O gluma dureroasa a devenit aceasta tara… Sa mai amintesc adevarul rostit de Virgil Economu înaintea expeditiei la Montevideo, la primul nostru campionat mondial, cel din Uruguay? – „Ca la noi, la nimeni“! Traim din plin aceasta realitate.
Si ce vise ne facuseram la începutul anilor ’90! Vise, doar vise, din pacate aceasta este realitatea incontestabila a semintiei noastre. Este, cu siguranta, si o lipsa de respect si de atentie a noastra fata de fiinta de lânga noi. Iar când unii dintre oportunistii nostri mai gusta din amagitoarea licoare a puterii, dupa ce am fost dominati atâtea secole de altii, ne calcam pur si simplu în picioare pentru o ciozvârta… Sa-l regretam pe Ceausescu e si asta o condamnare. El n-a priceput – din lipsa de cultura si de întelegere umana probabil –, natura subiectiva a acestei firave forme de existenta, care este omul; crezuse, ca atâtia altii, în posibilitatea unei societati echilibrate. S-a înselat, desigur. Este oare singurul? Va judeca istoria, care vine acum cu exemplul nationalism-socialismului din alte tari, de prin Asia cea atât de îndepartata. Tari care, paradoxal, în ciuda crizei mondiale, acum merg bine. Sa fie în cazul lor si budismul o explicatie? Habar n-am, de aceea ar fi mai bine sa închei aici reflectia asupra sociologiei umane actuale.
Spectacolul de început de an îl declanseaza acum, nu numai fotbalistic „comme d’habitude“, Craiova. Se leaga cu toate… Vine un fel de cowboy (fara pistol, ca în colonizarea Americii), un fost carator de lazi de bere de la „Hotelul Jiul“ al elevatului prieten al meu si al lui Fanus, si eseist în limba franceza pe deasupra, Pompiliu Selea, si pune el, cowboy-ul, mâna pe frumoasa „Universitatea Craiova“. Nu-i vina lui, ci a scaderii noastre în calitate si onestitate, cu concursul hotiilor de prin preajma. Cu functii puternice si oficiale, ca asa sunt timpurile si practicile dezastrelor din asa-zisa democratie si economie de piata în care am fost târâti. Speculatori de neatentii programate, mâna-n-mâna cu hotii cocotati mai sus în haosul administrativ al României de azi. Si ma întreb cu tristete daca acest produs al vremurilor de restriste pe care le suportam ar fi putut vreodata macar sa treaca prin fata palatelor din prospera „Banie“?! Sau daca si-ar fi permis sa faca macar un pas în boierescul palat ce gazduieste Muzeul de Istorie din pitoreasca ctitorie a Craiovei! Dar, poate ca acesta ne este blestemul. A pus mâna, pe blat, desigur, pe fel de fel de terenuri, a cochetat cu mazetele politice si a ajuns mai-marele echipei de suflet a Craiovei. Apoi, am intervenit si noi, neatentii zilelor de azi. Tot ca un blestem, totul ni se plateste. A vorbit si a fost publicat zi de zi peste tot, sfârâind ca un mititel din aluat dubios pe toate canalele mass-media, desi pâna si Goebbels arata mai bine decât el… desigur, respectând proportiile.
Vazându-l atât de des peste tot, mi-am spus: „Nu pot dialoga cu un sfârâitor de gratar“… Dar, iata ca adevarurile inevitabile ies mai repede la iveala decât se asteapta unii. Dupa ce a profitat de o conjunctura neîndoielnica, si-a adus la echipa un alt oltean: chipurile, spre salvarea ei! Unul uns cu toate alifiile: Victor Piturca. Mult mai versat si, cine stie, poate cu mai multe gânduri ascunse. Pentru ca, orice ati spune, nu putem sa confundam mesele jocurilor de noroc ale lui Victoras cu mutatul lazilor de bere al lui mititelu. Ce-i drept, în ultimii ani, toti asa-zisii milionari delincventi (altfel nu se putea) s-au extins si au profitat dincolo de orice limita a bunului simt. Mâna în mâna cu un stat ce a trecut de la un singur partid dictatorial la mai toate care i-au succedat, mânate de un singur instinct: nu politic sau doctrinar (Doamne, ce blasfemie am rostit!), ci de fraude cu cât mai multe zerouri spre pagubirea a milioane de oameni, din ce în ce mai amarâti si mai rastigniti.
