Anul Charles Darwin si ecourile sale în România (II)
articol aparut in Cultura, nr. 219 din 2009-04-16» cultura dezbaterii »
Autor:
Dosar coordonat de C&a258;T&a258;LIN STURZA
2009 reprezinta, pentru evolutionism, un dublu eveniment: bicentenarul nasterii lui Charles Darwin (sarbatorit in februarie) si 150 de ani de la aparitia lucrarii fundamentale a naturalistului, „Originea speciilor“ (in noiembrie). Cele doua aniversari sunt marcate prin zeci de evenimente organizate in toata lumea; de asemenea, un prilej pentru promovarea unor programe si idei legate de educatia publica si de gandirea stiintifica. 1. Aniversarile Anului Darwin au parte, in Romania, de o mediatizare relevanta? Reprezinta ele evenimente si prilejuiesc organizarea unor evenimente accesibile pentru publicul larg? 2. Discutiile despre Anul Darwin ajung, de obicei, la conflictul insolvabil dintre creationisti si evolutionisti. Reprezinta aceasta directie o linie moarta si o trivializare a semnificatiei stiintifice a aniversarii? 3. Pe de alta parte, este un moment prielnic pentru o „ofensiva evolutionista“ ce reafirma ca exista un singur adevar – cel stiintific – si ca evolutia e o teorie stiintifica incontestabila, singura care explica aparitia omului (vezi Richard Dawkins in „Times Literary Supplement“, 11 februarie 2009). „Cel mai prudent lucru pe care il poti spune despre teoria evolutionista e acela ca ea functioneaza. Toata lumea, cu exceptia pedantilor, merge mai departe si afirma ca aceasta e adevarata“, scrie Dawkins. Unde greseste Dawkins/unde gresesc cei care-i contesta argumentele? 4. Oricat ar fi de tentanta generalizarea, evolutionismul nu reprezinta, totusi, o filosofie sau o teologie. Unii teologi sustin chiar ca evolutionismul, depasindu-si competentele „tehnice“, a devenit o religie. E teoria evolutionista inzestrata cu instrumentele necesare/indreptatita pentru a face speculatii despre originea omului si sensul acestuia in Univers? 5. In Romania teoria evolutionista a pierdut, in ultimii ani, tot mai mult teren in programele scolare. Pentru manualele de clasa a XII-a, aceasta a fost eliminata, se pare, complet din programa scolara. Care ar fi explicatia acestei „reforme curriculare“ si ce consecinte ar putea avea un asemenea sir de decizii?„Sanctificarea lui Darwin“?!
DAN NICULESCU
psiholog
Circula o moda printre anumiti intelectuali care afirma dezinvolt ca evolutionismul este o forma de religie. Stau si ma intreb ce se intampla si ce fel de pseudo-rationamente nasc o astfel de idee preconceputa? Daca tinem cont ca ambele domenii sunt corect intelese in definirea lor, atunci cum reuseste mintea umana sa faca o asemenea echivalare intre stiinta si religie?
Se stie ca o credinta religioasa ignora orice fel de evidenta, unui astfel de demers psihic nefiindu-i necesar sa se bazeze pe dovezi. Tocmai de aceea se numeste credinta, pentru ca ai incredere oarba in ea. Religia nu numai ca se lipseste de dovezile materiale, dar independenta fata de acestea reprezinta chiar o mandrie care este afirmata cu tarie.
Pe de alta parte, stiinta se intemeiaza pe observatii si deductii pe baza experimentelor si a dovezilor rezultate din metodele cercetarii. Demersul stiintific poate face predictii si este verificabil de catre oricine este curios sa inteleaga cum s-a ajuns la anumite rezultate. Stiinta formuleaza teorii si postuleaza legi, dar renunta cu desavarsire la omniscienta, pentru ca niciodata nu afirma ca s-ar afla in posesia Adevarului Absolut.
