{"id":1009,"date":"2010-01-13T23:57:00","date_gmt":"2010-01-13T21:57:00","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=1009"},"modified":"2010-01-10T17:23:17","modified_gmt":"2010-01-10T15:23:17","slug":"jurnal-pe-sarite","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/jurnal-pe-sarite\/","title":{"rendered":"Jurnal pe sarite"},"content":{"rendered":"

Nu mai stiu ce om politic a spus ca scopul puterii este puterea. Cu alte vorbe, ma lupt sa capat puterea pentru a avea, \u00een continuare, putere. Si, dupa ce am obtinut-o si o exercit, ma lupt sa pastrez puterea… Daca este asa (si pare a fi, \u00eentr-o oarecare masura chiar asa!), lucrurile ar avea o nota de gratuitate si o nota de noblete… Dar este asa? Puterea vrea sa primeasca, de regula, beneficii, scopul ei este c\u00e2stigul imediat, puterea vrea putere ca sa domine si sa-si sporeasca, de regula, contul la banca. Nu cred ca orice forma de putere este opresiva, acaparatoare, imorala, dar am motive sa cred ca puterea din epoca postmoderna a divortat de mult si pentru totdeauna de orice forma de idealism. Idealismul puterii este o vorba \u00een v\u00e2nt, un vis – mai degraba – al oamenilor fara putere.
\nEste suficient sa ma uit la oamenii nostri politici si sa mi se faca, deodata, dor sa ma retrag \u00een singuratatile desertului si sa conversez cu sop\u00e2rlele si scorpionii…<\/strong><\/em><\/p><\/blockquote>\n

*
\nMi-am amintit zilele acestea, rasfoind gazetele din capitala, de o observatie maligna a lui Nietzsche din 1882: \u201e\u00eenca un secol de jurnalism si toate cuvintele vor puti\u201c… Nu mai pot spune nimic. N-am deloc chef sa-1 combat pe marele filosof, profet al nihilismului european. Sa spun, poate, at\u00e2t: uneori profetismul cel mai negru se slujeste de cuvinte bine alese, cuvinte norocoase, \u00eentr-un discurs sclipitor. Cioran, dintre rom\u00e2ni, este cel mai elocvent \u00een aceasta privinta. Dar Cioran nu este jurnalist…
\n*
\nApropo de Cioran. Recitesc \u201e\u00cendreptar patimas\u201c, o carte scrisa \u00eentre 1941-1944 si abandonata. \u201eNepublicabila\u201c, noteaza moralistul undeva. Ea a fost, totusi, publicata dupa disparitia lui. N-am apucat s-o comentez \u00een \u201eFragmente critice\u201c IV, acolo unde ma ocup de existentialismul rom\u00e2nesc al carui reprezentant esential este chiar Cioran. O tema la care ar trebui sa revin \u00eentr-o zi pentru ca trairismul si, \u00een genere, miscarea de idei din jurul generatiei tinere din anii ’20-’30 reprezinta o ramura a expresionismului european insuficient studiata p\u00e2na acum. S-a vorbit, cu precadere, despre implicatiile politice ale fenomenului, mai putin despre substanta lui intelectuala si efectele asupra creatiei propriu zise (\u00een sfera filosofiei si literaturii)…
\nRevin la \u201e\u00cendreptar…\u201c. Nu-i, \u00eentr-adevar, o carte reusita, la nivelul celorlalte. Se vede usor facatura, artificiul, cautarea abuziva a paradoxului (un paradox al ideilor \u00eentoarse pe dos, un paradox al nefirescului, \u00een fine, o logica a ilogicului!). Un Cioran manierist la culme, inteligent si, sa nu zic cu pacat, steril, chinuit sa str\u00e2mbe toate lemnele g\u00e2ndirii normale si sa rastoarne cu capul \u00een jos toate ideile acceptate… Fraze chinuite si cuvinte obosite…
