Între lumea reportajelor interbelice (i jurnalismul narativ al anilor 2000 se spune c&â259; ar fi un imens za) propagandistic din perioada comunist&â259;. Nimic mai fals! Iar volumul lui Cornel Nistorescu, „Reporter la sfarsitul lumii (1978-1988)“, editat de Compania la sfâr(itul anului 2013, dovede(te c&â259; exist&â259; filoane jurnalistice remarcabile care nu au fost exploatate pentru c&â259; spa)iul public a fost invadat de un pseudo-discurs istoric când condamnator (i judec&â259;toresc, când avoc&â259;)esc, dar nicidecum explicativ.
Reeditarea se bazeaz&â259; pe cele trei c&â259;rti de reportaje: „Întamplari în linistea unei fotografii“ (Editura Junimea, 1978), „Paradisul provizoriu“ (Editura Albatros, 1982) (i „Proprietarul de iluzii“ (Editura Cartea Româneasc&â259;, 1988) (i au fost înso)ite de înc&â259; un volum de publicistic&â259; postdecembrist&â259;: „Români, vi se preg&â259;teste ceva! Epistole politice, reportaje, interviuri, editoriale din Express (1990-1995)“ (Editura Compania, 2013, Colectia Clarobscur). În total, dou&â259; volume document de peste 1.000 de pagini, dar care î(i dep&â259;(esc prin calitatea scriiturii miza document&â259;rii unor epoci, care ar fi de g&â259;sit în vraful unor biblioteci pentru un uz strict universitar.
Din nefericire, prefa)a „Reporterului“ este slab&â259;, de complezen)&â259;, submediocr&â259;. &â350;i voi ad&â259;sta asupra ei pentru c&â259; miza unei reedit&â259;ri se bazeaz&â259; pe o retoric&â259; a recuper&â259;rii. Potrivit universitarului Bogdan Cre)u, reportajele lui Nistorescu sunt valoroase pentru c&â259; p&â259;(esc „pe terenul sigur al literaturii, scuturându-l de prejudecata preciziei (i a utilitarismului propagandistic“ (p. 8). Nistorescu reu(e(te „s&â259; reconstituie o realitate dispus&â259; conform unor cauzalit&â259;)i care sunt ale literaturii, nu ale cotidianului“ (p. 9). Este obturat faptul c&â259; verosimilitatea unui document publicistic sau istoric are în sine calit&â259;)i estetice de redare, a(a cum are verosimilitatea construc)iei literare, a unei lumi textuale noi prin raportare la cea cotidian&â259; con-textual&â259;.
Din judec&â259;)ile de valoare pripite ale prefa)atorului reiese c&â259; sfere narative valoroase sunt doar cele apar)inând autonomiei esteticului, mai precis literaturii, în)eleas&â259; ca proz&â259; (i poezie, poate cu un fr&â259;)ior vitreg (i impur mai nefericit, adic&â259; eseul. Scriitura documentar&â259;, jurnalismul, antropologia sunt, pas&â259;mite, incapabile de virtu)i estetice, valoarea poate fi filtrat&â259; doar literar în sens restrâns, ca dezangajare în raport cu realitatea printr-un „adev&â259;r neutru“ (p. 10). Mai mult, literatura e dez-ideologizare, autonomizare, f&â259;r&â259; a con(tientiza perspectiva liberal&â259; a acestei pre-judec&â259;)i despre art&â259; sau despre a(a-zisul bun sim) (face)i un efort, cum era sim)ul comun la 1850?)
