Strălucire, căldură, sunet frumos, expresie

GEORGE PETEAN în dialog cu COSTIN POPA

Verdi, în primul rând
Costin Popa: Interviul anterior l-am facut la Paris, dupa un spectacol cu Barbierul din Sevilla de Rossini. Au trecut sase ani de atunci. Ce s-a petrecut între timp în cariera ta de bariton?
George Petean: Am debutat în câteva roluri noi, cum a fost Ducele de Alba din opera omonima de Donizetti, în limba franceza. A fost o premiera mondiala întrucât opusul nu fusese terminat de autor, ci, recent, de compozitorul italian Giorgio Battistelli. S-a reprezentat la Anvers în 2012 sub bagheta maestrului Paolo Carignani. Dupa care am debutat în rolul titular din Simon Boccanegra de Verdi cu maestrul Riccardo Muti la pupitrul ansamblurilor Operei din Roma. În general, cam o data la sase luni cânt într-un rol nou.

C. P.: Observ ca Donizetti ti-a intrat în preocupari, ceea ce înseamna belcanto; abordezi si Verdi, deci intentionezi sa continui pe aceasta linie cu roluri mai intense, asa cum sunt în Rigoletto sau în Bal mascat?
G. P.: Rigoletto este un personaj pe care l-am interpretat pentru prima oara la Opera din Monte Carlo, iar în stagiunea aceasta l-am cântat destul de mult, în Mexic, la Bayerische Staatsoper din München, la Hamburg si la Strasbourg. Patru productii diferite în ultimii doi ani. De fapt, cânt mai mult Verdi si asa si doresc, sa ma stabilesc încet, încet în repertoriul verdian, pentru ca maestrul de la Busseto a scris putin mai înalt pentru glas. Eu sunt un bariton liric cu acute, dar nu pot sa ma definesc chiar ca bariton verdian, pentru ca acesta trebuie sa aiba si capacitatea dramatica a vocii pentru a cânta roluri ca Nabucco, Macbeth, Amonasro, Iago, pe care înca nu le abordez. Voi debuta în Nabucco, dar nu în celelalte, de extrem dramatism. Oricum fac foarte mult Verdi, pentru ca în acest an am cântat în Rigoletto, am mai cântat si voi mai cânta în Traviata si Simon Boccanegra. Stagiunea viitoare voi relua Barbierul din Sevilla si voi debuta în trei noi roluri verdiene: Miller din Luisa Miller la Hamburg, Don Carlo din Ernani la Liège, iar pentru 2017 se discuta cu Opera din Monte Carlo pentru Nabucco, asa cum spuneam. Peste doi-trei ani voi debuta si în Puritanii de Bellini, la Zürich, sub bagheta maestrului Fabio Luisi.

C. P.: Asadar, a fost Donizetti, continua Rossini si mult Verdi, apare Bellini… Foarte potrivit repertoriu. Vorbind despre constructia carierei tale, cam în cât timp estimezi ca vei renunta la rolurile mai lirice pentru a aborda personaje mai dramatice?
G. P.: Nu cred ca voi abandona vreodata rolurile lirice, pentru ca belcanto înseamna cântul frumos, prin care scoti din voce cea mai buna calitate posibila. Înseamna stralucire, caldura, sunet frumos, expresie.

C. P.: Asteptam raspunsul… Sunt atributele tale.
G. P.: Pentru rolurile dramatice va fi nevoie de accente dramatice, în fond asta face diferenta între a fi dramatic si liric. Este vorba despre accente. Sigur ca fiecare rol are si o anumita culoare vocala. De exemplu, este clar pentru mine ca Scarpia, un dictator care a urât întreaga lume si care a încercat sa faca tot raul posibil, un personaj care iubeste puterea si nu poate trai fara ea, trebuie sa aiba în voce toate aceste contururi caracteriale. Ei bine, eu sunt un om cald, generos si bun la suflet, care nu ma pot vedea în haina lui Scarpia. Daca l-as interpreta, sunt convins ca n-ar fi la cel mai înalt nivel posibil. Din acest motiv nici nu mi-l doresc si n-am sa încerc niciodata sa-l creez. S-ar putea sa-l încerc cândva… pentru mine, dar niciodata nu cred ca va fi unul dintre rolurile mele bune, precum Rigoletto, Figaro sau Boccanegra.

