Sari la conținut
Autor: BOGDAN DUCA
Apărut în nr. 256

Reforma si reformele statului

    In procentaje demne de alegerile din vremea comunismului, electoratul român, lipsit de informatii elementare, a sustinut prin referendum proiectul prezidential de reformare a Parlamentului României. Prin votarea lui Traian Basescu ca Presedinte a României, acelasi electorat l-a indreptatit pe presedinte sa considere ca fiind legitimat prin vot si proiectul de reforma a Statului Român, propus de domnia sa.
    Acestea fiind datele problemei, trebuie sa luam in discutie foarte serios acest proces de reforma a statului, care, din punctul meu de vedere, este necesara, dar nu e recomandabila in acest moment, tinând cont de lipsa de maturitate politica a electoratului românesc.

    Reforma sistemului bugetar
    Un element cheie al acestei reforme a statului este reducerea sistemului bugetar. E foarte clar faptul ca nici o guvernare de pâna acum nu a fost capabila sa initieze un proces de reducere a acestui sistem, ba chiar toate guvernarile au incurajat angajarile la stat prin inventarea sau preluarea din Uniunea Europeana a unui numar impresionant de agentii, institutii si functii publice, altfel prea putin utile, daca nu cumva total inutile.
    De aceea, decizia guvernului Boc de a se lua la trânta cu sistemul bugetar este meritorie. Trebuie sa scapam de mii de functionari care capuseaza inutil bugetul României, inventându-si unii pentru altii misiuni si fise ale postului care sa le justifice salariile, indemnizatiile si primele.
    Mai ales ca, daca este sa fim cinstiti, majoritatea lucrurilor bune ce s-au facut in România dupa decembrie 1989, s-au realizat in ciuda clasei politice, in ciuda legislatiei, in ciuda Statului Român.
    Dar guvernul domnului Boc porneste pe carari straine de firesc. In loc sa lichideze birocratia inutila, domnul Boc ameninta invatamântul. Un minister cu sute de demnitari (precum ministerul doamnei Udrea) este mult mai util decât 15 mii de profesori, suplinitori (calificati sau nu), de care sistemul nostru de invatamânt chiar are nevoie. Pentru ca, daca industria turismului poate sa isi imbogateasca patronatul si fara ca doamna Udrea sa isi etaleze formele feminine prin statiuni, educatia copiilor nu se poate face fara cadre didactice.
    Ce sa mai vorbim despre institute si institutii culturale ce cheltuiesc banii publici intru totala ignorare a realitatilor românesti? Institutul Cultural Român, Ministerul Culturii (ale carui fonduri pentru publicarea de carti si reviste se duc in directii… sa le spunem interesante) sunt cheltuitoare fara sens ale banului public. Academia Româna este o institutie care, in loc sa se intretina prin ea insasi (are proprietati imense – doar in Constanta este „posesoarea“ unui cartier si a unui fond funciar impresionant), solicita bani, nu putini, de la buget, pentru cheltuieli ce nu se justifica. Intr-un stat ce trebuie sa aiba grija de prosperitatea cetatenilor si nu doar de „flituirea“ banilor acestora.
    Ce sa mai spunem despre Uniunea Scriitorilor, vajnica continuatoare a Massolit-ului sovietic, atât de bine ironizat de Mihail Bulgakov?
    Agentiile fiscale, primariile, agentiile guvernamentale sunt pline de directori, consilieri si functionari inutili. Pentru a plati o taxa ai nevoie de 2-3 angajati, dar domnul Boc doreste sa transeze problema cheltuielilor bugetare cu… invatamântul.
    Invatamântul vs functionarii publici
    Nu spun ca invatamântul nu are nevoie de reforme. Eu sunt cel putin ingrijorat de gradul ridicat de ideologizare a invatamântului nostru, unde teorii sunt prezentate ca axiome, educatia sexuala exclude orice urma de moralitate, iar disciplinele umaniste sunt fie instrumente de educare corect politica si multiculturalista, fie isi pierd pâna si standardele de cultura generala elementara.
