{"id":10069,"date":"2011-12-08T16:52:03","date_gmt":"2011-12-08T14:52:03","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=10069"},"modified":"2011-12-08T16:52:16","modified_gmt":"2011-12-08T14:52:16","slug":"toamna-la-lisabona","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/toamna-la-lisabona\/","title":{"rendered":"Toamna la Lisabona"},"content":{"rendered":"

\u00cen urma cu multi ani am declarat, aparent fara motiv, Lisabona o himera. Poate sonoritatea numelui, de femeie melancolica si misterioasa? Poate asocierea cu apele \u00eenselatoare ale Atlanticului, de unde portughezii se \u00eentorceau cu mirodenii si aur, prin care navigau sa cucereasca popoare mult mai numeroase ca ei, tinuturi mult mai mari dec\u00e2t pam\u00e2ntul lor, o f\u00e2sie pe coasta Europei, \u00een coasta Spaniei de temut. \u00cemi imginam Lisabona ca pe o corabie cu p\u00e2nzele umflate, trasa la malul batr\u00e2nului continent care a vazut razboaie s\u00e2ngeroase, renastere si obscurantism, credinta si tradare, catolicism rigid si prigonirea evreilor, imperii \u00eenflorind si prabusindu-se.<\/strong><\/em>
\nNu Parisul sau Roma, visul meu era Lisabona. Si ca orice vis, cu c\u00e2t ti-l doresti mai mult, cu at\u00e2t \u00eencepe sa se \u00eendeparteze de tine. \u00centre timp calatorisem \u00een locuri \u00eendepartate sau exotice, din Nepal \u00een Peru, din India \u00een Patagonia, din Burma \u00een Chile, dar la \u00eentrebarea unde as dori cel mai mult sa ma duc, raspundeam automat \u201ela Lisabona\u201c. Nu ma \u00eempiedica nimic s-o fac, si totusi, cum sa atingi o himera?! T\u00e2njeam dupa ea si mai mult dupa ce citisem cartile lui Saramago.
\nUneori imi imaginez orase-femei si orase-barbati, dupa tipul de energie pe care \u00eel emana, dupa lumina s\u00e2ngerie sau rece la apus, cerul cenusiu si vibratia aerului, dupa mirosul de oleandri sau de eucalipt, gustul de sare ori de pam\u00e2nt, dupa asezarea sub munte sau \u00eentinderea lenesa la c\u00e2mpie. Asocierile sunt \u00eensa mult mai profunde, mai tin si de referinte culturale sau istorice, de relatia ta cu locul si de interactiunea cu oamenii lui. Sunt orase unde ajunge sa te duci o data si altele unde simti nevoia sa revii, spatii care te umplu sau te golesc, care te provoaca sau te linistesc, \u00eeti contrazic imaginatia sau \u00eeti satisfac asteptarile. Roma ram\u00e2ne pentru mine o \u00eenteleapta care \u00eesi poarta cu noblete v\u00e2rsta si ridurile, Barcelona, o artista capricioasa, \u00eemi \u00eenchipui Venetia ca pe femeia femeilor, desav\u00e2rsita \u00een frumusete, Madridul ca pe un cavaler m\u00e2ndru si impetuos, \u00een timp ce Stockholm e un print \u00eencercanat, iar Tokio un samurai orgolios care a ajuns sa asculte \u00een casti heavy metal\u2026Si nu pentru ca numele lor s-ar termina sau nu \u00een vocala a sunt orasele femei sau barbati. Parisul \u00eentruchipeaza eternul feminin, sofisticat si stralucitor, Praga \u00eemi apare ca un barbat impunator si imprevizibil, Atena ca un soldat obosit, Viena \u2013 un print cu peruca si pantofi cu v\u00e2rf aurit. Londra, uneori o aristocrata uscativa plina de ambitii, e alteori un lord vanitos. Dar ce facem cu New York-ul, cu energiile lui explozive si amestecate? El este un altfel de animal, impetuos, devorator, dar si de necuprins, puternic si generos, cum sunt animalele legendare.
