Sari la conținut

Palatul Cantacuzino,un splendid imobil cu fatada în stil Ludovic XIV

articol aparut in Cultura, nr. 245 din 2009-10-15
» cultura urbana »
Autor: Irina Spirescu
Unul dintre cei mai bogati oameni din România, Gheorghe Gr. Cantacuzino a hotarât la sfârsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX sa-si construiasca cea mai frumoasa casa din Bucuresti. Ajuns liderul Partidului Conservator si primul-ministru in 1899, „Nababul“, cum era supranumit datorita uriasei sale averi funciare si imobiliare, apeleaza pentru ridicarea constructiei de pe Calea Victoriei la serviciile unor remarcabili artisti. Arhitectul Ion D. Berindey a intreprins planurile constructiei, ridicata in stil Ludovic al XIV-lea in perioada 1901-1903, iar pictorii G.D. Mirea, Nicolae Vermont, Costin Petrescu si sculptorii Carol Storck si Emil Wilhelm Becker s-au ocupat de ornamentatia interioara a resedintei.


Ziua de 29 ianuarie 1906 e consemnata in istoria locala bucuresteana ca fiind momentul inaugurarii palatului Cantacuzino, „un splendid imobil cu fatada in stil Ludovic XIV, pictat in interior de artisti renumiti cum sunt: Petrascu, Vermont, Voinescu si Mirea; cu bronzuri si statuete realizate de sculptorul Storck, cu lemn sculptat si fier forjat, iesit din mâinile mesterilor bucuresteni, cu incalzire centrala prin calorifer, cu vapori sub presiune, cu 600 de lampi incandescente, o adevarata opera de arta in intregul ei“.  
Nora Nababului, Maria Cantacuzino-Enescu isi amintea de ziua inaugurarii palatului, când familia Cantacuzino a dat un mare dineu, urmat de „un bal uluitor fara precedent in tara.“
Simetria edificiului se observa cu claritate pe fatada principala dinspre Calea Victoriei, acesta cuprinzând patru nivele: un subsol inalt, un parter cu ferestre in arc de cerc si balcoane de piatra, etajul I, prevazut cu ferestre drepte si balustrade din fier forjat, etajul al doilea, mansardat, prevazut cu lucarne bogat decorate. Elementul dominant al fatadei este reprezentat de intrarea in stil Art-Nouveau, acoperita si strajuita de-o parte si de alta de doi lei de piatra.  
Dupa moartea Nababului la 23 martie 1913, palatul a fost locuit de sotia sa Ecaterina (n. Baleanu), revenind ulterior celui de-al treilea fiu al lor, principele Mihail Grigore Cantacuzino (1867-1928), casatorit cu Maria Rosetti-Tescanu (Maruca). Potrivit testamentului defunctului Gh.Gr. Cantacuzino „casa mare din Bucuresti (zisa Palatul Cantacuzino), impreuna cu casele de alaturi nr.167 din Calea Victoriei cu tot locul si dependintele lor cum le-am stapânit in viata, precum mobilierul de tot felul, obiecte de arta, argintarie, rufarie, trasuri, cai, vinuri etc., intr-un cuvânt tot ce se afla in acele case la incetarea mea din viata, fara exceptiune si fara a se putea ridica nimic dintr-însele:
A) Hotarasc si dispun ca din cotitatea mea disponibila o parte sa apartina iubitei mele sotii Ecaterina: las in deplina proprietate iubitei mele sotii Ecaterina tot mobilierul, obiectele de arta, argintarie, rufarie, trasuri, cai, vinuri etc., intr-un cuvânt toate lucrurile mobile fara exceptie aflatoare la incetarea mea din viata atât in casele mele din Bucuresti, nr.165 si 167 din Calea Victoriei si Edguar Quinet, nr.16 cât si casele si pe mosia Floresti, cât si castelul de pe muntele Zamora, fara a se putea ridica nimic din imobilele de mai sus.
