Roland Garros, mon amour (36)

Faima complexului sportiv dedicat tenisului si avand locatia la Porte d’Auteuil, Paris, nu are la temelie doar povestile, legendele si istoriile campionilor – ori ale outside-rilor. Locul ca atare, constructiile, arealul natural, întreaga atmosfera contribuie decisiv la constituirea unei mitologii cu o identitate de neconfundat. Pe langa oameni, transfigurati narativ, si mit, tesut din mii de scenarii, intervine si configuratia concreta, fizica, urbana a spatiului ca atare. Iar acest spatiu, ca oriunde în lume, a ridicat si continua sa ridice probleme, inclusiv de ordin arhitectural, ca si juridic. Plus chestiunea spinoasa a necesitatii unui raspuns formulat la adresa concurentei pe care o exercita celelalte turnee de Grand Slam, de la Melbourne, Londra si New York. Iar acest raspuns are în vedere si dimensiunea spatiala, una ce trebuie modernizata, updatata, sporita, împanata cu facilitati de tot felul. Fara aceste ingrediente, un complex sportiv este sortit desuetudinii si prafuirii. Iar Roland Garros-ul nu-si doreste un asemenea viitor…
Prin urmare, considerat un autentic campionat mondial al tenisului pe zgura, turneul de Grand Slam de la Paris, a trait cu sufletul la gura în ultimii ani. Pricina? Nesfarsitele dezbateri, controverse si chiar certuri iscate de o problema pe cat de reala, pe-atat de spinoasa: fie dezvoltarea parcului sportiv de la Porte d’Auteuil, fie mutarea sa în alta locatie. Pana la un punct, aspecte precum sporirea suprafetei complexului FFT si construirea unui acoperis retractabil pe arena centrala Philippe Chatrier, desi dezirabile, se loveau de rigiditatea fatala a unei legislatii de arondisment si oarbe, si surde. În acea zona burgheza si înverzita a Parisului este interzis sa construiesti structuri urbane prea înalte, iar un acoperis precum cel de la Melbourne sau Londra ar fi primit doar o autorizatie temporara de functionare. Adica: milioane de euro cheltuiti, timp de doua saptamani, în fiecare an. Mai mult, nici extinderea fermecatorului parc ce gazduieste Roland Garros-ul nu era posibila, caci Primaria de arondisment se opunea expropierilor.
Daca lucrurile ramaneau neschimbate, atunci marele turneu era condamnat la un fel de minorat în randul celor patru competitii de top ale tenisului mondial. Dintre cele patru turnee de Mare Slem, Roland Garros-ul avea cea mai mica suprafata utila, gazduind un numar insuficient de terenuri si beneficiind de un Centru de presa destul de discret. Arena sa centrala, alaturi de cea a turneului de la Flushing Meadows, erau singurele lipsite de acoperis în caz de precipitatii. Iar la Paris, în mai, ploua exasperant de mult…
Pornind de la toti acesti factori, nu putini erau oficialii francezi care propuneau diferite locatii unde sa fie mutata competitia. Unii o vedeau la Versailles, altii la Gonesse, iar altii la Marne-la-Vallée. Singurul impediment? Toate aceste amplasamente sunt situate în afara Parisului, la cateva zeci de kilometri. Ceea ce însemna dezvoltarea infrastructurii ferate si de sosele-autostrazi, a celei hoteliere si informatice, a parcului rutier etc. Plus factorul timp.
În cele din urma, la 13 februarie 2011, plenul FFT a hotarat, bizuindu-se pe sprijinul Primariilor si al Guvernului, sa extinda actuala baza de la 8,5 ha la 14 ha pana în 2016. Mai mult, un acoperis mobil tip „aripi de avion“ va fi instalat pe arena Philippe Chatrier, un nou stadion cu o capacitate de 5000 de locuri va fi construit pe locul Serelor de la Porte d’Auteuil, prin extindere, iar un nou Centru de presa va fi realizat, avand o capacitate de primire mai mare decat cel prezent, de doar 2500 de locuri. Costul total al proiectului se ridica la 273 de milioane de euro, iar finalizarea sa va aduce un plus de 150 000 de spectatori pe editie.
Cu aceste „cosmetizari“ si „aranjari“, este indiscutabil ca Roland Garros-ul va fi la fel de modern, de performant si de deschis inovatiei ca si „concurenta“ anglo-saxona. Ar fi si pacat daca lucrurile ar sta diferit. În fond, totul trebuie gandit si proiectat în primul rand în favoarea si întru folosul oamenilor, mari iubitori ai tenisului. Caci nu pot sa uit imaginea dezolanta a arenei Philippe Chatrier la vreme de ploaie, un tablou de ore si zile întregi, cu prelata verde întinsa deasupra zgurii, peste care niste amarati de amploiati alearga la unison cu maturi speciale pentru a izgoni apa stransa în pliurile materialului impermeabil – în timp ce niste voci ale societatii civile, recte ale publicului platitor, striga de zor lozinci critice si legitime, la modul: „am platit, sa ne fie decontat biletul sau reprogramata intrarea, rusine Federatiei Franceze!“.