Roland Garros, mon amour (58)

De la Paris la Londra nu e nevoie decât de un pas. Important e sa ajungi la Pas de Calais si sa-l faci peste Mâneca! Apoi, te opresti direct la West Kensington, cartier rezidential al Londrei unde îsi are locatia înca de la 1890 turneul pe iarba de la Queen’s Club, prima halta pe drumul de la Roland Garros la Wimbledon. E o oprire importanta, chiar daca competitia nu poseda decât 250 de puncte ATP. În aceeasi saptamâna cu turneul de la Queen’s are loc, tot pe gazon, o alta întrecere interesanta, la Halle, Gerry Weber Open. Tot de 250 de puncte, cu premii asemanatoare. Niciodata însa, în ciuda participarii lui Federer si Nadal, turneul si gazonul din Germania nu vor rivaliza cu cele de la Londra, caci este vorba categoric despre alta calitate si traditie…
Ei bine, fara s-o mai lungesc, anul acesta competitia de la Queen’s a fost una a surprizelor. Pentru ca a plouat, dar nu foarte mult. Pentru ca principalii favoriti au fost rapid eliminati din fazele incipiente: Andy Murray a suferit presiunea lui Nicolas Mahut, Jo-Wilfried Tsonga a primit o lectie de tenis de la Ivan Dodig, Janko Tipsarevici a fost pus la punct de Lu Yen-Hsun, iar Gilles Simon a suferit o corectie drastica din partea lui Simone Bolelli. Daca îl mai adaugam pe Andy Rodick, care a pierdut la Edouard Roger-Vasselin, si pe Feliciano Lopez, care a fost eliminat de Kevin Anderson, atunci vom întelege fara dificultate de ce editia din acest an a turneului de la Queen’s Club a fost una sângeroasa pentru favoriti. A plouat cu surprize, a plouat la propriu, si pâna si finala a fost una care a depasit orice asteptare – în bine si în rau.
Asadar, în actul ultim si-au dat întâlnire doi capi de serie, croatul Marin Cilici (6) si argentinianul David Nalbandian (10). Tineretea contra maturitatii (23 vs 30), viitorul împotriva (deja) trecutului. Amândoi finalistii au facut parte din selectul Top Ten, Marin pe locul 9, iar David pe pozitia a 3-a. Se mai întâlnisera de cinci ori adversarii de la Queen’s, conducea cu 4-1 blondul gaucho, dar ultima partida fusese câstigata chiar anul acesta, pe zgura, în cinci manse, în Cupa Davis, de catre Cilici. Nalbandian trecuse pe rând de Pospisil, Bemelmans, Roger-Vasselin, Malisse si Dimitrov, iar Cilici statuse în primul tur, apoi câstigase la Ebden, Rosol, Lu si Querrey. Tânarul croat era mai odihnit, el beneficiase de un bye în primul tur, Lu abandonase dupa ce pierduse primul set si doar Sam Querrey îi smulsese un set în semifinala. Tenismanul argentinian lasase trei seturi adversarilor, de fiecare data fiind condus cu o mansa. Marin facea prima oara finala pe iarba, în timp ce David avea motive sa-si aminteasca de singura lui finala de Grand Slam disputata în cariera, cea de la Wimbledon, din 2002, pierduta în fata lui Hewitt. Nu s-ar fi putut spune ca exista un favorit cert, amândoi finalistii având argumentele lor, deosebit de credibile: serviciu puternic si plasat, cu varii efecte, dreapta excelenta, backhand devastator, stopuri si voleuri de calitate, joc rapid, bine adaptat suprafetei.
În primul set mai bine a început Nalbandian. David a facut break, tenisul lui era frumos si geometric, cu o acceleratie fabuloasa. Cilici, înalt de 1,98 metri, revine gratie serviciului si returului, dar si unei mobilitati superioare. Asistam la mingi incredibile, se joaca pe contre, pe rând initiativa trece de la un jucator la celalalt, nu exista pauza, compromis, cedare. Publicul exulta, englezii sunt multumiti, este un tenis demn de finala unui turneu mai mult decât centenar!