B) Leg din cotitatea mea disponibila iubitului meu fiu Mihai: leg de asemenea nuda proprietate a palatului Cantacuzino din Calea Victoriei 165, care se va transforma in deplina proprietate la incetarea din viata a mamei sale Ecaterina. Pun insa obligatiunea expresa fiului meu Mihai de a locui cât va trai in palatul Cantacuzino, iar in caz contrar leg Eforiei Spitalelor Civile din Bucuresti acest palat nr.165 din Calea Victoriei. Pun asemenea obligatiunea expresa fiului meu Mihai de a nu vinde, nici ipoteca acest palat timp de 25 de ani de la incetarea mea din viata, sperând si rugând ca si dupa acest termen, atât el cât si urmasii lui vor respecta dorinta mea de a pastra neatins in patrimoniul lor acest odor pretios al familiei noastre.“
Obligatiunea pusa fiului sau Mihail de a locui cât va trai in palat si de a pastra neatins in patrimoniul familiei „acest odor pretios“, unita cu obligatiunea pusa sotiei sale Ecaterina de a nu ridica nimic din mobilierul palatului arata in mod hotarâtor intentia defunctului de a crea o legatura indisolubila intre imobil si mobila existenta in interior. Palatul era menit sa devina astfel leaganul familiei Cantacuzino.
Potrivit articolului 458 din Codul Civil, in cazul Cantacuzino rezulta ca erau imobile prin destinatiune toate mobilele afectate in mod special palatului Cantacuzino. In aceasta categorie erau cuprinse mobilele vechi de familie, precum si acelea al caror stil se asemana cu cel al camerelor in care se aflau, al lemnariei, al ornamentelor etc. O a doua categorie din mobilele palatului au devenit imobile nu numai prin destinatie, dar si prin atasarea lor la imobil. Legea dupa interpretarea unanima a doctrinei si jurisprudentei arata numai in mod enumerativ cum trebuia facuta atasarea pentru ca imobilul sa fie imobilizat.
La palatul Cantacuzino in categoria imobilelor intrau prin atasarea lor perpetua: oglinzile mari, tapiseria, ornamentatiile, tablourile, statuile, etc. astfel incât sa rezulte intentia proprietarului ca se aflau acolo pe toata durata imobilului.
Distinctia dintre cele doua categorii de mobile care deveneau imobile, unele numai prin destinatie, altele prin destinatie si atasare materiala la imobil s-a realizat datorita interesului practic in solutionarea acestei probleme; la palatul Cantacuzino principiile de drept au fost intarite de intentia manifestata a defunctului Gh.Gr. Cantacuzino.
In proprietatea domnului Mihail Gh. Cantacuzino au trecut toate mobilele, tapiseriile, obiectele de arta, statuetele, serviciile, etc. din palatul de pe Calea Victoriei, care pe baza principiilor de mai sus trebuiau a fi considerate imobile prin destinatie. In proprietatea mostenitorilor doamnei Ecaterina Gh. Cantacuzino au trecut numai celelalte obiecte mobile sau de arta care nu aveau nici o legatura cu palatul.
Noul proprietar, Mihail Cantacuzino era cunoscut in epoca datorita importantelor demnitati ocupate: ministrul Justitiei (29 decembrie 1910-31 decembrie 1913, 11 decembrie 1916-26 ianuarie 1918), primarul Bucurestiului (1904-1907),  presedintele Consiliului de Administratie al Societatilor Petrolifere „Petrolul Românesc S.A.“ si „Sospiro S.A.“ si al Societatii de Asigurari „Dacia România“.  Un om foarte bogat, Misu Cantacuzino, cum mai era cunoscut, a mostenit si intregul domeniu de la Floresti, care dupa reforma agrara din 1921 poseda 1.151 ha.  
Dupa decesul lui Mihail Grigore Cantacuzino, in calitate de uzufructuara a imobilului din Calea Victoriei nr.141, Maria Mihai Cantacuzino, casatorita ulterior cu muzicianul George Enescu, inchiria acest imobil, Presedentiei Consiliului de Ministri conform contractului semnat la 3 februarie 1933.  Termenul inchirierii era de 6 ani cu incepere de la 23 aprilie 1933 si pâna la 23 aprilie 1939, iar pretul acesteia se ridica la 2.500.000 de lei anual, suma platibila in doua rate semestriale, egale cu câte 1.250.000 de lei fiecare si anume la 20 martie si la 20 septembrie ale fiecarui an, la domiciliul proprietarei. Existau parti ale palatului care ramâneau la dispozitia doamnei Maria Cantacuzino, fara a intra in prevederile contractului semnat intre cele doua parti contractante.  
