În ciuda zilelor de pace si de iubire dintre oameni a Martisorului si a Zilei Femeii, scandalurile nemaipomenite din fotbalul nostru au capatat intensitati insuportabile. Când asisti la ele, parca nu-ti vine a crede. Te gîndesti, pe buna dreptate, ca aceasta escaladare a imposibilului conflictual se întâmpla în ciuda masurilor regulamentare de proliferare declansate de ani buni, dar pur si simplu ignorate de împricinatii cu pricini inventate de pe meleagul nostru fotbalistic. S-au dictat amenzi de ti-e si frica sa le numeri zerourile, s-au dictat felurite suspendari de teren, echipe si chiar meciuri (de curând, meciul „Pandurii-Otelul“), ei bine, degeaba! Noi o stim si o tinem pe-a noastra. Pornim de la raporturi de munca halucinante, lansam si întretinem zvonistica fara un minim de suport real, în fine, ori de câte ori ni se ofera prilejul, din orice nepotrivire de gând sau de gust, facem, pe unde apucam, un taraboi mai mare decât neamurile lui „Bercea Mondialul“. Iar televiziunile noastre abia asteapta astfel de evenimente pentru a justifica apa vie care chipurile le tine în viata, atât de înselatorul rating.
Multi cred si chiar declara ca toata aceasta halima ar fi efectul incapacitatii noastre de a ne plia pe asa-zisa libertate democratica la care am ajuns, mai putin prin comanda noastra, dupa 1989. Nimic mai fals! Cred ca ar fi nevoie sa ne amintim sumar, într-o posibila pledoarie, ca suntem de multa vreme asa si sa ne întoarcem la reflectiile marilor nostri sociologi, profesorii Gusti, Draghicescu sau Radulescu-Motru, de la începutul secolului trecut. Începând cu: „unde se strâng doi români începe scandalul!“, trecând prin realitatea ca „suntem capabili sa începem mai multe lucruri deodata, dar nu numai ca nu le sfârsim, dar nici macar nu definim, cât de cât, unul dintre ele!“ si încheind cu „aversiunea pe care o avem pentru organizare, lege si respectarea lor“, preferând improvizatia si zvonul public sau gura lumii. Toate într-un car de bocet national, la orice moment mai dificil la care ne supune viata. Si dupa toate acestea, si înca multe altele, si mai nefaste, te cuprinde lehamitatea cînd citesti ca japonezii, trecuti printr-un veritabil cataclism, mai au puterea sa se salute, aprinzând lumânari pentru zecile de mii de victime, cu formula de urmasi ai samurailor, plini de forta si onoare: „Capul sus!“. La noi, a fost prea multe secole… „Capul jos!“. Acum l-au ridicat ceva-ceva majoritatea beizadelelor politice, dar numai pentru a-si ochi tintele de furat. Între persoanele fizice se practica pacaleala aureolata de imaginatia noastra malefica, de neîntrecut, „tepele“. Iar la banii statului se atenteaza direct, adresantul fiind mereu „necunoscut“. Deci, sunt ai nostri, ai tuturor, si putem fura linistiti din ei, „iscalind actele, dar dându-le anonime“. Suntem tot acolo, daca nu cumva mult mai rau…
Paradoxal, pentru cei multi necunoscatori ai adevaratei noastre istorii, cam la fel ne-am comportat si în fotbal, de la începuturile sale de joc organizat, din în zorii secolului trecut. Astfel, de curând, cotidianul „Pro Sport“ a avut initiativa laudabila de a relata cum „se fasona“ fotbalul nostru de catre oamenii influenti politici, între cele doua razboaie mondiale si imediat dupa. Începând cu faptul ca erau mai multi conducatori decât jucatori la prima noastra expeditie la un campionat mondial, cel din Uruguay, la începutul anilor ’30. Si-a bagat codita si Maiestatea Sa, regele Carol al II-lea, care, nu-i asa, avea si el „falitii sai“. Apoi, aranjamentele de arbitri si meciuri trucate ce se puneau, de lunea!, la cale, în „Zahanaua“ din „Pasajul Victoriei“. Apoi veneau la rând comicariile dictate de mai marele politiei, Pichi Vasiliu, cu „Venusul sau“, si chiar dictate ale prefectului legionar în 1940. Si câte si mai câte, de-ti faci semnul crucii si scuipi în sân a „fereasca-ma, Doamne!