Biserica in „procesul“comunismului
articol aparut in Cultura, nr. 45 din 2006-10-26» cultura politica »
Autor: Bogdan Duca
In dorinta de a cauta „victime pentru Basescu“ inspre convingerea Presedintelui asupra necesitatii condamnarii comunismului, redactorii de la „Cotidianul“ au reusit sa demareze si campania „P.R. pentru Patriarhie“. Paginile de ziar dedicate suferintelor Bisericilor din Romania (din numarul din 11 octombrie 2006) sunt veritabile apologii ale Bisericii Ortodoxe, din ce in ce mai des acuzata de vina de a fi colaborat cu regimul comunist.
...nu e suficient sa ai niste preoti arestati pentru a decreta o Biserica ca fiind „martira“.
8 Este meritoriu faptul ca preoti ortodocsi au fost alaturi de luptatorii anticomunisti din muntii Romaniei, insa acest lucru nu presupune in nici un caz ca Biserica Ortodoxa Romana a fost alaturi de acei luptatori.
Pentru a face acest lucru, autorii paginilor despre „martiriul“ BOR ignora insasi definitia teologica a conceptului de martiriu: depunerea marturiei de credinta in Dumnezeu si in Biserica pana la moarte. Faptul ca esti preot ortodox si esti ucis pentru ca nu accepti comunismul nu presupune si titlul teologic de martiriu.
Articolul domnului Claudiu Tarziu, „Biserica de dupa gratii“, musteste de un patetism inutil, nesustinut de vreo baza documentara, tot textul fiind o incercare de transformare a Bisericii Ortodoxe romane intr-o Biserica martira. Aflam inca de la inceput cum in anul 1948 au fost inlocuiti episcopii incomozi din Sinodul BOR, parte din acestia fiind arestati (care?, ne intrebam noi) sau pusi in arest la... manastiri. E trist ca nu aflam care dintre episcopii ortodocsi de la 1948 a fost locatar al celulelor comuniste, asa cum nu ni se spune ca retragerea la manastire este o practica curenta printre episcopii pensionari din Biserica Ortodoxa, aproape toti episcopii ortodocsi provenind din mediul monahal. Unde sa se fi retras dupa pensionare?
Si, pentru ca dupa 1945 au mai murit si episcopi ortodocsi („cu o moarte toti suntem datori“, spunea frumos un poet), domnul Claudiu Tarziu se grabeste sa dea vina tot pe comunisti, lansand o formula cel putin dubioasa: „morti in conditii suspecte“. Despre episcopul Nicolae Popovici trebuie sa credem ca a fost otravit „din potirul euharistic“ la... 10 ani de la eliberarea sa din functie. Consider ca este un act de elementar bun-simt in a lamuri o asemenea afirmatie, care acuza Securitatea nu numai de moartea episcopului Popovici, dar si de omorarea celorlalti impreuna slujitori ai sai de la Altar, care folosesc, conform ritualului, acelasi pocal. Despre mitropolitul Sebastian Rusan si episcopul Grigorie Leu la fel. Motivele? Domnul Claudiu Tarziu (si anumiti cercetatori ai istoriei BOR) le stiu, dar nu vor sa ni le spuna. Asa cum nu vor sa ne spuna cum de comunistii, care au putut sa insceneze procese si sa bage oameni in temnita pentru glume nevinovate, nu aveau alta cale de a lichida niste batrani pensionari decat... otravind potirul euharistic. Lucrurile devin si mai amuzante cand pe o lista a episcopilor ortodocsi martiri apare si numele Patriarhului Nicodim Munteanu, evident si el asasinat prin otravire, in opinia jurnalistilor de la „Cotidianul“. Nu de alta, dar lista episcopilor martiri ortodocsi trebuie sa fie cu un nume mai lunga decat cea a celor greco-catolici.