Presedintia Consiliului de Ministri era obligata sa incheie un contract de asigurare cu una din societatile de asigurare din Bucuresti, contract estimat la valoarea de 60.000.000 de lei; in aceasta suma se intelegea de asemenea si asigurarea mobilierului de la palat, dat in folosinta Presedentiei Consiliului de Ministri, in mod gratuit de proprietara.   
Palatul Cantacuzino a adapostit atât inainte de Primul Razboi Mondial, cât si in perioada interbelica, sediul Presedintiei Consiliului de Ministri, aici semnându-se Pacea de la Bucuresti din 1913. Confiscat abuziv de autoritatile comuniste, la 3 iunie 1947, in palat a fost inaugurat, in prezenta patriarhului Aleksei al Moscovei si a membrilor  guvernului Groza, Institutul de Studii Româno-Sovietice. Din 1956 aici isi are sediul Muzeul „George Enescu“ si Uniunea Compozitorilor din România.
Interioarele palatului
Parcurgând inventarele palatului Cantacuzino intocmite dupa definitivarea contractului de inchiriere intre doamna Maria Cantacuzino si Presedentia Consiliului de Ministri din februarie 1933 (este vorba despre inventarul intocmit in ziua de 11 decembrie 1935, care identifica toate piesele de mobilier ramase in folosinta Presedentiei Consiliului de Ministri, si altul ce data din mai 1941) s-a observat modalitatea de amenajare interioara si impartirea incaperilor. 
La parter: intrarea, vestibulul (holul mic), holul mare, biblioteca (biroul mare), galeria bibliotecii, sufrageria (sala de consiliu), oficiul, cabinetul domnului subsecretar de stat – dormitorul, salonul mare oval, salonul rosu, biroul sefului de cabinet, salonul galben, dormitorul printului, dormitorul domnitei, toalete, bucataria, holul central, camarile, subsolul.
La primul etaj se aflau noua camere, orientate fie spre Calea Victoriei fie spre curte, baie, holul central, debaraua si closetul, casa scarii.
La mansarda se gaseau sase camere, dintre care cinci dadeau spre Calea Victoriei, iar una spre curte, holul, scari de serviciu, casa scarii.
  Pentru decorarea palatului, Gh.Gr. Cantacuzino a apelat la marii furnizori francezi, firmele Mercier si Krieger din Paris, alegând un mobilier in stil Ludovic XIV, Ludovic XV si Ludovic XVI.
Accesul in palat se facea printr-o monumentala scara de piatra, strajuita de-o parte si de alta de doi lei si dominat de evantaiul din fier forjat in stil Art-Nouveau cu rol de acoperis. Intrarea principala era prevazuta cu o scara de marmura cu parapete decorative, cu tavanul si peretii bogat ornamentati; usa de la intrare din fier forjat si doua usi de lemn cu tablii, oglinzi de 0.50 x 1.20; doua cuiere de stejar cu oglinda de cristal, in marime de 0.45 x 1.35; doua vestiare pentru haine si palarii din lemn de stejar; o masuta de stejar 0.55 x 0.78 cu marginile ornamentate si picioare strunjite; la trepte 8 bucati mari de alama pentru fixarea covoarelor; 2 radiatoare; 2 aplice cu 5 becuri cu abajur de sticla; un tablou de sonerie cu 12 numere, o usa cu patru geamuri separa intrarea de hol.
In fostul salon galben dinspre Calea Victoriei (holisorul care da in camerele din dreapta intrarii) se gasesc cinci medalioane, uleiuri pe pânza maruflata pe perete, efectuate de Nicolae Vermont sub inspiratia lucrarilor lui Nicolae Grigorescu sau ale artistului francez, renumit pentru picturile murale sobre, Pierre Puvis de Chavennes   (O petrecere la câmp, Trei fecioare la scaldat, Doua femei la fântâna, Tarancuta cu cofa, Ciobanas cu oile).