Cei doi ajung în tie-break. Argentinianul, mai lucid, îsi asasineaza adversarul cu gigantica lui lovitura de rever, angajeaza scurte diabolice, face voleu cu o dexteritate amintind de Rios. Prelungirile setului ne arata un Nalbandian mai motivat, care câstiga mansa la trei. Mai mult, nativul din Córdoba începe servind în setul secund si ajunge usor la 30-0. Din acel moment, orgoliul ranit al croatului se revolta. Marin joaca de parca ar fi în transa si retururile lui îl împing pe David sa greseasca. Break rapid pentru croat, apoi Cilici îsi face usor serviciul. Meciul evolueaza pe aceleasi coordonate de o frumusete clasica. Lovituri dure, unghiuri maiestre, efecte care îti taie rasuflarea. Multimea e în delir, asa trebuie sa arate o finala! La scorul de 3-2 pentru Cilici, Nalbandian face unul dintre acele ghemuri despre care se spune ca este luminos. Desi grand serveur, elevul lui Bob Brett nu gaseste contra-argument si-si pierde serviciul. David a facut rebreak si setul începe de la zero. Oare?
Gata relaxat, gândindu-se ca va conduce cu 4-3 si ca poate forta apoi pe serviciul croatului, Nalbandian, în ciuda experientei sale, nu este capabil sa tina de serviciu. Marin baga toate mingile în teren, returul lui aduce puncte pretioase, dreapta longilinului nascut la Medjugorije face contract cu tusa si Cilici câstiga la zero contra unui serviciu redutabil. Din ochii albastri ai lui Nalbandian serenitatea a disparut cu totul. Latino-americanul azvârle în trei rânduri cu racheta, din ce în ce mai furios. Nu poate accepta ca roata s-a întors atât de repede. Imediat dupa ultima minge a ghemului, un forhand cross de returnat, David nu gaseste alta forma de exprimare a frustrarii decât un sut în minusculul panou publicitar ce înconjoara pe trei laturi scaunul arbitrului de linie. Fabricat din placaj usor, acesta cedeaza si, sub forta izbiturii, îl loveste pe britanicul sexagenar ce privea impasibil scena. O mica zgaiba sângerie se iveste sub pantalonul englezului. Acesta îsi sufleca cracul, parca pentru a arata lumii întregi (meciul se televizeaza) cât de asasin a fost lovit! Nalbandian este dezolat, nu-i vine sa-si creada ochilor ce greseala a comis si cât de rapid a basculat situatia în defavoarea sa. Blondul argentinian este consternat, îsi cere scuze, vrea sa-l consoleze pe arbitru, este evident pentru oricine ca n-a avut nimic cu acesta. Britanicul pare cumplit de ofensat si se retrage de parca ar fi suferit o canonada executata cu o pusca de vânatoare pentru ursi. Arbitrul de scaun, irlandezul Fergus Murphy, se consulta cu supervizorul turneului si în cele din urma cei doi cad de acord: cod violation. Pe româneste: meciul s-a încheiat, victoria îi revine croatului, Nalbandian este descalificat.
Publicul fluiera copios, nu atât din pricina lipsei de sportivitate a gestului (s-au vazut altele si mai si, în fond!), cât mai degraba din pricina faptului ca este vaduvit de o partida extrem de frumoasa, cu final imprevizibil. Faptul este însa consumat. Nalbandian va fi amendat cu 10 000 de lire sterline, i se iau punctel câstigate pâna în finala, toti banii, va fi suspendat opt saptamâni din circuit, va pierde Wimbledon-ul si Olimpiada. Colac peste pupaza, arbitrul „ranit“ depune plângere la Scotland Yard, iar politistii demareaza o ancheta pentru a stabili circumstantele acelui „atac“ cosumat pe arena de la Queen’s. Nalbandian risca o condamnare la închisoare frumusica.
Acestea au fost surprizele de la West Kensington 2012. Morala? Nu-ti bate joc de norocul, talentul si munca ta. Pot întelege ca esti furios, dar manifestarile tale, legitime pâna la un punct, trebuie sa se opreasca pe un prag al controlului minim. Cât îl priveste pe arbitrul de linie, el s-a dovedit ceea ce stiam deja ca este: un englez autentic. Sa-i dea Dumnezeu refacere rapida si sa speram ca va scapa cu viata din greaua încercare! Si, cine stie, poate ca va retrage plângerea, urmând sa faca o frumoasa vacanta într-un paradis oceanic si insular, pe banii lui Nalbandian. Rule Britannia!