„Proletari din toate tarile, uniti-va!“
articol aparut in Cultura, nr. 58 din 2007-02-08» cultura politica »
Autor: Bogdan Duca
(varianta pentru economia de piata)
Locuitorii tarilor din fostul lagar socialist isi aduc aminte cum timpul lor liber era conditionat de diverse activitati coordonate de partid. Aveau un timp liber de rigorile muncii, insa regimul totalitar dorea sa le coordoneze si acest timp trimitandu-i in excursii bine organizate, menite sa solidifice unitatea dintre oamenii muncii, dar si sa asigure Partidul ca nimeni nu are timp sa gandeasca si altfel decat doreste regimul.Noua etica a muncii este una care considera munca un scop in sine. Ea trebuie sa devina o placere si forma prin definitie a implinirii umane. Dar aceasta etica nu are la baza nici o filosofie sau teologie morala, ci doar interese economice precise; prin urmare, ea nu este interesata deloc de implinirea persoanei umane prin munca, ci doar de implinirea profitului prin productie.
Dupa decembrie 1989, o buna parte dintre fostele victime ale controlului de partid au devenit victimele propriilor locuri de munca. Odata cu marile companii straine (dar si cu ONG-urile) a aparut moda team-building-urilor. Brusc, timpul liber trebuia sa devina prilejul unor „placute“ joculete menite sa solidifice relatiile dintre angajatii unor firme si sa consolideze increderea angajatilor unul in celalalt si a tuturor in companie. Desigur, nimeni nu te obliga sa participi la team-building asa cum nimeni nu te obliga sa participi la petrecerile campenesti de 1 Mai. Insa neparticiparea este un punct in minus, semn ca nu doresti sa contribui la solidificarea unei echipe si nici la sporirea eficientei la locul de munca.
Aceste joculete sunt aparent inocente. Multe dintre ele pot aduce aminte de jocurile copilariei, fiind un bun prilej de amuzament imediat. Efectele lor, pe termen lung, sunt insa teribile: ele solidifica echipe prin unica cale cu putinta: depersonalizarea membrilor lor. Unitatea proletariatului, mijlocul prin care se putea realiza drumul spre comunism, devine un scop nobil si in asa-zisa economie de piata. Eficientizarea si bunastarea societatii, scopul revolutiei socialiste, este in deplina sinonimie cu efiecientizarea si bunastarea companiei, scop al vietii capitaliste. Mijloacele sunt aceleasi: subordonarea si fidelizarea angajatilor. Pentru a ajunge la acest deziderat societatile socialiste foloseau metodele coercitive ale statului, iar societatile capitaliste postmoderne folosesc... jocurile.
Spuneam mai sus ca jocurile de team-building sunt niste jocuri copilaresti. Atunci unde este oare maleficitatea lor? Ea se regaseste in tocmai aceasta retraire ludica a copilariei, propusa unor oameni adulti, cu functii de raspundere. Prin aceasta se rup bariere ale demnitatii umane, demnitate specifica, in genere, omului matur. Personalitatea umana (devenita individualitate-concept psihologic, din punctul meu de vedere lipsit de substanta) isi pierde din rost fiind supusa colectivului, ce are intaietate si autoritate.
Team building -ul este menit sa produca aparitia unor relatii de prietenie intre colegi, cu scopul „nobil“ de eficientizare a procesului de munca. Prieteni la comanda, din interes, prin natura lor dusmani a tot ceea ce se cheama a fi virtute, prietenie, produsele team-building -ului devin astfel si produsele unei noi axiologii. Altele sunt valorile propuse lumii recente, alta este etica, altul trebuie sa fie si omul. Idealul socialist al omului nou, proletarul ce roboteste pentru bunastarea comunista, a fost inlocuit de idealul capitalist al omului recent, „pragmatic“, care munceste, totusi, pentru acelasi ideal comunist, al bunastarii si progresului material.
Si cum societatea noastra este una fundamentata pe economic (raportarea sa reala la filosofia economica a marxismului fiind un alt subiect despre care se vorbeste prea putin la modul serios), etica muncii are cel mai mult de suferit. Team building -ul nu este altceva decat un mecanism practic de aplicare a unei noi etici a muncii. Pana in zilele noastre, o filosofie a muncii presupunea credinta ca munca nu este altceva decat un mijloc prin care se asigura supravietuirea si bunastarea fiintei umane. Nici o etica religioasa nu presupunea o alta intelegere a muncii decat aceasta: de mijloc si nu de scop.