\nC\u00e2teva \u00eensemnari sunt, totusi, autentic cioraniene. Reflectii pe care numai Cioran le-ar fi putut scrie \u00een limba rom\u00e2na. Cu acel sentiment de urgenta, de disperare, de inevitabila si iremediabila catastrofa \u00een lume si cu sugestia de inutilitate a oricarui act de a \u00eempiedica iremediabilul si catastrofele, sentiment specific discursului cioranian. \u201eOmul \u2013 scrie el \u2013 n-a inventat o eroare mai pretioasa si o iluzie mai substantiala ca eul; respiri, \u00eenchipuindu-ti ca esti unic, inima-ti bate fiindca esti tu\u201c… Asadar: eul este eroarea noastra majora, sentimentul unicitatii este pacatul de moarte al omului!… Dar tot secolul al XlX-lea (secolul romantismului) n-a facut altceva dec\u00e2t sa puna \u00een drepturi ego-ul omului, sa impuna ideea de unicitate a fiintei, \u00een fine, sa creeze o mitologie a geniului care \u00eencearca sa rastoarne legile contingentului. Cioran nu este de acord cu aceasta suprematie a eului. El este de parere ca, pentru a se m\u00e2ntui, omul trebuie sa renunte la prenumele sau (\u201esensul m\u00e2ntuirii e disparitia prenumelui\u201c)… Ce-i ciudat este faptul ca acela care formuleaza aceasta erezie are un ego foarte activ, nesupus (\u00een sensul dat de Gide acestui termen), iritabil, gata oric\u00e2nd sa faca pustiu \u00een jurul lui. Discursul lui Cioran este un discurs al preteritiunii. Scrie ca sa denunte scriitura, dar scriitura este at\u00e2t de frumoasa, asa de fastuos originala \u00eenc\u00e2t negationismul pare o petrecere cu ideile. Pesimismul lui este o sarbatoare a cuvintelor ce se hranesc, ca armasarul din basm, cu jaraticul negativitatilor din univers. Paradoxalul Cioran.
\n*
\nVorbind de istorie (una din oile negre ale moralistului), Cioran nu uita sa ne aminteasca faptul ca ea este \u201eo lectie de inumanitate\u201c. Istoria, observa el, vorbeste cu precadere de prigonitori, mai putin de martiri. Asta vrea sa sugereze ca raul ram\u00e2ne mai mult \u00een memorie, dec\u00e2t binele, sacrificiul, frumosul din existenta. Aici, moralistul pare a avea dreptate. Exemplul pe care \u00eel aduce ma pune pe g\u00e2nduri: \u201e\u00een orice memorie Neron e viu si seducator (…), e mai putin banal dec\u00e2t Iisus; Pillat cu o singura \u00eentrebare a ramas \u00een lumea filosofilor (…) pe c\u00e2nd Ioan Evanghelistul, neav\u00e2nd \u00eendoieli, n-a putut supravietui adoratiei; crestini l-au lichidat prin iubire; Iuda a devenit un simbol; tradarea si sinuciderea i-au acordat o vesnica actualitate, pe c\u00e2nd Petru a ramas o piatra de biserica\u201c…
\nMa abtin sa comentez acest fragment, dealtfel splendid, tipic cioranian. \u00cemi dau seama ca filosoful are si nu are dreptate, e memorabil ce spune si este nemaipomenit de frumos cum spune, dar… Dar nu-mi place morala acestei fabule morale. Nu-mi place deloc ca istoria retine mai mult pe prigonitori si uita usor victimele lor… O morala perversa, o istorie care ne poate demoraliza. Ma consolez, totusi, cu ideea ca Iisus este mai prezent azi \u00een lume dec\u00e2t Neron, Pillat si Iuda la un loc. Morala lui a \u00eenvins si morala lui a devenit o religie. Iubirea pe care a propovaduit-o este mai tare si mai creatoare dec\u00e2t puterea si ura celor care l-au rastignit. Cioran se \u00eenseala \u00een cele din urma. Iuda este, \u00eentr-adevar, un simbol, dar niciun individ, oric\u00e2t de jos ar cadea, nu vrea sa fie un Iuda – Iscarioteanul…
\n*
\nTot Cioran face un tablou infernal al lumii balcanice. Iata \u00een ce culori de apocalism (un apocalism al derizoriului): \u201eDin privelistea Balcanilor, universul este o mahala pe care colinda tate venerice si tigani asasini; patima lor de gunoi vast – \u00een care raneste o veselie cu goarne de \u00eengropaciune – n-a scornit nici macar vreun zeu libidinos; ce astru dornic de periferie ar fi cazut pe-acolo?\u201c…
