Florilegiu basescian
Emil Cioran a scris, in „Exercitii de admiratie“, vibrant, emotionant, patimas despre mai multe personaje fascinante: Benjamin Fondane, Michaux, Joseph de Maistre sau Mircea Eliade. Se intâmpla pe dos in spatiul publicistic autohton. Mai multi intelectuali scriu admirabil, laudativ, crepuscular, cu referire stricta la peisajul politic, despre un singur om: Traian Basescu. Restul e tacere (ca sa parafrazez titlul unui film recent). Sa contabilizam.
Tot ce-i demn de
dispret intr-o societate normala
A fost o vreme când România traia haotic, negasindu-si echilibrul politic. Grupurile de interese o sufocau si o plasau in sfera anarhiei institutionale. Pâna când s-a nascut o stea, un fenomen (ca sa preluam vorba gânditorului privat).
„Problema politica de baza a României nu s-a schimbat. Societatea poate supravietui, la limita, numai in masura in care puterea politica nu e capturata in totalitate de un grup organizat, cu interese si obiective comune. Aceasta concentrare politica strivitoare, structurata formal pe scheletul sistemului multi-partinic democratic, a condus România la blocaj, separând societatea de participarea la decizie si de beneficiile populare ale democratiei.
Acest sistem care a fundamentat inapoierea României in conditii de libertate si a intârziat grav sincronizarea noastra europeana a fost intrerupt de aparitia fenomenului Basescu“. (Traian Ungureanu, „Pasul fatal“, 14 octombrie 2009).
Ce se intâmpla insa când nici Barack Obama, nici mediile occidentale, ba chiar nici Fukuyama, nu inteleg mecanismele Europei Centrale si de Est si cei cinzeci de ani de dominatie comunista? Ce sperante sa ne mai facem noi, esticii, in lupta cu colosul de la Rasarit, daca suntem sortiti repetabilei abandonari? Sa nu disperam, sanse mai exista.
„Procesul de macerare sociala a Rusiei – spun proiectiile – va mai dura 20-30 de ani si s-ar putea solda cu mari tulburari pe tot flancul estic al Europei. Insa, in acel moment, strategia rusa se va surpa si va aduce o noua epoca de regres. România insasi nu e departe de acest scenariu – din care va retine doar dezagregarea valorica, nu si importanta istorica. Ne mai ramâne, totusi, ceva la indemâna. Realegerea presedintelui Basescu ar fi un gest net de autoaparare colectiva. In lipsa acestei forme minime de protectie, degradarea avansata a valorilor ar fi amplificata de infiltrarea mult inlesnita a intereselor si a strategiei rusesti. Mai avem, inca, de ales“. (Traian Ungureanu, „Istoria nu se caseaza“, „Idei in dialog“, octombrie, 2009).
Este o greseala de neiertat sa nu te abandonezi intru totul „fenomenului Basescu“. Cine sa fie acei rataciti politic care nu au identificat farul calauzitor? Sa-i dam cuvântul lui Dan Tapalaga (el a inteles mai demult cum sta treaba si ne poate lamuri definitiv).
„Din cortegiul pestrit al falsilor dizidenti, luptatori cu sinistra dictatura basesciana, au prins voce si primesc tribuna tot ce-i demn de dispret intr-o societate normala: frustrati, penali, moguli, jurnalisti mancurtizati, impostori agresivi, oportunisti, turnatori la securitate, plastografi, manipulatori de profesie, naivi isterici, sindicalisti corupti, intelectuali ratati, ONG-uri clona, independenti de fatada. Pe scurt, o societate civila trucata si partide expirate, care defileaza in criza de solutii cu marionete. E posibil sa gasiti in funesta galerie de mai sus oameni de buna credinta, mai putintei la minte, luati de val in marea de vorbe despre pericolul dictaturii. Eu nu i-am vazut, dar poate exista“. (Dan Tapalaga, „Alianta Anti. Falsii dizidenti ai dictaturii Basescu“, HotNews.ro, 29 octombrie 2009).
Victimele manipularii psihologice
Cei ce nu rezoneaza la auzul numelui marelui politician si, nesabuiti, se dedau la excese plebeiene (a fluiera intr-un cadru neadecvat nu face bine) sunt repede amendati si atentionati ca un presedinte nu merita asa ceva, intrucât stim bine ca nu este un scelerat, iar ei cei ce se manifesta grobian nu sunt chiar ei, ci victimele manipularii psihologice (cei ce calca pragul Ateneului sau Salii Palatului pentru a asculta muzica sferelor nu pot discerne intre binele si raul politic, intrucât aparatul lor critic nu poate face fata asaltului psihologic regizat de oamenii vânduti mogulilor).
„Declansarea acestui mecanism psihologic in mintile oamenilor a fost isprava televiziunilor zise de stiri si a presei scrise, pe care interesele mogulilor le-au transformat in instrumente de exterminare publica a adversarilor. Activarea cu succes a acestui mecanism psihologic este demonstrata de huiduielile pe care le-am putut auzi la Sala Palatului.
Ura a trecut in fata ratiunii si a obnubilat buna crestere. Cine a câstigat? Numai instigatorii. Instigatii sunt si ei victime, ale manipularii psihologice. Caci, daca analiza mea este corecta, nu publicul este cel care, de fapt, uraste, ci mecanismul psihologic de care am vorbit mai sus uraste in el, in locul lui. Nu este o reactie a oamenilor, este un raspuns orb al mecanismului“. (Horia-Roman Patapievici, „Este Traian Basescu un scelerat?“, „Evenimentul Zilei“, 10 septembrie 2009).