Evident ca o asemenea etica a muncii nu era una „eficienta“, privita din logica timpurilor noastre. Lumea nu mergea din placere la munca, ci din obligatie, iar la anumite niveluri se manifesta chiar un dispret fata de munca. Productivitatea era mult mai scazuta, iar nivelul de trai al oamenilor mult mai coborat.
Noua etica a muncii este una care considera munca un scop in sine. Ea trebuie sa devina o placere si forma prin definitie a implinirii umane. Dar aceasta etica nu are la baza nici o filosofie sau teologie morala, ci doar interese economice precise; prin urmare, ea nu este interesata deloc de implinirea persoanei umane prin munca, ci doar de implinirea profitului prin productie. Faptul ca isi poate justifica acest vis materialist prin uzitarea cel putin verbala a unor concepte mai „spirituale“ este inteles ca fiind un element motivant pentru oamenii din sistem, care oricat ar fi de „robotizati“ (de la slavonescul „robota“ – „munca“), mai sunt totusi... oameni.
Este interesant de observat cine se ocupa de team-building -uri. Sunt cei de la departamentele sau firmele de „resurse umane“ (cunoscute publicului prin orwelliana prescurtare H. R.). Practic, se deduce ca, in curand, unul dintre criteriile principale de angajare va fi „eficientizarea prin prietenie“ (a se intelege prin aceasta: depersonalizarea umanului, dar si a relatiilor interumane).
Aceasta etica a muncii nu este caracteristica doar sistemului economic. Ea tinde sa devina specifica intregii lumi, inclusiv lumii culturale. Strigatul absurd al proletariatului roman din 1990: „Noi muncim, nu gandim!“ pare sa nu fie atat rezultatul politicilor comuniste, cat o constatare profetica a ceea ce urmeaza sa vina. Practic, intreaga societate este chemata sa devina proletara si sa munceasca vesela pentru... bunastare si implinire materiala. Nici intelectualului recent nu i se mai cere sa gandeasca, ci sa produca. Gradele universitare sunt conditionate de dimensiunea unor bibliografii sau de paginile cu... activitati. Nimic nu este mai penibil decat sa ceri unui om de cultura autentic CV-ul. Aceasta pentru ca procesele de gandire nu sunt, in nici un caz, clasabile in functie de cursurile sau bibliografiile parcurse si nici in functie de numarul cartilor publicate. Facand aceasta, insa, nu faci altceva decat sa „eficientizezi“ cultura, proletarizand-o.
Multe universitati, mai ales cele americane, au introdus procedurile de tip team-building. Studentii si profesorii trebuie sa devina prieteni si eficienti. Aceasta manie a eficientei si a muncii in comun ar fi amuzanta, daca nu ar fi tragica. Un Constantin Noica al timpurilor noastre ar fi imposibil de la bun inceput. Ce sa mai vorbim de un Cioran? Daca comunismul i-a bagat in inchisoare sau i-a exilat, societatea recenta i-ar fi eficientizat. Refugiul unui Noica la Paltinis ar fi considerat ineficient si ar beneficia de oferte doar de foarte „eficiente“ team-building-uri pe la munte cu colegii de la Centrul de Logica. Intre niste „mate incurcate“ sau joculete „inteligente“, patentate de cine stie ce mare psiholog american, si un foc de tabara, ar avea poate timp sa isi gandeasca mai eficient ontologia. Si cati prieteni noi si-ar face...
Editurile, principalii actori economici ai culturii incep si ele sa sufere de acest morb. E drept ca inca nu se fac team-building-uri cu autorii publicati, insa, in spiritul eficientei, a aparut „norma“. Creatia nu mai tine de inspiratie, ci de contract.
E drept, institutiile mai serioase de la noi abia acum descopera gustul „eficientizarii prin prietenie“. Mania acestor jocuri a cuprins doar partea economica si lumea organizatiilor non-guvernamentale. Acestea din urma par incantate de gaselnita, astfel ca e practic imposibil sa participi la un seminar sau scoala de vara fara sa descoperi printre invitati si un „trainer“, plin de optimism, care crede cu tarie ca fara joculetele sale discutiile nu ar produce nimic nou, iar seminariile si scolile de vara nu ar mai fi eficiente.
In aceasta „minunata lume noua“ a eficientei nu pot decat sa aduc la zi un citat din Platon, constatand ca „toate sunt in starea in care e de asteptat sa se afle orice lucru din care Zeul lipseste.“