Potrivit lui Cre)u, „cu cât este mai aproape de evaziv, mai aproape de literar“ cu atât reportajul „se deplaseaz&â259; de la fapt la semnifica)ia lui“, cu atât jurnalismul narativ devine mai popular. Dar prefa)atorul a în)eles par)ial reportajul, c&â259;ci redarea jurnalismului feature e atât faptic&â259; & epic&â259;, printr-o situa)ie inedit&â259;, cât (i liric&â259;, subiectiv&â259;, intim&â259;. Echilibrul între cele dou&â259; genuri ofer&â259; verosimilitatea acestui gen jurnalistic, cel mai nobil dup&â259; documentar, care, în cazul publicisticii, se traduce prin roman non-fic)ional, care în SUA i-a dat pe Truman Capote, Norman Mailer, Hunter S. Thompson, Tom Wolfe, etc., la noi existând dup&â259; 1989 un singur nume remarcabil, Tatiana Niculescu Bran cu „Spovedanie la Tanacu“ (i sequelul la fel de palpitant, „Cartea Judec&â259;torilor“.
Într-o retoric&â259; sentimental&â259; contrastiv&â259;, plin&â259; de dulceg&â259;rii trecute ca judec&â259;)i, Cre)u deplânge soarta reportajului contemporan, mai ales c&â259; „imaginea ready made a invadat întregul spa)iu public“ (11). Compara)ia este nefericit&â259; pentru c&â259; problema cu (tirile (i reportajele TV nu const&â259; în faptul c&â259; ar fi ready made, ci c&â259; sunt editate prost, unde ar trebui s&â259; fie profesionalismul jurnalistic vizual (i valen)ele sale estetice. Ca exponent al jurnalismului narativ de calitate e oferit sociologul religiei (i publicistul neoconservator Mirel B&â259;nic&â259;. Sunt eludate alte reportaje de valoare publicate pe site-ul „Casa Jurnalistului“, platforma eco „Think Outside The Box“, în revista D.O.R, uneori în „Dilema Veche“, pe bloguri individuale etc. Apoi, nu exist&â259; nici o referire la reportajele realizate în perioada comunist&â259; (i erau destule atât în reviste, cât (i în c&â259;r)i, multe de o calitate submediocr&â259; (i propagandistic&â259;, altele de calitate cert&â259; sau care permit nuan)ele necesare în)elegerii sistemului comunist (i a vie)ii de zi cu zi. Am câteva zeci de astfel de c&â259;r)i în bibliotec&â259; (i am documentat destule reportaje de când editez o carte despre unchiul meu, jurnalistul (i scriitorul Adrian Dohotaru, deci o miz&â259; recuperativ&â259; exist&â259;. România nu era o Siberie a jurnalismului, cum se creeaz&â259; facil impresia punctând dintr-o perspectiv&â259; ideologic&â259; neoliberal&â259; sau neoconservatoare doar articolele de propagand&â259;.
Bogdan Cre)u crede c&â259; Nistorescu va r&â259;mâne în istoria presei nu pentru rolul s&â259;u de gazetar politic postdecembrist, ci prin textele de tinere)e aflate pe „domeniul sigur al artei literare“, mai ales c&â259; „politicul (i tot ceea ce este legat de el î(i poate afla legitimitatea în posteritate doar atunci când atinge excelen)ã sau oroare“. V&â259; imagina)i cât de depopulat&â259; e politica în ochii literatului Cre)u? Nu exist&â259; loc pentru cet&â259;)eni în polis, c&â259;ci nu vor avea posteritate, nu exist&â259; loc pentru comentariul publicistic, filozofic (i antropologic legat de politic&â259; pentru c&â259; î(i va pierde eternitatea literar&â259;, nu exist&â259; loc pentru colectivit&â259;)i în istorie, c&â259;ci ele nu au viitor în varianta aceasta de politic&â259; apar)inând doar marilor personalit&â259;)i. Nu exist&â259;, într-o asemenea viziune, posibilitatea unei democra)ii participative.