Moda decorarii peretilor cu picturi murale, conform normelor si cerintelor europene se intâlneste si in amenajarea interioara a palatului Cantacuzino.  Având o insemnata valoare documentara, dar si artistica, aceste picturi murale reprezinta o marturie vie in ceea ce priveste gustul artistic si diversele mode ale unei epoci trecute, acestea infatisând in cele mai multe cazuri scene mitologice sau alegorice, peisaje sau portrete ale proprietarilor in marime naturala.
Decorarea interioarelor palatului s-a realizat pâna in 1907, data inscrisa pe trei medalioane semnate de Nicolae Vermont, si 1909, când acelasi artist a pictat pe peretele bibliotecii scena istorica Judecata lui Stroe Leurdeanu, fiind considerata superioara prin compozitia monumentala, dimensiune, plasarea echilibrata a personajelor, respectul legilor decoratiei parietale, tuturor celorlalte incercari de compozitii ale artistului din perioada anterioara.
Amenajarea
interioara a bibliotecii
Decorarea parietala din biblioteca era evidentiata de plafonul complet ornamentat ce prezenta in câmpul din mijloc Judecata Vornicului; profile si peretii ornamentati, vopsiti in culoarea lemnului. Decoratia interioara se completa cu un semineu de marmura ce avea colturile ornamentate cu alama; un tablou in ulei ce-l infatisa pe defunctul Gheorghe Grigore Cantacuzino, asezat in rama de marmura, cu un profil ornamentat cu alama era asezat deasupra semineului; doua statuete mici de marmura alba reprezentându-i pe maestrul Wagner si pe Bethoveen. Usile de stejar in doua canate erau prevazute cu fierarie masiva de bronz cu geam dublu. Galeria bibliotecii era sustinuta de sase stâlpi imitatie de marmura, cu capiteluri si baza profilata. Iluminatul bibliotecii era asigurat de 16 aplice de bronz cu doua becuri, fixate in perete; o aplica de bronz cu 5 becuri asezata intre coloanele de marmura; doua aplice cu câte trei becuri in forma de lumânare; o lampa cu glob suspendat, un lampadar de stejar inalt de 1.50 m. 
Printre piesele de mobilier si decoratiuni interioare  care au ramas in biblioteca de la familia Cantacuzino pentru Presedintia Consiliului de Ministri se numarau: „doua tronuri din lemn de nuc, cu brate sculptate, in stil gotic flamboyant – 30.000 lei; un tron din lemn de nuc, fara brate – 12.000 lei; doua tronuri de nuc in stil, cu spate mic, cu perne cusute cu aur, putin uzate – 14.000 lei; 4 taburele din lemn de nuc, stil, cu pernite – 10.000 lei; o masa mare de nuc sculptata, stil Ludovic XV – 30.000 lei; o masa mica din lemn de nuc ca mai sus – 12.000 lei; trei statui alegorice din lemn turnat (semineu) – 50.000 lei; doua statuiete bust din marmura – 5000 lei; garnitura pieselor anexe de la semineu: 2 sfincsi de alama – 10.000 lei; 3 piese (cleste, lopata, suport) – 4.500 lei; 1 paravan cu cadru si ornament de alama – 10.000 lei; doua termometre – unul de interior si altul de exterior – 1.500 lei.“
Sufrageria
In sufragerie pictura decorativa a fost impartita in trei compartimente semnate de Costin Petrescu. Scena din mijloc, o alegorie in miscare a doua personaje feminine si mai multi ingeri a reprezentat o reusita a genului decorativ. In partea dreapta se observa un silen ce poarta pe cap o cununa de vita de vie, ce inchina un pocal, iar in partea stânga o fee tine in mâna o torta, ambele personaje redate pâna la brâu au miscarea directionata catre scena centrala. Si in acesta incapere se remarca bogata ornamentatie parietala: tavanul si peretii bogat ornamentati, pilastri ornamentati cu marmura; o oglinda mare de cristal in marime de 2.10 X 3.50 m cu rama de marmura, decorata cu profil de alama, un ceasornic marca franceza era sustinut de o ornamentatie cu doua statuete mici ce constituie un postament, fixat pe oglinda cu doua brate. Pe peretele din jurul oglinzii se remarca un goblen ce reprezenta o scena de vânatoare, un alt goblen se afla pe peretele dinspre salonul mare, iar un altul ce infatisa vânatori calare, gonitori cu trompet pe jos, câini etc. se gasea pe peretele din spate.
