De la primul Frankenstein, cel din 1931 cu Boris Karloff, si pâna în ziua de azi, o tema nelipsita în SF-ul cu minime implicatii medicale e etica inovatiei terapeutice. De la un banal exudat la operatii pe cord, nu prea o sa vezi medic, stagiar sau asistenta, pe micul sau pe marele ecran, sa nu dea de ceasul mortii ca „joaca rolul lui Dumnezeu“. Eu nu vad ce nu-i cuser în asta, e un rol bun si în orice caz e mai bine decât sa plimbi tava. M-as întreba doar daca e în regula sa-ti pui aceasta problema în timp ce scobesti pe cineva în gât sau stai cu mâinile pâna la cot în mate. Adevarata problema etica din perspectiva medicala, al carei raspuns nu strica sa-l stii din timp, e alta: exista spaga dupa moarte? Daca am fi avut un film românesc de gen, am fi stiut-o.
Pâna atunci, „Splice“ al lui Vincenzo Natali resusciteaza aceeasi veche preocupare: e bine sau nu sa creezi forme noi de viata? E o întrebare pe care filmul o ridica în mod constant, fara a raspunde la ea. Mai exact, fara intentia de a raspunde la ea. E oricum o dilema pe care un om de stiinta fie nu ar avea-o, fie nu ar formula-o în modul asta. Tot cam asa erau si dilemele în serialul „Friends“: durau maxim un minut si hotarârea era luata, în aplauzele, chiotele sau râsetele publicului de pe banda.
„Hibrid“ nu e comedie, asa ca nimeni nu aplauda la comanda. Dar nu e nici SF, nici horror. E un film de familie atipic în care „Fuck“ se aude mai des decât „Hai la masa“, iar copilul si animalul de companie sunt unul si acelasi. Precum precizeaza si Andrei Gorzo în „Dilema veche“, filmul exista pentru spectacolul pe care îl ofera aceasta creatura, facuta în mare parte pe calculator. Factorul moral e acolo doar pentru cei care vor sa-l vada.
Ca orice animal de companie sau copil, Dren vrea afara. Spre deosebire de orice copil, nu poate fi trimisa la joaca în fata blocului cu cheia de gât. Asa ca, la fel ca alte vietati de vârsta ei, ajunge sa fie legata de calorifer. Pentru apararea hibrizilor nu exista o politie speciala, nu înca, cel putin, iar campanii pentru drepturile speciilor pe cale de aparitie deocamdata nu s-au facut. Asa ca nimeni nu o apara pe Dren, cu atât mai putin Natali, care e si co-scenarist al filmului si care spre final o sacrifica. Devenit de nerecunoscut, hibridul ucide oameni si animale deopotriva, ca nu cumva sa-i plângem de mila atunci când propria-i mama îi vine de hac.
Eu te-am facut, eu te omor, iata o zicere care se aplica nu doar la noi, ci functioneaza cu acelasi succes si la alte natii, si la alte specii.
Autor: CÃTÃLIN OLARUApărut în nr. 294