In luna mai a anului trecut, Victor Ponta devenea premierul unui guvern „revolutionar“, nascut din oul fecundat al jindului si tradarii politice. Tonul noii simfonii parlamentare nu fusese dat de catre electorat, asa cum ar fi fost cel mai corect, ci de traseisti vizionari care au decis sa intoarca armele ca in ’44 si sa treaca de partea „poporului“. Observând ca pedelistii nu mai pot rezista mult timp pe atâtea fronturi deschise, pofticiosii si-au dat seama ca e musai sa participe la ascutirea luptei de clasa din Parlamentul României.
Jucându-ne ironic cu istoria, se poate spune ca situatia politica din prima jumatate a anului 2012 a semanat foarte mult cu o stranie repunere in scena a defenestrarii de la Praga din 1618. Desigur, e vorba de o defenestrare in sens alegoric, cu prezentul politic românesc desfasurându-se pe fundal, incadrat de lozinci reinviate simbolic din cripta istorica a neamului: „Nu vrem sa murim pentru nemti!“ sau „Totul pentru front! Totul pentru victorie!“.
Asa cum spune legenda, cei trei catolici defenestrati de protestantii furiosi din Boemia supravietuiesc miraculos caderii dupa ce aterizeaza pe o gramada de balegar. Versiunea catolica a vremii dezminte acest lucru, sustinând, in schimb, ca cei trei au fost salvati datorita interventiei divine a Fecioarei Maria. La scurta vreme dupa acest eveniment, tot in 1618, incepe devastatorul Razboi de Treizeci de Ani cauzat de lupta pentru hegemonie in Europa.
Sa vedem acum, prin analogie, cine sunt „defenestratii“ colectiei politice iarna-primavara, pe anul românesc 2012. In urma protestelor din ianuarie, incheiate trist dupa „defectarea“ absolut jalnica a locotenentului Gheorghe Alexandru in Piata Universitatii, defenestratii sunt ministrul de Externe Teodor Baconschi si premierul Emil Boc, care isi dau demisia pe 23 ianuarie, respectiv 6 februarie. Dupa plecarea lui Boc, Mihai Razvan Ungureanu este insarcinat cu formarea guvernului succesor. MRU rezista doar 78 de zile la Palatul Victoria, pâna in luna mai, fiind si el defenestrat de ogodul nemasurat al politicienilor in prag de inanitie, indiferent de crezul, tabara sau taraba lor ideologica. La scurta vreme dupa acest eveniment, tot in primavara, incepe devastatorul razboi politic cu presedintele tarii, cauzat de lupta pentru hegemonie in România.
Asa cum spune legenda, defenestratii s-au regrupat pentru alegerile din 9 decembrie intr-o uniune electorala de dreapta, denumita ARD, sperând intr-o interventie divina a spiritului lui Corneliu Coposu, care sa le ofere un rezultat important. Adevarul e ca acest lucru nu s-a intâmplat, fiindca fortele politice de dreapta au cazut din nou pe aceeasi gramada de balegar ca in 1990 si 2000, nefiind suficient de inspirate si unite in fata unui curent politic potrivnic.
Social-liberalii, victoriosi la ultimele alegeri, nu au câstigat, totusi, si batalia cu Traian Basescu, care a scapat de demitere la referendum si de spectrul unei noi suspendari. Chiar si asa, presedintele nici nu mai conteaza, ca de altfel nimic altceva atunci când ai un guvern Ponta II, sustinut de o majoritate uriasa de aproape 70%. Poate doar ochiul atent al Uniunii Europene.
Despre noul guvern al României am mai scris. Stiu, suna ilogic, dar recitind un text personal din luna mai despre primul cabinet Victor Ponta, m-am trezit fara obiectul analizei politice de astazi. Cum sa scriu de doua ori acelasi text, schimbând doar niste aspecte temporale si câteva nume de ministri? In afara faptului ca Victor Ponta a devenit intre timp santajabil din cauza plagiatului ori ca UE a pus România sa stea la coltul clasei din cauza abuzurilor politice din vara, nu am gasit nimic care sa ma duca cu gândul la progres. Formele s-au schimbat din mai si pâna acum, pentru ca avem parte de un guvern Ponta II foarte stufos, cu 28 de ministri aflati sub o presiune electorala de 70%, dar fondul problematic al alcatuirii cabinetului a ramas intact. Singurul aspect care poate linisti apele este acordul de coabitare semnat de premier si presedinte, dar si acesta nu reprezinta decât un act de „pensionare“ a presedintelui.
Noul guvern Ponta seamana prea mult cu vechiul guvern Ponta. Noua ministri au ramas din primul cabinet, in timp ce restul sunt nume vechi si penale precum Liviu Dragnea si Relu Fenechiu sau nume controversate ca Dan Sova si Nicolae Banicioiu. Daca vine vorba de principii si de lipsa lor in viata noastra politica, guvernul Ponta nu trebuie pus din prima portdrapel, dar de ce fostul ministru al Educatiei, Ecaterina Andronescu, a „reformat“ Legea Educatiei in ultima clipa, astfel incât incompatibilitatile sa nu mai fie o problema in acest domeniu? Drept consecinta, portofoliul Educatiei a fost preluat de catre un rector de universitate apropiat al dânsei. Sa ne amintim si de poznele lui Liviu Pop de asta-vara. Mare diferenta? Daniel Barbu, noul ministru al Culturii, este singurul as din mâneca guvernului Ponta II pâna in acest moment.
La depunerea juramântului, Traian Basescu le-a spus „parinteste“ ca sunt condamnati sa aiba succes. Ca in cazul tuturor tarilor aflate in criza, se pune problema, fara prejudecata, daca succesul guvernului nu cumva ne va condamna pe noi, cetatenii.
Autor: HORIA STEFANApărut în nr. 4072013-01-31