La jumatatea secolului al XIX-lea, plecau la studii în strainatate tineri saraci, dar dotati, care au ajutat la înfaptuirea „României moderne“. Acum, tot acesti profitori delincventi care ne reprezinta (chipurile!) politic îsi fac drum doar pentru distractii pe acolo. Iar dupa ce au distrus sistemul medical, nu mai suporta decât investigatiile medicale facute dincolo de Budapesta… Cât despre sistemul de învatamânt, s-a lansat, deja îndemnul: „Plecati afara, ne cam încurcati!“
Dar sa revenim la „cestiune“ cum ar spune unicul Conu Iancu Caragiale. În imaginatia sa diabolica, dupa atâtia Catavencu-Brânzovenescu sau Trahanache-Tipatescu, între doua sorbiri la „Carul cu bere“, nici macar lui nu cred ca i-ar fi trecut prin cap un cuplu de genul mititelu-piturca, despre care se hamaie pe toate posturile de mai bine de doua saptamâni, la fel ca si despre „gigi-piti“. Vom mai continua pe aceasta tema a patronilor de azi. Si ce frumos se plecase la drum! Piti, se zice, a venit cu ceva bani, contracte, iar pupatul dintre ei parea perfect plauzibil. Totusi, mititelu l-a dat afara. Te crucesti si nu întelegi! S-au închis portile cantonamentului si de antrenare pentru fostul selectioner, în fine, „sfârâitorul“ de pe gratarul Universitatii a numit o noua conducere. Cu un director tehnic, pe nume Reghecampf, despre care numai eu stiu cum a scapat dintr-o afacere tare urâta petrecuta în Germania. A fost la un pas sa ajunga în rigola, fara a mai beneficia de farmecele mirifice ale impresarei sale, pe post de sotie.
Tare tulburi sunt ceturile de acolo si vreau sa ma opresc. Este suficient sa precizez ca, dintre cei doi reusiti ai zilei de azi, mititelu si piturca, nu putea iesi nimic durabil si de calitate. Parca aud hohotul amar al lui „Conu Iancu“ în fata unei asemenea încuscriri! În orice caz, este mare pacat ca s-a ajuns la asa ceva în cazul unei firme de prima mâna a fotbalului românesc. E adevarat, au fost ei maltratati, „Banii“ istorici ai Craiovei, dar chiar nu mai exista macar o mâna de oameni care sa salveze aceasta reala emblema a fotbalului românesc? Eu înca mai sper. E însa mare pacat cu acest ridicol tambalau. Cred ca îsi pun mâinile la urechi fosti conducatori onesti ai „Stiintei“ sau ai „Universitatii“ când merg pe strada, ca sa nu auda sfichiuirea din vârful limbii a patimasilor olteni, care au jubilat, dar au si suferit alaturi de aceasta echipa. Ma gândesc, în primul rând, la nea Costica Constantinescu, primul mentor al „Stiintei“, sau la cel care i-a preluat stafeta, profesorul Stroe. Oameni calculati, chibzuiti în vorbe si în fapte, care taceau, dar repurtau succese de invidiat.
Iar ca o încheiere a acestei halimà orientale, în fond, la ce te puteai astepta de pe urma acestei încercari de fratie fratricida? Trâmbitata ca benefica, si chiar cu trecere la atâta suflare de spectatori ce au umplut de atâtea ori tribunele, chiar si dupa înfrângerile surprinzatoare din aceasta toamna.
Era ciudat, daca vreti, si prin natura numelor, nu doar a apucaturilor, sa dureze si sa iasa ceva bun dintr-o colaborare între un „mititel“ si o „piturca“… Aleluia si-un praz verde, dupa obiceiul locului…!
Nici prin celelalte bastioane ale fotbalului nostru nu flutura însa flamura pacii. La un calcul sumar, doar pe la „Gaz Metan“, echipa îngrijita de cei care ne mai baga, prin termoficare, si aer în loc de metan, la „Otelul“ si la „Astra“. Ultima dând semne clare ca vrea sa se întareasca, sa puna de o treaba serioasa aducatoare de puncte. Chiar si „Gloria Bistrita“ ar intra în aceasta categorie. Acolo unde Jean Padureanu (iarasi la retrogradare, dar se va salva mereu cu tact si discretie) stie de decenii sa nu-si dea ciorba de pe plita în clocot, mentinând echilibrul.
Cât priveste ultima miscare a lui Bucsaru, aceea cu revelatia din Urziceni, mutata la Chiajna, prefer sa-mi pun mâna la falca, ca babutele de pe prispa. Pare de neînteles, dar la noi toate au, în fondul lor, o explicatie de netagaduit. Cum spunea cronicarul: „Unde nu-i rânduiala si unde Domnul nu sta cu mâna pe palosul dreptatii, se alege praful“. Judecata valabila nu numai pentru ceea ce se întâmpla acum la noi, ci si pentru alte lumi. Numai ca acestea au stiut s-o respecte cu câteva sute de ani înaintea noastra. La noi, doar din când în când si… înfiorator de rar.