Un semineu de marmura, bogat ornamentat si suflat in bronz, prevazut in interior cu radiator se afla sub oglinda mare de cristal. Usile, dotate cu fierarie masiva, erau prevazute cu draperii de culoare bordo, brodate cu bej; deasupra celor dinspre terasa se gaseau ferestre rotunde cu vitraliu, pictat. Un frumos vitraliu pictat reprezentând un paun se afla, de asemenea, la bufetul din sufragerie. Iluminatul era asigurat de doua lustre de bronz, prevazute cu 32 de becuri in forma de lumânare, dar si de alte patru aplice de bronz cu trei lumini in aceasi forma (de lumânare) montate pe stâlpi. 
O serie de obiecte de mobilier  proveneau de la familia Cantacuzino: o masa mare de stejar, bogat sculptata, care se putea mari pentru un numar de 25 de persoane – 100.000 lei; doua candelabre de bronz cu 24 de brate – 200.000 lei; 20 de scaune din lemn de stejar, sculptat, stil Ludovic XV, cu sezut si spate din pai impletit – 120.000 lei; o caseta de fier – 6.000 lei; o covertura stofa frez pe caseta de fier – 250 lei; doua servante din lemn de stejar sculptat, stil Ludovic XV cu placi de marmura, – 40.000 lei; trei lambrechine la ferestre si unul la usa din catifea rosie, brodate cu matase si galon de aur – 50.000 lei.
Salonul mare
In salonul mare ornamentatia bogata a cuprins intregul tavan, peretii, stâlpii decorati cu tablii de marmura. Frescele de pe plafoanele salonului mare si al salonului de muzica (salonul rosu) intitulate „Primavara“ si „Preludiu“ – au fost semnate de pictorul G.D. Mirea, pentru realizarea carora artistul a intreprins o calatorie de studii la Paris.
Piesele de mobilier care se aflau in salon de la familia Cantacuzino pentru Presedintia Consiliului de Ministri :
1) Opt canapele de lemn aurit, bogat sculptat si tapisat cu matase galbena, imbracate contra parfumului cu invelitori speciale din pânza – 160.000 lei
2) Patru fotolii mari de lemn bronzat, tapisate bogat cu matase bleu si catifea si bordurate cu snur subtire de matase in culoare – 80.000 lei
3) Un fotoliu bergere din lemn de stejar, vopsit gris-perle, stil Ludovic XVI-lea, tapisat in culoare de fond gris fraise si verde – 10.000 lei
4) Un fotoliu bergere din lemn de stejar, tapisat cu matase verde inchis – 8.000 lei
5) Un fotoliu ca mai sus, cu spate mic – 7.000 lei
6) 18 scaune din lemn de nuc, stil Ludovic XV, montat cu piele, desen in relief, spate mic – 90.000 lei
7) O canapea din lemn vopsit gris-perle, stil Ludovic XV, tapisata cu matase alba, cu flori roz si bleu – 25.000 lei
8) O masuta rotunda stil Empire, cu cap de berbec din bronz – 7.000 lei
9) O masuta rotunda stil Empire, cu placa  din marmura – 8.000 lei
10) O masuta patrata, de stejar, sculptata – 4.000 lei
11) O masuta dreptunghiulara din lemn de mahon si palisandru, galerie mica bronz, stil Empire – 15.000 lei
12) Beethoven, bust marmura cu soclu vopsit, culoare ulei – 20.000 lei
13) Venus baigneuse in genunchi, statueta pe soclu culoare gris-perle – 10.000 lei
14) Doua statuete marmura – bustul lui Iordache Cantacuzino si al sotiei sale, cu piedestale de marmura  – 150.000 lei
15) O vitrina Biedermayer cu 5 rafturi, pe soclu din radacina de nuc (continând diferite obiecte sub cheie) proprietatea principelui Matila Ghika – 30.000 lei
