Sari la conținut
Autor: CATALIN STURZA
2013-05-30

Stewart Brand: cea mai influenta persoana de care nimeni nu a auzit vreodata

    Stewart Brand nu doar ca era „prin zona“ când a aparut calculatorul personal – el e cel care a alaturat cuvintele „calculator“ si „personal“ si care a prezentat conceptul in fata intregii lumi, scrie Carole Cadwalladr in „The Guardian“. Brand nu a fost, iarasi, un simplu membru al primei comunitati online din lume, „The Well“; a fost unul dintre fondatorii ei. Timp de aproape cinci decenii, Stewart Brand s-a aflat in preajma celor mai inventive dintre ideile revolutionare ale zilei – in mare parte, pentru ca el a descoperit acele idei si a devenit fascinat de ele cu mult inainte ca cineva sa le fi observat.
    Brand e unul dintre acei oameni inzestrati cu geniul de a se afla exact la locul potrivit, la momentul potrivit, arata Carole Cadwalladr. In 1968, Brand se intâmpla sa participe la „cea mai faimoasa demonstratie din istorie“, când omenirea a putut vedea, pentru prima oara, ce pot face calculatoarele. Douglas Englebart i-a uimit pe cei mai proeminenti 1000 de cercetatori din domeniul informaticii, din acea vreme, aratându-le primul mouse, prima teleconferinta, primul procesor word si cu primul program interactiv (Stewart Brand, desigur, nu era doar martor la eveniment – el controla camera de filmat si oferea consultanta in privinta prezentarii).
    Mai târziu, in acelasi an, Brand a publicat prima editie a ceea ce avea sa devina opera de capatâi a intregii contraculturi, „The Whole Earth Catalog“ – o carte despre care unii oameni cred ca a schimbat lumea. Desi „carte“ e un termen oarecum impropriu – e vorba, mai degraba, despre un manual practic, un compendiu, o enciclopedie, o cronica literara, o colectie de recomandari pentru cititori si o analiza a orice,  de la fizica asistata de calculator la cresterea caprelor.
    In 2013 se implinesc 45 de ani de la publicarea volumui. Desi, dupa aproape o jumatate de secol, unele sfaturi par ciudate, „The Whole Earth Catalog“ a reprezentat, in acea vreme, un fenomen, nu doar pentru ca s-a vândut in peste doua milioane de exemplare – ci mai ales prin faptul ca a deschis o noua epoca. Multe dintre ideile care ajungeau, pentru prima oara, la publicul larg prin intermediul volumului – de la culturile organice la energia solara, la reciclare, energia eoliana, desktop publishing, mountain bike-uri, computere, sintetizatoare electronice – sunt acum elemente obisnuite ale lumii in care traim. Volumul a reprezentat „Internetul de dinaintea Internetului, cartea viitorului, un word wide web in forma tiparita“. E un volum care a schimbat lumea asa cum si Google avea sa schimbe lumea, 35 de ani mai târziu: a facut ca oamenii sa devina vizibili, unii fata de ceilalti. Si, in timp ce industria calculatoarelor construia sisteme pentru a pune in legatura oamenii de stiinta, „Catalogul“ era o „tehnologie vernaculara“ care facea exact acelasi lucru – pentru oamenii obisnuiti.
    Dupa 45 de ani, Stewart Brand e in continuare cool. Mick Jagger e cel mai vizibil simbol al anilor ’60, care a continuat sa cânte. Dar el a cântat, in mare parte, vechile hituri. Stewart Brand, pe de alta parte, a continuat sa evolueze si sa se schimbe si, la 74 de ani, modeleaza, inca, idei revolutionare.
    „The Whole Earth Catalog“ e cea mai faimoasa creatie a sa, insa, de atunci incoace, a fost implicat in zeci de alte proiecte – care se poate sa fi fost chiar mai influente decât acesta. De exemplu, cel mai recent proiect al sau, despre care a vorbit de curând la o conferinta TED, este de-extinctia: readucerea la viata a unor specii disparute, prin intermediul retro-ingineriei genetice. Brand e, intr-un fel, cel mai in vârsta ambasador al ideilor radicale, un veteran al contraculturii anilor ’60 care continua sa inspire noile generatii, o veriga vie intre vremurile de pionierat ale noilor tehnologii si prezent.
    Printre cei care au fost influentati de Stewart Brand se numara Chris Anderson, curatorul conferintelor TED, si Steve Jobs. Si, in timp ce multi spun ca Jobs e unul dintre cei mai importanti agenti ai schimbarii din secolul XX, Jobs spunea ca acest agent a fost nimeni altul decât Brand. Pentru Steve Jobs, „The Whole Earth Catalog“ a fost „Biblia generatiei sale. Un fel de Google in forma tiparita: o carte idealista, plina de unelte destepte si de idei grozave“.
    Carole Cadwalladr il considera „cea mai influenta persoana despre care nu ati auzit vreodata“ si, cu toate ca in Sillicon Valley Brand e, pentru multi, un zeu, el ramane un om cu un aspect modest, care nu iese in evidenta. Arata ca orice alt barbat de 74 de ani activ si in forma fizica, iar hainele sale par, in acelasi timp, potrivite si pentru o conferinta, si pentru o excursie prin munti.
    Multi cred ca anii ’60 au fost cei mai frumosi din intreaga istorie a omenirii si ca astfel de vremuri nu se vor intoarce vreodata. Totusi, Brand, care a trait in mijlocul agitatiei, in anii ’60, e mult mai entuziasmat de prezent si de viitor.
    „Anii de acum sunt mult mai frumosi. Instrumentele care le permit oamenilor sa intre in legatura unii cu ceilalti sunt mult mai puternice. Exista lucruri precum iGem, unde zeci de mii de studenti produc organisme noi. Iar societatea nici nu observa. Gasesc acest fapt in acelasi timp ciudat, minunat si, intr-un anumit fel, putin alarmant“, spune Brand.

    Un comentariu la „Stewart Brand: cea mai influenta persoana de care nimeni nu a auzit vreodata”

    1. Pingback: Stewart Brand: cea mai influenta persoana de care nimeni nu a auzit vreodata | FeedROmania

    Comentariile sunt închise.