Sari la conținut

Sibiu, un nou reper coregrafic

articol aparut in Cultura, nr. 230 din 2009-07-02
» cultura spectacolului »
Autor: VIVIA SANDULESCU
Pâna mai deunazi, Sibiul nu se afla pe harta centrelor coregrafice ale tarii. Si iata ca improbabilul s-a întâmplat: între 11-14 iunie am asistat deja la cea de-a doua editie a Concursului International de Dans Clasic si Contemporan în fosta capitala culturala europeana, pe scena Casei de Cultura a Studentilor. Deloc întâmplator aici si nu în alta parte, caci experienta anului 2007 are o remanenta sensibila si în atitudinea fata de arta: orasul arata întinerit, oamenii au mai mult curaj în a accesa fonduri europene, iar visele devin realitate fara clasicul defetism românesc.

De la un an la altul, participarea este deja mai numeroasa, conditiile de concurs mai bune, organizarea superioara, iar premiile mai consistente. Ce sa mai spunem despre juriu, în care, lânga fostele stele ale baletului românesc Cristina Hamel (Franta) si Sergiu Stefanski (Canada), am întâlnit personalitati de calibru greu ale dansului mondial, ca sa-l citam doar pe Irek Muhamedov (actualmente directorul baletului Operei din Atena)?! Sa-i adaugam pe Alexander Hoffmann (Franta), Mihail Ciupakov (SUA), pe fostul membru al Teatrului de Balet „Oleg Danovski“ din Constanta, Zoltan Ravasz (Germania), apoi pe cei care au decis asupra celei mai bune creatii contemporane prezentate în concurs, criticii Doina Moga si Nicolae Spirescu. Meritul îi revine directorului Teatrului de Balet din Sibiu (va vine sa credeti ca exista asa ceva?!), Ovidiu Dragoman, si echipei sale, entuziasmului cu care l-a molipsit si pe primarul Johannis.
Daca la juniori concursul a semanat oarecum cu o olimpiada scolara, la seniori am urmarit si evolutii ale unor balerine din Japonia, Belgia si Serbia. Singura parere de rau a juriului a fost ca, respectând regulamentul care impunea o decizie de tip the winner takes it all, câstigatorii nu au putut beneficia de o ierarhizare mai nuantata, ceea ce i-a determinat pe Cristina Hamel, Alexander Hoffmann si pe Yvon Strauss, presedintele Confederatiei Nationale a Dansului din Franta, sa acorde burse în nume propriu unor dansatori la fel de meritorii ca si cei premiati.
Sa-i mentionam pe câtiva dintre câstigatori, rasplatiti sau nu oficial: bucurestenii Alexandra Bertea, cea mai buna dansatoare junioara (alintata de juriu cu porecla „Paienjenuta“ pentru bratele si picioarele ei interminabile), rafinata si „gândita“; Alice Minoiu, pe cât de miniona pe-atât de stralucitoare; Ana Maria Zidaru, uimitoare prin maturitatea tehnica si de creatie; Vlad Marculescu, Cel mai bun dansator junior, deja un artist format, plurivalent; Alexandru Pilca, un danseur noble cu o linie splendida si o executie curata; Andrei Dolcos, „mai mare pe dinauntru decât pe dinafara“; Andrei Cozlac, în mare progres fata de anul trecut, fizic si profesional; dintre clujeni i-as semnala pe Adelina Filipas, cu o prezenta frumoasa si expresiva si pe Vlad Maier, matur si promitator.
La seniori lucrurile au fost ceva mai clare: Adina Tudor (solista a Operei Nationale Bucuresti, Cea mai buna dansatoare) si Ovidiu Iancu (prim-solist al Operei Nationale Bucuresti, Cel mai bun dansator) au delectat asistenta, pe lânga pas-de-deux-urile clasice alese, cu doua coregrafii semnate de Mihai Babuska: „Palladio“ si, în premiera „Pasarica“, o piesa în cheie comica pe muzica populara veche româneasca. Pe Ovidiu Iancu îl mai vazusem în interpretari umoristice, lirica si romantica Adina Tudor ne-a prilejuit însa o mare si placuta surpriza. Cel mai bun cuplu a fost desemnat cel alcatuit din balerinii Teatrului de Opera si Balet „Oleg Danovski“ din Constanta, Adrian si Irina Mihaiu: echilibrati ca pereche, cu o plastica corporala pusa în valoare de coregrafiile neoclasice ale lui Horatiu Chereches. Si tot cu lucrari semnate de Horatiu Chereches am aplaudat-o pe Carmen Dinca de la acelasi teatru, mai dezinvolta si plina de sarm în genul contemporan decât în cel clasic.  
Juriul de creatie contemporana a avut o sarcina ingrata, domeniul nedispunând de repere afisate, spre deosebire de repertoriul clasic impus, din care se întâmpla adesea sa apara „slagare“ (anul acesta s-au purtat mult „Flacarile Parisului“).
Câteva concluzii, pêle-mêle, desi cu trimitere concreta: nu orice dansator bun poate deveni un coregraf bun; chiar daca esti un dansator excelent poti fi eliminat din cauza unei coregrafii dezavantajoase; o coregrafie mai vaga poate fi umpluta cu continut de catre un dansator talentat si transformata într-o piesa de succes; din antrenamentul cu un coregraf consacrat te poti alege nu atât cu o lucrare cât cu stimularea apetitului propriu pentru creatie; acolo unde nu exista inspiratie, creatia ca „sarcina de serviciu“ este mai degraba un deserviciu etc.
Am remarcat cu mare bucurie reaparitia coregrafiilor semnate de tinerii interpreti, dintre care unele chiar bine închegate: Vlad Marculescu, Andrei Dolcos si Ana Maria Zidaru, Andrei Cozlac. Dincolo de afirmarea lor ca artisti complecsi, acestea au avantajul ca îi reprezinta, cu preferintele stilistice si interesele tematice proprii.
Cea mai buna coregrafa de dans contemporan a fost considerata Diana Mateescu (Liceul de Coregrafie „Floria Capsali“, Bucuresti). No comment.
Dupa Concurs, la Sibiu urma o premiera a Teatrului de Balet, apoi un stagiu cu o sumedenie de specialitati si de profesori invitati, un turneu al companiei în Japonia s.a.m.d. Probabil ca si dansatorii au un Dumnezeu al lor, care face sa creasca puiet verde tocmai când padurea începea sa fie mai rara...