Secretul – tehnica vocala

C. P.: Cum faci sa-ti mentii brilianta vocii, am observat-o în cavatina lui Figaro din Barbierul din Sevilla la recentul concert de la Ateneul Român?
G. P.: Eu cred ca am învatat foarte multe din faptul ca în ultima perioada predau lectii unor colegi de-ai mei, acelora care ma roaga sa-i ajut. Cred ca explicatia este tehnica vocala. Lucrul cel mai bun pentru voce este sa fii foarte bine pregatit tehnic; unui sportiv, daca este în foarte buna conditie fizica si se încalzeste foarte bine înaintea unui meci, în mod normal nu are ce sa i se întâmple, doar neprevazutele accidente sau faulturi în joc. Am observat similitudini si la dansatori, întrucât baletul este aproape o arta sportiva, se bazeaza foarte mult pe fizic, pe constructia musculara. Se ajunge la concluzia ca, de fapt, cu cât esti mai bine pregatit fizic, cu atât rezisti mai mult si poti sa faci o performanta mai mare. La fel si în cântat, cu cât cânti mai bine, mai mult, cu atât glasul este în forma mai buna, pentru ca este vorba despre elasticitatea vocala, pe care, daca reusesti sa o mentii, este unul dintre cele mai importante lucruri.

C. P.: Ai atins putin problema profesoratului…
G. P.: În urmatorii 20 de ani nu se pune problema, pentru ca vreau sa cânt. Dar sa fac un master class ici-colo, cu mare placere, în timpul liber. Si de fiecare data când ma întorc în tara, la Cluj sau chiar si la Bucuresti, de ce nu? Când colegii ma roaga si am vreme, fac treaba aceasta cu mare bucurie, îi ajut cu sfaturi, daca pot.
Lucrul cu maestrul Riccardo Muti, o revelatie

C. P.: Ai lucrat cu maestrul Riccardo Muti. Cum te-a ghidonat pentru a intra în pielea unui personaj foarte dificil, în primul rând din punct de vedere psihologic, Simon Boccanegra?
G. P.: Când m-am întâlnit cu maestrul Muti, deja lucrasem rolul cu maestrul Giorgio Zancanaro, profesorul meu de canto, celebrul bariton verdian. Studiasem cu dânsul patru saptamâni în vara si înca trei înainte de a începe repetitiile la Roma. Împreuna am „pus în glas“ rolul si am rezolvat cele 2-3 probleme vocale. Concomitent am aprofundat textul, mesajul lui. Asa ca în momentul întâlnirii cu maestrul Muti a mai fost nevoie doar de câteva retusuri pentru a pune efectiv rolul în cea mai buna valoare posibila. Maestrul Muti este un extraordinar de mare muzician, un om superinteligent, este o onoare si o placere sa pasesti în jurul lui. Pe maestrul Muti este interesant nu numai sa-l vezi cum dirijeaza si cum lucreaza cu cântaretii, ci si sa-ti dai seama ca este un om care stie regie la fel ca un regizor, în paralel cu muzica. Nu exista nota în partitura al carei sens sa nu-l dea, apreciind ca ea este scrisa ca sa fie prezentata într-un fel sau altul. Este un lucru foarte important, care, din pacate, se pierde în alte situatii. Ceea ce este de apreciat la maestrul Muti este profunzimea cu care abordeaza lucrurile, pentru ca am colegi dirijori cu care am cântat la Hamburg si în alte locuri care nu-si iau timpul necesar pentru a studia o partitura la nivelul de a patrunde în expresia continuta în notele respective.