    Firesc ar fi ca Statul Român sa incurajeze prin lege invatamântul privat si mai ales pe cel confesional (de departe, generatorul de elite in orice tara civilizata). La fel, nu ar strica ca in România sa existe si homeschooling. Dar statul nici nu se gândeste sa ne ofere cadrul legislativ pentru asa ceva, desi invatamântul privat ar putea sa preia, daca ar fi incurajat, nu 15 mii, ci 30 de mii de cadre didactice.
    Nimeni nu se atinge de functionarii publici. De acolo, in conditii firesti, ar putea sa plece in mediul privat cel putin 300 de mii de salariati (si tot ar mai ramâne multe, chiar foarte multe posturi inutile si ineficiente).
    O alta masura de reforma a statului va fi, desigur, reducerea numarului de parlamentari si trecerea la parlamentul unicameral. Mai adaugati aici, va rog, si uninominalul pur, pe care PDL doreste sa il propuna. Consecinte? Scaderea pâna la procente dramatice a reprezentarii in parlament a cetatenilor români.
    Nimeni nu vede insa ca reducerea cheltuielilor bugetare se poate face mult mai simplu: prin respectarea Constitutiei. Pentru fiecare parlamentar, bugetul României intretine la limita Constitutiei (eu, mai direct, o spun: neconstitutional) un cabinet parlamentar in teritoriu (chirie pentru spatiu, birotica, personal). Renuntati la aceste inutile cabinete parlamentare si veti reduce serios cheltuielile bugetare ale Parlamentului României.
    In schimb, domnii Basescu si Boc marseaza pe ideea unui parlament redus numeric, prea putin reprezentativ pentru electori, dar la fel de ineficient, pentru ca ignora faptul ca parlamentarii României nu sunt deputati sau senatori ai circumscriptiei lor electorale, ci deputati si senatori ai intregii tari, alesi in circumscriptiile lor electorale.
    Saracie si sanatate
    Un alt domeniu al statului ce trebuie reformat este cel al asigurarilor de sanatate. Fiecare contribuabil (de acum, chiar si pensionarii) platesc sume importante de bani pentru… sanatatea lor proprie. Numai ca acesti bani nu ajung direct in spitale si la medicii de familie. Mai intâi se platesc salarii frumoase, prime impertinente si salarii de merit nejustificate unui aparat administrativ ce, evident, straluceste prin inutilitate.
    Statul Român nu pare sa fie interesat de crearea unor alternative: asigurari de sanatate private, incurajarea cabinetelor medicale, clinicilor medicale si spitalelor private, o legislatie care sa favorizeze fiscal pe oricine este dispus sa sponsorizeze sistemul medical.
    Incapabili sa iasa din capcana presupusa de birocratie, guvernantii fac ceea ce stiu ei mai bine: inventeaza noi taxe din ratiuni medicale. Accizele si taxele pe care statul le aplica produselor pe baza de tutun si alcool si pe care le va aplica, se pare, dulciurilor, produselor fast-food si bauturilor carbo-gazoase, asa numitele taxe de viciu, nu sunt doar ineficiente (in sensul ca nu rezolva in nici un fel problema sanatatii fizice a contribuabililor), ci sunt si lipsite de orice logica, mai ales când vin din partea unui guvern cu pretentii „de dreapta“.
    De ce spun aceasta? Pentru ca scopul statului nu este acela de a avea grija de alimentatia propriilor sai cetateni, ci e acela de a proteja libertatea acestora, inclusiv printr-o eficienta cheltuire a taxelor si impozitelor.
    Statul insa face dovada ca este un foarte prost administrator al resurselor bugetare. Iar aceasta ineficienta a sa, ce se manifesta in si prin deficitul bugetar, Statul Român o suplineste prin noi taxe, justificate de „lipsa noastra de responsabilitate“ fata de propria sanatate. De parca propria noastra sanatate ar fi lipsita de orice legatura cu saracia teribila in care se zbate sistemul medical al aceluiasi stat…
    Iata motive pentru care nu pot sa cred nici acum in proiectul Basescu.