Asadar, despre puterea artei si despre vocea banului este vorba. Revenind la discutia despre nereusita atragerii unui muzeu Guggenheim la Bucuresti – care, dincolo de faptul ca ar fi adus profit direct Fundatiei cu acelasi nume, ar fi adus si un imens prestigiu si, in ultima instanta, si bunastare, Bucurestilor – trebuie sa constatam ca, lasând la o parte regretele personale, exista – din partea Fundatiei – un calcul rece, specific oricarei mari companii. Capitala României ar fi putut sa insemne o investitie strategica pentru Fundatie, dar exista alte piete, in Europa. având un potential mai bun. Pentru aceasta, consiliul de administratie trebuie sa gaseasca nu doar locuri in care autoritatile locale ar fi gata sa investeasca o suma considerabila de bani, ci si centre culturale capabile sa atraga un mare numar de vizitatori, pentru ca investitia sa renteze, de ambele parti. Dupa o indelunga cântarire a situatiei europene, spre sfârsitul anului 2010, conducerea Fundatiei a luat decizia de a deschide un nou muzeu Guggenheim la Helsinki. Miza este, aparent, similara cu cea de acum mai bine de un deceniu (mai exact, 1997), când orasul ales a fost Bilbao. Diferenta sta in faptul ca Helsinki nu este un fost oras industrial, afectat de somaj si lipsit de turisti, ci un vibrant centru cultural al Nordului european, atragând un public divers si destul de bogat si, totodata, unul interesat in arta contemporana.
Odata obiectivul stabilit, autoritatile locale au anuntat pregatirea deschiderii unui viitor muzeu Guggenheim in capitala Finlandei. Dupa mai multe consultari, care au avut loc in cursul anului 2011, in ianuarie 2012, consiliul local Helsinki a anuntat ca a ajuns la un preacord cu board-ul Fundatiei, pentru construirea unui muzeu Guggenheim, cu conditia depunerii sumei de 30 de milioane de dolari americani (a se observa distanta intre cele 100 de milioane solicitate Bucurestilor, in 2006, si cele doar 30 de milioane, la care s-a ajuns, dupa negocieri, la Helsinki, in 2011) in conturile americane. La proiectul de fezabilitate propriu-zis s-a lucrat, practic, din ianuarie pâna in octombrie 2011, proiectul fiind depus, deopotriva, la edilii finlandezi si la conducerea Fundatiei, la 30 decembrie 2011, dupa numeroase si entuziaste aprobari in diverse grupuri de lucru. La 10 ianuarie, Primaria orasului face public un document prin care isi exprima intentia infiintarii muzeului, supunând aprobarii consiliului local decizia organizarii unui concurs de arhitectura pentru muzeu, care ar fi urmat sa fie situat in zona aflata la sud de cheiul Kanava, din rada portului Helsinki.
Ce a urmat este greu de imaginat. Initial, intreaga suflare a intelectualitatii finlandeze a parut fascinata de frumusetea proiectului. In mod evident, fiecare avea in minte un design arhitectural de exceptie, asa cum este cazul celebrelor muzee Guggenheim de la New York sau Bilbao (realizate de Frank Lloyd Wright, respectiv, de Frank Gehry) – fiecare dintre ele fiind, in mod hotarât, capodopere ale arhitecturii contemporane universale. Tocmai atunci când nimeni nu indraznea sa aiba o opinie divergenta, un respectat istoric de arta, fosta membra in Comitetul Forumului Muzeului European (acela care a decis sa confere, in 1996, Premiul Muzeului European al Anului unui muzeu din România: Muzeul Taranului Român), ma refer la Maritta Kristiina Pitkänen, a indraznit sa se intrebe, public, ce beneficii aduce un muzeu Guggenheim artei finlandeze. Dezbaterea publica a inceput la mijlocul lui ianuarie si s-a incheiat la mijlocul lui mai 2012, printr-o victorie rasunatoare a inamicilor proiectului. Am intrebat-o pe Maritta ce a facut-o sa se aseze atât de inversunat impotriva proiectului. Raspunsul ei