16) Un tablou mare in ulei reprezentând pe imparatul Ion Cantacuzino – 200.000 lei
17) O vitrina din lemn negru cu 4 rafturi (diferite obiecte, vase inchise sub cheie) doua vase la exterior proprietatea printului Matila Ghika – 10.000 lei
18) 7 icoane pictate de diferite dimensiuni – 140.000 lei
19) 18 huse (9 huse canapele si 9 huse de fotolii) – 10.000 lei
Alte piese de mobilier  completau amenajarea interioara: 4 oglinzi de cristal in marime 1.00 x 2.60 m; 1 oglinda de cristal in marime 2.70 x 3.50 m de forma jumatate eliptica; 6 oglinzi de cristal in forma de semicerc in marime de 0.80 x 2.70 m; 8 oglinzi de cristal 0.30 x 2.10 in stare buna; 2 oglinzi de cristal 0.90 x 1.40; 1 tablou cu rama de nuc sculptat, reprezentându-l pe imparatul Ioan Cantacuzino (1373); 2 busturi de marmura pe piedestal de marmura reprezentându-i pe principele Iordache Cantacuzino si pe sotia lui; o statuie de ipsos pe piedestal de lemn ornamentat, ce-o infatisa pe zeita Diana; un bust de marmura cu piedestal de lemn ornamentat reprezentându-l pe maestrul Beethoven.
O scara de marmura conducea la galeria prevazuta cu grilaj de fier forjat cu mâna curenta masiva.
Iluminatul era asigurat de 8 aplice de bronz, prevazute cu 6 becuri, alte 36 aplice cu câte 3 becuri, 1 aplica de portelan emailat cu patru lumini, 24 aplice cu brat de bronz, 20 aplice cu trei brate de bronz, 4 aplice cu patru brate de bronz, iar incalzirea era asigurata de radiatoare, in salon existând 4 radiatoare cu 11 elementi si alte 4 radiatoare cu 9 elementi.
Salonul rosu (salonul de muzica)
In salonul rosu decoratia parietala a fost abundent redata: tavanul bogat decorat a fost pictat in ulei pe pânza infatisând muzica (Preludiul realizat de G.D.Mirea); peretii tencuiti si ornamentati, tabliile pilastrilor decorati cu marmura totul in perfecta stare. Un tablou al lui Gh. Gr. Cantacuzino cu rama de marmura si decor de alama era asezat deasupra semineului de marmura alba, prevazut cu doua statuete la pilastri.
Pentru orchestra era amenajata o scena rotunda de aproximativ 60 cm, cu trepte de stejar. Usile salonului erau din lemn de stejar, cu fierarie masiva de bronz, iar ferestrele erau dotate cu vitralii pictate. Doua oglinzi de cristal de 1,60 X 2,60 m cu rama de lemn si alta oglinda asezata la usa spre cabina tabloului electric in marime de 0,55 x 1,60 m completau decorul salonului. Restul mobilierului din salonul rosu a fost ridicat de doamna Maria Cantacuzino in urma inchirierii palatului.
Valoarea totala a aplicelor de bronz existente la Palatul Cantacuzino din Calea Victoriei se ridica la suma de 296.900 de lei, cele mai mari dintre acestea observându-se in: biblioteca (16 aplice cu 2 lumini, 2 aplice cu 5 lumini pe grinda coloanelor, 3 aplice pe partile laterale cu 3 lumini); in sufragerie (4 aplice cu 5 lumini in valoare de 28.000 lei), in salonul mare de la parter (38 de aplice cu 3 becuri in valoare de 72.000 lei), in salonul mare (8 aplice in forma de „cap de femee“ cu câte 6 becuri in valoare de 64.000 lei), in galeria superioara a salonului mare oval (104 aplice cu câte 3 lumini – 31.200 lei, 4 aplice cu o lumina in valoare de 1000 de lei), in salonul rosu si cel galben, unde se gaseau respectiv 8 aplice cu 3 lumini si 2 aplice cu 3 lumini. 
