\/strong>
\nCe-i drept, dintre cele doua principii fundamentale pe care Ileana Vrancea pretinde ca G. Calinescu l-ar fi preluat in mod fraudulos de la N. Iorga, primul pare sustinut cu argumente de ordinul evidentei. \u201eIorga \u2013 scrie autoarea eseului din 1978 \u2013 porneste de la premisa ca \u00abinainte de toate se cere istoricului talent literar\u00bb\u201c6. Nimic mai fals, insa. Si asta pentru ca, de fapt, asertiunea lui Iorga suna astfel: \u201ePentru un om din lumea veche, raspunsul sla intrebarea \u201eCum se scrie istoria?\u201ct era usor. Inainte de toate, se cere istoricului talent literar. ss.m., n.m.t\u201c7 Cum devine punctul de vedere al unui \u201eom din lumea veche\u201c punctul de vedere al istoricului rom\u00e2n, acesta e un mister cu at\u00e2t mai neguros cu c\u00e2t Iorga insusi tinea sa marcheze, in continuare, desuetudinea acestei perspective: \u201eCu veacul nostru de realism si actiune in cugetare, lucrul s-a schimbat cu desav\u00e2rsire. Talentul literar e util \u2013 de concluziile moralizatoare nu mai e vorba, nici de \u00abdemnitatea istoriei\u00bb \u2013, adevarul e indispensabil.\u201c8 Precum se vede, autorul \u201eGeneralitatilor…\u201c nu neaga rolul \u201etalentului\u201c in scrierea istoriei; numai ca il subordoneaza \u201eadevarului\u201c. C\u00e2t despre \u201eviziunea ordonatoare\u201c, capabila sa transforme \u201efaptul brut in istorie\u201c, chiar Iorga recunostea ca o asemenea idee nu are nimic revolutionar: \u201eOrice gramadire de fapte e insa istorie? Nu cred sa fi afirmat cineva aceasta.\u201c9 Ba, mai mult, atunci c\u00e2nd proclama caracterul \u201esistematic\u201c al istoriei, Iorga nu numai ca nu considera necesar sa apeleze la antipozitivismul contemporan, dar il invoca in sprijinul sau pe… Herodot: \u201eIstoria a inceput sistematic: n-a luat faptele in stare bruta, ci le-a potrivit dupa raporturile lor unele fata cu altele. Logografii nu erau in aceasta categorie, dar Herodot inca e un bun sistematizator, care promite, in definitia istoriei, a prezenta cetitorilor cauze. De aceea el nu da o simpla povestire a razboaielor medice, ci le va pune la locul lor in dezvoltarea omenirii. ss.a.t\u201c10
\nCum se scrie istoria?<\/strong>
\nTrec\u00e2nd acum la celalalt aspect (functia reactualizatoare a istoriei), Ileana Vrancea pare sa ofere iarasi probe irefutabile: \u201ePentru Iorga, \u00abistoricul adevarat\u00bb este acela care \u00abisi infatiseaza faptul, il creiaza din nou, in sine, prin fantazie (…) insa nu fantazia istoricilor romantici, care creeau ce nu era (…) Fantazia lui e fantazie reproductiva, \u2013 creatoare si ea in felul ei…\u00bb (1898).\u201c11 Insa pasajul citat juxtapune, de fapt, enunturi prelevate din doua texte diferite: daca prima parte a fragmentului a fost extrasa din \u201eCum se scrie istoria?\u201c12 (1898), cealalta figureaza intr-o lectie de deschidere pe care Iorga o tinuse in anul precedent (\u201eFrumusetea in scrierea istoriei\u201c13). Mai grav este insa faptul ca autoarea strecoara intre aceste fraze un fals raport de continuitate, ocult\u00e2nd tocmai esentialul. Caci, in realitate, prima parte a fragmentului \u201earanjat\u201c de Ileana Vrancea (si anume: \u201eistoricul adevarat isi infatiseaza faptul, il creiaza din nou, in sine prin fantazie\u201c) continua cu o secventa care arata c\u00e2t de conventionala era ideea lui Iorga: \u201eIn aceasta recreare a trecutului, el trebuie sa fie insa cu multa paza. Daca, precum am spus, mecanismul g\u00e2ndirii si generalitatea sentimentelor nu se prea schimba, epocile au fiecare deosebite medii intelectuale, se misca in atmosfere