Cunoscutul critic literar craiovean Constantin M. Popa, dupa o activitate prodigioasa in domeniu, intreprinzând in câteva rânduri o calatorie peste mari si tari, masoara cu sextantul la subsuoara, in scop gnoseologic, distantele fizice si metafizice dintre „Oglinda orizontala Provence. Triunghiul magic al Alpillilor“ si „Oglinda index Québec. Le Phare du Nord“, asa cum isi propune el, perseverent, in cele doua segmente ale cartii cu titlul „Sextant. Jurnal de calatorie“ (Editura Aius, Craiova, 2011).
Este un jurnal de drumetie nonconformist, pentru ca autorul nu se limiteaza la a consemna intâmplarile cotidiene ale calatoriei in stil jurnalistic, asa cum le cunoastem inca de la Nicolae Milescu-Cârnu sau Dinicu Golescu, ci isi exprima in acelasi timp respirarile lui existentiale apelând si la principalele registre literare: poeme, proze scurte, eseuri inspirate si traite in lunile si anii calatoriei sale, transferând astfel jurnalul, prin aceste ingrediente, din sfera literaturii de frontiera in cea a literaturii propriu-zise. Adopta deci un fel original de „Stil al calatoriei“, asa cum ne anunta in argumentul din partea liminara a volumului. Constantin M. Popa se dovedeste nu numai un scriitor cu aptitudini literare care frizeaza totalitatea, ci si un teoretician literar care se exprima doct asupra notiunilor uzitate in demersul sau literar, mozaical. Este constient de pericolul literaturizarii si, ca sa nu cada in mrejele retoricii, se autoatentioneaza: „Gata cu literaturizarea. «Jurnalul», ca si genul epistolar, in loc sa fie prilejul unei regasiri de sine, te afunda in jocul protocolar al retoricii“ (p. 28). Subliniaza valoarea veridicitatii jurnalului, mai ales a celui de calatorie, care se constituie „en miettes“, iar când refuza pretiozitatea in favoarea autenticitatii nu se poate sustrage banalului diurn. Dar, uneori, dupa cum se stie, practica bate teoria.
Intentionalitatile, entropica si extropica, ale mesajului cartii le aflam in fraza de incheiere a argumentului amintit: „Intre oglinda orizontala (captând entropia) si oglinda index (reflectare a reperelor valorice), privirea privilegiaza ca necesar gest de rascumparare a tuturor feloniilor, ceea ce filosoful Max More intelege prin extropy, adica organizare, ordine si coerenta“.
Pornind la drum cu aceste precizari teoretice clare, scriitorul calator se va conforma intocmai reusind sa realizeze o carte interesanta, un docujurnal, daca il putem defini asa, bogat in informatie frusta, dar si bine reprezentat atitudinal si reflexiv. Dimensiunile valorice si specificitatea duala a cartii sunt bine surprinse de regretatul Adrian Marino in postafata „Aerul tare al libertatii“, care fusese anterior un articol publicat in revista „Ramuri“ (Nr. 7-8, 2001): „Intreg jurnalul este scris intr-un astfel de dublu registru: vizual si interior, cultural si emotiv, literar si antiliterar. Ceea ce il face in acelasi timp substantial si delectabil“.
Pelegrinul Constantin M. Popa descinde initial intr-o calatorie de placere, dar intentionat sau nu, va fi bântuit de spectrul calatoriei de cunoastere, din pricina formatiei sau deformatiei sale de carturar antrenat intr-o indelungata activitate in domeniul lui a descoperi si a sti. In prima sa calatorie impreuna cu familia (sotia Veronica si fiica Laura), la invitatia prietenilor francezi Arllete Mandigout si Guy Lacombe, va locui la ei, in St.Martin, in regiunea Provence din sudul Frantei, teritoriu bântuit de fantoma lui Vincent. Vincent van Gogh, bineinteles. In acest prim capitol al cartii prezente sunt reluate de altfel paginile de jurnal care fac obiectul volumului „Noaptea lui Vincent“ din 1998. Sejurul francez a fost efectuat in perioada 4 – 23 august 1992. Perpetuu neobositul scriitor, dornic de a vedea si a percepe cu toate simturile noul teritoriu, in aerul tare al libertatii, va vizita cu nesatios avânt locuri si orase galice, printre care Castelul Mogador, Les Alpes, Les Baux, Grande Motte, St. Remy, Aigus-Mortes, Serre Chevalier, Avignon, Strasbourg…, piete, muzee, cafenele, locuri istorice, mânastiri etc. Procedeul de baza al jurnalului, descrierea, este folosit cu eleganta, dar si supus ochiului critic al unui intelectual rasat, cu largi orizonturi de cunoastere in domeniul artei si culturii: „Aix-ul are stil aristocratic. Cladirile din vremea Imperiului sunt sobre si incadreaza cu prestanta numeroasele scuaruri. „Buticurile“ de pe reteaua de stradute etaleaza marfuri si marci de prestigiu“ (p.32). Ca in intregul volum, poetul simte nevoia exprimarii lirice a sentimentelor, a emotiilor traite pe aceste meleaguri franceze, reusind imagini poetice autentice, care intersecteaza „Jurnalul“: „in golul de sfiala al zilei / tulburare adiacenta / precum lobul fulgerat / al urechii stângi // mai presus / initierea dura in lumina“ (fara titlu, p.45).