Cu atat mai deplasata este comparatia cu cat evolutionismul este poate cea mai bine documentata idee din cunoasterea stiintifica, depasind cu mult cantitatea de dovezi adusa de catre unele teorii care nu sunt deloc contestate: teoria atomilor si teoria gravitatiei. Aportul cantitativ al evidentelor care sporesc neincetat in favoarea evolutionismului este dat de catre descoperirile din domenii diverse: paleontologie, anatomie comparata, medicina, farmacologie, psihologie, genetica, biologie moleculara, imunologie, etologie, zoologie, agronomie, embriologie etc.
Religia este o abordare foarte diferita si presupune o disponibilitate cu totul aparte a mintii pentru ca viziunea asupra lumii si cunoasterea realitatii se intemeiaza pe trairi interioare considerate de natura revelata. O dogma religioasa este imuabila si infailibila, inchistata in precepte asupra carora nu se poate aplica spiritul critic.
Teoria evolutionista este flexibila, poate fi imbunatatita permanent si se preteaza la revizuiri critice in functie de probele empirice. Atunci, tinand cont de diferenta evidenta intre spiritul critic si credinta, de unde vine o astfel de alaturare intre stiinta si religie? Aceste domenii par suficient de diferite ca sa se produca o separare dramatica, la fel ca intre ulei si apa. Oricat as incerca, imi este dificil sa vad similaritatile.
Evolutionismul nu are in spate niste ritualuri pe care adeptii sai sa le practice cu anumite ocazii. Muzeul din Down (casa memoriala Darwin) nu pare a fi un loc de pelerinaj si veneratie. Vizitatorii sunt mai mult interesati de conditiile si mediul in care savantul a trait si si-a formulat opera stiintifica. Statuia lui Darwin de la Muzeul de Istorie Naturala din Londra nu este adorata cu flori si lumanari, iar mormantului din Webminster Abbey ii lipsesc cohortele de credinciosi evolutionisti care sa-si doreasca sa atinga si sa-i pupe osemintele.
Asadar, de unde aceasta asociere atat de raspandita?
As fi tentat sa cred ca ar exista o influenta a unui curent din antropologia culturala, care este generat de catre relativismul postmodernist.
Se presupune ca stiinta ar fi religia omului modern, adica, un fel de sistem de referinta si de viziune asupra lumii, asa cum omul primitiv credea in religia lui.
Poate ca raspunsul cel mai plauzibil ar veni dinspre modul de functionare psihica al celor credinciosi care trebuie sa identifice in ceilalti o credinta simetrica. Printr-o proiectie psihica, le sunt atribuite si altora continuturi psihice asemanatoare. Acestia nu pot concepe ca exista persoane care nu apeleaza la presupusa creatie divina atunci cand vine vorba despre originea omului si sunt inclinate sa vada in ceilalti categoriile mintale dupa care ei insisi se orienteaza.
Poate cea mai relevanta asimetrie intre religie si evolutionism ar fi legata de pasiunea care le anima. Este insa o profunda diferenta si intre o convingere pe care cineva este pregatit sa o apere prin citarea evidentei si a logicii, pe de-o parte, si credinta care este sustinuta de nimic mai mult decat de traditie, autoritate si revelatie, pe de alta.
Darwin. Charles Darwin...
IONU&a354; VULPESCU
filosof
La 200 de ani de la nasterea sa si 150 de ani de la aparitia „Originii speciilor“, Darwin este mai actual decat propriii sai exegeti si contestatari. Imi pare rau pentru savantul britanic care isi doarme somnul de veci in Westminster Abbey, langa Isaac Newton (acolo sa vezi polemica!). La noi, la romani – care nu suntem neaparat niste vietati din America de Sud, dar putem fi, daca trebuie, deoarece suntem atat de adaptabili, incat putem confirma sau desfiinta orice teorie – aniversarea sa pica tare prost. Anul Darwin e an electoral... Si, urmand obiceiul locului, taberele se vor maniheiza rapid, de la omagii „pios-atee“, prin reviste si simpozioane, pana la demonstratii de strada in proximitatea bisericilor. Vorba aceea, cine iese din casa pentru ca e amenintat de cipuri si de pasapoarte biometrice sigur va fi alertat si de atentia stranie acordata agentului evolutiei, Darwin. Charles Darwin...