Cand trece apoi la prezentarea preotilor ortodocsi din temnitele comuniste, autorul articolului se impaca foarte usor cu gandul ca toti acesti preoti arestati au suferit pentru ca erau preoti. Domnul Claudiu Tarziu nu isi pune nicio clipa problema ca nu e suficient sa ai niste preoti arestati pentru a decreta o Biserica ca fiind „martira“. E nevoie de o cercetare a fiecarui caz de preot arestat in parte, lucru destul de dificil. Pentru ca este evident faptul ca au fost arestati numerosi cetateni ai Romaniei, de meserie preoti, pentru diverse acuze.
Este meritoriu faptul ca preoti ortodocsi au fost alaturi de luptatorii anticomunisti din muntii Romaniei, insa acest lucru nu presupune in nici un caz ca Biserica Ortodoxa Romana a fost alaturi de acei luptatori. De asemenea, faptul ca multi preoti au avut functii politice inainte de 1946, suferind dupa aceea, nu indreptateste pe nimeni sa le aduca capitalul de suferinta in „conturile“ morale ale BOR. Mai ales atata timp cat, pentru multi clerici, „vina“ fata de regimul comunist nu avea substrat teologic.
Lista a 602 preoti ortodocsi arestati pe care cei de la „Cotidianul“ ne-o propun spre lectura nu infirma defel opiniile de mai sus, ea insasi fiind, prin redactarea ei, mai degraba o manevra de protejare a imaginii BOR decat un document serios si sobru.
Articolul despre martiriul Bisericii Greco-Catolice este mult mai redus ca dimensiuni. Este si foarte clar de ce. Interesul autorului acestei analize a martiriului Bisericii in comunism pare sa nu fie acela de a prezenta martiriul crestinilor, cat de a salva imaginea Bisericii Ortodoxe romane, prea atacata in ultima vreme.
Momentul „unirii“ Bisericii Greco-Catolice cu BOR in anul 1948 este prezentat ca fiind opera exclusiva a comunistilor, BOR avand un rol „superficial“. Autorul ignora prin aceasta manualele de istorie bisericeasca utilizate in Biserica Ortodoxa, frescele ce „impodobesc“ sala Sinodului BOR sau toate cartile scrise de teologi si de istorici ecleziastici ortodocsi dupa 1989, care considera „unirea“ de la 1948 ca fiind un gest perfect legitim. Autorul aduce in apararea ipotezei domniei sale „studii recente, bazate pe documente din arhiva“. Unicul document prezentat, revelator in opinia domnului Tarziu, vorbeste despre implicarea autoritatilor comuniste in procesul de lichidare a Bisericii Greco-Catolice, dar nu explica cum de arestul la domiciliu al multor greco-catolici s-a facut in... manastiri ortodoxe si cum de bisericile greco-catolice nu au fost confiscate de stat, ci preluate legal de catre BOR.
Lista episcopilor martiri greco-catolici (martiri, in adevaratul sens al cuvantului) este scurtata de numele cardinalului Iuliu Hossu, poate pentru a egala lista martirilor greco catolici cu lista episcopilor ortodocsi morti in conditii pe care autorul le considera suspecte.
O analiza corecta a prigoanelor religioase provocate de comunismul romanesc , cred eu, ar trebui sa priveasca soarta cultelor religioase interzise de lege (greco-catolici, martori ai lui Iehova, diverse denominatiuni adventiste sau penticostale, ortodocsi stilisti etc), soarta supravietuirii semilegale a Bisericii Romano-Catolice precum si legislatia restrictiva care a limitat activitatea cultica a celorlalte confesiuni religioase legale din Romania, inclusiv BOR. A scoate insa martiri ai Bisericii din martiri ai neamului, a specula sacrificiul atator clerici care au inteles sa infrunte injustitia sociala a comunismului, pentru a putea salva imaginea unei Biserici a carei colaborare cu regimul comunist nu mai este un secret, reprezinta un gest de injustitie morala pentru care autorii vor raspunde in fata Justitiei divine. Dumnezeu are suficienti martiri autentici si nu e necesara o lista de „victime pentru Dumnezeu“ asa cum e, in schimb, necesara o lista de „victime pentru Basescu“.