… pe scena într-un concert-spectacol mult rodat mi se pare un nonsens. S-a întâmplat la o recenta seara cu „Turandot“ la Opera Nationala Bucuresti, când toti cei de pe platou (solisti si cor), cu trei exceptii, au stat cu notele în fata, ca la studiu. Este drept ca actuala reprezentare a opusului puccinian a fost gândita concertant, probabil din lipsa de finantare pentru o montare scenica.
Nici atunci n-ar fi trebuit sa existe pupitre, dar am zis ca pentru putina vreme. Numai ca, la câtiva ani dupa premiera, tot asa a ramas. Nimeni n-a învatat nimic. Neplacuta impresie, mai ales ca unii solisti (interpretii celor trei ministri) îsi si muta pupitrele dintr-un loc într-altul, în chip dizgratios. Singuri, Silvia Sorina Munteanu (Turandot), James Lee (Calaf) si Florin Diaconescu (Împaratul Altoum) au cântat pe dinafara. Întrucât se constata ca sistemul se perpetueaza si nu sunt semne de renuntare, cred ca singura solutie este trecerea la o productie scenica adevarata, completa. Am mai scris si cu alta ocazie. Cu minimum de cheltuieli (ceva decoruri schematice, costume…), un regizor cu gândire moderna ar putea face un spectacol minunat. Deja se folosesc proiectii pe fundal (ce-i drept, la seara de care vorbesc, le-a lipsit luminozitatea), care ar putea sa fie integrate în noua montare. Mai ales ca, lucru foarte important, pentru acest titlu celebru de repertoriu exista distributii solide si valoroase, asa încât utilizarea lor, în spectacol, nu trebuie sa întârzie. De reflectat pentru viitoarea stagiune. Sa scapam de pupitre si partituri pe platou!
Soprana Silvia Sorina Munteanu este o Turandot de referinta, nu numai pentru scena noastra, ci si în plan international. Îi trebuie doar un promo serios si o impresariere adecvata pentru a cânta rolul si la Scala, si la Metropolitan, si oriunde în lume, în cele mai faimoase locatii. Tinuta de cânt, bogatia si stralucirea pretioasa a vocii, incisivitatea si acutele fulminante o recomanda. O mare Turandot, de extrema valoare!
În rolul Calaf a debutat sud-coreeanul James Lee, cu glas corpolent, întunecat si solid. Proiectia si penetranta maxima a sunetelor tenorului, colaborator al Operei bucurestene, se situeaza în zona înalta – La natural, Si bemol, Si natural – destul de mult pentru o redare spectaculoasa a partiturii Principelui Necunoscut. Desi atinsa cu usurinta, nota de Do (nescrisa de Puccini) din fraza „Ti voglio ardente d’amor“ (actul secund) n-a mai avut calitatea celorlalte acute, dupa cum portiunii centrale a registrului i-a lipsit masivitatea si sonoritatea restului, motiv pentru care în confruntarea cu tumultul puccinian emis de tutti orchestral si coral s-a vazut pus în oarecare umbra. Desigur, si variatiile de expresie trebuie sa-i stea în preocupare, întrucât Calaf nu este o bruta, ci un erou îndragostit, cu poetica si trairi intense. Sunt foarte sigur ca James Lee, pornind de la importantele daruri native, prin studiu stilistic, va atinge performantele care acum se disting la orizont.
Soprana Iulia Isaev a interpretat-o pe sensibila Liù, prin frumoasa culoare a glasului, prin frazare cultivata si intentii vocale bine cumpanite. Îi mai ramâne sa se aplece mai mult asupra managementului pianissimelor, nuante atât de dragi lui Puccini, prin care a exprimat dragostea si sacrificiul eroinei.
În alte roluri, îi amintesc si pe Marius Bolos (în progres, ca Timur), Florin Simionca (Ping), Liviu Indricau (Pang), Valentin Racoveanu (Pong), Dan Indricau (Mandarinul). As intra într-un amanunt, un detaliu care arata superficialitatea studiului. Mandarinul este de fapt un herald, un crainic, un automat, pâna la urma. Fraza anuntatoare din debutul operei trebuie rostita cu sonoritate egala, sec si mecanic. N-am înteles de ce interpretul serii a introdus usoare tente si aparte-uri („Il principe di Persia avversa ebbe fortuna…“), dupa un expozeu bine început. Sa fi fost emotia la apropierea unui Re diez cu coroana si a unui Mi?
Corul, înaltat de compozitor la rangul de personaj colectiv, a cântat impecabil, valorificând pregatirea data de maestrul octogenar Stelian Olariu.
Cu mânecile suflecate ca pe santier (?!?), dirijorul Tiberiu Soare a condus în stilu-i caracteristic, energic si profund dedicat.