\nAm ajuns la Lisabona \u00eentr-o duminica bl\u00e2nda de octombrie \u00eenainte de rasaritul soarelui. Dormita \u00eenca, \u00eentre palmieri, portocali si buganvilia. Hotelul la care stateam se afla \u00een Baixa, inima veche a orasului, la c\u00e2teva strazi de Piata Comertului, unde pe vremuri acostau caravelele, \u00eenconjurata de cladiri impunatoare care adapostesc diferite ministere, cu colonade, statui, porticuri, si ale carei trepte de piatra se termina direct \u00een ocean. La acea ora faleza era pustie. Locul perfect pentru a astepta rasaritul. \u00centunericul se dadea \u00eencet la o parte \u00eempins de spinarea luminoasa a cerului pe care se ridica o d\u00e2ra subtire rosu-violeta. Orasul a iesit treptat din umbra, asa cum ai developa un film si sub ochii tai culorile ar deveni tot mai vibrante si formele ar capata contururi tot mai clare. Au aparut \u00eent\u00e2i colinele cu casele lor multicolore agatate unele peste altele, cu balcoane de fier forjat si acoperisuri de tigla rosie, turle de catedrale si manastiri, turnuri de castele medievale, cupole de palate si statui de bronz, apoi strazile pietruite \u00eenguste si drepte, piete pavate cu mozaicuri si \u00een cele din urma cafenele, terase cu mese scoase afara si vitrinele apetisante ale patiseriilor. Cum altfel sa-ti \u00eencepi ziua \u00een Lisabona dec\u00e2t \u00een aburii de espresso si de prajituri tocmai iesite din cuptor la Caf\u00e9 Martinho da Arcada, cafeneaua preferata a lui Pessoa din Piata Comertului? Sau la Caf\u00e9 Nicola, fondata \u00een secolul 18, \u00een Piata Rossio, unde poetul Manuel Maria Barbosa du Bocage obisnuia sa-si dea \u00eent\u00e2lnire cu prietenii. Rossio a fost dintotdeauna locul de \u00eent\u00e2lnire al locuitorilor Lisabonei, un fel de \u201eceasul de la Universitate \u201e \u00een Bucuresti. \u00cen secolul XIX, Piata Rossio avea sa fie pavata cu mozaicuri portugheze si decorata cu f\u00e2nt\u00e2ni de bronz aduse din Franta, iar \u00een centrul ei a fost ridicata statuia Regelui Petru IV.
\nOrasul are o monumentalitate delicata si o noblete atinsa de timp, \u00eei poti recompune cu usurinta frumusetea initiala chiar \u00een zidurile coscovite, \u00een balcoanele roase ori \u00een casele parasite din cartierul vechi de unde locuitorii au dezertat spre zonele moderne din lipsa de resurse pentru a renova cladirile istorice. Asa se face ca odata ce lumina a inundat orasul, am descoperit ca \u00een Baixa se aflau doar turisti plimb\u00e2ndu-se \u00een labirintul strazilor care urca si coboara cele sapte coline, ori fac un tur \u2013 obligatoriu! \u2013 cu tramvaiul 28, istoric si el, atractie legendara, un fel de vagon mic de lemn pictat \u00een galben, un taxi mai mare, naravas, care urca aproape frec\u00e2ndu-se de ziduri pante ametitoare, se opreste scr\u00e2snind din roti chiar \u00een buza lor la vreun semafor ori ca sa-si lase calatorii sa fotografieze panorama de pe terasele \u00eencarcate de flori si palmieri ale Pietii Miradora, ori printre crengile maslinilor cu trunchi contorsionat spectaculos, adevarate sculputuri naturale \u00een lemn dat\u00e2nd de sute de ani \u00een jurul zidurilor fortificate ale Castelului Sf\u00e2ntul George care domina orasul, o citadela recucerita \u00een 1147 de la mauri de armatele regelui Afonso Henriques cu ajutorul cavalerilor din a Doua Cruciada.
