Noi studii ne arata modul in care legaturile noastre sociale ne pot influenta in bine sau in rau: ne predispun la obezitate, ne pot determina sa ne apucam de fumat, ne imping sa ne casatorim, sa divortam si sau chiar sa mergem la vot. Jurnalistii James Crabtree si Nicholas A Christakis trec in revista toate efectele acestei influente in articolul „Let’s All Be Friends“, aparut in publicatia lunara britanica „Prospect“ din 24 februarie.
In cazul in care prietenii prietenilor dumneavoastra au inceput sa ia in greutate, este foarte posibil sa vi se intâmple acelasi lucru. Chiar si in cazul in care nu ati mai vorbit de mult cu persoana respectiva sau aceasta locuieste la mii de kilometri departare. Obezitatea nu se raspândeste ca un moft, ci este contagioasa. La aceasta constatare surprinzatoare au ajuns Nicholas A Christakis si James H Fowler, in cartea lor „Connected: The Surprising Power of Social Networks and How They Shape Our Lives“ (HarperPress). Dupa treizeci de ani de studiu in Massachusetts, cei doi cercetatori au ajuns la concluzia ca obezitatea sau consumul de tutun se raspândesc prin intermediul retelelor sociale. Acelasi lucru este valabil si pentru o alta serie de comportamente si atitudini, cum ar fi consumul de alcool, depresia, actele caritabile si practicile sexuale. Retelele sociale influenteaza decisiv si deciziile privind casatoria, divortul, reproducerea sau votul.
De ce este important acest studiu? Guvernele din prezent se confrunta cu o serie de dificultati atunci când trebuie sa-i convinga pe oameni sa-si schimbe comportamentul, indiferent daca problematica abordata vizeaza asistenta medicala sau schimbarile climatice. In loc sa se bazeze pe puterea lor de convingere, politicienii ar trebui sa ia in considerare rezultatele acestei „network science“. Adevarat, atunci când ne referim la retelele sociale suntem tentati sa le reducem la site-urile de tip Facebook. Dar ideea de baza este simpla: oamenii se strâng in grupuri, dupa tipare speciale de conexiuni, iar aceste tipare au efecte importante apoi asupra modului in care se comporta fiecare membru al grupului.
Forma acestor retele poate crea efecte surprinzatoare. Sa dam ca exemplu spectacolele de pe Broadway. Brian Uzzi este sociolog la Universitatea Northwestern din Chicago si un fan infocat al spectacolelor de pe Broadway. De la spectacolul „Cats“ si pâna la „Spamalot“, muzicalul a devenit o mare afacere timp de zeci de ani, dar investitorii nu au fost in stare sa ghiceasca dinainte care va fi un succes. „Bye Bye Birdie“, o productie profitabila a anilor 1960 a fost jucata timp de 607 nopti. Acelasi „Bye Bye Birdie“, pus in scena in anul 1981, a fost un dezastru si spectacolul a fost suspendat dupa doar patru reprezentatii. Intrigat, Uzzi a utilizat „network science“ pentru a afla de ce.
El pune la un loc un set de date din cele 321 de muzicaluri lansate pe Broadway, intre 1945 si 1989, acordând o atentie deosebita daca echipa de producatori, directori, coregrafi si scriitori a mai lucrat impreuna inainte. Dupa ce a comparat statisticile, el a descoperit ceva remarcabil. Asa cum era de asteptat, echipele care nu au lucrat impreuna s-au descurcat prost: o lipsa de viziune creatoare si o multime de prostii. La cealalta extrema, de asemenea, echipe care au lucrat cu succes impreuna au avut tendinta de a produce esecuri. Lipsite de idei creatoare venite din afara, aceste echipe doar au resapat aceleasi idei pe care au mizat si inainte, doar ca de aceasta data viziunea lor s-a „dezvoltat“ defectuos. Oricum, foarte rar succesul a lovit de doua ori.
Dar, intre aceste extreme, Uzzi a gasit un punct de echilibru. Grupurile cu o combinatie potrivita de noi si vechi participanti in echipa au produs hit-uri. Aceasta variatie a „densitatii“ a permis si a incurajat o comunicare usoara intre creativitatea unor noi idei propuse de cei „noi“ si experienta celor „vechi“. Nu a contat tema abordata in muzical. Succesul s-a datorat modului in care s-a structurat reteaua si s-a transformat intr-o echipa. Acelasi lucru a fost descoperit si atunci când a fost vorba de inovatii in domeniul stiintific sau de afaceri.
