Declinul cosmic de care am mai vorbit în comentariile noastre – supratema a scrierilor lui Ion Creanga –, detectabil într-o serie de texte mai mult sau mai putin sugubete, este manifestat în plan uman printr-o alarmanta stare de sterilitate si insuficienta vitala chiar la nivelul familiei. Am analizat altadata textele lui Creanga (cf. Ion Pecie, „Mesterul Manole. Prozatori ai lumii: Creanga, Sadoveanu, Rebreanu“, Editura Viitorul Românesc, Bucuresti, 2001), urmarind teme, motive, scheme epice fundamentale, dar simt nevoia sa le reiau în trecere pentru a releva prezenta, mai mult sau mai putin accentuata, a acestei constante a imaginarului lui Creanga, având fara discutii radacini într-o rana ramasa deschisa a biografiei lui. Familia întregita, familia cordiala nu prea e de gasit. Ne amintim ca Stefan Apetrei Ciubotarul lucra iarna în padure la Dumesnicu, era mereu pe drumuri pe la iarmaroace cu produsele de vânzare ale familiei, si moare departe de casa pe mosia Facutii. Brostenarii, între care barbatul Irinucai, trudesc cu vitele în padure. Greul familiei este dus de femeie, fie robotind greu ca Smaranda, fie umblând aiurea prin sat, precum Irinuca. Sa nu se uite nici esecul usturator al tânarului diacon, alta rana nevindecata, umilit si alungat de socru, despartit de usuratica Ileana Grigoriu, care îl dubleaza cu un tovaras de popie, dupa care urmeaza inevitabil divortul. Textele curate, canonice, de manual arata o fata nevazuta daca le citim din perspectiva celor doua povesti corozive, „Povestea lui Ionica cel Prost“ si „Povestea Povestilor“.
1. Soacra cu trei nurori si cu trei feciori blegi
Soacra vaduva din povestirea eponima îsi însoara primii doi feciori dupa nurori aduse în casa prin selectie inversa. Prima nu are pic de sex-appeal, dar ginerica nu a avut de ales: „Nu prea tânara, ‘nalta si uscativa, însa robace si supusa“. Asexuata din nascare, supraîmpovarata de soacra cu trebile casei si subalimentata dupa un regim de austeritate, nevasta asteapta week-end-ul când i se întoarce barbatul din carausie: „De mâncare? o ceapa, un usturoiu s-o bucata de mamaliga rece din polita, sunt destule pentru o nevasta tânara ca tine“. Alegându-si nurorile dupa standardele ei de eficienta casnica si obedienta, soacra se marita, prin delegatie, înca o data. A doua nora este aleasa tot în oglinda: „baba pune la cale si pe feciorul cel mijlociu si-si iè un suflet de nora întocmai dupa chipul si asemanarea celei dintâi, cu deosebire ca aceasta era mai în vârsta si ceva încrucisata, dar foc de harnica“. Copie la indigo a cumnatei, cu un grad sporit de fanare biologica. Regimul draconic de supraveghere – de monitorizare, cum zicem noi -, instaurat de baba este mostenit de la soacra-sa, la fel de drastica si de vigilenta la vremea ei, macar ca la tinerete soacra de azi a dat apa la moara clevetitorilor, dupa cum rememoreaza ea aproape nostalgica: „Soacra-mea – fie-i tarâna usoara!- asa a facut cu mine. si barbatul-meu – Dumnezeu sa mi-l ierte, – nu s-a putut plânge ca l-am înselat, sau i-am risipit casa;…desi câteodata erau banuiele…si ma probozea….dar acum s-au trecut toate“.
Oricum, asemenea gospodarii chivernisite sau necajite aveau ca premisa absenta cronica îndelungata a barbatului de acasa, situatie în care nevestele tânjitoare se defuleaza în activitati casnice istovitoare, multumindu-se cu putinul oferit de week-end. Nu stim ce poama dulce a fost soacra la tinerete si în ce împrejurari si-a pierdut barbatul. Prea urâta nu va fi fost, de vreme ce a trezit suspiciuni si i-a turnat barbatului trei feciori „nalti ca niste brazi si tari de vârtute, dar slabi de minte“. Zdraveni, virili, dar cam tâmpitei, multumindu-se cu petecul de fericire pus la cale de mamuca, întrucât si ei muncesc, nu cârtesc, iar despre complicatiile libovului n-au stire. Al treilea fecior, precum iedul mezin, are mai multa minte si aduce în casa un dracusor de nevasta care sfideaza în curând rânduiala soacrei.
