Psihologia pop(up)

În anii ’90 apăruseră, cu oarecare succes de casă (deşi poate că nu chiar cel scontat), cărţile cu reţete de îmbogăţire, despre cum să faci primul milion ori chiar despre cum să devii magnat. Clasicul absolut fiind, cum altfel, Dale Carnegie. Declinul acestei literaturi l-a marcat poate cel mai tranşant anecdota cãreia primii decepţionaţi (ori cei mai sceptici) îi asiguraseră o circulaţie aproape la fel de largă ca şi a cărţilor de gen: Ştii cum să te îmbogăţeşti? Scrie o carte despre cum să te îmbogăţeşti.
Era însă o epocă a evaziunilor romantice în vremuri de inflaţie, în care întreaga naţie căzuse prizonieră intrigilor de romance ale vreunei Sandra Brown ori Barbara Cartland, fantezii trase în tiraje uriaşe, atunci când nu urmărea miile de episoade ale telenovelelor latino-americane. Ideea de îmbogăţire propusă de Dale Carnegie era de asemenea una romantică, şi grozav de paseistă, cam de inspiraţie interbelică, precum de altfel şi personajul, vânzând aceeaşi idee din interminabilele foiletoane în fascicule săptămânale de altădată, precum De la vânzător de ziare la milionar (acestea fără a se mai bucura totuşi de succes după 1989).
Literatura motivaţională, sau self-help, sau a lui „cum să…“, o văd ieşind azi din mantaua nouăzecistă, pentru a afirma, după proiecţiile romantice şi de înavuţire peste noapte, un interes mai concret, orientat acum către sine. Descinzând – la noi – din acea literatură a magiilor sentimentale şi financiare, literatura motivaţională pare însă un progres, dovedindu-se, măcar aparent, mai aplicată, mai pragmatică. Prin ea descoperim, cel puţin, că schimbarea adevărată vine din interior. Apoi, literatura motivaţională ne poate ajuta tocmai insuflându-ne speranţă şi dorinţa de schimbare atunci când avem nevoie (când suntem deprimaţi, anxioşi, timizi ş.a.m.d.). Nu-i puţin. Există mereu un autor care ne garantează schimbarea şi care ne arată foarte precis, cu exemple, paşii de urmat. „Cheia succesului“ ţine la urma urmelor de un algoritm, la care se adaugă multă voinţă, iar adesea şi avertismentul – care mai mult ne asigură – că nu va fi deloc uşor. Nu e uşor, deci e posibil.
Ce era înainte tehnică, sau proiecţie, azi e psihotehnică, sau muncă eficientă (consonând armonic cu mantrele exaltante ale individualismului neoliberal propovăduit în ultimele decenii). Pandantul economic sau financiar al literaturii „de suflet“ îl constituie azi nu cărţile despre cum să te înavuţeşti miraculos, ci cele despre „cum gândeşte“ miliardarul american, despre managementul „pentru to(n)ţi“ şi despre raţionamentele şi raţionalizările „brandurilor“ de succes.
În ceea ce priveşte literatura motivaţională, bazată aproape exclusiv pe traduceri, mai ales în ultima vreme apar numeroase cărţi despre fericirea în cuplu şi despre cum să ai un mariaj de excepţie (obligatoriu este „respectul pentru celălalt“, unii autori avertizând-asigurând şi că nu există „fericire până la adânci bătrâneţi“ – deci, urmând sugestia implicită, există fericire în cuplu); sunt publicate tot mai multe biografii, de genul „viaţa mea“, adică viaţa de celebritate, care, pe lângă satisfacţiile voyeuriste, promit chiar din proiect (dacă nu şi explicit) reţete de viaţă; şi apar şi cărţi urgente despre vindecarea depresiei prin voinţă, credinţă sau diete naturiste (pe acestea le-aş clasifica pe o scală mergând de la inofensive la periculoase, autorii lor probând arogant ori poate numai defensiv că nu înţeleg la ce se referă).
Să mai aşezăm pe masă, la confluenţă de genuri, şi literatura inspiraţională şi sapienţială, care a înflorit – am putea spune chiar că a explodat – mai ales pe Facebook.
Toată această psihologie populară, pop, pop-up, funcţionând prin condiţionări şi apăsarea unui buton, psihologia accesibilă ce sare de pe rafturile librăriilor în calea potenţialilor clienţi, e într-un fel o prezenţă firească în viaţa cotidiană, şi poate şi de oarece ajutor, cum sugeram, prin infuzarea speranţei, a dorinţei de schimbare, prin stimularea reveriei (o facultate mai importantă decât s-ar putea crede), prin anumite secvenţe aleatorii de conştientizare şi prin familiarizarea, la prima vedere, a publicului cu realitatea noastră internă, psihică (tot aşa cum snobismul, de pildă, ne introduce în lumea artelor).
Să notăm însă şi limitele acestei psihologii de întâmpinare. Iar principalul ei neajuns este că nu oferă ce promite. Nici nu poate. Multe traduceri de literatură motivaţională ne învaţă despre mediile glamoroase ale filmului, ale showbiz-ului şi ale marilor finanţe occidentale, proiectându-ne, precum şi într-alte dăţi, într-o lume de basm (nu că asta ar fi în sine ceva rău, dar e bine să ştim că nu vom afla „cum să“). Marea majoritate a algoritmilor de succes propuşi de diferiţii autori pentru diferite probleme din diferite domenii se bazează pe autoritatea auctorială şi pe multe imperative, deci pe mulţi „trebuie“. Sunt „soluţii“ care atacă un efect, un simptom, nu o cauză. Care se bazează pe supraeu şi pe întărirea acestuia, în loc să îl analizeze. Care fac apel la voinţă, nefiind interesate de inconştient, unde rezidă adevăratele probleme. Astfel, toate aceste „soluţii“, travestite în „tehnici“ (eventual „de bun-simţ“), se arată a fi în cele din urmă doar mostrele unei gândiri magice şi omnipotente.