Suba, giubeaua si jupuirea

Amânam putin examinarea cuvântului stapân, de care am fagaduit sa ne ocupam data trecuta si desigur ne vom ocupa curând, pentru a ramâne în aria semantica a altor posibili descendenti ai moeso-goticului siponeis = discipol, si anume suba si giubeaua. Alesi si trimisi sa propovaduiasca noua credinta, ucenicii au organizat primele biserici crestine si au… Continuă lectura Suba, giubeaua si jupuirea

Livada, lastarul, butasul si parga

Reluam în acest numar lungul sir de cuvinte cu fidela memorie semnificativa pentru limba româna, provenind din sursele cele mai vechi si mai bogate, cea latina si cea moeso-gotica. Într-unul din ultimele articole de anul trecut ne-am ocupat de plai (derivat din platea), de opinca (din appropinquare), de taraba si darabana (din delubra) si de… Continuă lectura Livada, lastarul, butasul si parga

Binaua, ocolul, coliba, dâmbul, dumbrava, lunca si taraba

Ne vom ocupa astazi de un sir de cuvinte care dovedesc existenta unei amprente latinesti mai puternice decât se crede de obicei in domeniul mediului ambiant natural sau de injghebare elementara a locuintei. „Biná“ (cu pl. binale) e un cuvânt aproape invechit, glosat in DEX ca „o cladire in constructie sau in reparatie“ si socotit… Continuă lectura Binaua, ocolul, coliba, dâmbul, dumbrava, lunca si taraba

„Sarmanii cu sufletul“ si „bietii de pacate“

Motto: „Si numai asa se putea linisti biata mama de raul nostru,  biata sa fie de pacate.“ (Creanga) În încheierea articolului anterior am recurs la exemplul: „Fericiti surumanii sufletesti, ca a celora iaste împaratia ceriurilor“ (N.T.1648), din Predica de pe Munte („Sermo in monte“, Luca 6,20). În versiunea la care recurgem de obicei, cea tiparita… Continuă lectura „Sarmanii cu sufletul“ si „bietii de pacate“

De la „sârmã de om“ la crestinii „sãrãimani“

Motto: „Pentru tinerea crestinilor saraimani se orânduieste de la ocârmuire câte douazeci de parale pe zi.“ Cuvântul „sarman“ are aceeasi obârsie ca „sârma“, despre care am vorbit data trecuta; amândoua provin din cuvântul latinesc sermo, sermonis. Contextele în care apar cele doua cuvinte românesti ne vor ajuta sa urmarim evolutiile lor semantice atât de diferite… Continuă lectura De la „sârmã de om“ la crestinii „sãrãimani“

De unde vine „multumirea“?

Daca ne oprim astazi la acest cuvânt, o facem pentru ca el constituie o marturie importanta pentru alcatuirea fundamental crestina a latinitatii dunarene despre care am vorbit data trecuta. Iar noi, vorbitorii de limba româna, suntem, multumita lui Dumnezeu, mostenitori ai acestei comunitati de vechi crestini de la Dunare. Daca aducem atât de des multumita… Continuă lectura De unde vine „multumirea“?

De unde vine „a (se) carabani“? Dar „a (se) cara“?

Iata un cuvânt – a carabani – folosit destul de frecvent, care, prin sonoritatea lui, li s-a parut unor etimologisti a fi de provenienta orientala. DEX il atribuie limbii turce, dupa parerea mea nu prea convingator (sau convingator numai pentru o faza ulterioara a reconstituirii sensului), propunând o evolutie complicata. Iata mai intâi definitia: „1.Refl.(Fam.)… Continuă lectura De unde vine „a (se) carabani“? Dar „a (se) cara“?

Sigiliul crestin al Romei

Titlul complet al rubricii pe care o inaugurez astazi, prin bunavointa redactiei careia ii aduc calde multumiri, ar fi „Marturia cuvintelor limbii române“. Imi propun sa va atrag atentia, stimati cititori, si sa va implic impreuna cu mine in asumarea acestei marturii, printr-o reflectie proaspata de natura etimologica privitoare la cuvintele limbii noastre. Tin sa… Continuă lectura Sigiliul crestin al Romei

Proprietatea cuvintelor si democratia

A avea proprietatea cuvintelor nu inseamna nimic deosebit si nu este vreun semn de extraordinara inteligenta. Este adevarat ca modul de utilizare a cuvintelor este judecat in functie de statutul social si ocupational al celor care se exprima: nu consideram defel ca un individ cu ocupatia X nu ar avea proprietatea cuvintelor cerute de ocupatia… Continuă lectura Proprietatea cuvintelor si democratia