Din oglinda orizontala (Provensala franceza) ne transporta privirea in oglinda index (Québecul francofon al Canadei), parcurgând impreuna cu sotia acest spatiu de peste ocean cu centrul de resedinta in Montréal, unde traieste acum fiica Laura cu familia (sotul, Mihai, si nou nascuta lor, Emma), in trei etape, fiecare de câteva luni in 2005, 2007 si 2010. Dupa câteva succinte, dar bine documentate istorii si legende ale Québecului, in acelasi stil sobru temperat si ironic uneori incep insemnarile cvasicotidiene. Nu se dezminte nici aici apetitul scriitorului si profesorului Constantin M. Popa pentru informare si descriere elevata a locurilor si lucrurilor vazute si receptate. Prizeaza cu aviditate si aspectele frapante, cum sunt cele legate de uriasul Brébeuf, prins, pe la jumatatea secolului al XVII-lea, de irochezi, care ii taie buzele si il scalpeaza, in timp ce un tânar ii devoreaza inima pentru a-si spori puterile. Sau existenta la inceputul secolului XX a unui gigant similar cu Gogea Mitu al nostru, care atinsese inaltimea de 2,50 metri din cauza unei anomalii a hipofizei. Fusese mumificat si expus ca o curiozitate a naturii. Tot atât de atractiva este si legenda monstrului Memphré din lacul Magog, a carui aparitie se spune ca a durat intre 1816 si 2003.
C. M. Popa se informeaza prin contactul direct cu monumentele si evenimentele Montrealului, dar si prin mass-media: „Orasul-insula isi etaleaza forta culturala cu dezinvoltura si deschiderea generate de climatul deplinei libertati, de la pitoreasca parada a gay-lor, pâna la oportunul Festival al lumii arabe având la actuala editie ca tema «Haremul»“. Il impresioneaza si aici, ca si in Franta, pe autor, in aceasta pluralitate rasiala, etnica, religioasa si lingvistica, deosebirile variabile de civilizatie, cultura, standard economic si moravuri. Observa, insa, oarecum cinic, falsitatea ideii de multiculturalitate, conchizând ca nu exista comunicare interculturala decât in filme, spoturi publicitare si in discursurile oficiale. Gaseste similitudini, face de fapt permanent aceasta paralela, cu piata de carte româneasca. Si aici este dominata de literatura comerciala semnata de Coelho si de Dan Brown, „Codul lui Da Vinci“, dar si de aventurile lui Harry Potter. Mereu in cautare de prezente românesti, si aici descopera in Place-des-Arts, din Montréal, un Festival al Filmului Universal unde este ecranizat si filmul Ryna, coproductie româno-elvetiana. Il entuziasmeaza presa de limba româna din Canada, care este foarte activa, ca si descoperirea unei Place de la Roumanie, in platoul Mont-Royal, unde este amplasata statuia lui Eminescu. Nelipsindu-i simtul umorului, face aluzii la diferite probleme pe care le aduce in subconstient din tara, comparabile unele cu cele pe care le gaseste aici. Participa cu interes la o intrunire a tinerilor scriitori români din Montréal, dar si la alte activitati literare, artistice, culturale, muzicale. Se autopersifleaza descoperindu-se asteptând pe malul lacului Magog aparitia monstrului Memphré, a 226-a oara si, exclamând „Oh my God!“, refrenul poemului „Magog Blues“, isi anunta ironic inscrierea in Societatea de dracontologie, in prima noapte cu luna. Autorul, pe tot parcursul „Jurnalului“, intreprinde o transvazare autentica, prin filtrul propriu, a tuturor celor vazute si traite in periplul lui francez si canadian.
„Jurnalul“ lui Constantin M. Popa se dovedeste un coktail literar de esente tari, o mixtura de arome, care poate fi considerat chiar un roman intertextual post postmodernist, continând nu numai explozibilul narativ al existentei fizice cotidiene inregistrat frust, dar si trimiterile metafizice depasind cadrul experientei directe de viata, prin aceste efuziuni fictionale (versuri, proza, eseuri) care constituie flash-uri disruptive declansând scânteia aprinzatoare a flacarii incitante la lectura.
O receptare fidela a „Jurnalului“ o intreprinde Constantina Raveca Buleu in revista „Apostrof“ (Nr.4 / 2012): „Calator frustrat uneori de lumea traita, dar intotdeauna fascinat de ea, refugiat mereu in voiajele speculatiilor culturale infinite si obsedat de cuvintele care ii surprind ambele ipostaze, Constantin M. Popa dezvolta in «Sextant» (…) un discurs polimorf, in care jurnalul propriu-zis se prelungeste in fragmente beletristice, lirice si teoretice, perfect coerente cu efortul hermeneutic de ansamblu al unui volum construit sub semnul sextantului ca «metafora epistemologica»“.
Autor: TOMA GRIGORIEApărut în nr. 378