Pe scurt, ce vom auzi de la cei care impart realitatea in alb si negru? Ca teoria lui Darwin este singura teorie cu adevarat stiintifica, cea care explica originea si dezvoltarea vietii, facand din ea o adevarata axioma, un „calendar laic“. Opozitia „credincioasa“ o va taxa drept o eroare, o teorie printre multele teorii aparute de-a lungul timpului, era sa zic in evolutia timpului...
Care ar putea fi punctul de convergenta comprehensiva intre evolutionism si creationism? In opinia mea, exista o lectura a fundamentelor monoteismului iudeo-crestin care poate fi compatibilizata cu ipoteza darwiniana, si anume tema caracterului ultim, absolut, al comandamentelor morale. Darwinismul vorbeste despre gena egoista si cea altruista, iar creationismul – despre dimensiunea etica a monoteismului: are importanta daca faci bine sau rau, chiar daca nu stii totul despre divinitate. La fel, darwinismul ajunge la concluzii etice, desi nu poate explica in detaliu parcursul intregii evolutii.
Discutiile cu privire la chestiunea de fata sunt aprinse, uneori chiar „feroce“, deoarece, atunci cand este vorba despre viata, despre originea, sensul si mijloacele ei, ajungem inevitabil la intrebarile fundamentale pe care orice om onest si le pune de-a lungul existentei: Cine sunt? De unde vin? Ce scop are viata mea? Incotro ma indrept? Viata mea are sau nu un sens, o finalitate, o ratiune? Daca totul este intamplator, atunci viata noastra nu are sens. Este, deci, o chestiune vitala.
Darwin nu spune ca nu exista baze pentru o morala universala. Dimpotriva, lanseaza ipoteza conform careia egoismul si altruismul se gasesc deopotriva in noi, ca inclinatii naturale. Putem vorbi despre o coexistenta organica a teoriilor si ipotezelor contrare, cu atat mai mult cu cat nu avem certitudini absolute nici intr-un caz, nici in celalalt.
In fond, avem de discutat doua procese total diferite in timp si spatiu. Viata, pentru a putea sa evolueze, trebuia sa se nasca. Este aparitia vietii un eveniment intamplator sau este un act rational, de vointa, al unei fiinte supreme, care a avut un plan? De fapt, aici trebuie sa se concentreze discutia. Modelul evolutiei, al lui Darwin, nu reflecta multe lucruri despre creatie. Dar explica foarte multe dintre cele intamplate dupa aparitia ei, daca viata este rodul intamplarii, sau, dupa creatie, daca ea este un act rational. Probabil ca multi dintre noi s-ar simti mai confortabil sa stie ca viata este o creatie rationala...
Dincolo de popularizarea mai accentuata a teoriei, cursul vietii si problemele de zi cu zi fac ca oamenii sa fie in general mai putin preocupati de chestiuni aride si teoretice. Iar convingerile fundamentate religios, se stie, sunt imune la noutatile stiintifice. Asa-zisul mormant al lui Iisus, „Codul lui da Vinci“ sau „Evanghelia lui Iuda“ au avut un impact minim asupra credinciosilor si maxim asupra iubitorilor de thrillere si filme politiste...
Marturisesc ca nu ma simt confortabil daca astazi discutam in termeni dogmatici despre darwinism. Daca ii vom infatisa copilului doar dogma credintei, il vom indeparta de subiecte morale importante. De unde provin toate aceste interdictii, de ce au ele un caracter absolut, de ce esti cu adevarat om doar daca le urmezi, afirmandu-te astfel ca fiind diferit de animale?
Creationismul ar trebui predat in scoala ca o istorie a religiilor, ca o hermeneutica, o interpretare ce pleaca de la raspunsul la intrebari fundamentale, de tipul: desi cunoasterea stiintifica a avansat atat de mult, sentimentul sacrului n-a putut fi expulzat, in succesiunea generatiilor, din constiinta oamenilor. Darwin insusi, ca orice savant inzestrat cu simtul umorului, a avut anumite inclinatii religioase si un sentiment de fior sacru in fata „Marelui Arhitect“.