a fost legat de opinia potrivit careia ceea ce avea sa devina Guggenheim de la Helsinki ar fi fost un fel de filiala a muzeului american. Cele 30 de milioane de dolari s-ar fi varsat in conturile Fundatiei, dincolo de cheltuielile necesitate de ridicarea cladirii. Cu alte cuvinte, 30 de milioane de dolari ar fi costat numai utilizarea marcii Guggenheim de catre autoritatile finlandeze. Costurile totale ale proiectului urmau sa se ridice la 140 de milioane de euro (reamintesc aici, am mai spus-o, Noul Muzeu al Acropolei a costat 125 de milioane, e adevarat, inainte de izbucnirea crizei economice; asadar, 140 de milioane de euro nu reprezinta o suma colosala, decât, poate, pentru controlorii Curtii de Conturi, de la Bucuresti). Dupa reactia curajoasa a Marittei Pitkänen, numerosi artisti finlandezi au ajuns sa se intrebe de ce nu sunt cheltuiti acesti bani, direct, pentru achizitionarea unor lucrari ale lor. Incet – incet, locuitorii capitalei Finlandei au inceput sa analizeze, cu aceeasi raceala specifica board-ului Fundatiei, care ar fi plusurile si minusurile proiectului. Cu tot sprijinul primarului Jussi Pajunen, la votul din 2 mai 2012, opt dintre cei 15 consilieri municipali au votat impotriva proiectului, iar sapte au votat pentru. Ceea ce ar fi trebuit sa fie cel mai important proiect urbanistic al capitalei finlandeze, din acest deceniu, a fost ingropat prin eforturile unui lobby extrem de eficient, al unui grup de intelectuali.
Imi este greu sa judec daca decizia finlandezilor a fost una justificata ori nu. Probabil ca exista argumente la fel de puternice pentru ambele pozitii. Finlandezii sunt niste oameni, de regula, extrem de atenti la modul in care sunt cheltuite finantele publice. A fost, de exemplu, extrem de greu de justificat, de catre primarie, suma de 890.000 de euro care ar fi revenit unor persoane de la Guggenheim, doar pentru expertiza lor, dinainte de inceperea proiectului. Reactia celor de la Guggenheim, la aflarea rezultatului votului din consiliul municipal a fost destul de dura. Liderii Fundatiei au amintit finlandezilor ca la sfârsitul anului 2010, când au decis sa aleaga Helsinki drept viitor loc al unui nou muzeu Guggenheim, au facut-o in detrimentul altor orase care au solicitat aceeasi onoare: Taipei, Rio de Janeiro si Guadalajara. Se pare ca, indirect, i-au batut obrazul si primului ministru Jyrki Katainen, care declarase, la inceputul anului, ca investitia in viitorul muzeu Guggenheim va fi una care va marca un secol, de acum inainte, in viata finlandezilor. In mod evident, votul din consiliul municipal a fost unul politic; dincolo de asta, este la fel de limpede ca alesii locali au tinut cont de opiniile celor pe care ii reprezentau, oricare ar fi fost acelea.
Am urmarit, in ultimele mai bine de sase luni, acest conflict surd din nordul indepartat al Europei. Cum am spus, nu sunt in masura sa judec, de la Bucuresti, daca lupta pornita, initial, de o mâna de oameni, impotriva acestei adevarate companii transnationale a muzeografiei mondiale (si ca aceasta, sa nu uitam, in curând, se vor ridica si altele), care este Guggenheim, a fost spre folosul ori spre dauna culturii si economiei Finlandei. Am apreciat, insa, mai mult decât orice, ca un subiect legat de soarta unei investitii in cultura a aprins spiritele oamenilor de rând, constienti de faptul ca nu le poate fi indiferent ce muzee se edifica in tara lor. Astept, cu incredere, ziua in care o asemenea dezbatere va avea loc si la Bucuresti, dincolo de misto-urile de prost gust la adresa operei lui Vasile Gorduz si de aroma imbatatoare de mititei care promite sa anime spatiile muzeale, pe parcursul campaniei electorale!
Autor: Virgil Stefan NITULESCUApărut în nr. 375