deosebite de idei. Pe urma, identitatea absoluta a sentimentelor in doua timpuri n-a fost niciodata. Cu drept cuv\u00e2nt s-a imputat istoriografiei secolelor precedente lipsa de simt istoric, dispozitia de a vedea in toata istoria motive analoage cu acelea care determinau viata omenirii in timpul c\u00e2nd se scriau operele. ss.a.t\u201c14 Astfel de tactici mistificatoare se int\u00e2lnesc si intr-un alt pasaj, unde legitimarea principiului reactualizarii si a mecanismului \u201electurii inverse\u201c pare dincolo de orice indoiala: \u201eConvins ca \u00abistoricul trebuie sa judece trecutul cu ideile timpului sau\u00bb (1894), Iorga a teoretizat si a si aplicat aceasta perspectiva cu cronologie rasturnata pe care el o numea pur si simplu \u00abo alta cale\u00bb: \u00abae cauta \u2013 si indraznesc insumi a cauta astfel \u2013 in fiecare moment legatura cu alta viata (…) explicatia unui vechi fenomen istoric corespunzator, in acelasi loc, cu aceeasi rasa si poate sa serveasca la priceperea fenomenului trecut si experienta de astazi\u00bb (1912).\u201c15 Numai ca enuntul din 1894 are in contextul studiului iorghist un cu totul alt sens dec\u00e2t acela pe care i-l atribuie \u201ecercetatoarea\u201c. De fapt, autorul prelegerii se referea acolo la tendinta \u201epragmatica\u201c (moralizatoare) a istoriei, care se int\u00e2lneste mai cu seama in Antichitate, dar care se bazeaza pe \u201eo conceptie pe care o putem urmari p\u00e2na aproape de timpurile noastre. Pentru a atinge scopul, istoricul trebuie sa judece trecutul, totdeauna cu ideile timpului sau, fara indoiala.\u201c16 ai totusi, universitarul bucurestean era departe de a impartasi aceasta viziune. Din contra, el explica (si aproba) discreditul cu care acest \u201epragmatism\u201c obtuz va fi int\u00e2mpinat in epoca moderna: \u201eConceptia se va pierde numai cu comprehensivitatea cresc\u00e2nda a secolului nostru pentru feluri de a g\u00e2ndi care nu mai sunt ale sale. \u00abTout comprendre c’est tout pardonner\u00bb e o idee foarte dreapta si foarte frumoasa.\u201c17 C\u00e2t despre afirmatiile din 1912, ele pot parea destul de bizare in lumina precizarilor de mai sus. Si totusi, nu e vorba in cazul respectiv nici de o contradictie, nici de o revizuire: ele se explica exclusiv prin contextul enuntarii lor. De altfel, Ileana Vrancea omite in mod strategic sa mentioneze ca, in realitate, textul din 1912 (\u201eNevoia innoirii cunostintilor istorice in invatam\u00e2ntul secundar\u201c) nu e dec\u00e2t o conferinta cu finalitate pur didactica, in care Iorga nu \u201eteoretizeaza\u201c nimic, ci doar expune inaintea dascalilor de liceu noile metode de studiu din celelalte sisteme europene de invatam\u00e2nt. Mai mult, chiar autorul conferintei insista asupra faptului ca procedeul amintit nu se recomanda dec\u00e2t \u201ein chip exceptional\u201c si, in orice caz, cu scopuri pur didactice, \u201epentru intelegerea unui mare act din istoria universala, ale carui elemente nu se pot lua de-a dreptul din trecut ss.m.t. Ne silim, va sa zica, necontenit sa apropiem situatiile istorice, personalitatile istorice, pe baza necesitatilor istorice, pentru a le intelege mai bine unele prin altele.\u201c18 Ce-ar mai fi de spus aici?…
\n\u201eEu n-am niciun sistem…\u201c<\/strong>