\nMai batr\u00e2na cu sute de ani dec\u00e2t Roma, Parisul sau Londra, Lisabona a fost numita de Iulius Cezar Felicitas Julia. Conform legendei \u00eensa, aceasta asezare antica ar fi fost fondata de Ulisse sub numele de Olissipo, dupa ce a parasit Troia. De-a lungul secolelor, destinul ei este plin de contradictii, contorsionat ca trunchiurile maslinilor. \u00cen 1497 Vasco da Gama ajunge \u00een India, ocoleste Africa si parcurge o distanta mai mare dec\u00e2t Ecuatorul. Este era marilor descoperiri, c\u00e2nd expeditii portugheze \u00eendraznete rascolesc harta globului, din Africa p\u00e2na \u00een India si Brazilia. Barbati curajosi, regi vizionari si ambitiosi, Atlanticul deschis la picioare, au \u00eempins spre necunoscut sute de navigatori, exploratori, comercianti \u00een cautare de aur, mirodenii, zahar, textile, sau sclavi. Tot atunci, \u00eensa, mii de evrei \u201econvertiti\u201c la crestinism sunt masacrati \u00een Lisabona. C\u00e2nd cucerit, c\u00e2nd cuceritor, orasul si-a asumat istoria cu toate ranile si gloria, i-a pastrat urmele \u00een pietre, ziduri, si monumente.
\nCladirile de o frumuste neasteptata, amestec de stiluri arhitectonice, decorate cu lambriuri, colonade si sculpturi dantelate \u00een piatra sau marmora, adapostesc mereu altceva dec\u00e2t \u00eeti imginezi. Crezi ca te afli \u00een fata unui palat, c\u00e2nd de fapt e un oficiu postal, o gara, sau un hotel. Toata Portugalia e de altfel plina de asa numitele Possadas, foste castele medievale renovate ca hoteluri si pensiuni luxoase. Poti sa te simti rege pentru o noapte si sa traiesti \u00eentr-un secol trecut cu tot confortul de azi. Iar preturile nu-ti vor goli buzunarul. Sau sa \u00eenchiriezi un apartament \u00een centrul Lisabonei, unde \u00eentr-o cladire istorica, poti sa-ti iei micul dejun \u00eentr-o gradina interioara plina de flori tropicale si mozaicuri, si unde camerele cu tavan \u00eenalt sunt pastrate intact de c\u00e2teva generatii, cu mobilier de palisandru adus din Brazilia, cu candelabre si statui de bronz.
\nE la moda acum Lisabona. Alaturi de Istanbul, e una din cele mai v\u00e2nate destinatii europene. Lumea si-a \u00eemplinit visul Parisului sau al Romei, a \u00eenceput sa prinda gustul locurilor mai retrase, \u00eempinse inevitabil \u00een umbra de capitalele sonore, dar autentice, cu stil si caracter, unde frumusetea peisajului e dublata de istorie si cultura. Iar Portugalia are tot. Plaje spectaculoase cu st\u00e2nci colorate iesind din ocean \u00een sud, la Algarve si Faro. Citadele medievale, castele si forturi \u00een nord, la Braga, Viseu, Barcelos, orasul cocosului legendar care este simbolul Portugaliei, sau Guimaraes, prima capitala \u00een 1139, pe valea r\u00e2ului Minho de unde vine \u201evino verde\u201c. Catedrale si manastiri vechi construite \u00een stilul exuberant manuelit, cum e cea de la Batalha, sau Manastirea Ieronimilor din Belem intrata \u00een patrimoniul universal UNESCO, locuri sfinte de pelerinaj ca Fatima, centre universitare vibrante precum Coimbra (prima universitate dateaza din secolul XIII!), paduri de eucalipt, plantatii de citrice si maslini, podgorii pe Valea r\u00e2ului Douro, unde se produce celebrul vin de Porto. C\u00e2t despre Porto, orasul-port din nord, este de o noblete arhitectonica si urbanistica despre care se vorbeste prea putin. Am hoinarit pe strazi flancate de zidurile caselor placate cu mozaicuri si ceramica pictata, prin anticariate si librarii cu vitralii si decoratii de lemn sculptat, prin catedrale gotice ridicate pe coline, am trecut poduri monumentale si am cinat \u00een resturante cochete pe malul r\u00e2ului, cu sentimentul ca mergeam \u00eenapoi \u00een timp, \u00eentr-o Europa eleganta care si-a pastrat sobrietatea, originalitatea si tihna.