Lipsa de ratiune, bun simt si humor in Anul Darwin
NICOLAE DR&a258;GU&a350;IN
publicist
Reflectia asupra operei lui Darwin si a darwinismului (notiune prin care prefer sa inteleg ansamblul teoriilor derivate din creatia biologului britanic, de 150 de ani incoace) nu poate sa ocoleasca, din punctul meu de vedere, o intrebare majora: ce a facut ca o teorie stiintifica din domeniul biologiei despre care se stie ca in general are o durata de viata de 40 – 50 de ani (astazi, perioada de timp pana la care o noua teorie susceptibila de a o contrazice sau modifica a scazut la 20 de ani) nu doar sa se reimprospateze periodic, dar, mai cu seama, sa inspire foarte multe dintre stiintele sociale. Mai simplu spus, ce anume explica trecerea facila de la stiintele naturale la cele sociale, stiut fiind ca metodologiile nu se pot imprumuta la fel de facil, cel putin fara riscul de a gresi semnificativ?
In masura in care Charles Darwin, la 200 de ani de la nasterea sa si 150 de la publicarea operei de capatai (un fel de „Capital“ al lui Karl Marx) – „Asupra originii speciilor“ – este livrat ca un produs care nu se preteaza doar la o scrutare relativ exclusivista (biologica, genetica etc), fiind deci mai curand un bun al tuturor, consider ca in intrebarea de mai sus rezida intreaga esenta a dezbaterii. Cred ca raspunsul este tot atat de simplu pe cat de clara se face inteleasa miza: ideile initial formulate in perimetrul oarecum exclusivist al biologiei au inspirat si gandirea politica pentru ca au venit intr-un orizont de asteptare care incepe vag cu cartezianismul (mai exact cu convingerea ca stiinta poate oferi raspuns la orice fel de intrebare, cel dintai divort intelectual al ratiunii de religie) si se oficializeaza in zilele revolutiei franceze, urmate de mutatiile sociale si politice ale revolutiei industriale.
Nu doar Charles Darwin este un om al secolului XIX pe care imi place sa-l privesc ca introducere la secolul XX (radacina, in schimb, trebuie cautata mai jos, in veacurile XVIII, XVII sau chiar XVI). Alaturi de el, intr-o veritabila comunitate de idei (desi nu lipsite de contradictii), se afla Robert Malthus, Karl Marx, Friedrich Nietzsche. Ei sunt cateva din varfurile care formuleaza cel mai bine spiritul epocii a carui baza este pasiunea pentru „dezvrajirea lumii“ (sintagma apartine, dupa cate stiu, lui Marcel Gauchet), vestirea mortii lui Dumnezeu si setea de violenta a carei formula teoretica se regaseste in lupta pentru supravietuire sau lupta de clasa. Acestia sunt, din acest punct de vedere, profetii unui paradis terestru, creatorii unui dumnezeu care nu se mai afla proniator si irenic deasupra noastra, ci (belicos) in fiecare dintre noi.
Totusi, viata imi pare ca este mult prea complexa si nuantata pentru a risca afirmatii generale in genul celor de mai sus. Consider ca Darwin a fost cel mai putin „vinovat“ dintre cei amintiti, in masura in care discutarea consecintelor ideilor este cea mai putin legitima pe taramul cercetarii empirice. Nefiind un exeget al operei lui Darwin (si nici nu cunosc vreunul in Romania actuala, ceea ce se observa in nivelul mediocru sau chiar sub-mediocru in care este discutata mostenirea savantului britanic), nu-mi pot permite judecati de valoare, dar, cu toate acestea, bunul-simt imi spune ca o teorie stiintifica si autorul acesteia nu pot fi facuti responsabili pentru ceea ce au influentat, atat la nivelul doxei, cat si la cel al praxis-ului. Si poate nici macar ganditorii in filiatia lui Nietzsche nu pot fi trasi la raspundere, cu toate ca imi insusesc deplin afirmatia ca orice idee isi are urmarile sale.
