Sari la conținut
Autor: Ion Brad
Apărut în nr. 498

Sensul Ardealului

    Mircea Muthu, Repere culturale transilvane, vol. I, Editura Eikon & Scriptor, Cluj-Napoca, 2014

     

    Cunoscutul eseist şi universitar clujean, Mircea Muthu şi-a mărturisit, la vedere, scopul alcătuirii acestei cărţi: „Parte integrantă dintr-o proiectată analiză spectrală a culturii ardelene din ultima sută de ani (1918-2018), volumul de faţă selectează câteva eşantioane istorico-literare de ieri şi de azi în vederea circumscrierii unui «transilvanism cultural» din perspectivă românească“.
    Într-un mod firesc pentru un critic şi istoric literar încercat, domnul Mircea Muthu se întoarce, pentru a-şi contura temeinic tema dominantă, la numele şi la operele unor înaintaşi din acest domeniu, ca şi la operele prozatorilor şi poeţilor transilvani. Să-i urmărim şi noi în acest Remember atât de bine conturat.
    Dacă George Bariţiu vedea în această parte de ţară un „rezervor de seriozitate“, Perpessicius ţinea să vorbească despre „vatra de visuri milenare şi Canaan martirizat“, ca apoi, în 1923, Octavian Goga să scrie: „în înfăţişarea de ansamblu a noului stat român, această lume aduce netăgăduit un aspect de mulţime mai occidentală, exigenţe culturale mai pozitive, o concepţie mai largă a libertăţilor cetăţeneşti şi o educaţie mai veche a spiritului de datorie“.
    În aceeaşi direcţie, filosoful Vasile Băncilă preciza, în 1938, că „sensul Ardealului în configuraţia sufletului românesc e un sens de tenacitate, pe de o parte, de practicism organic şi de metodism, pe de altă parte“. Pentru ca Liviu Rebreanu, într-un interviu din 1940, să sublinieze un alt adevăr: „Spiritul ardelean constituie numai o componentă a marelui duh românesc“. Pe această temă, într-un veritabil „crescendo“, istoricul literar român de la Paris, Emil Turdeanu, scria în 2000:
    „Dimensiunea transilvană se dobândeşte, se recapătă, se redescoperă în sângele tradiţiei. Ardelenismul este o formă cotidiană de existenţă. Transilvanii sunt esenţa românismului. Ardelenii, doar coabitori într-un spaţiu geografic în care, întâmplător, s-au născut“.
    Este meritul lui Mircea Muthu că, urmărind o asemenea temă specială, trece reflexele ei şi în domeniul literar şi estetic, începând cu aserţiunile lui G. Călinescu sau ale lui Ion Breazu, aplicabile la prozatori ca Slavici, Agârbiceanu, Rebreanu, Pavel Dan şi la poeţi ca
    G. Coşbuc, O. Goga, Lucian Blaga, Aron Cotruş sau Emil Giurgiuca. În paralel, sunt observate contribuţiile revistelor transilvane la promovarea acestor idei şi opere literare, binecunoscutele Familia, Luceafărul, Tribuna, Gând românesc, Revista Cercului literar, Steaua, Korunk, Echinox, Apostrof.
    În primul capitol al volumului, Pro memoria, citim date importante despre prezenţa lui Ioan Slavici la revista Tribuna din Sibiu, în anii 1884-1889, şi consecinţele faste ale acestei experienţe în opera sa literară.
    Inedite, pline de interes, sunt informaţiile despre pagina culturală a ziarului Tribuna, condus de Ion Agârbiceanu în 1939, din care reţinem pledoaria deosebită pentru apropierea culturală româno-maghiară, cu multe exemplificări convingătoare, în beneficiul ambelor culturi.
    O călătorie istorică printre prezenţele împăraţilor de la Viena în Transilvania secolelor XVIII-XIX relevă semnificaţiile unora dintre ideile „iluminismului transilvan“, ale revoluţiei de la 1848.
    În Amintirea lui Octavian Goga sunt relevate consemnările dedicate de cărturarul Corneliu L. Dragoman, bibliograful-şef al Astrei, familiei şi personalităţii marelui poet născut la Răşinari, prezenţei sale în memoria consătenilor.
    Multe consideraţii inedite ne oferă Mircea Muthu în efortul de-a limpezi „penumbra“ în care se află încă opera lui Ion Agârbiceanu, mai ales cea de povestitor, legată de prezenţa sa în Munţii Apuseni. Emoţionante sunt cuvintele din „suplica“ prin care cerea să fie trimis preot în zona Abrudului: „Dar sunt acolo amintirile la care am visat atât de mult, amintirile măreţe şi dureroase ale luptelor nerăsplătite, pe cari atât de mult doresc să le pot povesti odată, după ce mi-a fi tremurat sufletul la vederea munţilor, şi după ce voi simţi mai adânc fiind locuitorul lor“.
    Sunt, aceste pagini, contribuţii merituoase la mai buna cunoaştere a operei agârbicene, alături de cele furnizate de Mircea Popa şi, mai recent, de academicianul Eugen Simion în ediţia de Opere fundamentale.
    În acelaşi perimetru de preocupări se înscriu şi aprecierile despre opera tragicului Pavel Dan, văzută ca o adevărată saga transilvană.
    Paginile din Spre iubire integrală sunt dedicate lui Liviu Rebreanu.
    O contribuţie de seamă este adusă la existenţa Cercului literar de la Sibiu, în relaţiile cu Lucian Blaga, precum şi cu profesorul nostru de franceză Henri Jacquier (1900-1980), cu personalitatea sa bonomă, strălucitoare.
    Nu sunt uitaţi nici „marginalii“ Cercului: Wolf von Aichelburg (1922-1994) şi Victor Iancu (1908-1981).
    O notă aparte citim despre şcoala clujeană de estetică.
    Capitolul III, Inserţii contemporane, cuprinde câteva subcapitole intitulate: Pe câmpia Armaghedonului; O frescă transilvană; Ploile amare; Un ochi care-şi privea orbirea; Cu capul aplecat spre abis; Pe infinitul albastru până la negru; Negaţia care vorbeşte; Privirea lui Orion. Toate aceste pagini relevă talentul remarcabil de analist al prozei şi poeziei contemporane cu care este înzestrat Mircea Muthu.
    La fel de inspirate sunt şi aprecierile operei de critic şi de istoric literar ale lui Ion Vlad, colegul meu de facultate, formulate, pe merit, acum când a împlinit vârsta de 85 de ani.
    Regretaţii Ioana Em. Petrescu, în paginile Concepte cardinale, Liviu Petrescu, în Despre eticul transilvan şi arhiepiscopul Bartolomeu Anania, în Filologul, sunt pomeniţi pe larg cu toate virtuţile scrisului lor.
    La finalul unei asemenea lecturi sumare, nu-mi rămâne decât să laud încă o dată alegerea acestei teme importante pentru istoria şi cultura noastră, ca şi modul viu, personal, în care a fost tratată de domnul Mircea Muthu. Aşteptăm volumele următoare.