Desigur, Cre)u nu a avut inten)iile care decurg din consecin)ele concluziilor sale, dar inten)iile universitarului sunt pu)in relevante. Dânsul e mai interesant ca tipologie a autonomiei esteticului exacerbat, ca dez-ideologizare (i de-socializare complet&â259;, pân&â259; la irelevan)&â259; a câmpului literar, o paradigm&â259; (aizecist&â259; promovat&â259; cel mai asiduu de Nicolae Manolescu, un deceniu benign&â259;, dar apoi din ce în ce mai malign&â259; (i lipsit&â259; de arme conceptuale împotriva diverselor sisteme de putere, indiferent c&â259; e vorba de comunism sau capitalism.
Comparativ cu articolele mai propagandistice de gazet&â259; pe care le-am parcurs, Nistorescu lucreaz&â259; în aceea(i paradigm&â259;, a autonomiei esteticului, a unui realism magic jurnalistic, i-a( putea spune, dar el câ(tig&â259; pariul estetismului tocmai pentru c&â259; îl transpune în reportaj, unde creeaz&â259; un echilibru între social (i art&â259;.
În primul volum al tripticului, sunt atent me(te(ugite suprapunerile între prezentul prea înmiresmat, anistoric (i pe alocuri paradisiac, mai ales dac&â259; îl surprinde pe narator în mediul rural, în raport cu trecutul glorios, dar de o solemnitate goal&â259;, ca (i cum peisajul marilor b&â259;t&â259;lii nu le-ar înregistra gloria sau drama, via)a continuând mut mai departe, dar plin&â259; senzorial (i tactil. A(a e începutul din „Lini(te în m&â259;rile de porumb“:
„Era ca într-o toamn&â259; aduc&â259;toare de minuni. O duminic&â259; limpede, cu lumin&â259; galben&â259; ca berea, curgând peste ora(, peste v&â259;ile c&â259;ptu(ite cu porumbi(ti (i cu lanuri de floarea-soarelui, totul apropiat unei incredibile încremeniri. Se n&â259;scuse o lini(te asemenea celei în care se coc strugurii, când te po)i considera fericit c&â259; vezi dincolo de a(ez&â259;ri, de plante (i animale, (i chiar mai departe“ (p. 26).
Nistorescu las&â259; câte un personaj (i câte dou&â259; pagini s&â259; vorbeasc&â259; astfel încât cititorul plonjeaz&â259; în lumea respectiv&â259;, care devine una de roman non-fic)ional, nu atât de reportaj. Uneori întâlnirile între jurnalistul tân&â259;r (i intervieva)ii rurali vârstnici sunt stranii, pentru c&â259; se întâlnesc dou&â259; lumi, una arhaic&â259;, ciclic&â259; (i anistoric&â259;, alta a progresului muncitoresc, a industrializ&â259;rii for)ate, a urbaniz&â259;rii României. În reportajul „Un om (i un cal leag&â259; satul Albac de (ase continente“, b&â259;trâna Agafta &â350;chiopt din comuna ce devine ora( Albac îi r&â259;spunde (p. 41).
– „&â350;i cum vi s-a p&â259;rut Bucure(tiul?
– Mare, mare, tot un om cât vezi cu ochii. Unul fuge încolo, unul fuge încoace. To)i sunt o fug&â259;. Seam&â259;n&â259; mult cu o zi de târg de la noi, dar cu mai mult&â259; lume.
– Dar râurile mari, Dun&â259;rea, Mure(ul, le-a)i v&â259;zut?
– Mure(ul, da, da’ Dun&â259;rea nu. Aia n-ai cum s-o vezi. O v&â259;d cei care trec la America.
– La film merge)i?
– Nu, c&â259; mi se face r&â259;u.
– De ce?
– Nu (tiu, e a(a, ceva tare, tare, cum s&â259; zic, da’ nu (tiu ce-o fi. Multe lucruri nu mai am vreme s&â259; le pricep. Odat&â259; m-a chemat un ginere de-al meu la telefon din Zal&â259;u. Cum am pus fierul acela negru la ureche, cum n-am mai auzit nimic. Parc&â259; erau vreo trei clo(te cu 50 de pui (i piuiau la mine în ureche“.
