Teoria prăjiturii

Sa ne inchipuim, dragi cititori, ca oricine dintre dumneavoastra primeste intr-o zi o prajitura. Cea care va place cel mai mult, cea mai buna dintre toate prajiturile. Veti fi probabil fericiti, chiar fascinati, veti povesti poate apropiatilor despre faptul ca vi s-a oferit prajitura visurilor dumneavoastra. Sa spunem in continuare ca si a doua zi primiti in dar aceeasi prajitura. Evident ca veti fi din nou bucuros sau bucuroasa, veti aprecia gestul, vi se va parea la fel de interesant gustul ei, poate veti aprecia chiar mai bine si mai corect compozitia, aranjamentul, glazura sau cine stie ce altceva.
Sa ne inchipuim ca primiti si in ziua urmatoare prajitura cu pricina. Va bucurati, va place la fel de mult, desi parca o idee vi se pare mai putin reusita. Oricum, sunteti bucuros sau bucuroasa, ii felicitati pe cei care v-au oferit-o. Aveti un gând bun pentru cofetar. Daca si in ziua urmatoare primiti respectiva prajitura, o primiti cu oarecare placere, dar probabil va fi prima zi in care o sa spuneti ca nu mai este chiar asa de reusita, probabil va gânditi ca e un pic mai veche sau ca nu le-a mai reusit la fel crema sau poate ca s-au grabit. Daca povestea noastra continua, in zilele urmatoare aprecierea dumneavoastra fata de cofetar incepe sa scada dramatic pâna intr-o zi in care descoperiti ca nu va mai place prajitura ca, de fapt, nici nu stiti cum de v-a placut la inceput, oricum sunteti convins de faptul ca acum nu se mai fac prajiturile la fel ca pe vremuri. Toate aceste critici merg pâna intr-o zi in care o sa intrebati daca totusi cofetarul nu are in camara niste biscuiti sau niste napolitane.
De mai bine de doua luni presa româneasca ne-a oferit subiecte incitante de mare interes public legate de masurile anticriza, fara precedent, pe care actualul guvern le-a propus si aparent le-a si luat. Televiziunile s-au umplut pâna la refuz de subiectul cel mai interesant, incitant si provocator. Aproape ca si la buletinul meteorologic numai de aceste masuri s-a discutat. Pâna la urma ele s-au luat, au fost anulate partial, s-a revenit, au crescut si taxele intre timp si s-au mai intâmplat multe alte lucruri.
Dupa doua luni de dezbateri care au format un zgomot de fond asurzitor si putin rational, asemanator de altfel cu vuvuzelele celor din Africa, am ajuns in pragul verii sa discutam despre inundatii si despre criza ca fapte diverse, sa discutam despre aceleasi lucruri fara incetare, subiecte care, acum, in pragul verii, au scazut dramatic in interes.
Morala teoriei prajiturii este legata de faptul ca indiferent daca este buna sau proasta, fara diversitate, prajitura este lipsita de valoare. E nevoie de pluralism, de diversitate, de diferenta, pentru a aprecia corect un bun, un lucru, o idee. Satietatea, indiferenta si ulterior greata si respingerea pot sa apara in raport cu orice lucru oricât de valoros, oricât de interesant sau incitant. Diversitatea este cea care da cu adevarat masura comparatiei de care avem nevoie pentru a intelege si a ne raporta corect la un lucru valoros.
A doua morala a teoriei prajiturii este aceea ca un lucru interesant, fascinant, de maxima importanta pentru noi, moare pâna la urma prin supraexpunerea unilaterala si unidimensionala. Paradoxal, cele mai interesante, cele mai incitante teme sau subiecte pierd din forta si din culoare tocmai pentru ca sunt expuse prea mult. In spatiul public se vorbeste de doua luni, aberant de mult, despre criza, despre scaderea de 25%, despre banii publici cheltuiti aiurea, despre tot ce poate fi mai rau. Spun aberant de mult pentru ca discutiile sunt unidirectionale si unidimensionale. Totul curge in aceeasi directie, se repeta la nesfârsit precum rolele de film dintr-un cinematograf.
Nu este vorba despre faptul ca ar trebui sa vorbim de bine despre guvern sau despre masurile de austeritate, ci este vorba de faptul ca ar trebui sa avem mult mai multe registre de discurs, ca ar trebui sa trecem de la lamentarile si acuzele trase la indigo, la analize mult mai serioase.
Strigatele de alarma care sunt aruncate in eter la fiecare cinci minute nu mai trezesc de fapt niciun sentiment, niciun interes. Argumentele, datele si documentele au fost uitate de mult, pe drum undeva. Replicile au ajuns sa se repete in esenta si in forma la fiecare cinci minute, diferenta fiind doar ca uneori unii dintre cei are vorbesc sunt mai pretiosi decât altii in exprimare.
Altfel spus, ar trebui sa avem dezbateri, sa atacam subiecte si teme multiple care trec dincolo de micile declaratii, cele mai multe stupide, ale unui oficial sau ale altuia.
O sa spuneti ca subiectul masurilor de austeritate nu reprezinta o prajitura, cu siguranta este ceva mai degraba rau, dar tocmai din acest motiv am ales aceasta comparatie aparent nepotrivita.
Am folosit modelul prajiturii pentru ca prajitura este ceva bun doar pentru ca asa vrem noi sa o consideram. Medicul ne spune ca ne poate face rau, nutritionistul ca ingrasa, stomatologul ca ne face praf dintii si probabil ca toti au dreptate in felul lor. Ne ambitionam, de regula, sa vedem in prajitura exclusiv un lucru bun, asa cum ne ambitionam sa vedem in criza exclusiv un lucru rau. Desigur, prajitura este mai buna la modul general decât criza, dar probabil doar pâna la un punct.
Stimati cititori, am ajuns la saturatie de mult, unii dintre noi au ajuns chiar la o greata majora fata de aceleasi subiecte tratate si prezentate in acelasi mod. Este vorba, de fapt, de o mimare a ideii de dezbatere, de dialog, de confruntare de idei si de argumente. Din acest motiv saturatia i-a cuprins pe majoritatea celor care au fost inoculati cu acest tip de subiecte. In acest fel, marirea TVA-ului a fost tratata aproape ca un fapt divers, desi probabil este cea mai dramatica masura economica din ultimii ani. La fel si multe alte lucruri, pe care le spun guvernantii sau presedintele Basescu, au inceput sa fie luate ca atare, fara prea multe comentarii, oricum nu unele foarte serioase si mai ales profesionale.
Marea arta a unui bucatar sau a unui cofetar este sa armonizeze ingredientele, sa echilibreze mâncarurile si prajiturile, sa construiasca diferentele care pun in valoare produsele. Un bun cofetar nu face prajituri bune. Astea poate sa le faca si bunica. Un bun cofetar creeaza comparatia, armonia si simbioza gusturilor si aromelor.
Din pacate, in spatiul public temele, altfel interesante si incitate, au fost golite de orice interes. Legea invatamântului care poate condamna sau salva o societate anomica, asa ca a noastra, a fost scoasa total din orice dezbatere, dezbaterile pe reforma sau nu a statului, pe sistemul electoral, dezbaterile pe datele reale sociale si economice, dezbaterile despre cauzele crizei, despre specificul românesc al acesteia, despre solutii sau despre posibilele tratamente nu mai exista de mult. Jurnalistii si analistii au mers pe mâna unei singure prajituri. Lumea s-a ingretosat insa, iar acum, chiar daca ea era buna, utila sau valoroasa, nimeni nu mai poate fi la fel de interesat de ea.