Aceste doua perspective puse impreuna, 1) retelele sociale pot schimba comportamentul si 2) schimbând forma retelei, schimbi dramatic rezultatele, au implicatii interesante in politicile sociale. De exemplu, in sanatate: stim ca exista mai multe sanse ca adolescentii sa se apuce de fumat daca prietenii lor fumeaza, dar „network science“ ne arata ca adolescentii au sanse mari sa se apuce de fumat si in cazul in care prietenii prietenilor lor fumeaza (prieteni pe care nu-i stiu). Acelasi lucru poate fi adevarat si in sens invers, ceea ce ar putea duce la economii bugetare. Sa presupunem ca avem o suta de euro si vrem sa convingem zece oameni sa renunte la fumat. Cheltuind zece euro cu fiecare, la un moment dat, probabil, unul s-ar putea lasa. Dar sa ne imaginam ca investim aceeasi suma intr-o retea sociala, rezultatul ar fi surprinzator: trei persoane s-ar putea lasa de fumat. Sau, cheltuind douazeci de euro pe persoana cea mai conectata sau persoana care ocupa zona ideala intr-o retea de legaturi cu alte persoane, decizia acesteia de a se lasa de fumat ar putea sa influenteze multe alte persoane. Rezultate imbunatatite, pentru aceeasi suma sau mai putin.
Daca se pot face muzicaluri profitabile prin modul corespunzator de configurare a echipei, de ce nu ar fi posibil acelasi lucru pentru cei care lucreaza in scoli, spitale sau chiar in organismele guvernamentale? Si, daca putem orienta masurile anti-fumat tinând seama de capacitatea oamenilor de a se influenta unii pe altii, nu exista nici un motiv evident pentru care nu am concentra aceeasi tehnica in combaterea obezitatii sau stimularea protejarii mediului.
In cazul in care retelele sociale ii influenteaza pe oameni in viata de zi cu zi, nu ar trebui ca factorii de decizie sa stimuleze construirea unor astfel de legaturi care sa-i ajute? Guvernele ar trebui sa incerce sa construiasca sisteme sociale noi, care sprijina legaturile sociale si care sa tina seama de aceste legaturi atunci când proiecteaza politici sociale.
Daca legaturile sociale ar fi dezvoltate, familiile cu copii mici ar putea economisi bani pentru ingrijirea copiilor bazându-se pe prieteni, sau ar putea sa-si plateasca impreuna scolarizarea, sau chiar sa-si creeze propriile lor scoli. Stim, de asemenea, ca detinutii care pastreaza legaturi sociale bune cu lumea din afara pot sa se reabiliteze mai usor.
De ce sa ne oprim aici? Politicile in retea nu vor rezolva criza bugetara, dar acestea ar putea contribui la initierea unor noi tipuri de crestere economica. Inovarea in afaceri este puternic influentata de structura retelei echipelor de proiect si de comunicarea intre partenerii comerciali sau oamenii de stiinta. Politicul ar putea stimula acest fapt, la fel cum ar putea sa incerce sa instituie norme sociale noi de conservare a energiei pe piata interna.
Poate cel mai interesant aspect il reprezinta reducerea izolarii sociale. Conform unui raport dat publicitatii anul trecut, Marea Britanie sufera de o epidemie a singuratatii. Raportul mentiona ca 500.000 de pensionari britanici isi petrec Craciunul singuri. In SUA, cercetatorii au descoperit ca majoritatea populatiei ar prefera sa isi petreaca timpul liber cu cineva sau sa discute probleme personale. 4,3 la suta dintre americanii de rând au astfel de contacte sociale (soti, frati si prieteni), insa peste 4 la suta dintre adulti nu au deloc contacte sociale.
Toate cele de mai sus incearca sa sugereze ca aplicând politici in retea guvernele ar putea rezolva probleme presante cu un buget mic. Acest lucru ar putea imbunatati rezultatele politicilor sociale si ar economisi bani. De asemenea, i-ar ajuta pe politicienii nostri sa fie mai convingatori atunci când se lauda ca iau masuri pentru imbunatatirea nivelului de trai.