Ajuns aici, n-am banuit alte dedesubturi cu tenta sexuala. Gasesc acum în urma o lectura a lui Dan Gradinaru, critic care, în principiu, ar avea dreptate când scrie: „«Soacra cu trei nurori» poate fi înteles si ca un astfel de vis, la cel mai freudian dintre marii scriitori români. Ar avea. si eu am fost tentat sa apelez la Freud, dar m-am temut ca vestita canapea a doctorului s-ar dovedi un pat procustian pentru Ion Creanga. Exegetul psihanalist, autor al unei carti de retinut (Cf. Dan Gradinaru, „Creanga“, Ed. Allfa, Buc. 2002), nu mai este de înteles când vede în resteiele cazute din mâna feciorilor – falusuri cazute foflenchiu la pamânt. Textul spune ca, reveniti din carausie, feciorii ramân pur si simplu uluiti la aflarea vestii despre pareza subita a mamucai, si trebuie luat ad litteram: „- Cum? Zisera barbatii înspaimânti, scapând rasteiele din mâna“. Dan Gradinaru noteaza sigur pe el: „resteiele falus cad!“. Ar însemna ca tinerii barbati vârtosi, prea doritori sa-si întâlneasca nevestele statute, sosesc în ograda pocnind din bici pe lânga boi si cu falusurile în mâna, si din erectie sanatoasa dau în blegeala rusinoasa. Resteiele sunt componente ale jugului în care trag boii, si nu sunt din carne, ci din fier sau lemn. Cum a ajuns criticul sa le asimileze cu falusurile e numai jocul închipuirii lui care violenteaza închipuirea lui Creanga. si preschimbarea caselor în sexe feminine, dupa disparitia babei asasinate, este o metafora critica prea larga, prea ginecomorfa pentru a fi luata în serios. Noi stiam ca numai gardurile prezinta borte. Culme a metaforei: sa vezi case brusc yonizate, sub bagheta magica a tinerei nurori, în epoca post mamuca uitându-se gales dupa resteiele îmbârzoiate ale mostenitorilor! Asa dezmat al semnificatilor nu i-ar fi trecut prin minte nici autorului.
2. Capra care nu sare garduri
Capra din povestea urmatoare – „Capra cu trei iezi“ – este si ea o vaduva cu trei copii minori, orfani de tata, asadar lipsiti de protectie. Se subîntelege ca neajutorata lor mama, mai tânara de cum era soacra, trezeste interesul masculilor de orice specie. Lupul berbant, traitor în acelasi areal silvan, face o pasiune primejdioasa pentru vaduva tapului pe care o curteaza într-o maniera golaneasca, dar este tratat cu indiferenta, motiv pentru care se hotaraste sa-i violeze casuta, papând doi dintre iezi. Capra îsi aminteste avansurile dusmanului: „Înca se rânjea la mine câteodata si îmi facea cu maseaua…Apoi eu nu-s de acelea de care crede el: n-am sarit peste garduri de când sunt“. A nu sari gardul este metafora cinstei si a fidelitatii conjugale, iar a face cu maseaua, spre deosebire de a face cu ochiul, e un tip curtoazie cinica între doua specii diferite. Agresiunea lupului asupra casei, comisa în absenta obiectului dorintei, ar avea o explicatie stiintifica pe Animal Planet, unde masculii manânca adesea puii spre a obliga femelele mama sa intre din nou în calduri în vederea împerecherii. În lumea povestilor e destul loc pentru dragoste, ura si razbunare înscenata.
Ajuns aici cu lectura, reamintesc lectia data de capra amorezului pofticios în scena praznicului razbunarii – rescris de Creanga înaintea lui Sadoveanu, dupa cum s-a observat, dupa un scenariu vechi de când literatura -, si ma gândeam la bucuria caprelor din împrejurimi. Nici vorba de vreun tap invitat la parastas, doar vaduve care, în absenta sotilor naturali, elimina ultimul mascul craidon, dusman al pruncilor. De remarcat ca simbolismul caprei este simtitor diferit de al tapului. Se stie ca în mitologia greaca Zeus a fost alaptat de capra Amaltea, prefacuta în nimfa. Ea ramâne de obicei simbol al mamei grijulii, al protectiei si al initierii. tapul, în schimb, are un simbolism negativ. În sarbatorile dionisiace, dansul tapului – tragos – da numele tragediei. În copilarie, lui Dionysos i se spunea iedul, iar la serbari el aparea adese îmbracat în piele de tap. Si în alte mituri tapul trece drept creatura a diavolului strecurata printre animalele create de Domnul, si poarta o simbolistica malefica. Într-o pânza a lui Goya, diavolul este înfatisat ca un tap. Mitologia populara asociaza invariabil tapul barbos cu diavolul. Nici Creanga nu-i atribuie alta identitate, numindu-l pe Împaratul Ros din „Povestea lui Harap-Alb“, tapul cel ros, alias dracul. Oricum, barbatul caprei nu poate fi decât animal de sacrificiu, capris emissarius sau bouc émissaire în franceza, un tata si un sot ratat.
Când credeam ca nu mai gasesc urme de intentii licentioase din partea povestitorului, am totusi surpriza sa constat ca Dan Gradinaru este mai perspicace decât mine: „iedul mijlociu se ascunde sub copaie (o jumatate de vagin, deci socotind aritmetic si geometric, o jumatate de mama îl protejeaza) si moare si el repede“. Mai norocos este mezinul care se salveaza deoarece gaseste vaginul întreg: „numai iedul cel mic sta ascuns de privirile lacome ale lupului în întunecimea hornului (hornul, i.e. vaginul, vaginul e de asta data complet, ca forma) si având prin urmare completa protectie materna reuseste sa se sustraga mortii iminente.
Admitând ca e vorba de o casuta antropomorfa, cum ne îndeamna chiar Creanga, cu ochi si urechi, ar trebui sa concedem, acum aritmetic si chiar geometric, ca ea are si vagin, corespunzator hornului, unde se ascunde iedul cel mic. Altfel zis, acest puer senex se retrage în uterul matern – într-un nesperat regressus ad uterum. Ceea ce este prea mult, inclusiv întoarcerea povestii spre o posibila drama întâmplata în familia humulesteanului. (va urma)
Autor: ION PECIEApărut în nr. 302