Exist&â259; pe alocuri un contrast între întrebarea clar&â259;, realist&â259; (i r&â259;spunsul în cheia realismului magic din partea intervieva)ilor, )&â259;rani-muncitori eroi de reportaje înc&â259; nedesprin(i complet de lumea lor folcloric&â259; (i a c&â259;ror via)&â259; în comunism s-a f&â259;urit cu trepida)ie, cu avânt muncitoresc, iar pentru majoritatea ca o muta)ie benefic&â259; de statut social. De pild&â259;, un )&â259;ran b&â259;trân auzind de introducerea televizoarelor în sate la începutul anilor 1970 este curios s&â259; vad&â259; ce-i cu minunea modern&â259;. St&â259; (i se uit&â259;. Este întrebat dac&â259; îi place (i r&â259;spunde „place, al dracului îmi place“, de(i noteaz&â259; apoi hâtru autorul „televizorul era închis“ (p. 111). Uneori modernizarea este filtrat&â259; necritic, urbanizarea ieftin&â259; prin raderea fostelor „magazii de vechituri“ (p. 77), unde nu s-au construit înc&â259; blocuri (extrem de ieftine, ceau(iste), este v&â259;zut&â259; f&â259;r&â259; urm&â259; de indignare, mai ales c&â259; suprafa)a mic&â259; a ora(elor ar fi permis pe alocuri o întindere ceva mai mare prin p&â259;strarea cartierelor de case. Dar în general atitudinea scriitorului jurnalist este netributar&â259; regimului, cartea este epurat&â259; de ingerin)ele ideologice crase, a(a cum se vedea în reportajele sale de ziar, dar (i ale altor jurnali(ti respectabili, care nu aveau de ales dac&â259; doreau s&â259; supravie)uiasc&â259; în câmpul mediatic.
Povestea civiliz&â259;rii este o miz&â259; pentru Cornel Nistorescu, b&â259;iatul venit de la )ar&â259;, care sesizeaz&â259; mult mai acut decât al)ii diferen)ele între traiul la )ar&â259; (i cel de la ora(. „Doamne, ce bine e s&â259; ai ap&â259; rece la orice or&â259; din zi, indiferent dac&â259; afar&â259; plou&â259; sau ninge, s&â259; nu trebuiasc&â259; s-o cari cu g&â259;leata de cine (tie unde“, exclam&â259; reporterul în „Priveli(te dintr-o gr&â259;din&â259; suspendat&â259;“, când se mut&â259; la etajul 10 al unui bloc de beton, construit în grab&â259;, cu pere)ii sub)iri, în care vecinii devin intimi (i f&â259;r&â259; s&â259; (i-o doreasc&â259;. În ciuda moderniz&â259;rii, realitatea este rece, exterioar&â259; cet&â259;)enilor, static&â259;, doar în vis naratorul se auto-suspend&â259; din lumea masiv&â259; din jur când „întunericul tope(te pe nesim)ite micile lumini)e ale vapoarelor de ciment adormite în larg“ (p. 212). Înaintea visului, naratorul s-a împ&â259;cat cu gândacii care îi mi(un&â259; prin buc&â259;t&â259;rie, pe care înainte încerca s&â259; îi striveasc&â259;. Se împ&â259;case cu ei, cu gândacii-(opârle (ca s&â259; folosim jargonul epocii), ca într-un vis kafkian domesticit, în care stranietatea realit&â259;)ii este aneantizat&â259; ca mecanism psihologic de supravie)uire.