\nPoate ca venind ca turist american, sunt mult mai sedusa de Portugalia dec\u00e2t ar fi un rom\u00e2n, sau un european obisnuit cu atmosfera strazilor \u00eenguste pietruite, a cafenelelor si anticariatelor, a ruinelor romane si medievale, a cerului mai larg cu nori albi pufosi. \u00centeleg si de ce unii pretind ca visul american \u00eencepe sa se destrame \u00een spatiul unde a \u00eenflorit, si poate fi azi trait mai degraba \u00een Europa. Cu toata criza care loveste r\u00e2nd pe r\u00e2nd tarile batr\u00e2nului continent, cu toata austeritatea financiara, aici \u00eenca \u00eeti mai poti sorbi cafeaua si citi ziarul linistit la o terasa salutat de toti vecinii care te cunosc. Se spune ca europenii, cu salarii mult mai mici dec\u00e2t \u00een America, nici nu se spetesc muncind, iar frica de viitor si de batr\u00e2nete le e atenuata de asteptari moderate, \u00eesi pastreaza gustul siestelor, vacantelor si calatoriilor, cu alte cuvinte stiu sa traiasca mai bine din mai putin. Poate. Eu cred \u00eenca \u00een forta Americii si \u00een farmecul Europei, ceea ce nu \u00eenseamna ca uneori nu visez viitorul exilat pe o insula \u00eendepartata, unde trupul si-ar \u00eenghiti \u00een cele din urma umbra.<\/p>\n

Gratie retelei de autostrazi care te duc rapid oriunde, am strabatut \u00een doar c\u00e2teva zile orasele medievale tacute construite \u00een piatra ca Obidos, am admirat cerul \u00eenstelat deasupra templelor romane din Evora, am cobor\u00e2t pe coasta Atlanticului \u00een statiuni elegante ca Estoril, am m\u00e2ncat sardine \u00een oraselul de pescari Cascais, am vizitat castele maure \u00een Sintra si am ajuns p\u00e2na \u00een cel mai de vest punct al continentului, la Boca da Roca, unde valurilor se sparg cu vuiet de st\u00e2ncile abrupte. Si \u00eenapoi la Lisabona, de data asta ca o cunoscatoare, scapata de febra turistului disperat de a nu rata nimic. Iar la \u00eentorcere Lisabona si-a rec\u00e2stigat misterul. Nu mai trebuia sa bifez nici Turnul Belem, marca orasului, care apare \u00een mai toate cartile postale, cu piatra lui alba luminoasa iesita din albastrul oceanului, nici Bulevardul Libertatii, \u201e Champs Elyseul \u201e Lisabonei, cu terase si bouticuri cochete, f\u00e2nt\u00e2ni si statui, ascunse \u00eentre palmieri si vegetatie luxurianta, nici parcul Edward VII, cu gradina sa de iarna care adaposteste o colectie permanenta de plante tropicale, purt\u00e2nd numele regelui Angliei, care, \u00een 1903 a vizitat Lisabona. Scapasem si de presiunea muzeelor, de la cel de arheologie, la muzeul calestilor extravagante, de la cel maritim la muzeul Gulbenkian, una dintre cele mai frumoase colectii particulare de arta daruita Lisabonei dupa ce proprietarul ei, om de faceri si diplomat armean bogat, avea sa se \u00eendragosteasca de acest oras si sa-si transfere aici comorile palatului \u00een care locuia \u00een Paris, de la obiecte de mobilier la galerii de arta din toate epocile si civilizatiile lumii.
