Un poet în offline
articol aparut in Cultura, nr. 211 din 2009-02-19» cultura literară »
Autor: GEORGE NEAGOE
Laurentiu Blaga e înca un poet putin cunoscut. Si asta din motive ce tin în special de raspândirea deficitara a cartilor tiparite în afara Bucurestiului. N-as fi apucat sa citesc volumul de fata, daca n-as fi avut, în octombrie 2008, un drum pâna la Reghin. Poeziile din „Singurul Dumnezeu disponibil“ respira, în buna masura, din frânturi. Pasajele stralucitoare sunt sugrumate de cele inconsistente. Laurentiu Blaga nu reuseste sa-si pastreze tensiunea lirica la nivel înalt, iar proza poematica infiltrata în volum e ingenua.
Sentinte
Prea putine poeme în proza, probabil prea putine fraze îsi au noima în arhitectura cartii acesteia. În majoritatea gasim o înlantuire de reflectii adolescentine despre conditia umana. Greu de crezut ca un scriitor matur a comis o atare gafa. Dar mai mult decât o gafa, sentimentalismul obositor e, de fapt, rezultatul unei constiinte estetice înca insuficient coagulate. Sentimentalismul deriva dintr-o cautare obsedata a lirismului. Laurentiu Blaga se gaseste, în buna masura, în postura unui alchimist. Numai ca poetul nu vrea sa transforme plumbul în aur. Ci doar într-un argint, înca în stare de minereu.
În poemele în proza, Laurentiu Blaga îsi amplifica vocea pentru a deplânge situatia umanitatii. Autorul îsi ia morga unui poeta vates care nu condamna, în numele unei divinitati, nimicnicia oamenilor. Recuzita batucita a retorismului mesianic invadeaza textele, transformându-le în tirade desuete si plicticoase: „Pâna la urma suntem cele mai singure fiinte de pe pamânt [...]. Ne plângem la tot pasul de fiecare nereusita, gest, întristare. Suntem slabi si atunci când ne simtim puternici. Suntem orbi chiar si atunci când avem impresia ca vedem. Pentru ca orice credem ca am devenit, nu suntem de fapt, nimic...“ („nimic, nimeni, niciodata“). Individul este redus la o entitate perfida, insensibila, dezinteresata de cei din jur, desprinsa din teoriile despre darwinismul social: „Renuntam la sentimente ca la niste perfuzii cu adrenalina, agatate într-un stativ murdar de pe marginea patului de spital. [...] Renuntam la oameni ca la niste lumânari arse pâna la capat“ („renuntarea, ca exercitiu de supravietuire“). O precizare. Ceara poate redeveni lumânare. Omul este de unica folosinta, chiar si pentru sine. Nimeni n-are nevoie sa fie identic: „si, nu în ultimul rând, renuntam la noi“ (Idem). Poetul nu se exclude din rândul acuzatilor de inumanitate, ci marturiseste cazna de a-si pastra personalitatea, desi, asa cum am vazut, el se erijeaza în poeta vates: „Încerc sa nu ma schimb. Sa fiu acelasi“ („offline“). Disimularea primeste o pozitie destul de însemnata în „Singurul Dumnezeu disponibil“. Nu ma refer la disimulare ca ipocrizie, ci la o ruptura cu statutul ontologic uman, în care nu corporalitatea reprezinta problema centrala.
Divinitatea
Netrimis de niciun zeu sa predice vreo doctrina a fericirii, pretinsul poeta vates se preschimba, pentru o noapte, în Dumnezeu, pentru ca dimineata sa lepede si aceasta ipostaza. Ceea ce Arghezi nu izbutise („Cercasem, eu cu arcul meu / Sa te rastorn pe tine, Dumnezeu“), reuseste Laurentiu Blaga: „în seara asta sunt / singurul Dumnezeu disponibil“ („Singurul Dumnezeu disponibil“). În poemul care da titlul volumului întâlnim primele semne ca, dincolo de curajul versurilor si de reciclarile stilistice în parte nereusite, întrevedem un poet pentru care lirismul ramâne indispensabil: „în seara asta, iubito, / nu ma cauta printre oameni / îmi calc juramintele cum îmi calc camasa de duminica. / în seara asta, îmi cladesc primul altar / la care sa închin ordinea lucrurilor / noua religie al carei misionar sunt / în seara asta, iubito, nu ma cauta în zatul / ultimei cafele, / n-ai sa gasesti decât o harta a sentimentelor / decofeinizate“ (Idem). Renuntând cu dezinvoltura la sentimente, barbatul pierde bucuria prieteniei si surescitarea dragostei. Religia lui se întemeieaza pe vedetism, pe popularitatea transformata în sacralitate: „în seara asta, iubito, / sunt cel mai mare star al Pamântului / sunt Indiana Jones, James Bond, Superman la un loc / sunt tot ceea ce vor altii sa fiu / pentru ca în seara asta e superoferta“ (Idem). Fragmentul seamana întrucâtva cu începutul „Cântecului eXcesiv I“, semnat de Dan Sociu: „Înca mi se mai întâmpla sa cred / ca în curând mi se vor trezi superputerile: / zborul, invizibilitatea, întoarcerea-n timp, / superelasticitatea, trecerea prin ziduri, / dragostea ta“.