Pe fundalul a destule reportaje empatia jurnalistului, prima calitate a reportajului pentru c&â259; transpune cititorul într-o lume diferit&â259;, „nou&â259;, uluitoare chiar“ (p. 168), este dublat&â259; de ironie, care indic&â259; personalitatea autorului, a(a cum se întâmpl&â259; în „Câteva clipe înaintea b&â259;t&â259;liei de la M&â259;r&â259;(e(ti“, unde este deconstruit&â259; o reconstituire emfatic&â259;, specific&â259; propagandei regimului. &â354;&â259;ranul Dogaru este contrariat la 50 de ani de M&â259;r&â259;(e(ti de atitudinea regizorului, dar se complace în statutul de erou pentru cons&â259;teni, de(i nu luptase în linia întâi. În ciuda scepticismului de la film&â259;ri, el î(i joac&â259; rolul, nu f&â259;r&â259; mici înc&â259;p&â259;)ân&â259;ri, redate cu o imagina)ie magistral&â259; de Nistorescu:
– „Ar&â259;ta)i-ne locul pe unde a)i luptat.
– Pi locul ista cu porumbi(ti.
– Nu-i bun pentru film&â259;ri. În p&â259;durea de acolo, nu?
– Nu!
– Nu-i nimic, nu (tie nimeni, film&â259;m acolo, c&â259; e un cadru de efect. O s&â259; v&â259; îmbr&â259;c&â259;m soldat (i o s&â259; fugi)i printre copaci cum a)i fugit atunci la atac, a zis regizorul.
– La atac n-am fugit, am mers la pas (i eu nu mai pot fugi, c&â259; am 70 de ani.
– N-ar fi mai bine s&â259; v&â259; face)i c&â259; s&â259;pa)i prin p&â259;dure (i din întâmplare c&â259; g&â259;si)i o pu(c&â259; ruginit&â259; (i s&â259; v&â259; întreba)i dac&â259; n-a)i luptat cu ea?
– P&â259;i, ce-o s&â259; zic&â259; lumea când m-o vidé c&â259; sap în p&â259;dure? Or s&â259; spun&â259; c&â259; eu am ascuns pu(ca, de n-am g&â259;sit s&â259; sap tocmai acolo.
– Nu conteaz&â259; ce a fost, conteaz&â259; s&â259; cread&â259; spectatorii c&â259; a fost cum le ar&â259;tam noi.
– M&â259; rog! Dumneavoastr&â259; (ti)i mai bine“.
Reportajele sunt lungi, frazele dense, antediluviene, din vremuri neclickuite în care timpul mai avea r&â259;bdare. Nu atât con)inutul impresioneaz&â259;, cât tehnica (i un lirism bine ancorat în social. Con)inutul p&â259;le(te uneori din pricina limit&â259;rilor ideologice pentru c&â259; nu se putea spune efectiv prea mult (i cu siguran)&â259; nu ceva critic, de aceea lumea din reportajele sale e microscopic&â259;, dintr-un social suspendat de lumea politicului (i-a economicului. Ideologicul fiind într-atât de prezent, Nistorescu se retrage în fapt divers, în morale minimale, în pove(ti a c&â259;ror lips&â259; de didacticism e surprinz&â259;toare în raport cu cerin)ele oficiale ale epocii.
Uneori, metafora (i lirismul sufoc&â259; realitatea descris&â259; pentru c&â259; actan)ii… nu ac)ioneaz&â259;. Pentru a ac)iona, e nevoie de o tram&â259; (i un conflict, iar în lumea comunist&â259;, prea plin&â259; (i multilateral dezvoltat&â259;, nu era loc pentru lips&â259;, nemul)umire (i revolt&â259;, altfel decât ca literatur&â259; de sertar, (i aceea din la(itate absent&â259; (i suplinit&â259; ulterior cu un anti-comunism post-comunist extrem de emfatic (i parvenit.
