Roland Garros, mon amour (5)

Roland Garrosul tinea pasul cu noile vremuri – si se mândrea cu asta. Încet-încet batrânul parc sportiv îsi moderniza gradenele si terenurile, vestiarele, centrul de presa, magazinele si restaurantele. Astfel, în 1983 a venit rândul la operatie estetica terenurilor cu numarul 2, 3 si 4, pentru ca în 1984 si 1985 chiar marea arena sa fie renovata si amplificata, prin anexarea terenului de rugby situat în incinta complexului si prin actiunea de lifting asupra tribunei B si construirea unei mari sali de presa ultra-moderne în 1987.
În 1989, ca semn de adânc (si legitim) respect fata de „opera“ înaintasilor muschetari, avea sa fie realizata superba Place des Mousquetaires, iar frumosul Court A, rebotezat Suzanne Lenglen, îsi vedea marit numarul de locuri la generoasa suma de zece mii. Trist paradox, stadionul al doilea ca marime al complexului de la Porte d’Auteuil fusese destinat, ca omagiu, sa poarte numele marii campioane franceze a anilor 1920, de sase ori câstigatoare a Internationalelor Frantei, însa care n-a apucat niciodata sa joace pe Roland Garros, construit dupa retragerea ei…
Suzanne Lenglen… o exceptionala jucatoare, o campioana care, între 1919 si 1926 nu a pierdut decât un singur meci, dar si o autentica diva, prima femeie care a facut ca prin prestanta si personalitatea ei publica moda tenisistica sa nu mai fie un moft, ci o tinta pentru doamnele din high life-ul parizian.
Într-adevar, toata aceasta actiune de amplificare si reasezare tintea nu doar ramânerea parcului în siajul celorlalte Grand Slamuri, dar si conservarea demna si orgolioasa a memoriei marilor campioni francezi. Pentru ca asa ceva sa se întâmple, era nevoie de înca mai mult spatiu. Locatia numara de-acum înainte nu cinci hectare, ci opt si jumatate. Vestiarele primesc o noua amplitudine, parcarea creste si ea, spatiul destinat relatiilor publice are si el o noua dimensiune. Roland Garrosul tine sa intre cu fruntea sus în noul mileniu.
Pe urmele lui Philippe Chatrier, marele reformator, noul presedinte al FFT, Christian Bimes, un prieten apropiat al lui Ilie Nastase si al tenisului românesc, nu accepta nici un pas gresit. Fostul medicstomatolog din Marsilia nu face nici un compromis, el doreste sa asigure cele mai bune conditii juniorilor si seniorilor pastoriti de Federatie! Asa se faca ca li se ofera celor mai promitatori tenismani tineri un adevarat hotel permanent, cu apartamente moderne si spatioase, un loc unde într-adevar sa se simta ca acasa, în care sa poata sa învete, sa traiasca si sa se dezvolte. Vremurile romantice, pe când Noah, Moretton, Portes si ceilalti traiau la limita decentei, în camere de pauperi „studenti în tenis“, au ramas acum simpla amintire.
Toate aceste înnoiri au condus si la o crestere exponentiala a numarului de vizitatori din vremea marelui turneu. În 1989 la Roland Garros iau parte trei sute cincizeci de mii de spectatori… record absolut! Este o cifra cu peste o suta de mii de unitati mai mare decât în anul precedent! Asa ca presedintele celor noua mii de cluburi de tenis din Hexagon are motive serioase de mândrie: în prima zi de luni a turneului sunt gazduiti pe Suzanne Lenglen toti reprezentantii structurilor afiliate la FFT, ca un fel de recompensa initiata si acordata de Christian Bimes acestor voluntari si entuziasti participanti la proiectul grandios de modernizare a batrânului Roland Garros. Si, de ce sa nu recunoastem, este si un public extrem de competent prezent în acea zi pe Lenglen…
Lucrurile nu se opresc aici. În anul 2001, este conceputa si construita o noua zona operationala destinata televiziunilor, în 2002 ia nastere un muzeu al tenisului, celebrul de-acum Tenniseum. Iar centralul este cosmetizat în doar zece luni de santier, cu o luna mai mult decât în 1928, cheltuielile ridicându-se la trei sute de milioane de franci noi. Noua arena centrala poarta numele lui Philippe Chatrier, cel care a lucrat pentru ca tenisul francez sa nu fie depasit si umilit de monopolul anglo-saxon asupra sportului alb…