Mircea Mihaies, dupa faze de ratacire politica (cu idolul de azi in chip de nesimtit de dimensiuni monstruoase, rudimentar, sluga a lui Iliescu), isi expiaza vechile anatemizari basesciene cu ode scrise la intervale regulate, infierarea contra-candidatilor facându-se cu o ritmicitate ametitoare.
„Ambii sunt candidati-prompter (se intelege Crin Antonescu si Mircea Geoana), cât se poate de vocali când vin direct de la sedintele de indoctrinare, si incredibil de neinspirati atunci când imprejurarile ii obliga sa vorbeasca din adâncul neantului ideologic care i-a produs. Naturaletea lui Traian Basescu are, in aceste conditii, un aliat decisiv in lipsa de identitate a contracandidatilor. Când actualul presedinte gafeaza, stii macar ca sunt gafele lui, si nu vreo defectiune de comunicare cu stapânii din umbra. Cea mai grosolana manevra a acestor saptamâni o constituie incercarea de a acredita ideea ca Traian Basescu e un „populist“ – adica, in traducere, ca are impact la popor“. (Mircea Mihaies, „Ce fel de presedinte vrem?“, „Evenimentul Zilei“, 21 septembrie 2009).
Andreea Pora nu precupeteste nici un efort pentru a demasca ura ascunsa a celor ce-i contesta presedintelui calitatile de reformator incontestabil. Cei care nu sunt basescieni sigur au motive absconse. Astfel ni se aduce aminte cum Victor Alistar, un contestatar al lui Basescu, a fost cadorisit de Viorel Lis cu o casa, Traian Basescu aducând la lumina cazul pe vremea când era primar general. Prin prisma acestor fapte, Andreea Pora ne dezvaluie omul (Traian Basescu) care scoate la lumina nedreptatea, raul, neiertator cu cei ce se infrupta gratis din avutia publica. Despre conacul din Mihaileanu nu se vorbeste, demult s-a decretat ca este un subiect tabu.
„Democratia are si ea conflictele ei de interese, iar Victor Alistar un dinte impotriva presedintelui Basescu. Probabil ca ii este greu sa uite de raportul comandat de Basescu pe vremea când era primar general al Capitalei, raport care viza modul dubios în care Alistar a primit o casa de la Viorel Lis, al carui consilier era“.(Andreea Pora, „Noua arma antibasesciana: prefraudarea ONG-ista“, Revista „22“, 29 octombrie 2009).
O gândire virila, un râs viril
Mihail Neamtu este un alt adorator basescian. Adept al moderatiei in spatiul public (argumentele, logica si buna credinta fac esenta jurnalismului de calitate, ne spune distinsul teolog), uita sa faca chiar domnia sa ce altora le reproseaza. Cei ce se disociaza de linia corecta (intuita doar de cei câtiva intelectuali de seama ai natiei) sunt repede expediati la groapa de gunoi a istoriei, limbajul folosit pentru exercitiul de lapidare fiind dezolant.
„Sindromul basescofobiei a ajuns o religie sezoniera. Când numele unui singur om ajunge sa fie pronuntat, unii intra in transa, altii fac apoplexie. Inversunarea bruta si patetismul decerebrat mobilizeaza fosti presedinti, actori de provincie, altete regale, trompete jurnalistice, universitari dubiosi si alte nulitati entuziaste intr-o campanie fatisa anti-Basescu“. (Mihail Neamtu, „Fanatism si basescofobie in mass-media româneasca“, HotNews.ro, 6 august 2009).
Sunt si dintre cei care-i vad hibele lui Basescu, dar ce sa te faci când calitatile intrec cu mult scuzabilele defecte?
„Basescu nu e perfectiunea intruchipata. Nimeni nu spune asta. E un „amarât“ de marinar. A condus un vas. E adevarat. Dar are o gândire virila. Se misca viril. Râde viril. Glumeste viril si este serios viril“. (Angela Marinescu, „Doar un imbecil vrea liniste“, Revista „22“, 27 octombrie 2009, interviu realizat de Andreea Pora).
Revista „22“, ca bastion PDL-ist, nu precupeteste nici un efort pentru preaslavirea faptelor de vitejie ale adoratului lor. Când incepi revolta antisistem la primarie demolând niste jalnice tarabe mai poate fi pusa la indoiala dimensiunea reformista a actualului presedinte?
„Traian Basescu a fost primul lider politic din România postcomunista care s-a impus cu un discurs antisistem… Traian Basescu reuseste insa sa realizeze ceea ce ei nu putusera: demoleaza chioscuri si eutanasiaza câini, adica musca din inertia sistemului, dincolo de partipriuri politice“. (Alexandru Matei, „Traian Basescu si Sistemul“, Revista „22“, 27 octombrie 2009).
Exemplele de adoratie basesciana sunt numeroase. Nu mi-am propus sa le insirui pe toate (nici nu as avea cum). Ele ramân insa ca exponate evidente ale gândirii captive. Daca punem in balanta ura mocnita care se degaja din asemenea hagiografii, intoleranta excesiva de care se da dovada, putem spune ca asistam la un soi de rinocerizare a societatii civile asa cum exista ea in România de astazi.
Prezent la un miting electoral la Iasi, „maestrul de ceremonii“ al evenimentului, Traian Ungureanu pe numele domniei sale, a declarat, privind cu satisfactie la imensa multime adunata sa vada minunea (15.000 de moldoveni echipati corespunzator in portocaliu), ca „cine se uita la piata asta o sa tremure, dar nu de frig“. Intr-adevar, te ia cu tremuratul: inca cinci ani cu Traian „reformatorul“ este o evidenta care, se intelege, da frisoane.