Sari la conținut
Autor: ADA CORNEA
Apărut în nr. 596

Valori, percepții și reprezentări ale populației în România și Statele Unite ale Americii

    Studiul intitulat „Valori, percepţii şi reprezentări ale populaţiei din România şi Statele Unite ale Americii”, realizat la comanda LARICS, reprezintă o contribuție științifică pentru consolidarea parteneriatul strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii, prin cunoașterea mai aprofundată, într-o abordare comparativă, a celor două societăţi. Studiul relevă valorile, atitudinile, stările de spirit ale celor două societăți în anul 2018 şi particularitățile fiecăreia.