Stiu ce stie, crede ca stie sau îsi imagineaza ca stie toata lumea despre cum au aparut în România miliardarii si milionarii. Nu-i cunosc decât din ceea ce am citit ici si colo, întâmplator, pe câtiva, si nu dintre cei mai reprezentativi pentru specia locala, i-am vazut uneori la televizor. Mai mult ca sigur nu voi avea niciodata ocazia sa ma aflu în preajma lor ; ei nu pierd nimic, eu nu pierd nimic. De curând, unul dintre ei a murit într-un accident alergând cu salupa pe Dunare, iar altul ar fi fost împuscat; li se poate întâmpla si sarantocilor. Criza economica i-a mai usurat de câteva miliarde sau milioane, dar în general n-au avut prea mult de suferit, ca de altfel confratii de pe alte meleaguri mai rasarite ca ale noastre ; exista fara îndoiala o solidaritate în ticalosie financiara ce depaseste frontierele si nimic n-o poate zdruncina. Publicatiile specializate în afaceri, mismasuri bursiere si profetii mirobolante îi descriu cu o anumita lejeritate ca indivizi mai mult sau mai putin dotati de natura, cu calitati si preocupari intelectuale deosebite, dar întârzie în compensatie cu vadita empatie asupra superioritatii si infailibilei lor perceptii a situatiilor în care se pot face bani. A fost, fara îndoiala, cazul României post-socialiste, când s-a jefuit si înca se mai jefuieste cu o atât de mare frenezie si pricepere, ca afisarea publica si grobiana a bogatiei a aparut ca un fenomen normal, ca o dovada ca si românul cu glagorie, initiativa, sânge rece si versatilitate poate fi la fel de bine capitalist cum a fost comunist.
Am traversat de curând Moldova. Am mai facut-o si în anii trecuti, dar parca n-am avut niciodata ca în aceasta toamna sentimentul ca e prea târziu sa se mai îndrepte ceva în tara. E adevarat, Moldova a fost dintotdeauna mai saraca, dar dupa douazeci si unu de ani de capitalism saracia se impune privirii cu si mai multa pregnanta. Banci, farmacii, automobile, Coca-Cola, magazine de telefoane mobile, buticuri de haine care se vând la kilogram, Carrefour, benzinarii, blocuri de locuinte construite pe vremuri, deseori cochete, restaurante, reclame, casoaie la periferii si pe dealuri, fabrici, zeci de cladiri de foste fabrici golite de utilaje si abandonate, tinerei cu pantalonii taiati sub genunchi si tinerele pe tocuri înalte fâtâindu-si iluziile pe strada principala, emigranti care si-au terminat vacantele si, la volanul masinilor prea noi si prea scumpe ca sa nu te întrebi cui apartin cu adevarat, se grabesc sa se reîntoarca acolo unde i-a purtat nevoia, disperarea, aventura sau prostia. Dincolo de orase si de orasele, se întind sate încremenite în saracie, cladiri în ruina ale fostelor cooperative agricole, copiii umbla desculti, femeile sunt urâtite de necazuri, batrânii îsi beau neputinta la mesele bufetelor mizerabile capatuite cu umbrelele si frigiderele universalei bauturi gazoase. Pe scurt si cutremurator: capitalism autohton ce-a facut posibila nasterea câtorva zeci sau sute de milionari si a câtorva miliardari.
Pe unul dintre ei, poate cel mai stupefiant în raport cu realitatile românesti, l-am vazut la televizor când m-am reîntors la Bucuresti. Rozaliu din crestet pâna în talpi, saltat sictirit pe scaunul la fel de înalt ca al celorlalti invitati ai emisiunii, raspunsurile lui la întrebarile cuviincioase despre ce gândeste, despre una si alta ale lumii românesti de azi si ale lumii în general au fost o lunga soapta plina de subîntelesuri; acea soapta cu care sunt rostite pentru cei care au urechi sa auda marile si incontestabilele adevaruri.
O magistrala, sublima, coerenta lectie despre trecutul detestabil, prezentul confuz si viitorul catastrofal al tarii si, cu toata modestia posibila, dat fiind istoria si geografia României, a întregii lumi daca nu va fi ascultat! O ireala lectie despre cauzele crizei, corectitudinea bancilor, bunele si sanatoasele intentii ale bancherilor si ale oamenilor de afaceri, forte vii ale natiei, erorile grave ale politicienilor de a fi contribuit în anii statelor providente la crearea unei clase mijlocii azi incapabila de a-si mai plati creditele acordate, degresarea statului prin concedieri masive si cantonarea lui la domeniile sanatatii, educatiei, justitiei, apararii, impozitarea nula a sectorului privat, singurul capabil sa creeze locuri de munca si sa faca sa functioneze economia, desfiintarea ajutoarelor sociale, politica nefasta a austeritatii…
Vag zâmbitor si îngaduitor, cu privirea pierduta melancolic peste crestetele celorlalti marunti si ignoranti participanti la emisiune ce-i sorbeau soapta învaluitoare, a tacut în sfârsit. Ceea ce mai ramasese din visul în care ar fi vrut sa traiasca fara a mai fi sâcâit de sarantoci si l-a povestit probabil în drum spre casa.
(5 septembrie 2011)