Alteori, ironia este înso)it&â259; de un u(or sarcasm (i cruzime, nu lipsite de empatie, ca în descrierile din „Paradis provizoriu“, tr&â259;s&â259;tur&â259; mult mai prezent&â259; în scriitura editorial&â259; postdecembrist&â259;. Atmosfera paradisiac&â259; de vacan)&â259; este întrerupt&â259; de barmani care se b&â259;rbieresc în chiuveta barbarului, filozofi afla)i mereu la pagina a doua a c&â259;r)ii (i câini adu(i de lipoveni pe insula din delt&â259; unde se afl&â259; paradisiacii de sezon (i l&â259;sa)i s&â259; moar&â259; pe insul&â259; s&â259; moar&â259; când vine toamna, iar excursioni(tii se îndep&â259;rteaz&â259; pe vas…
Sunt (i reportaje care se întind pe zeci de pagini (i ar putea avea statutul unor nuvele non-fic)ionale. Ar fi putut deveni romane, dar le lipse(te adâncimea, scriitura r&â259;mânând un survol ce panorameaz&â259; o lume cum este cea a nev&â259;z&â259;torilor sau a unui inventator ardelean. Dar lipse(te adâncirea vreunei perspective pentru ca scrierea s&â259; capete un aer romanesc non-fic)ional. Sunt virtuoase, me(te(ugite, dar le lipse(te m&â259;re)ia.
Chiar (i a(a, Cornel Nistorescu se ridic&â259; la nivelul reporterilor interbelici celebri ca Brunea-Fox ori Geo Bogza, considera)i clasici ai reportajului, sau la nivelul lui Tudor Arghezi, care excela (i în nota)ia de reportaj, nu doar în pamflet unde era magistral. Iar dintre reportajele citite din perioada comunist&â259;, el pare cel mai bun, iar pariul lui Petru Romo(an din „Cuvânt înainte“, îndrept&â259;)it. Editorul are dreptate s&â259; cread&â259; c&â259; literatura non-fic)ional&â259; a lui Nistorescu „are toate (ansele s&â259; dureze (i s&â259; depun&â259; m&â259;rturie despre o epoc&â259; din ce în ce mai greu de în)eles pe m&â259;sur&â259; ce timpul ne îndep&â259;rteaz&â259; de ea“ (i s&â259; judece c&â259; reportajele sale jurnalistico-literare sunt mai proaspete decât fic)iunea esopic&â259; a acelor ani (p. 7). A( plusa (i a( ar&â259;ta c&â259; literatura sa non-fic)ional&â259; este mai valoroas&â259; (i mai veridic&â259;, chiar în condi)iile de cenzur&â259; a epocii, în raport cu literatura memorialist&â259; anticomunist&â259; postcomunist&â259;, dar (i a geam&â259;nului ei contestatar, eseistica anti-anticomunist&â259; de stânga. Mai ales reportajele din or&â259;(ele în curs de formare, foste sate, prezint&â259; mai empatic procesul de modernizare (i de industrializare, la firul ierbii, în raport cu stânga autohton&â259;, abstract&â259; în redare (i al c&â259;rei filtru critic n-a evoluat de la contesta)ie la o critic&â259; de direc)ie.
Din punct de vedere editorial ar fi fost mai necesar&â259; o triere a celor mai bune reportaje din cele trei volume (i gândit&â259; o reeditare de 250 de pagini cu o alt&â259; prefa)&â259;, nu o carte dens&â259; de 500 de pagini. Apoi, cu ajutorul autorului erau necesare intertitluri (i noi alineate, pentru c&â259; sunt pagini greoaie la lectur&â259; (i arborescente, mustind de perifraze lipsite de alineat, a(a cum se scria în epoc&â259; pentru a strecura celebrele (opârle, dar (i pentru c&â259; regimul comunist era un regim construit ideologic pe limbaj, spre deosebire de capitalismul financiar al „obiectivit&â259;)ii“ digitale sau de spectacolul consumerismului vizual.
Per total, este o carte relativ de ni(&â259;, dar care nu trebuie ratat&â259; de litera)i, jurnali(ti, sociologi (i antropologi.
Autor: Adi DOHOTARUApărut în nr. 459