Responsabili sunt (cata vreme exista unele persoane mai responsabile decat altele) autorii secundari, tertiari, care interpretand dupa ureche ceea ce se afla la stanga si la dreapta afirma intr-un mod militant ca ei au descoperit „adevarul“, iar acest adevar le apartine. Or, de patru decenii incoace nu ducem deloc lipsa de activisti, veritabili purtatori ai mesajelor teleologice. Pentru acestia si doar pentru ei are sens, de pilda, conflictul dintre creationisti si evolutionisti. Nu cred ca trebuie sa cunosti prea multe (dar necesarmente e nevoie de mult bun-simt) ca sa-ti dai seama ca nimeni pana acum (nici macar Karl Marx si interpretii sai postumi de anvergura care au articulat cel mai elaborat mesianism mundan) nu a reusit sa deconstruiasca in totalitate Weltanschauung-ul crestin, singurul care vorbeste intr-un mod exhaustiv si coerent despre originea (scanteia care a declansat scanteia) si sfarsitul existentei (umane, materiale, animalice). Cititorii amatori ai lui Darwin (desi imi e teama ca ar trebui sa reformulez – cititorii amatori ai lecturilor asupra lui Darwin) nu se mai intreaba cum au luat fiinta cele dintai forme de viata (unicelulare, unisexuate) de la care se presupune ca au evoluat celelalte, cum se explica faptul ca omul cu toate asemanarile evidente cu cele mai evoluate specii de maimute are darul vorbirii si al scrierii, singurul care pana acum nu este susceptibil de a fi fost supus unui proces evolutiv. Desigur ca aceste argumente, foarte simplist expuse, fac parte deja din panoplia criticilor aduse vulgatei darwiniste, insa le-am amintit pentru a spune ca pe cat de vocali, pe atat de superficiali si amatori se arata acesti activisti (ca sa nu spun rau intentionati).
In fine, dezbaterea actuala din Romania se face din transee, de pe pozitii care refuza nuantele si isi asuma principiul dialectic care a sedus atat de mult gandirea ultimelor doua veacuri. Pe de o parte sunt militantii ateismului (dar un ateism de esenta occidentala, categoric mai pernicios, exersat indeaproape incepand cu anii '60 in numele relativismului care in Romania, paradoxal sau nu, a fost ocultat de regimul comunist), iar pe de alta nu ar fi militantii teismului (atat cat putem vorbi despre aceasta notiune), cat cei care nu stiu sa-i ignore sau, pur si simplu, sunt lipsiti de humor. A lua altfel decat in gluma tot ceea inseamna produs al anilor '60 nu inseamna altceva decat ceea pe pe romaneste se cheama a da apa la moara. Tot o vorba romaneasca mai spune ca uneori nu se vede padurea din cauza copacilor. Cam aici ne gasim noi in acest an dedicat lui Charles Darwin. Decontextualizarea operei acestuia si reducerea intregii dezbateri la nivelul disputei dintre adeptii creatiei si cei ai evolutiei (asa cum am insinuat mai inainte, evolutia cel putin in forma conceputa de Darwin nu exclude creatia) sunt semnalmentele clare ale unei receptari lipsite de ratiune, bun simti si, in sfarsit, humor sanatos.
Depasirea unei iluzii
REMUS CERNEA
Asociatia Umanista Romana
www.secularhumanism.ro
1. Celebrarea Anului Darwin in Romania este nula la nivelul autoritatilor educationale precum Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii si Ministerului Culturii si Cultelor, care nu au dezvoltat nici un fel de programe sau proiecte legate de acest eveniment. Cei care conduc respectivele ministere sunt binecunoscuti pentru ostilitatea fata de evolutionism. In perioada primului ministeriat al doamnei Ecaterina Andronescu a fost avizat, in 2002, de catre Ministerul Educatiei un accesoriu curricular creationist, iar dl. Adrian Lemeni, actualmente secretar de stat, din nou, la Culte, este coordonatorul unui manual de religie in care evolutionismul si stiinta moderna sunt considerate erori, iar creationismul biblic este promovat in forma lui literala.