\nCu toata exuberanta arhitectonica a Parcului Natiunilor, cel mai nou si mo-dern cartier unde a avut loc Expozitia Mondiala din 1998, si \u00een ciuda elegantului district aristocratic Chiado, unde se afla si cafeneaua A Brasileira, unul dintre locurile preferate ale artistilor si scriitorilor de peste o suta de ani, \u00een fata careia se afla o statuie \u00een bronz, \u00een stil american, a lui Pessoa st\u00e2nd pe o banca, tot partea veche este sufletul Lisabonei, acolo unde aerul de oras vestic e impregnat de mirosul orientului \u00eendepartat.
\nLa 1 noiembrie 1755 Lisabona a fost aproape \u00een \u00eentregime distrusa de un cutremur si peste patruzeci de mii de locuitori ucisi, tragedie descrisa de Voltaire \u00een romanul \u201eCandide\u201c si \u00een \u201ePo\u00eame sur le d\u00e9sastre de Lisbonne\u201c. Orasul a fost mai t\u00e2rziu reconstruit dupa planurile Marchizului de Pombal. Singura parte care a ramas \u00een picioare la cutremur a fost Alfama, astazi, cea mai veche si mai autentica parte a orasului, singura locuita din Baixa.
\nE 1 noiembrie si ma aflu \u00een Alfama. Hoinaresc prin labirintul stradutelor \u00eenguste ca sfoara, \u00eentr-o atmosfera cu influente musulmane, trepte care taie colinele, bisericute de piatra, restaurante mici de familie, si de peste tot se aud melodii melancolice fado sub rufe scoase la uscat. Limba portugheza \u00eemi place mai mult c\u00e2ntata dec\u00e2t vorbita. O limba aspra, directa, dintr-o bucata, ca si locuitorii acestei tari.
\nAm lasat Lisabona asa cum am gasit-o, melancolica si putin obosita, ca o toamna bl\u00e2nda cu firele de la ciorap duse dar cu picioare nervoase, privind \u00een larg spre himera unor corabii \u00eencarcate de gloria fostului imperiu pierz\u00e2ndu-se \u00een apele Atlanticului la asfintit.
\nC\u00e2nd am ajuns acasa, vecinii povesteau \u00eengroziti despre furtuna de zapada care lovise pe neasteptate New York-ul \u00een prima saptam\u00e2na din noiembrie, dobor\u00e2nd copaci si las\u00e2nd regiuni \u00eentregi fara curent electric. La doar c\u00e2teva zile dupa ce m-am \u00eentors, pietele linistite ale Lisabonei aveau sa fie invadate de protestatari furiosi. Si orasele americane au iesit din amorteala. Se misca lumea. Mocnesc noi primaveri.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

\u00cen urma cu multi ani am declarat, aparent fara motiv, Lisabona o himera. Poate sonoritatea numelui, de femeie melancolica si misterioasa? Poate asocierea cu apele \u00eenselatoare ale Atlanticului, de unde portughezii se \u00eentorceau cu mirodenii si aur, prin care navigau sa cucereasca popoare mult mai numeroase ca ei, tinuturi mult mai mari dec\u00e2t pam\u00e2ntul lor,… Cite\u0219te mai mult »Toamna la Lisabona<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[6905,1325],"class_list":["post-10069","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-calatorii","tag-lisabona"],"views":1689,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/10069","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=10069"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/10069\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=10069"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=10069"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=10069"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}