Inventarul  averii mobile aflate in posesia doamnei Maria M. Cantacuzino cuprindea, de asemenea, nelipsitele piese de argintarie si vesela ale palatului. Urmarind lista pieselor de argintarie si serviciile de masa aflate in sufrageria palatului merita a fi mentionate: serviciul turcesc de 25 de cesti cu coroana de cafea; serviciul japonez de ceai compus din 5 cesti si 5 farfurioare; un serviciu de ceai alb cu marginea aurita compus din 22 de cesti, 20 farfurioare si 2 placi faianta pentru meniuri, o placa faianta cu fata bleu pentru meniuri; servicii de pahare sampanie – 24 pahare sampanie cu picior verzi, 41 de pahare de sampanie albe cu coroana, 17 pahare de sampanie cu picior si monograma G.G.C; servicii de pahare albe de vin – 25 de pahare de vin albe cu coroana (marimea II-a), 37 pahare de vin albe cu coroana (marimea III-a), 22 pahare de vin albe cu coroana (marimea IV-a); servicii de pahare de apa – 28 pahare de apa cu picior si coroana (marimea I); serviciul de lichior – 12 pahare cu picior albe mici monograma G.G.C.; un serviciu de faianta cu marginea aurita compus din: 4 farfurii peste mari, 4 farfurii peste mici, 4 farfurii pentru servit mâncarea ovale, 24 de farfurii adânci de supa, 100 farfurii intinse, 6 farfurii intinse ciocnite, 51 farfurii intinse mici, 3 farfurii intinse mici ciocnite, 28 cesti cafea turceasca, 30 farfurioare cafea turceasca, 8 untiere mici rotunde, 2 fructiere, 9 untiere ovale, 4 farfurii rotunde pentru servit, 4 farfurii mici rotunde pentru servit, 4 castroane rotunde cu capac, 2 castroane ovale cu capac, 3 salatiere adânci, 4 salatiere semi-adânci, 3 sosiere fara capac, 3 sosiere cu capac, 3 farfurioare lunguiete, 22 pahare sampanie cu picior inalte aurite.
Intreaga decoratie interioara a palatului Cantacuzino lasa sa se observe coabitarea stilurilor preponderent de inspiratie franceza: de la mobilierul in stil Empire, Ludovic XV sau XVI la elementele ornamentale specifice barocului francez, eclectismului sau Art-Nouveau. Modalitatea de abordare a stilurilor interioare caracteristice normelor europene demonstreaza capacitatea de asimilare a elementelor de factura straina.
„O casa ca la Paris“ cum a dorit-o comanditarul sau Gheorghe Gr. Cantacuzino, constructia monumentala in stil Ludovic al XIV-lea de pe Calea Victoriei ramâne atât prin arhitectura exterioara, cât si prin abundenta amenajare interioara cea mai frumoasa casa din Bucuresti, o resedinta o tip occidental.   