“. Dar mai erau si patroni corecti si buni români, de tipul industriasului Mociornita, de la „Carmen“, curatat împreuna cu frumoasa sa echipa de odioasa Ana Pauker, pentru ca nu si-a îngenuchiat jucatorii în fata unei echipe a sovietelor ce ne vizita, chipurile, în numele fratiei româno-ruse! De unde dracu’ atâta veche amicitie între un urs si un iepuras? Tot atât de adevarat este ca de „odioase“ n-am dus deloc lipsa în secolul trecut si bineînteles ca nici în acesta. Le mai place si politica, de-ti vine – când le vezi gângurind – sa savurezi o jumatate de lamâie. Apoi, cei de la „Pro Sport“ au povestit destul de realist cum s-au creat cele doua echipe ale puterii de pe atunci, bolsevice!, Steaua si Dinamo, precum si restul echipelor, chipurile muncitoresti, începând cu Rapidul si terminând cu Petrolul (fostul Juventus) si „UTA“ a baronului Neuman, devenita, sfidator, textilista. Eu i-am înteles de la început pe bietii Valentin Stanescu si Bazil Marian, luati de la „cocoseii“ si de la „Carmen“-ul lui Mociornita, si transferati, „la reeducare“, la Rapid, sau la înaintatul bastion al clasei muncitoare, „Grivita Rosie“, care platea jucatorii în bonuri de haine si de masa. Zicea infailibil si cu buza cazuta de nemernicia vremurilor, hâtrul nea Tinel Stanescu: „Mai taci dracu’, «procuroare» (adica eu, ca porecla), tu nu i-ai prins pe aia cu sepcile în sapte colturi, ce ne citeau si comandau din Lenin si Stalin“. Fereasca-i Sfântul si pe dusmani sa retraiasca acele vremuri… Asa ca, ceea ce s-a întâmplat ilegal si în fotbal, dupa 1960, are radacini puternice în practicile vinovate, prea des, si mult mai grave, uneori, de pâna atunci. Adica, racolarea de jucatori pare-se cu arcanul lui Creanga, fabricarea de rezultate mincinoase, intimidarea si chiar arestarea discutabila a unor arbitri si conducatori prin farse juridice, dupa forta si pofta schimbatoare a unor conducatori ai statului. Toate îsi au „radacinile amare“ într-un trecut la fel de bolnav si cu aceleasi instincte care sfideaza legalitatea si bunul simt. De aceea cred ca atât de discutata „cooperativa“ din zilele noastre nu a fost altceva decât o forma de aparare a oamenilor-conducatori din fotbal de capriciile atât de periculoase si de schimbatoare ale personajelor politice cu care ne-a blestemat providenta.
Dupa toata aceasta reîntoarcere la istoria reala traita de obiditul nostru neam, simt nevoia sa mai spun câteva cuvinte despre atmosfera înfioratoare din fotbalul nostru, din aceasta iarna, anulata acum de primele semne primavaratice. Doar ca meteorologie, pentru ca unele personaje din fotbal si-au dat mai rau ca oricând în petec.
Daca nu trecem în revista raul care ne macina de atâta vreme, chiar daca nu poate sa ne faca placere recunoasterea greselilor noastre, va fi aproape imposibil sa mai credem vreodata în renasterea noastra, atât de dorita si de necesara, dar pentru care, pâna acum, n-am facut mai nimic.
Bâlciul cu iz penal si de ultima rigola, dintr-o asezare uitata de lume, l-au declansat Mititelu’ si Piturca, la Craiova. Îmi este rusine sa intru în amanuntele disputelor verbale la care am fost obligati sa asistam. Mi se pare abisal sa se ajunga ca un antrenor licentiat aiurea sa aiba documente prin care sa pretinda, corect, despagubiri în valoare de aproape sapte milioane de dolari!?… Nefiind vorba de nicio ratiune, cred ca bietul cu nume condimentat pe gratar, ajuns presedinte de club de marca în nici un caz prin voia lui Dumnezeu, a facut doar un simplu exercitiu de a-si perfectiona semnatura. Altfel nu se explica! A doua obisnuita pe aceasta scena a penibilului a fost Steaua. Si-a dat afara al nu stiu câtelea antrenor în acest sezon, dar anunta cu emfaza inconstienta ca „de Sfintele Pasti va fi pe primul loc“. Poate la „Pastele cailor“! Dar la noi tine si se propaga totul. Mai ales când este vorba de patronul miliardar ce doarme ba în staulul din Pipera, ba în patul de petreceri mondene al palatului lui Max Ausschnitt.
A dat un recital pe aceeasi masura si sindicalistul Condescu, care n-are nici macar mersul de pandur. Ca sa nu piarda ocazia, si-au dat în stamba si altii, în frunte cu nelipsitul la gâlceava Iancu din Bucuresti – Patron la Timisoara!, care are sanse reale de a câstiga primul campionat, de la Ripensia. Si atunci de ce sa nu-ti parasesti naravul de a jigni alti oameni din fotbal!?
Gata, ma opresc! Rusine, „oameni mari“! Aveti familii si va vede lumea! Iar aceasta lume a noastra, atât de chinuita cum este, judeca în tacere, îsi stie pacatele si da verdicte corecte. Sper ca, având aceasta putere de a-si pune singura diagnosticul, într-o buna zi va reusi sa se îndrepte.