C. P.: Se face muzica mult prea în graba?
G. P.: Da, câteodata, iar mie nu-mi place. Am avut norocul ca l-am întâlnit pe maestrul Muti ca sa ajung la aceeasi concluzie si sa-mi se confirm faptul ca este nevoie de o abordare profunda pentru ca lucrurile sa iasa perfect.

C. P.: Mare minutiozitate…
G. P.: Da, este extraordinar sa-l vezi pe maestrul Muti lucrând, sa simti culorile pe care le cere orchestrei, de exemplu anumite teme la violoncel care exprima dragoste sau tristete sau melancolie; la fel, pe coristii care cântau cu voci puternice, briliante este senzational sa vezi cum i-a facut sa sune mai degraba asemanator unei orgi. Sau în ce nuanta de piano a început spectacolul Simon Boccanegra, un piano pe care nu l-am auzit niciodata la o orchestra, care nu tine numai de intensitate, ci si de culoarea lui, de modul în care vioara ataca cu sunet învaluitor, cald si frumos. Sunt lucruri pe care nu le-am mai auzit înainte de întâlnirea cu maestrul Muti. A fost o placere, o revelatie, mi-as fi dorit sa dureze mai mult.

C. P.: Vei continua colaborarile cu maestrul Muti?
G. P.: Da, în luna aprilie avem la Roma trei saptamâni de repetitii, dupa care în mai zburam în Japonia si cântam din nou Simon Boccanegra, cu ansamblul Operei din Roma.
Revin cu mare drag în România
C. P.: O revenire în România, dupa concertul de la Ateneu si Rigoletto la Cluj-Napoca?
G. P.: La 5 mai am un concert la Cluj, în cadrul Festivalului „Viva Vox“, împreuna cu colegul si bunul meu prieten Ramón Vargas, unul dintre cei mai mari tenori din lume. Va fi o seara extrem de importanta, alaturi de soprana sRTF bookmark start: Brigitta Keles, de care se leaga multe sperante: a plecat din Cluj, are o voce extraordinara si este o fata extraordinar de frumoasa. Are absolut toate calitatile pentru o mare cariera. Deja a cântat la Opera din Paris, este angajata la Opera din Düsseldorf, va cânta la Covent Garden. Concertul va fi foarte frumos si special si… foarte drag inimii mele, aflându-ma din nou în orasul meu natal, pe scena Operei în care am învatat sa iubesc arta lirica.

C. P.: La Bucuresti?
G. P.: Cu mare drag, atâta ca trebuie sa gasim o perioada libera. Sa vedem ce se poate organiza, cum se poate organiza. Eu sunt extrem de ocupat, pentru ca atunci când am venit la Cluj pentru Rigoletto, avusesem 15 zile libere. Va dati seama, terminasem în 28 februarie la Monte Carlo, si pâna în 15 martie am cântat un concert la Bucuresti si un spectacol de opera la Cluj. La 17 martie a fost prima repetitie la Hamburg, urmata de spectacole, dupa care am plecat direct la repetitii la Roma, apoi vin direct la Cluj sa cânt. Dupa Cluj, merg direct la Roma pentru a zbura în Japonia; când ma întorc, plec la Zürich sa cânt Traviata, apoi iau avionul si zbor în Mexic unde ajung cu douã saptamâni mai târziu la repetitiile cu Trubadurul si Boema, alaturi de Ramón Vargas. Urmeaza putina pauza în vacanta de vara când, oricum, stagiunile sunt închise si în România, dupa care, fara întrerupere, pâna în decembrie voi fi la Operele din Viena si Hamburg. Deci e greu sa gasim un termen cât mai apropiat în care sa fiu liber.

C. P.: Sper sa gasesti o fereastra…
G. P.: Cum am spus, vin cu mare drag.