\nCe putem spune \u00een fata acestui dezgust cosmic si la auzul acestor fraze care ar putea descuraja – nu un regiment, cum zice o vorba frantuzeasca – ci un univers \u00eentreg, cu zeii lui virili si cu astrii lui luminosi?!… Trebuie sa recunosc, totusi, ca \u00eemi place imaginea cu tate venerice care colinda prin acest tinut. Nu-mi place \u00eensa c\u00e2nd Cioran ataseaza acestui spatiu de vaste gunoaie materiale si umane natia valaha… O fantasma, iarasi, eterna \u00een literatura moralistului. Fantasma (care uneste, din nou, toate impuritatile lumii) este exprimata \u00eensa \u00een propozitii seducatoare. Mai exact: umilitoare si seducatoare: \u201eCe natie este asta? (…) Mersul ei nu se aude \u00een lume (…). Sa nu fi lasat Roma nici o picatura \u00een s\u00e2ngele acestui neam? (…). Sa nu fim macar demni de sclavii ei?\u201c…
\nRepet ce-am mai spus despre Cioran: nu trebuie sa \u00eencerci sa dovedesti ca nu are dreptate pentru ca dreptatea, adevarul, obiectivitatea nu sunt conceptele pe care el le respecta si cu care opereaza. Cioran trebuie doar citit si, din c\u00e2nd \u00een c\u00e2nd, trebuie sa fugi din discursul lui cu sentimentul ca, \u00eentocmai ca poezia europeana, de la Baudelaire \u00eencoace, el stie sa valorifice \u00een chip eminent negativitatile existentei si ale imaginatiei.
\nCe e surprinzator \u00een acest \u201e\u00cendreptar…\u201c \u00een care scepticismul sapa la radacina tuturor lucrurilor si ideilor este faptul ca \u00een el se agita un moralist care se apuca de sforile deznadejdii, vis\u00e2nd la azururi prabusite si la un cer plin de bube. Filosoful acesta, vreau sa zic, are momentele lui de lirism.
\n*
\nCa sa-mi \u00eenseninez spiritul, trec la alta istorie. O mica istorie pe care o descopar \u00een prefata lui Virgil Ierunca la corespondenta sa cu Nicolae Steinhardt. Iat-o, \u00een rezumat: la 5 febr. 1989, parintele Nicolae de la Rohia (evreul Nicolae Steinhardt convertit la ortodoxie) primeste o scrisoare din Israel \u00een care este numit \u201etradator\u201c si i se pune, insidios, urmatoarea \u00eentrebare: \u201ece g\u00e2nduri \u00eeti trec prin minte, calugare Nicolae, la doua noaptea?\u201c. Calugarul Nicolae raspunde numaidec\u00e2t agresorului sau moral (probabil un spirit religios fanatizat) \u00een acest chip demn, asa cum facuse si cu alte prilejuri: \u201emonahii acestia, neamul acesta de pastori si tarani, oamenii acestia at\u00e2t de diferiti de mine, m-au primit, m-au \u00eenteles si acceptat, cu o marinimie, o bunavointa, o rabdare, o simpatie care au desfiintat orice bariera si ma fac sa ma simt la ora doua a.m. \u2013 ora adevarului \u2013 cu totul nefram\u00e2ntat de dubii, c\u00e2tusi de putin strain, stingher, nefericit, nostalgic ori g\u00e2ndind sa ma \u00eentorc din drumul pe care am apucat\u201c…
\nSplendid. Iata, dar, ca \u00een istoria prin care rom\u00e2nii au trecut timp de o jumatate de secol a existat si alt univers dec\u00e2t acela al infamiei. Bunatatea, inteligenta si demnitatea unui singur om pot sterge de pe fata istoriei urmele infamiei.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Nu mai stiu ce om politic a spus ca scopul puterii este puterea. Cu alte vorbe, ma lupt sa capat puterea pentru a avea, \u00een continuare, putere. Si, dupa ce am obtinut-o si o exercit, ma lupt sa pastrez puterea… Daca este asa (si pare a fi, \u00eentr-o oarecare masura chiar asa!), lucrurile ar avea… Cite\u0219te mai mult »Jurnal pe sarite<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[568,569,570,567],"class_list":["post-1009","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-beneficii","tag-cioran","tag-indreptar-patimas","tag-putere"],"views":2632,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/1009","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=1009"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/1009\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=1009"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=1009"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=1009"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}