Becali si legea lui Basescu
articol aparut in Cultura, nr. 219 din 2009-04-16» cultura politică » psihologia cotidianului
Autor: VALENTIN PROTOPOPESCU
Nu ma numar printre fanii lui Gigi Becali. Daca e adevarat ca am avut oarece admiratie cam acum patru-cinci ani pentru personaj, vazând ca nu vinde jucatorii Stelei si-l pastreaza pe Cosmin Olaroiu ca antrenor, e la fel de adevarat ca delirul de omnipotenta din ultimii doi ani si reflectarea acestuia asupra randamentului echipei mele de suflet m-a determinat sa-l antipatizez cam la fel de mult ca suporterii care scandeaza mascari împotriva-i. Crezusem ca este din alt aluat decât „omul de fotbal“ mioritic obisnuit – dar m-am înselat. Eu ca eu – pe cine intereseaza miscarile unui suflet anonim? Însa drama lui este ca s-a înselat de unul singur, cazând de la mare înaltime.
În urma cu ceva timp prevesteam o spectaculoasa ascensiune politica a insului în cauza, pornind de la performantele Stelei pe plan international. Nu era un pronostic hazardat – la ora aceea. Steaua a fost si este cea mai iubita echipa de fotbal de la noi, un brand asociat cu imaginea succesului pentru milioane de români. Daca Becali avea atâta creier încât sa gestioneze corect team-ul din Ghencea, investind cu cap si lasându-i pe profesionisti sa-si vada de ale lor – câstigul lui politic si financiar ar fi fost colosal. Victoria din sport ar fi atras si victoria din politica. Nu a fost deloc asa, Jiji intervenind în fotbal dupa fiecare vis avut noaptea. Unde dai si unde crapa... Iar rezultatele s-au vazut cu vârf si îndesat. Dar fiecare pasare pre limba ei piere.
Ghinioanele (logic necesare, tinând seama de paranoia ce l-a cuprins de la o vreme încoace, cam din 2007) s-au tinut lant: cearta cu Hagi, pierderea suportului oferit de fanii Stelei, evolutia dezastruoasa a echipei în Liga Campionilor doi ani la rând, scandalul „bricheta“ si „valiza“, falimentul PNG-ului la parlamentarele din noiembrie 2008, demiterea antrenorilor Lacatus si Munteanu, criza financiara si prabusirea pietei imobiliare, deci subtierea drastica a averii latifundiarului, acutizarea conflictului cu suporterii Stelei (mii de oameni care vin la arena doar ca sa-l huiduie!), iar acum închisoarea preventiva de o luna sub pretext ca ar reprezenta pericol social... Mai rau nici ca se putea pentru cel care se considera cel mai bogat, mai puternic si mai virtuos om din România – pâna nu demult!
Dincolo însa de soarta „tragica“ a machidonului devenit miliardar, destul de meritata, între noi fie vorba, problema este ca în situatia actuala am ajuns sa ma tem pentru propria siguranta personala în statul de drept pastorit cu elan „reformist“ de presedintele Traian Basescu. Nu faptul ca Becali sta la racoare este în chestie, ci usurinta cu care onor justitia bastinasa a încalcat numeroase aspecte procedurale, pitindu-l la racoare pe unul dintre cei mai bogati, puternici, vizibili mediatic si înzestrat cu avocati oameni din tara – într-o împrejurare deloc evidenta în sensul administrat de sistemul nostru juridic! Nu mai reiau aici filmul evenimentelor, lucrurile sunt cunoscute, ci subliniez en passant nonsalanta cu care magistratii, pe care si eu îi platesc din impozite, si-au permis sa nu judece în libertate pe un ins clar mai putin periculos decât interlopii minoritari ce-i furasera acestuia autoturismul. Silogismul meu este exploziv de banal: daca un om atât de mediatizat si potent financiar nu-si poate face dreptate în sistemul juridic românesc, atunci eu, simplu om de pe strada, ce sanse am daca unui puternic din sistem i se pune pata pe mine? Evident, nici o sansa!
Nu stiu altii cum sunt, dar mie nu mi se pare deloc o coincidenta ca exact în perioada în care trusturile de presa ale „mogulilor“ anti-basescieni au pus tunul investigatiilor asupra afacerilor familiei prezidentiale este oferita presei aceasta piesa de prost gust a infractionalitatii unui personaj extrem de bine prizat de mass–media. Este o deturnare a atentiei, o deplasare de accent mediatic, taman într-un an electoral vital pentru Traian Basescu. si nu cred ca ma însel. Justitia noastra se dinamizeaza doar la ordin. Spectacolul de lumina si culoare, fara mare efect asupra sistemului, dar care da bine la public, slujeste indubitabil cauzei prezidentiale, Basescu fiind, nu-i asa, campionul luptei contra coruptiei si cavalerul fara prihana al reformarii institutiilor statului!
Ce conteaza încalcarea flagranta a drepturilor cetateanului, judecarea cu dubla masura, antepronuntarea exterioara judecarii în instanta, ignorarea precedentelor juridice? Dreptate sa facem – daca o cere seful suprem! Cazul Costel Iancu, membru PD-L, acuzat si el ca a sechestrat si agresat oameni, s-a judecat în libertate. Insul nu prezenta pericol social, culoarea portocalie ferindu-l, probabil, de aceasta tentatie. Becali însa este dangerous – asa ca va petrece Pastele dupa gratii, ca un Al Capone local prins nu pentru marile tunuri, ci pentru o minora infractiune nedemonstrata ca atare. Si apropo de vizibilitatea sociala: când Traian Basescu, cel aprig iubit de TRU si de alti plescari intelectuali, practica pe fata jaful prin violenta si rasismul verbal (vezi cazul „tiganca împutita“ si confiscarea telefonului mobil!), doamna cu bandana pe ochi nu se sesizeaza, caci este prea ocupata sa-i elibereze sa alde Gorbunov din închisoare ca sa se opereze în stare de libertate. Asta-i justitia româneasca, pentru unii muma, pentru altii ciuma!
Pe acest fundal, apartenenta tarii noastre la Uniunea Europeana este o gluma nu proasta, ci sinistra. Repet, nu de dragul lui Gigi Becali nu pot eu dormi noaptea. Dar daca un personaj de calibrul sau se vede calcat în picioare de oamenii cucoanei legate la ochi, ce sanse am eu, ca banal cetatean, sa-mi vad drepturile aparate? La asta ar trebui sa se gândeasca oamenii lui Basescu si Boc, nu la altceva!