\nCel mult, ar fi de adaugat ca ideile lui Iorga erau lipsite de acea anvergura programatica apta sa le confere o pozitie teoretica bine determinata. Pe de o parte, observatiile \u201egenerale\u201c pe care le-a facut istoricul rom\u00e2n se reduceau, in esenta, la c\u00e2teva principii de bun-simt, incontestabile si, prin aceasta, inutile. De pilda, intr-unul dintre textele sale definitorii (\u201eCum se scrie istoria?\u201c, 1898), Iorga solicita de la un adevarat istoric trei calitati de baza: munca, inteligenta si talent19. Si cine oare l-ar putea contrazice? Pe de alta parte, nazuind sa ajunga la \u201efaptul\u201c istoric, autorul \u201eGeneralitatilor…\u201c nu considera necesar ca acesta sa fie reproiectat pe ecranul actualitatii; din contra, Iorga continua sa creada ca un istoric ar putea sa descopere vreodata \u201efaptul (…) intreg si nefalsificat prin reminiscente de-ale prezentului\u201c20. De altfel, autorul \u201eachitelor din literatura rom\u00e2na\u201c a ramas mereu fidel idealului rankean al istoriei \u2013 care, fireste, nu excludea \u201etalentul\u201c, dar se ghida dupa prioritatea de a infatisa evenimentul \u201ein sine\u201c. Iar acest imperativ se int\u00e2lneste de-a lungul intregii sale activitati istoriografice, inclusiv intr-un articol din 1935 (\u201eAdevar si greseala in scrierea istoriei\u201c), in care Ileana Vrancea se straduieste sa descopere o pretinsa anticipare a tezelor calinesciene. Insa, chiar si in acel text, Iorga definea istoria drept \u201eun domeniu in care se cere sa fii capabil de a face omul la loc asa cum a fost\u201c21. Desigur ca a surprinde \u201eomul\u201c inseamna a merge dincolo de faptele seci, adica spre \u201eviata\u201c; dar peste acest precept elementar Iorga nu paseste dec\u00e2t rareori si intr-o maniera nu foarte concludenta. Si asta pentru ca \u201efrumusetea\u201c, \u201edivinatia\u201c, \u201ecreatia\u201c, \u201evis poetica\u201c si celelalte formule pe care le reitereaza obsesiv Ileana Vrancea nu sunt, la autorul \u201eGeneralitatilor…\u201c, dec\u00e2t simple sinonime pentru simpatie si comprehensiune, iar ele nu urmaresc sa altereze intr-o maniera substantiala raportul dintre \u201eadevarat\u201c si \u201everosimil\u201c. In orice caz, ele se afla inca departe de miscarea antipozitivista a ideilor epocii, indic\u00e2nd mai degraba niste reminiscente romantice nedorite, in ciuda aversiunii pe care Iorga a afisat-o constant fata de orientarea respectiva. Dar, mai ales, ele nu se articuleaza intr-o reflectie sistematica si unitara asupra cunoasterii istorice, ci se disemineaza sub forma unor recomandari empirice. In fond, cel mai bine ar fi sa-l credem pe Iorga insusi, care, intr-o lectie de deschidere din 1925, afirma urmatoarele: \u201eacopul cursului de istorie contemporana e de a desfasura viata asa cum este, nu de a o inghesui intr-un sistem anumit, fiindca viata e mai ampla, mai bogata dec\u00e2t orice sistem pe care ea il intrece intotdeauna. Nu tin la niciun sistem si nu indemn pe nimeni sa se v\u00e2re in vreunul. Eu n-am niciun sistem; am ferestre prin care privesc tot ce se petrece in jurul meu si porti larg deschise pentru tot ce vine de la viata din afara. ss.m.t\u201c22 Asadar, chiar si scot\u00e2nd din calcul falsificarile grosolane ale Ilenei Vrancea, teza \u201ediscipolatului tacit\u201c pe care il revendica autoarea eseului din 1978 e total neconvingatoare.<\/p>\n

(Fragment din volumul \u201eG. Calinescu. A cincea esenta\u201c, in curs de aparitie la Editura Cartea Rom\u00e2neasca)<\/strong><\/p>\n

Note:<\/strong>
\n1. G. Calinescu, \u201eDespre critica si critici\u201c, in \u201eainteza\u201c, an. I, nr. 3-4, iunie-iulie 1927; reprodus in \u201eOpere. Publicistica\u201c, vol. I, editie coordonata de Nicolae Mecu, text ingrijit, note si comentarii de Nicolae Mecu, Oana aoare, Pavel Tugui si Magdalena Dragu, prefata de Eugen aimion, Academia Rom\u00e2na \u2013 Fundatia Nationala pentru atiinta si Arta, Bucuresti, 2006, p. 172-177.