Laurentiu Blaga se vrea idol, deoarece televizorul
i-a dezvaluit ca numele usor de gasit si popularizate cu ostentatie atrag adulatia si, în cele din urma, veneratia: „în seara asta, iubito, / sunt în direct pe Chanel 1 – Virtual Reality – / [...] am ajuns subiect de prime-time“(p. 11). „Singurul Dumnezeu disponibil“ îsi vinde evanghelia si, în acelasi timp, este cumparat datorita imaginii, ajungând „singurul Dumnezeu vizibil“. Totusi, nu imaginea are ponderea esentiala în construirea unei divinitati. Povestirea „Tristan Vox“ a lui Michel Tournier arata cum numele îsi forjeaza chipul. Brandul nu înseamna doar identitate, ci mai ales posesie. Nu conteaza daca Tristan Vox este actorul ratat Félix Robinet ori maruntul tenismen Fédéric Durâteau. Numele hipnotizeaza publicul, fiindca numele singur atrage dupa sine nenumarate proiectii.
Proiectii
Un interes sporit manifesta Laurentiu Blaga fata de impactul lumii electronice asupra omenirii. Nu ne aflam în fata unui caz izolat. Dan Sociu si Svetlana Cârstean sunt doi dintre scriitorii la care întâlnim raportul individ-computer. Internetul dezlipeste numele de personalitate si de trup. Nimeni nu poate sa cunoasca sensibilitatea celorlati, întrucât din fiecare ramâne un sir de litere. Deposedati de sentimente, de familie si de individualitate, poetii încearca sa se regaseasca, sa scape de izolare si de disperare: „ma simt rau & / ma caut pe google // mi-e greata & / n-a aparut nimic nou despre mine“ (Dan Sociu, „decembrie – ianuarie“, vol. „cântece eXcesive“). Motoarele de cautare a informatiei si tastatura ramân unica modalitate de apropiere între semeni. Poetii se înstraineaza de ei însisi, pierzându-si memoria aproape în întregime.
Îsi amintesc numele, asteapta încordati sa primeasca vreo veste despre cine sunt ei. Si fiindca nu capata aproape niciun ajutor, se apuca sa vada ce se spune despre numele lor, sau îsi trimit e-mailuri pentru a se însela ca n-au fost abandonati: „De câteva zile îmi trimit singura mailuri, / fiindca nu suport sa nu primesc nicio veste de la nimeni“ (Svetlana Cârstean, „Operatiunea Inbox gol“).
Laurentiu Blaga aduce acestei teme doua note distincte. Prima evidentiaza vina colectiva de a prefera poza, în detrimentul naturaletii: „Ne ascundem mereu în spatele unei proiectii abstracte“ („offline“). Poetul e în permanenta „offline“, se fereste de contactul cu ceilalti, se prezinta numai ca un autor pe o coperta. Intangibil, refuzând sa se prezinte ca om, poetul se îmbolnaveste de o vanitate, ce o întrece pe aceea a sarmanului Dionis: „sunt mai orgolios / decât Dumnezeu“.
A doua diferenta întâlnita în volumul lui Laurentiu Blaga tine de inserarea unor poezii care sunt „3 new messages from Mitrutz“. Expeditorul îi explica „fratelui Blaga“ mezalianta între tehnologia informatica si poezie. Computerul îl alieneaza pe creator, transformându-l într-un cyborg: „poezia înseamna bytes, multzi bytes, / sufletul tau sta ascuns într-un Pentium 6 / nu în plimbarile de sub castani / cea mai buna strofa a ta o vei scrie / manevrând un IBM Thinkpad X24 Pentium III 1100 Mhz / 256 Mb Ram, 11 Gb HDD, On board NIC, / Onboardmodem, SoundOnBoard, USB Port, Black“ („Message 1“). Poezia se desparte definitiv de sentimente, pentru a intra sub tutela siturilor, a webcamurilor si a imprimantelor. Dupa ce îsi termina de citit corespondenta electronica, poetul o sterge pentru a nu parasi lirismul: „There are no (more) messages in your Inbox“.
Lipsit de multe ori de consistenta, „Singurul Dumnezeu disponibil“ reprezinta un volum care nu rateaza câteva dintre temele recurente ale poeziei actuale. Scrisa ca un repros adresat blogurilor si siturilor literare, cartea se încapatâneaza sa promoveze lirismul. Din pacate, Laurentiu Blaga s-a ratacit în sentimentalism.