Anim’est 3: renaste animatia româneasca?
articol aparut in Cultura, nr. 196 din 2008-10-23» cultura cultura cinema »
Autor: MIHAI FULGER
Ajuns recent la editia a treia (3 – 12 octombrie), Festivalul international de film de animatie Anim’est din Bucuresti se bucura de un succes în crestere progresiva, atragând anul acesta 9 200 de spectatori. Poate parea putin, însa, pentru un eveniment „de nisa“, desfasurat într-o tara în care mersul la cinema este o practica sociala amenintata cu disparitia, precum si într-o capitala cu (prea) multe alte festivaluri de film deplorabile (singura exceptie de la regula: NexT, cu o editie mai tânar decât Anim’est), se poate vorbi de o audienta remarcabila. Chiar si asteptarile organizatorilor (membrii Asociatiei ESTE’N’EST) au fost depasite cu peste 2 000 de spectatori platitori.
entru a explica acest succes surprinzator, trebuie sa încep prin a mentiona cinematograful Scala, aproape gol în cea mai mare parte a anului, care s-a dovedit o noua gazda primitoare (alaturi de traditionala sala „Elvira Popescu“ a Institutului Francez) pentru publicul interesat de un alt fel de animatie decât cel difuzat cu precadere de televiziunile noastre. Dar cel mai mare atu al festivalului a fost prezenta printre invitati (mult mai numerosi decât la editiile anterioare) a doi apreciati regizori independenti newyorkezi, ambii nominalizati la Oscarul pentru scurtmetraj de animatie: Bill Plympton si John Dilworth (revenit la Bucuresti dupa primul Anim’est). Cele doua staruri ale genului au vorbit, în fata unei audiente foarte numeroase, despre filmele lor si despre animatie în general (care poate deveni – Dilworth dixit – un mijloc eficient de sondare a subconstientului autorului), iar Plympton si-a prezentat cel mai recent lungmetraj, lynchianul „Idioti si îngeri“.
Anul acesta, pe adresa festivalului (aflat de abia la a doua editie competitiva) au sosit nu mai putin de 620 de scurtmetraje de animatie (incluzând videoclipuri si spoturi publicitare), astfel încât Mihai Mitrica (directorul Anim’est) si Laurentiu Bratan (presedintele ESTE’N’EST) au putut alcatui o competitie redutabila doar din filmele primite. Interesul crescând pe care comunitatea realizatorilor de animatie îl manifesta fata de junele festival bucurestean sta marturie a faptului ca Anim’est si-a gasit deja locul în ampla retea mondiala a evenimentelor de specialitate. Nu întâmplator, doua festivaluri prietene, Animadrid din Spania (tara invitata a editiei) si Animateka din Slovenia, au fost prezente la Bucuresti cu selectii de filme reprezentative.
Chiar si competitia nationala a fost peste asteptari: selectionerii si-au permis luxul de a refuza filme, iar patru scurtmetraje din cele 20 incluse în aceasta sectiune au primit premii si mentiuni speciale. Cum Anim’est îsi face un titlu de onoare nu numai din încurajarea productiei de animatie autohtona, ci si din reînnodarea legaturilor acesteia cu trecutul genului de la noi (altfel spus, cu traditia studioului Animafilm), trebuie amintita excelenta retrospectiva dedicata lui Ion Truica (distins cu un Premiu de excelenta), unul dintre cei mai cunoscuti realizatori de animatie români; în 1976, scurtmetrajul sau „Hidalgo“ (o rescriere moderna a mitului lui Don Quijote) a fost singurul film românesc inclus în competitia Festivalului de la Cannes. Stimularea tinerilor realizatori a fost obiectivul principal al cursului-atelier de animatie 2D, sustinut de Valentin Eliseu, si al mesei rotunde „Balkanimation“, la care au participat reprezentanti ai genului din România si din regiune.
Daca detinatoarea Trofeului Anim’est de anul trecut, regizoarea indiana Gitanjali Rao („Curcubeu imprimat“), nu a reusit sa ajunga la Bucuresti, câstigatorul Premiului publicului la Anim’est 2, argentinianul Juan Pablo Zaramella („Lapsus“), a facut parte din principalul juriu al festivalului si a prezentat o retrospectiva a filmelor sale. Un alt animator independent, specializat însa în crearea si mânuirea papusilor din plastilina (cel mai mare succes i l-a adus scurtmetrajul „Calatorie pe Marte“, care, dupa ce a primit aproape 50 de premii internationale, va fi transformat în lungmetraj), Zaramella a fost, alaturi de sotia si colaboratoarea sa Silvina Cornillón, una dintre cele mai placute prezente ale festivalului.
Dupa zece zile cu scurtmetraje si lungmetraje din toata lumea, incluse în cinci sectiuni competitionale si numeroase programe paralele, precum si întâlniri si dezbateri cu regizori importanti, Anim’est a dovedit din nou ca poate juca un rol decisiv în imperios necesara renastere a artei si culturii animatiei în România. Acest gen, deseori subevaluat si chiar ignorat la noi în ultima perioada (caci, contrar prejudecatilor recurente, publicul-tinta al animatiei contemporane nu este alcatuit doar din spectatori minori, iar universul ei tematic nu mai cunoaste limite), trebuie sa-si gaseasca locul, alaturi de filmul documentar, în cadrul Noului Cinema Românesc. Pâna când vom fi îndreptatiti sa vorbim despre succesul international al animatiei autohtone, sa asteptam cu speranta al patrulea Anim’est, ce se va desfasura între 2 si 11 octombrie 2009.