\n2. Ileana Vrancea, \u201eIntre Aristarc si bietul Ioanide\u201c, Editura Cartea Rom\u00e2neasca, Bucuresti, 1978, p. 29.
\n3. Ibidem.
\n4. Idem, p. 30.
\n5. Idem, p. 36.
\n6. Idem, p. 30.
\n7. N. Iorga, \u201eCum se scrie istoria?\u201c s1898t, in \u201eGeneralitati cu privire la studiile istorice\u201c, introducere, note si comentarii de Andrei Pippidi, nota asupra editiei de Victor Durnea, Editura Polirom, Iasi, 1999, p. 74.
\n8. Idem, p. 75.
\n9. N. Iorga, \u201eDespre conceptia actuala a istoriei si geneza ei\u201c s1894t, in \u201eGeneralitati…\u201c, ed. cit., 1999, p. 57.
\n10. Ibidem.
\n11. Ileana Vrancea, op. cit., p. 31.
\n12. N. Iorga, \u201eCum se scrie istoria?\u201c s1898t, in \u201eGeneralitati…\u201c, ed. cit., p. 77.
\n13. N. Iorga, \u201eFrumusetea in scrierea istoriei\u201c s1897t, in Generalitati…, ed. cit., p. 71.
\n14. Idem, p. 77.
\n15. Ileana Vrancea, op. cit., p. 36-37.
\n16. N. Iorga, \u201eDespre conceptia actuala a istoriei si geneza ei\u201c s1894t, in op. cit., p. 57.
\n17. Ibidem.
\n18. N. Iorga, \u201eNevoia innoirii cunostintilor istorice in invatam\u00e2ntul secundar\u201c s1912t, in \u201eGeneralitati…\u201c, ed. cit., p. 116.
\n19. N. Iorga, \u201eCum se scrie istoria?\u201c s1898t, in \u201eGeneralitati…\u201c, ed. cit., p. 77.
\n20. Idem, p. 78.
\n21. N. Iorga, \u201eAdevar si greseala in scrierea istoriei\u201c s1935t, in \u201eGeneralitati…\u201c, ed. cit., p. 251.
\n22. N. Iorga, \u201eIstorie contemporana si viata nationala\u201c s1925t, in \u201eGeneralitati…\u201c, ed. cit., p. 156.<\/p><\/blockquote>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Intr-un articol din tinerete (\u201eDespre critica si critici\u201c1, 1927), G. Calinescu efectueaza un recensam\u00e2nt al criticilor din literatura noastra. Criteriile sale erau, pe atunci, simple si ferme: \u201eae cere ssict criticului doua insusiri fundamentale: intuitia sigura a talentului si autoritatea.\u201c Numai ca, potrivit lui Calinescu, standardul din urma fusese atins p\u00e2na la data respectiva doar… Cite\u0219te mai mult »O plastografie (G. C\u0103linescu, N. Iorga \u015fi Ileana Vrancea)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[33,30,32,31],"class_list":["post-102","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-andrei-terian","tag-g-calinescu","tag-ileana-vrancea","tag-n-iorga"],"views":3125,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/102","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=102"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/102\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=102"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=102"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=102"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}