Sari la conținut

Alternativa necesara

articol aparut in Cultura, nr. 43 din 2006-10-12
» cultura cinema »
Autor: Mihai Fulger
Festivalul International de Film de Animatie „Anim'est“ are meritul de a fi propus publicului o alternativa viabila la productiile americane, singurele care ajung in circuitul cinematografic romanesc.

De cate ori ati avut ocazia de a urmari un lungmetraj de animatie maghiar, leton sau brazilian? Daca ati pierdut prima editie „Anim'est“, probabil niciodata. Si, fara acest festival, nu cred ca veti mai avea o asemenea sansa prea curand.

„Districtul“ („Nyocker!“, 2004) de Aron Gauder a fost initial conceput ca un serial pentru un post TV maghiar, dar a sfarsit pe marile ecrane. Filmul, comparat cu „South Park“ sau cu „Trainspotting“, a castigat premii importante la mari festivaluri de animatie (Annecy, Ottawa, KROK, SICAF), devenind un urias succes al cinematografiei underground din tara vecina; vara aceasta, el a putut fi vazut si in Cluj, cu ocazia TIFF-ului.

O gasca de adolescenti multietnici (unguri, tigani, chinezi, arabi etc.), din rau famatul District 8 al Budapestei, gasesc o metoda sigura de imbogatire. Gratie unei inventii a geniului grupului, reusesc sa se intoarca in timp pana in preistorie. Aici, ei ingroapa o turma de mamuti sub viitorul District, iar locul devine in cateva milenii un important zacamant de petrol. Reveniti in prezent, nu le ramane decat sa culeaga roadele, vanzand petrol doritorilor veniti din lumea intreaga. Astfel, povestea tinerilor zarghiti sau amorezati (vezi parodia dupa „Romeo si Julieta“) si a lumii interlope din District, condimentata cu gangsta rap neaos, capata amploare de satira geopolitica, cu personaje precum Papa si Bin Laden, Bush si Putin. Finalul, cu deja cliseizata confuzie Bucarest-Budapest, nu e prea comod pentru noi.

Oricum, „Districtul“ ramane un film dinamic si foarte amuzant in incorectitudinea sa politica, cu personaje slobode la gura si original animate (chipuri cvasifotografice si corpuri cand bidimensionale, cand tridimensionale).

Regizorul letonian Janis Cimermanis a avut originala idee de a ecraniza cunoscutul roman „Cei trei muschetari“ de Alexandre Dumas, folosind marionete animate pe post de actori. Rezultatul, o coproductie letoniano-daneza lansata anul trecut, a putut fi urmarit la „Anim'est“. Filmul, adresat mai degraba adultilor decat copiilor (spre deosebire de ecranizarea din 1987 a romanului Victor Anestin, prezentata si ea in cadrul festivalului), atrage tocmai prin caracterul insolit al tehnicii utilizate, dar si prin cateva bune momente comice.

Printre personajele create de Arnaldo Angeli Filho, autor brazilian de benzi desenate si caricaturi, se numara Wood si Stock (aluzia la Woodstock-ul nord-american este evidenta), doi vechi hippioti care au pierdut contactul cu vremurile in care traiesc. La trei decenii dupa miscarea „Flower Power“, ei refuza in continuare consumismul si individualismul, gasind refugiu in lumea drogurilor. Pornind de la aceste benzi desenate, Otto Guerra a realizat primul lungmetraj de animatie brazilian, „Wood e Stock: Sexo, Orégano e Rock'n'Roll“ (2006).

Wood este parasit de consoarta, iar moartea tatalui lui Stock il lasa pe acesta lefter. Asa ca eroii nostri sunt nevoiti sa se angajeze pentru a supravietui. Dupa mai multe tentative esuate, ei decid sa reinvie vechiul lor grup rock, dar succesul se lasa cam mult asteptat... Un excelent film de animatie, poate cel mai amuzant din festival (desi din peripetiile nostalgicilor hippy nu lipseste o umbra din tristete), care ar merita sa fie mai cunoscut si la noi.

in fine, un alt personaj „importat“ pe marele ecrane din universul benzilor desenate este Corto Maltese, marinarul aventurier creat de italianul Hugo Pratt in 1967. Filmul „Corto Maltese in Siberia“ („Corto Maltese: La cour secrete des Arcanes“, 2002) al francezului Pascal Morelli este primul dintre cele doua lungmetraje de animatie realizate in ultimii ani dupa opera lui Pratt si are la baza un roman grafic aparut in 1920. In timpul razboiului civil din Rusia, Corto si nemesisul sau, Rasputin, sunt angajati de „Felinarele Rosii“, o organizatie secreta chinezeasca, sa recupereze aurul ce circula prin Siberia intr-un tren foarte bine pazit. Un film captivant, cu secvente de actiune cum rareori gasesti intr-o animatie, in care veti descoperi, daca nu ati facut-o inca, un proto-Indiana Jones senzational.