Note: 1. Gheorghe Grigore Cantacuzino (1832-1913) a detinut mai multe functii publice: deputat si senator, primar al Capitalei in perioada 1869-1870, 1913; ministru in mai multe guverne, presedinte al Consiliului de Ministri (11 aprilie 1899 - 7 iulie 1900; 22 decembrie 1904 - 12 martie 1907), presedinte al Partidului Conservator (1899-1907). 2. Ion Dorin Narcis, Resedinte si familii aristocrate din România, Bucuresti, Institutul Cultural Român, 2007, p.66-67 3. Idem, Bucuresti, in cautarea micului Paris, Bucuresti, Ed. Tritonic, 2003, p.30 4. A.N.I.C., Fond Mihai C.Cantacuzino, dosar 490, f.13 5. Idem, f.16-17 6. Ion Mamina, Ion Bulei, Guverne si guvernanti (1866-1916), Bucuresti, Ed. Silex, 1994, p.174 7. Anuarul Socec al României Mari, 1925, Bucuresti, ed. Socec & Co., 1925, partea a III-a, p.585-632 8. Ibidem, partea a IV-a, p. 572 9. A.N.I.C., Fond Mihai C.Cantacuzino, dosar 124, f.45 10. Conform prevederilor contractului de inchiriere din Palatul Cantacuzino erau excluse urmatoarele parti: 1) 6 camere de la subsol si anume cele 4 camere in care se gasesc depozitate diferite lucruri apartinând palatului, camera intrebuintata pentru pastrarea lucrurilor in naftalina si bucataria. Una din cele 4 camere aratate mai sus va fi transformata in birou la dispozitia doamnei proprietare. 2) Cele 3 camarute ocupate cu pastrarea diferitelor lucruri (debaras) situate la etaj si folosinta tuturor podurilor cladirilor din curtea palatului, podul cladirii principale palatului ramânând la deplina folosinta a Presedintiei. 3) Pivnita in care se afla depozitat vinul si aceea in care se afla depozitate diferite obiecte si statui. Partea dreapta a tezaurului palatului, a carei cheie se afla in posesia doamnei proprietare, specificându-se ca pentru vizitarea tezaurului ca si a pivnitei si rezervelor, doamna proprietara este in drept sa se foloseasca de intrarea principala fara nici o restrictiune. 11. A.N.I.C., Fond Mihai C.Cantacuzino, dosar 124, f.46 12. Arhitectura. 1891-1941, p. 70; Petre Oprea, Itinerar inedit prin case vechi din Bucuresti, p. 37-43; Theodor Cornel, Figuri contimporane din România. Dictionar biografic, Bucuresti, 1909, p. 265-266; Maria Cantacuzino Enescu, Umbre si lumini. Amintirile unei printese moldave, traducere de Elena Bulai, editie de C. Th. Ciobanu, Onesti, Editura Aristarc, 2000, passim; Aristide Stefanescu, Ghidul muzeelor, Bucuresti, Editura Sport Turism, 1984, p. 63-69; Florian Georgescu, Paul Cernovodeanu, Alexandru Cebuc, Monumente din Bucuresti. Ghid, p. 98-99. 13. A.N.I.C., Fond Mihail C. Cantacuzino, dosar 456, f.95-100 si dosar 124, f.35-41 14. A.N.I.C., Fond Mihail C. Cantacuzino, dosar 124, f. 40 15. Pierre Puvis de Chavennes (1824, Lyon -1898, Paris), pictor francez a carui opera se imparte intre simbolis si traditia academica. Vastele sale compozitii murale cu subiecte alegorice decoreaza locuri oficiale (Sainte Geneviève veillaint sur Paris, Panthéon, 1898; le Bois Sacré, Sorbonne, 1884). 16. Moda decorarii locuintelor cu picturi murale a atins apogeul in ultima decada a secolului al XIX-lea, aceasta impunându-se in decorarea cladirilor somptuoase parând a fi apanajul aristocratiei. Aceasta tendinta se extinde si la locuintele mai modeste, gasind mai multa audienta la mica burghezie si la intelectualitatea cu functii superioare in institutiile statului. Picturile murale executate in aceasta perioada (secolul al XIX-lea inceputul secolului XX) sunt fie in ulei direct pe perete, fie pe pânza lipita pe zid (pictura maruflata), fie in tehnita traditionala a frescei. 17. A.N.I.C., Fond Mihail C. Cantacuzino, dosar 124, f. 26 18. A.N.I.C., Fond Mihail C. Cantacuzino, dosar 456, f.95-100 19. A.N.I.C., Fond Mihail C. Cantacuzino, dosar 124, f. 26 20. A.N.I.C., Fond Mihail C. Cantacuzino, dosar 456, f.95-100 21. Ibidem 22. A.N.I.C., Fond Mihail C. Cantacuzino, dosar 124 23. A.N.I.C., Fond Mihail C. Cantacuzino, dosar 456, f.95-100 24. A.N.I.C., Fond Mihail C. Cantacuzino, dosar 456, f.12