Ziua marii finale a sosit. Nimic nu se compara cu o partida pe tabloul principal al unui turneu de Mare Slem. Nimic nu se compara cu o finala de Grand Slam. Totul este uitat, totul începe de la zero. Momentul adevarului poate fi pus în opera, în sfârsit. Nu conteaza cine este favorit, nu conteaza antecedentele, nu conteaza ce spun specialistii, nu conteaza cotele caselor de pariuri.
Toate aceste gânduri rumineaza în mintea celor doi adversari din iunie 2006. Deja exista o lunga rivalitate între ei. Pâna în ziua finalei de la Roland Garros, editia 2006, Nadal vs Federer, Rafa îl conduce cu cinci la unu pe Roger în partidele directe: Miami, dur, 2004. 6-3 6-3; Miami, dur, 6-2 7-6 6-7 3-6 1-6; Roland Garros, 2005, zgura, 6-3 4-6 6-4 6-3; Dubai, 2006, dur, 2-6 6-4 6-4; Monte-Carlo, 2006, zgura, 6-2 6-7 6-3 7-6; Roma, 2006, zgura, 6-7 7-6 6-4 2-6 7-6. Dar oare sa conteze aceste statistici când lupta este deschisa, vie, imprevizibila? Deja Federer este considerat cel mai talentat si mai impozant tenisman din istorie, cu toate ca mai are pâna va doborî recordul de titluri de Grand Slam detinut de Sampras. Iar ibericul a câstigat majoritatea confruntarilor pe zgura – însa acesta este un argument în favoarea pustiului cu bermude din Manacor.
Pâna în finala, cei doi, regele si delfinul lui, au avut trasee asemanatoare: Roger i-a eliminat în ordine pe Diego Hartfield din Argentina, Alejandro Falla din Columbia, Nicolas Massu din Chile, Thomas Berdych din Cehia, Mario Ancici din Croatia si David Nalbandian din Argentina, pierzând doar doua seturi, la Massu si Nalbandian; la rândul sau, Rafael i-a eliminat pe suedezul Robin Söderling, pe americanul Kevin Kim, pe francezul Paul-Henri Mathieu, pe australianul Lleyton Hewitt, pe sârbul Novak Djokovici si pe croatul Ivan Ljubici, pierzând câte un set la Mathieu si Hewitt. Ce va fi oare în finala?
Iata însa cum consemneaza evenimentul jurnalistii catalani Jaume Pujol-Galceran si Manel Serras în cartea lor, „Rafael Nadal. Stapânul zgurei“ (Prolongations, Paris, 2008):
„Centralul este plin ochi. Nadal se încalzeste în apropierea fileului: sprinturi scurte, sarituri. Face un scurt gest catre ai sai, aflati în loja. Federer îl asteapta calm, pe centrul terenului. Are loc tragerea la sorti. Cel care alege este elvetianul.
Si a început finala. 1-0, 2-0, 3-0! Ceva nu merge în jocul nadalian. Federer domina începutul de set cu o usurinta neasteptata.
«Picioarele nu raspund comenzilor mele», se nelinisteste Nadal.
Parca ar fi încremenit, neputincios în a-si lansa loviturile. Îsi simte ceafa rigida.
«Nu-nu, calmeaza-te, îsi spune Rafa la schimbarea terenului. Sunt prea nervos, nu trebuie sa-l las pe Federer sa ia avans».
Elvetianul joaca cu detasarea unui adevarat numar unu mondial. Loviturile lui sunt precise, mingile lui flirteaza cu tusa. Îsi multiplica loviturile câstigatoare pe rever, finalizeaza cu voleul, nu se lasa niciodata surprins. Aproape ca nu comite nici o greseala. Roger joaca impresionant. În curând ajunge sa conduca cu 5-0.
Nadal arunca o privire nelinistita spre ai sai. Toni afiseaza o fata impasibila, dar ochii lui îl implora pe Rafael sa se agate. Carlos Costa si Miguel Angel îl încurajeaza discret.
În cele din urma, Nadal intra în joc. Câstiga primul ghem si ridica un pumn mânios spre tarii: «Vamos (haide)!».
Federer câstiga primul set la unu, dar asta conteaza prea putin, caci ceva s-a schimbat în mintea lui Rafael. Acest prim ghem l-a linistit, i-a aratat ca se poate. El îsi face serviciul în debutul mansei secunde. Este clar ca se simte mai bine. Si totusi, Federer continua în acelasi ritm. Serveste elvetianul. 40-0. Apoi, Rafa trimite o minge ce agata tusa. Excelent punct. Roger schiteaza un gest de enervare.