Acesta absenta a interesului si sprijinului pentru evolutionism din partea autoritatilor romane a fost compensata prin initiative ale societatii civile si ale mediilor universitare de celebrare a Anului Darwin care au fost reflectate intr-o masura destul de buna de catre presa. Asociatia Umanista Romana a realizat un site dedicat „Anului Darwin“ si promovarii evolutionismului – www.evolutionism.ro . Pe acest site a fost demarat un concurs pentru liceeni si studenti pe teme de evolutionism care va dura pana in 6 mai 2009, iar 6 castigatori vor avea ca premiu o excursie la Londra pentru a asista la conferinte stiintifice si filosofice consacrate Anului Darwin.
2. Discutiile sunt inevitabile intre evolutionisti si creationisti. Dar nu avem de-a face cu o disputa stiintifica, pentru ca doar evolutionismul este stiintific, creationismul nu. Disputa are o miza mai degraba sociala, politica, religioasa, civica. Uneori creationistii pot influenta, prin numarul lor mare si prin trecerea politica pe care o au, deciziile care privesc educatia si stiinta, iar acest lucru este o amenintare la adresa dreptului copiilor la cunoastere, dar si o amenintare la adresa stiintei in general si chiar a democratiei. Atunci cand politicile publice si educationale sunt indreptate impotriva evolutionismului si a stiintei, cum se intampla in Romania, trebuie sa existe reactii pe masura din partea societatii civile, a mediilor stiintifice si a presei. Trebuie data o sansa tinerilor sa aiba acces la informatie stiintifica veritabila si sa nu isi inchida mintea fata de stiinta din motive religioase sau ca urmare a unei indoctrinari religioase precum cea practicata in scolile publice timp de 12 ani de invatamant gimnazial si liceal.
3. Richard Dawkins nu greseste in aceasta afirmatie si stiinta, la randul ei, nu greseste atunci cand isi afirma teoriile si dovezile in favoarea acestora.
Natura adevarului stiintific este una radical diferita de absolutismul dogmatic religios. Atunci cand se considera, in stiinta, ca un lucru este adevarat, acesta nu necesita nici obedienta si nici venerare. Iar orice teorie stiintifica si orice adevar stiintific pot fi supuse oricand investigatiei de tip stiintific. In stiinta spiritul critic este motorul pricipal, in religie el este considerat primejdios. O teorie sau un adevar stiintific rezista atata timp cat nu este infirmat de o contraproba testabila de catre oricine are o competenta in domeniu si nu urmareste o agenda ascunsa, nu atata timp cat este impartasit ca o credinta de catre comunitatea stiintifica. Sustinatorii teoriei evolutiei admit ca, in principiu, in fata unor probe concludente ca evolutionismul ar fi gresit, ar accepta acest lucru fara ravasiri interioare si fara sa verse lacrimi. Cunoasterea stiintifica nu poate fi insa contestata pe baza unor mituri, a unor credinte religioase sau sperante subiective, ci doar pe baza unor probe stiintifice solide. Cat timp functioneaza, teoria evolutiei reprezinta un adevar stiintific. Dorinta unora de a o contesta pe alte baze decat cele stiintifice nu reflecta decat spiritul care a animat procesul impotriva lui Galilei acum 400 de ani in privinta unei chestiuni acum acceptate de toata lumea. Pe baze stiintifice evolutionismul inca nu a putut fi contestat. Teoria evolutiei prin selectie naturala a lui Darwin a fost completata de descoperirile geneticii, iar neodarwinismul a facut sinteza intre cele doua. Desigur, dispute stiintifice sunt si vor mai fi pe chestiuni de detaliu, dar, in esenta ei, teoria evolutiei prin selectie naturala s-a dovedit corecta.