«Nu mai e la fel de seren», gândeste Nadal. Federer comite trei greseli la rând. Spaniolul reuseste primul sau break. Moralul îi decoleaza. Gata, scenariul s-a inversat. Federer îsi pierde calmul, asa cum facuse si în fata lui Nalbandian în primul set al semifinalei. Iata-l neputincios în a mai trimite mingea în teren. Doar out-uri. Nadal profita de aceasta degringolada subita: el câstiga setul secund cu acelasi scor, 6-1. Este evident, de-acum încolo vom asista la o cu totul alta partida.
Cei doi adversari si-au regasit detasarea si calmul, practica tenisul lor cel mai bun, unul de nivel exceptional. Rafa se gândeste la ultimele cuvinte pe care i le-a soptit Toni: «O sa câstigi. Am toata încrederea în tine».
Rafa este un razboinic. Nu se teme de suferinta, îsi multiplica sprinturile dintr-un colt în celalalt al terenului, returneaza mingi imposibile, îl obliga pe Federer sa lege atacurile pentru a reusi sa câstige punctul. Nadal se sprijina masiv pe conditia sa atletica; elvetianul nu e câtusi de putin obisnuit cu o rezistenta atât de înversunata. Majoritatea adversarilor nu ajung a-l împiedica sa închida rapid schimbul, nu conteaza cum, pe dreapta, pe rever, în diagonale. Nadal joaca altceva, procedeaza diferit. Lentoarea zgurei pariziene îl ajuta imens pe spaniol.
Maiorchinul îsi adjudeca al treilea set, scor 6-4. Alearga pentru a lua loc pe scaun. În tribuna, privirile apropiatilor sai si-au recâstigat serenitatea. De obicei calm, Toni arata o figura plina de încredere. Stie, în forul sau launtric, ca jocurile au fost facute.
Nici macar nu mai recurge la clasica stratagema: nu-i mai cere lui Miguel Angel sa-i strige sfaturile catre Rafael ca sa evite, în calitate de coach, sanctiunea arbitrului.
Contrastul dintre clanul Nadal si Tony Roche, antrenorul lui Federer, este unul flagrant. Mirka, logodnica elvetianului, îsi ascunde cu greu nervozitatea; ea îsi musca buzele. Meciul si-a inversat cursul. Chiar daca Nadal e constient de capacitatea lui Roger de a reactiona, pustiul balear îsi pastreaza calmul. «Am puterea sa o tin tot asa», se încurajeaza Rafa. El conduce cu 5-4 în mansa a patra si se pregateste sa serveasca pentru partida. Dar în acea clipa marea lui temere redevine actuala. Ineficient pe prima minge, îi lasa lui Federer sansa sa faca break. Egalitate la cinci. Ibericul se agata la rându-i. Împinge meciul în tie-break. Se joaca la loterie. Elvetianul pare a-si regasit cel mai bun nivel de joc, trimite lovituri absolut superbe… însa Nadal face ce face si ajunge sa aiba avantaj. 6-4. Dupa trei ore de joc, a venit momentul adevarului.
«Minge de meci», urla McEnroe în cabina sa de comentator CBS.
«Acum se joaca totul», se nelinisteste Alex Corretja la microfonul televiziunii spaniole.
O tacere de plumb se asterne peste Central. Tensiunea a ajuns la apogeu.
Nadal cere prosopul, îsi sterge bratele, fruntea. Alege meticulos trei mingi, le strânge în pumn, le bate pe rând, arunca una copilului de mingi. Apoi se pregateste la serviciu. O bataie de minge, doua, trei, patru… Bolidul galben se înalta spre cer. Retur excelent Federer, dar maiorchinul a plecat deja spre minge; reverul lui Federer este însa prea scurt!
Joc, set si meci! Arbitrul rosteste parca timid aceasta fraza, înecata într-un vacarm de aplauze. Publicul îsi aclama campionul!
Nadal a cazut pe spate, incapabil sa reactioneze. Tricoul lui este rosu de zgura, de parca ar fi patat de sânge. Privirea lui scruteaza cerul.“ (op. cit., pp. 62-64).
Ce-ar mai fi de spus, în plus? Poate, doar, sa revedem acest meci de infarct, având însa avantajul unei detasari post factum…
Autor: VALENTIN PROTOPOPESCU2012-03-01