4. Teoria evolutiei vorbeste despre locul nostru in univers si despre originea noastra. De aici si implicatiile ei asupra Weltanshauung-ului, asupra viziunii despre lume si viata a fiecaruia dintre noi. Desigur ca astfel de teme au fost abordate si inainte de Darwin in filosofie si teologie si au suscitat un interes major pentru oameni. Tendinta fireasca de a da un sens existentei priveste chestiuni precum originea noastra. Religia a folosit si speculat cum nu se poate mai bine pentru interesele ei aceasta dorinta a omului de a gasi un sens propriei existente. De aici si ostilitatea a numeroase persoane religioase fata de evolutionism.
O data cu Darwin avem insa sansa sa lasam in urma iluzia ca tot ceea ce exista a fost creat de „cineva“ in mod special pentru noi. Imi amintesc ca, in urma cu niste ani,
m-a tulburat plansetul unui copil si suferinta lui reala atunci cand i-am spus ca Mos Craciun nu exista. La nivelul unei persoane adulte poate fi chiar mai dureros si mai greu de acceptat ca „povestea frumoasa“ cu privire la originea lui divina care i s-a prezentat si pe care el a crezut-o ca pe un adevar absolut este la fel de reala precum „Alba ca zapada si cei sapte pitici“.
Este o mare diferenta intre speculatiile care nu se intemeiaza decat pe presupuneri, credinte religioase sau convingeri filosofice si tipul de influente de pe care stiinta sau evolutionismul le au asupra viziunii noastre asupra lumii. Evolutionismul, ca si astrofizica si Big Bang-ul de pilda, ne imbogateste imaginea dinamica a realitatii inconjuratoare pe care ne-o construim in minte. Desigur, cu mintea putem explora in orice directie, dar cred ca evolutionismul si stiinta reprezinta, in primul rand, fundamentul si stimulul pentru gandirea speculativa, nu obiectul gandirii speculative. Gandirea speculativa nu poate infrange proba stiintifica. Cu atat mai putin nu o poate face mitul sau dogma religioasa...
5. Ministerul Educatiei refuza sa reintroduca teoria evolutiei in programa de biologie de liceu, dupa ce aceasta a fost eliminata de catre ministrul Mihail Hardau in 2006, si se eschiveaza in a lua o decizie prin care sa anuleze avizele acordate pentru carti creationiste si antievolutioniste dupa care s-a predat si poate ca se mai preda inca in scoli. Astfel ca, in „Anul Darwin“, Romania se afla intr-o situatie de doua ori rusinoasa: suntem singura tara din Uniunea Europeana care a eliminat teoria evolutiei din programele scolare si singura care a avizat carti creationiste si antievolutioniste pentru a fi utilizate in scoli la orele de stiinte. In acelasi timp, indoctrinarea religioasa intensa din scoli isi face resimtite efectele, astfel ca doar 14% dintre elevii romani din clasele a VII-a pana intr-a XII-a considera evolutionismul corect, iar 73% vad creationismul drept teoria corecta. Aceste rezultate vin in contextul in care, conform unui sondaj Gallup, la nivelul adultilor din Romania cca 55% considera evolutionismul corect si doar 25 % considera creationismul corect, iar restul nu stiu sau nu raspund.
Asadar, este clar ca se intampla ceva in scoli, ca acolo indoctrinarea religioasa impreuna cu absenta din programe a unei prezentari explicite a evolutionismului genereaza aceste convingeri creationiste pe o scara socant de mare.
Asociatia Umanista Romana va initia demersurile necesare pentru a convinge Ministerul Educatiei sa ia masurile corecte pentru a facilita accesul elevilor la informatia stiintifica si la o buna cunoastere a evolutionismului. „Nimic din biologie nu are sens decat in lumina evolutiei“ a afirmat geneticianul Theodosius Dobzhansky.
Atata timp cat scoala romaneasca este intoarsa cu privirea spre o perioada anterioara lui Darwin, rezultatele ei vor fi la fel de dezamagitoare, iar majoritatea tinerilor din aceasta tara va fi in continuare condamnati la mediocritate intelectuala si la inadecvare fata de necesitatile si cerintele unei societati avansate.